Gestul tinerilor sustinatori ai Partidului Social Democrat de a urmari discursul de la Craiova al lui Victor Ponta, dedicat lansarii candidaturii acestuia la alegerile prezindentiale, a nascut un val de furie in randul catorva personaje din mediul politic local si nu numai.
Intr-o zi caniculara de august, cativa membri TSD si-au programat o iesire in grup, la o terasa din Ploiesti, unde obisnuiesc sa se intalneasca destul de des, vara, (nu neaparat in aceeasi formula), fiind cel mai apropiat local decent de sediul partidului. In aceeasi zi, Victor Ponta isi anunta candidatura la prezindentiale, la Craiova, iar evenimentul a fost transmis pe toate canalele TV. Nimic spectaculos, nimic iesit din comun.
Ce treaba are Sula cu Prefectura?
Asa cum spuneam, intalnirea tinerilor la terasa cu pricina a fost interpretata in fel si chip, fiind trecuta in registrele importante ale unora drept manifestare "comunista", urmare a "socialismului utopic" si asociata cu "somnul natiunii care naste monstri". Deci, cum?! Cine a inteles ideea pretioasa, mana sus.
Totusi, cu retinerea de rigoare, ne prefacem ca am sti ce vor sa insemne aceste asocieri nefericite si rugam audienta sa retina urmatoarele:
1. La terasa respectiva exista un proiector montat inca de la deschiderea localului, pe care se vizioneaza meciuri, stiri, desene animate, Basescu, Ponta, Paprika TV, etc. Proiectorul nu a fost adus special pentru discursul lui Ponta, de la Craiova.
2. Tinerii "spritari", asa cum au fost numiti fetele si baietii prezenti la terasa (cu toate ca s-a baut o singura bere si multe sucuri si limonade - confuzia se poate justifica prin faptul ca vorbitorii cu spirtoasa sub nas nu mai concep si realitatea apei plate), sunt membri TSD Ploiesti, deci sustinatori ai lui Victor Ponta, asa cum tinerii TNL sunt sustinatorii lui Crin Antonescu. De fapt... ce TNL si care Antonescu? In fine, pe vremea cand PNL avea organizatie pentru tineret, adica inainte ca sute de tineri sa se retraga din partid acuzand tradarea sefilor si nerespectarea statutului, se organizau fix aceleasi sprituieli, de data asta fara ghilimele, de fiecare data cand vorbea Antonescu la televizor, dar si cand ti-i chema Rosca sau Dumbravanu la apel, in scop de "hai sa mai gasim copii prosti sa ne ajute la campanie" sau de "va execut pe toti, putori ordinare care n-ati fost in stare sa impartiti toti fluturasii si baloanele".
3. Discursul lui Ponta a fost unul absolut normal, nepresarat cu promisiuni datatoare de sperante SF (science fiction), in care politicianul si-a lansat candidatura la prezidentiale asa cum o fac toti cei care, indiferent de partid, concureaza pentru inalta functie. Discursul de lansare a candidaturii nu este un obicei comunist, socialist, budist sau sovinist, ci unul de-cand-lumea, transmis, de cand cu tehnologia, la televizor si urmarit de sustinatorii omului sau partidului politic. Evident, tinerii inscrisi in PSD se numara printre ei. Deci, nicio legatura cu Gheorghiu-Dej, Ceausescu, Iliescu, samd., asa cum s-a speculat.
4. Da, tinerii social-democrati sunt gata sa inceapa o batalie electorala si s-o castige, ca doar asta e motivul pentru care sunt membri TSD. Mai ciudat era daca tinerii stransi la terasa si-ar fi dorit sa castige Iohannis. Dar chiar si asa, sansele lui Klaus raman la fel de mici.
5. Comunicatul de presa prin care s-a transmis evenimentul de marti a fost - sa ne ierte prietenii nostri din PR ca le invadam spatiul - de brand awarness, nu de informare si nici de revelare. Nici Coca-Cola nu ne prea da motive sa luam notite, dar ne anunta de fiecare data cand isi schimba forma capacului, de parca am bea-o din "dop". Exigentii care n-au terminat jurnalismul (sau vreo facultate) sunt rugati sa se abtina din a mai lansa in spatiul public "judecati de valoare" cu privire la notiuni de forma si fond.
6. Intelegem furia celor care si-au pariat toti banii pe o alianta avantajoasa cu PSD, care ar fi trebuit sa se lase cu presedinti si premieri. N-a fost asa, PSD si-a vazut de drum cu privirea inainte, liberalii s-au oprit in gard si au batut la portile cui a vrut sa le deschida. Nu-i nimic, mai aveti o sansa cu PDL. Poate de data asta o sa iasa.