După mai multe zile de caniculă, vremea se va răci brusc şi vom avea temperaturi anormale pentru această perioadă. Duminică, în mai multe zone din ţară, mercurul din termometre va urca până la maximum 20 de grade în timpul zilei.
"Ziua de duminică vine cu anomalie. Temperaturile vor fi cuprinse între 20 de grade şi 29 de grade, ceea ce înseamnă că în multe zone, regimul termic va fi mai coborât decât în mod normal. Dacă la această oră vorbim de temperaturi care noaptea nu au coborât sub 20 de grade, ziua de duminică vine cu temperaturi în timpul zilei de numai 20 de grade", a declarat la România TV meteorologul Gabriela Băncilă.
Vineri, în sud şi în sud-est vremea continuă să fie călduroasă, iar după-amiaza canicula se instalează local, aşa că indicele temperatură-umezeală va trece din nou de pragul critic 80, în condiţiile în care cerul e variabil, chiar mai mult senin. În restul ţării însă vremea se răceşte semnificativ, maximele scad chiar şi cu 10 grade faţă de valorile de joi şi vorbim despre maxime de la 24 grade în Maramureş până la 36 grade în sudul şi în estul Munteniei, dar şi în vestul Dobrogei. Răcirea vremii va fi asociată cu o instabilitate atmosferică accentuată. Norii acoperă temporar cerul şi aduc averse, torenţiale chiar, descărcări electrice şi vânt, rafale ce poate lua aspect de vijelie, mai ales în Transilvania, în Moldova şi la munte. Izolat se vor acumula peste 25 litri de apă pe mp şi va cădea grindină.
Sâmbătă, temperaturile scad sub pragul caniculei şi în sud şi în sud-est, dar vremea e încă foarte caldă şi disconfortul termic accentuat. Şi în celelalte regiuni temperaturile continuă să scadă şi vremea devine chiar mai răcoroasă decât în mod normal, cu maxime de la 22 grade în Maramureş până la 33 grade în Bărăgan şi în Dobrogea continentală. Peste zi, cerul se înnorează temporar şi cad averse însoţite de fenomene electrice, local în zonele de munte şi în nord şi mai puţin în celelalte zone, dar noaptea aversele ce pot fi chiar torenţiale se extind peste jumătatea de sud-est a ţării. Vor fi fulgere şi tunete şi intensificări ale vântului chiar cu aspect de vijelie.
Duminică, în regiunile extracarpatice vremea se răceşte accentuat şi va fi în general instabilă, astfel încât în sud şi în est vor fi înnorări temporar accentuate, averse, fulgere, tunete şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În restul ţării doar izolat vor fi astfel de fenomene. Maximele se vor situa doar între 20 grade în estul Transilvaniei şi cel mult 29 grade în Dobrogea, ceea ce înseamnă că e mai răcoare decât în mod normal în cea mai mare parte a ţării.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (09:10), în judeţul Prahova, traficul rutier este intens pe DN1, pe sensul de mers către Braşov.
Pe raza staţiunilor montane autovehiculele rulează cu viteză redusă, motiv pentru care se pot forma coloane.
Pentru a evita aglomeraţia, le recomandăm conducătorilor auto care merg la Braşov să circule pe DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele.
Angajaţii reţelelor de hipermarketuri au salarii medii brute cuprinse între 1.900 şi 2.250 de lei, cei mai bine plătiţi fiind salariaţii Carrefour şi Cora. La polul opus, Auchan şi Kaufland plătesc salarii medii brute de sub 2.000 de lei, însă în perioada 2008-2013 cele două reţele au aplicat majorări de 45-60% care au ridicat nivelul salarial aproape de cel plătