Sapte persoane au avut nevoie de interventia medicilor, in ultimele trei zile, dupa ce acestea au lesinat pe strada din cauza temperaturilor ridicate.
Potrivit Serviciului Judetean de Ambulanta Prahova, ”victimele” valului de caldura au varste cuprinse intre 53 si 80 de ani, incidentele petrecandu-se in Ploiesti (6) si in Breaza (1). Astfel, in primele doua zile de canicula, respectiv marti si miercuri, cinci persoane din Ploiesti au avut nevoie de asistenta medicala dupa ce au lesinat din cauza caldurii, fiind vorba despre trei femei si doi barbati.
De asemenea, in cursul zilei de azi, medicii de pe ambulanta au intervenit in cazul altor doua lipotimii suferite de un batran de 80 de ani la Breaza si de o femeie de aproxiamtiv 60 de ani la Ploiesti.
Începând de joi seara, valul de căldură va persista în sudul şi sud-estul ţării, unde vremea va fi călduroasă. În judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov (inclusiv Municipiul Bucureşti), Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi, Tulcea şi Constanţa va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35...36 de grade, iar disconfortul termic accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
COD GALBEN DE FURTUNI. Pentru intervalul 14 august, ora 19:00 - 15 august, ora 09:00, meteorologii au emis avertizare cod galben de instabilitate atmosferică. Începând din seara zilei de joi şi pe parcursul nopţii de joi spre vineri instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Banat, Crişana, Maramureş şi în vestul şi nord-vestul Transilvaniei. În judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Mureş, Sălaj, Cluj, Alba şi Hunedoara vor fi intervale cu averse torenţiale, vânt cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice şi pe arii restrânse căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40 l/mp.
Sâmbătă 16 august a.c., aproximativ 250 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile ,,Matei Basarab” Ploieşti şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele Petrolul Ploieşti şi Rapid Bucureşti.
Partida de fotbal va avea loc pe stadionul „Ilie Oană” din municipiul Ploieşti, începând cu ora 21.00.
Meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad „Ridicat” de risc.
Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare la locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.
IMPORTANT
Pentru protecţia paricipanţilor la manifestarea sportivă, pe strada Stadionului va fi creeată o zonă securizată, vizibil delimitată, drept pentru care accesul pentru Tribuna 0 şi Tribuna 1 se va face din strada Poştei – Policlinica Praga – strada Sportului – Poarta de acces nr. 4. Aceste măsuri restrictive sunt impuse doar pentru perioada desfăşurării partidei de fotbal şi sunt instituite cu acordul autorităţilor locale. În acest context, vă invităm să respectaţi indicaţiile jandarmilor aflaţi la limitele zonei securizate.
Amintim că accesul spectatorilor locali se va efectua doar la tribuna 0, tribuna I şi tribuna II, urmare a faptului că cele două peluze au fost suspendate pentru meciurile cu F.C. Botoşani şi F.C. Rapid Bucureşti.
Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul stadionului revine clubului Petrolul Ploieşti în calitate de organizator, care a încheiat în acest sens un contract cu o firmă specializată de pază.
Jandarmeria recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Reamintim că, potrivit Legii nr. 4 din 2008 privind prevenire şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive cu modificările şi completările din Legea nr. 10 din 06 ianuarie 2012, spectatorilor le este interzis:
- să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta bazei sportive ori, dupã caz, a arenei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator;
- să pătrundă în stare vădită de beţie sau să consume bãuturi alcoolice în arena sportivă;
- sã introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă;
- să introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
- să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificatã a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;
- să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine;
- să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc;
- să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
- să provoace sau să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive;
- să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucãtori sau a bunurilor acestora;
- sã profereze ori sã scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã;
- să ameninţe cu acte de violenţă forţele de ordine sau personalul de ordine şi siguranţă;
- să amplaseze emblemele, pancartele, bannerele, afişele, steagurile sau alte mijloace de publicitate vizuală în alte locuri decât cele stabilite de organizator;
- să nu respecte regulile stabilite de organizator privind deplasarea spectatorilor în incinta arenei sportive;
- să refuze părăsirea imediatã a arenei sportive, dacã măsura evacuării a fost dispusã de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine.
În cadrul şedinţei de cooperare au fost stabilite toate detaliile cu privire la organizarea şi desfăşurarea acestui eveniment, iar organizatorul competiţiei a comunicat Jandarmeriei, următoarele date:
- accesul în stadion se va face începând cu ora 19.00 doar pe bază de bilete, abonamente şi invitaţii.
- partida va fi urmărită de aproximativ 8.000 de spectatori;
Jandarmeria recomandă spectatorilor să vină la stadion începând cu ora deschiderii porţilor de acces pentru a evita aglomerarea inutilă a acestora.
Ordinea şi siguranţa publică în zona imediată şi în cea apropiată arenei sportive, precum şi menţinerea ordinii publice pe traseele de afluire/defluire ale suporterilor, vor fi asigurate de efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti în cooperare cu celelalte forţe participante.
Pe această cale, Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,Matei Basarab,, Ploieşti mulţumeşte anticipat spectatorilor pentru comportamentul adecvat, entuziast şi corect de care vor da dovadă şi le urează vizionare plăcută.
Premierul Victor Ponta salută creşterea spectaculoasă pe care economia românească a înregistrat-o în primul semestru al acestui an.
"Datele oficiale confirmă vestea bună - România continuă creşterea economică! Cu +2,6% faţă de semestrul similar de anul trecut, cu +9,1% creştere industrială şi în graficul creşterii de minim +2,5% pentru acest an. Avem în continuare una din cele mai solide creşteri din UE. Este ca şi când mergeam cu maşina cu 130 km la oră şi acum mergem cu 100 km la oră - dar mergem tot înainte!", a precizat Victor Ponta, pe pagina sa de Facebook.
Primul-ministru aminteşte şi de necesitatea reducerii CAS de la 1 octombrie pentru a menţine creşterea economică.
"Avem mare nevoie de reducerea CAS, măcar de la 1 octombrie, pentru a nu scădea ritmul creşterii, mai ales că în regiune sunt şi semne proaste. Mai avem spaţiu de creştere pentru toamna aceasta şi de aceea am mărit salariul minim, am introdus facilitatea pentru cei cu rate la bănci şi am eliminat impozitul pe profitul reinvestit. Fără a mai fi blocaţi de un regim care vrea doar politici de austeritate, am putea face mult mai mult! De aceea alegerile din toamnă sunt atat de importante!", conchide Ponta.
Produsul intern brut a crescut, în primul semestru din 2014, cu 2,4%, pe seria brută şi cu 2,6% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu semestrul I 2013. PIB a înregistrat, în al doilea trimestru din 2014, o creştere cu 1,2% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier, faţă de trimestrul 1 din anul 2013.
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, consideră că lipsa de sinceritate a lui Klaus Iohannis privind relația cu Traian Băsescu demonstrează că acesta are lucruri de ascuns, de care “se simte vinovat”.
Codrin Ştefănescu apreciază că încercarea lui Klaus Iohannis de a trece sub tăcere relaţia cu Traian Băsescu dovedeşte că acesta are “o meteahnă portocalie, copiată de la băsiștii cu state vechi”.
Totodată, “proiectele comune” și “surprizele” despre care discuta cu președintele în 2010 pot fi dovada negocierilor pentru obținerea sprijinului politic primit de liderul PNL în acest moment de la Cotroceni.
“Pe timp de caniculă, se pare că dl. Iohannis are o capacitate de-a dreptul băsistă de a minți de-ngheață apele. Este o meteahnă portocalie, copiata de la oamenii lui Traian Băsescu, cei cu state vechi. Declarația lui Klaus Iohannis, potrivit căreia nu s-a văzut cu Traian Băsescu din 2008, s-a dovedit a fi o minciună sfruntată! Mai mult, se pare că cei doi au menținut o legătură strânsă și s-au tachinat la ceas de seară în conversații telefonice secrete, pregătind cine știe ce surprize”, spune Codrin Ştefănescu.
Secretarul general adjunct al PSD opinează că “modul ascuns în care Klaus Iohannis se comportă public când vine vorba despre prietenia lui cu președintele demonstrează că se simte vinovat, că are schelete în dulap”.
“Să ne uităm la lucrurile concrete: dl. Iohannis a fost decorat de Băsescu, a stat la telefon vorbind despre «proiecte comune» cu acesta, pregătind «surprize» pentru români, iar acum vine cu replica «nu m-am mai întâlnit cu Băsescu din 2008». Este o declarație ce echivalează cu replica «nu l-am lovit nici în plex, nici cu pumnul în faţă», servită de Băsescu românilor în 2009. De fapt, e posibil ca dl. Iohannis să-i fi cerut lui Traian Băsescu sprijinul politic încă din 2010. Klaus Iohannis a deprins lipsa de sinceritate direct de la mentorul său de la Cotroceni, cu lecții mai ales despre prostirea românilor. În fond, Traian Băsescu așa a câștigat alegerile în 2004 și 2009, de ce să nu încerce și Iohannis în 2014?”, a declarat Codrin Ștefănescu.
În urmă cu şase ani, Michaela Cotterill a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer. Era însărcinată în 34 de săptămâni când a aflat că suferă de cancer de placentă, o boală ce afectează o femeie din 50.000.
Şi-a revenit miraculos, iar acum se pregăteşte să alerge la un maraton pentru a strânge bani pentru o fundaţie.
Michaela avea numai 21 de ani când a aflat cumplitul diagnostic. Cancerul ajunsese până la plămâni, iar doctorii credeau că va mai rezista o singură zi.
Imediat după ce a născut, femeia a fost separată de copil pentru analize amănunţite şi tratamente dure. După mai multe şedinţe de radiaţii, starea sa a început să se îmbunătăţească.
"Am rămas fără păr timp de şase luni. A fost foarte greu, dar am reuşit", a declarat Michaela Cotterill, potrivit mirror.co.uk.
Anul trecut, a rămas din nou însărcinată, însă de această dată lucrurile au mers bine.
Tânăra va alerga la un maraton pe 7 septembrie în scop caritabil, pentru fundaţia "Teenage Cancer Trust".
Michael şi Andreea Bălan au plecat în America, la începutul săptămânii trecute, pentru a petrece câteva zile, dar şi pentru ca el să-şi pună la punct transferul în România. Până la rezolvarea problemelor, Bălanca va face naveta Bucureşti-New York, loc de unde s-a reîntors vineri şi unde va pleca din nou luni dimineaţă.
Alesul Andreei a petrecut aproape trei săptămâni în România, timp în care şi-a urmat iubita la toate concertele din ţară. Michael nu mai e străin de businessul Bălancei, ba chiar a demonstrat că s-a integrat perfect în echipa ei, făcându-se util la concerte. Dovadă că blonda are încredere în el, frumuşelul bărbat are acces în backstage-ul privat al trupei de fete, mai mult, norocosul de el dă o mână de ajutor atunci când dansatoarele se schimbă. Privilegii ce, amestecate cu iubirea blondinei sale, l-au convins că ar duce o viaţă frumoasă în România. În plus, ca nu cumva cineva să creadă că el va trăi pe spinarea artistei, americanul a dat sfară în ţară că e şomer şi că-şi caută un loc de muncă. Săndel, tatăl Andreei, ne-a spus că meseria de bază a lui Michael este una bănoasă, de tehnician dentar, aşa că nu e exclus ca el să rămână în domeniu.
Andreea e fericită că a reuşit să-şi rezolve toate încurcăturile pe care le mai avea cu Keo, bărbatul care a înşelat-o, la începutul anului, cu solista Misty. Este vorba despre terenul pe care ea a ridicat impunătoarea vilă din Băneasa şi pe care acum, cu greu, a reuşit să-l cumpere de la fostul iubit.
Alesul Andreei a petrecut aproape trei săptămâni în România, timp în care şi-a urmat iubita la toate concertele din ţară. Michael nu mai e străin de businessul Bălancei, ba chiar a demonstrat că s-a integrat perfect în echipa ei, făcându-se util la concerte. Dovadă că blonda are încredere în el, frumuşelul bărbat are acces în backstage-ul privat al trupei de fete, mai mult, norocosul de el dă o mână de ajutor atunci când dansatoarele se schimbă. Privilegii ce, amestecate cu iubirea blondinei sale, l-au convins că ar duce o viaţă frumoasă în România. În plus, ca nu cumva cineva să creadă că el va trăi pe spinarea artistei, americanul a dat sfară în ţară că e şomer şi că-şi caută un loc de muncă. Săndel, tatăl Andreei, ne-a spus că meseria de bază a lui Michael este una bănoasă, de tehnician dentar, aşa că nu e exclus ca el să rămână în domeniu.
Pentru a închide gura lumii, Christina Aguilera vrea să apară într-un pictorial în revista Playboy, imediat după ce va naşte cel de-al doilea copil al său.
Cântăreaţa americană în vârstă de 33 de ani, care recent a pozat nud pentru coperta publicaţiei V Magazine este în negocieri cu Playboy. Blonda ar urma să pozeze în paginile celebrei publicaţii.
"Vrea să apară în Playboy. Este ceva ce a vrut să facă dintotdeauna, chiar înainte să rămână însărcinată. Christina şi-a iubit întotdeauna corpul", a declarat o apropiată de-a vedetei pentru presa din Statele Unite.
Christina Aguilera urmează o dietă şi ar fi apelat şi la un nutriţionist pentru a o ajuta să îşi ţină greutatea sub control în timpul sarcinii.
Astăzi va fi una dintre cele mai calde zile din această vară. Meteorologii au anunţat că la amiază temperaturile vor atinge 38 de grade, iar canicula se va instala în toată ţara.
A fost şi una dintre cele mai calde nopţi, temperaturile nu au scăzut sub 20 de grade.
Astăzi, vremea va fi caniculară în cea mai mare parte a ţării, iar disconfortul termic se menţine accentuat. Şi toate acestea deoarece temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 şi 38 de grade.
De menţionat că cele 38 de grade se vor înregistra la umbră. La nivelul solului, în zonele aglomerate, se vor înregistra peste 50 de grade.
Totuşi, spre seară, în Banat, Crişana, Maramureş şi în nord-vestul Transilvaniei îşi vor face apariţia ploile torenţiale cu vijelii, descărcări electrice şi chiar căderi de grindină.
Meteorologii anunţă schimbări semnificative în zilele următoare.
Mâine în timpul zilei vremea va fi caniculară, iar termometrele vor indica până la 36 de grade, însă noaptea norii se mai înmulţesc şi este posibil să apară câţiva stropi de ploaie.
În weekend atmosfera devine instabilă şi, începând de sâmbătă noaptea vor fi averse, vijelii şi descărcări electrice.În plus, temperaturile vor scădea considerabil, astfel că ziua de duminică va fi răcoroasă, cu doar 26 de grade la amiază.
Prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, a pornit cu stângul în lupta pentru Cotroceni și pare că a intrat într-un cerc vicios al minciunilor privind relația pe care care acesta o are cu Traian Băsescu. O nouă dovadă vine acum să ateste că edilul Sibiului a menținut contactul cu Băsescu și după anul 2008, an menționat de Iohannis ca fiind ultimul în care a avut vreun contact cu șeful statului.
În cadrul unui interviu acordat de Klaus Iohannis pentru Agerpres și publicat pe data de 21 aprilie 2010, edilul Sibiului recunoaște că păstrează un contact permanent cu Băsescu.
"Agerpres: Cu președintele Traian Băsescu ați mai vorbit?
Klaus Iohannis: Da. Am mai vorbit.
Agerpres: Ați discutat chestiuni legate de administrație?
Klaus Iohannis: Am discutat chestiuni legate de proiecte comune.
Agerpres: Politic vorbind?
Klaus Iohannis: Și politic vorbind.
Agerpres: Să ne așteptăm la o surpriză?
Klaus Iohannis: Depinde cum definim surprizele. Nu se întâmplă nimic senzațional. Am avut o discuție telefonică acum câteva săptămâni."
Astfel, interviul Agerpres deconspiră cea de-a treia minciună a lui Iohannis și confirmă faptul că edilul Sibiului a menținut, sub diverse forme, contactul cu Băsescu și în perioda 2008 – 2014.
Amintim că, imediat după anunțul candidaturii sale pentru Cotroceni, Iohannis sa declarat că nu s-a mai întâlnit și nu a mai vorbit cu șeful statului de la începutul anului 2008. Cu toate acestea, Iohannis a fost surprins făcând-i o vizită lui Băsescu la Vila Lac 3 cu puțin timp în urmă. În plus, s-a dovedit că Iohannis s-a întâlnit cu președintele și în 2011, cu ocazia ceremoniei de canonizare a lui Andrei Şaguna, iar cei doi au mai avut contact și cu ocazia decorării edilului cu Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler, tot în 2011.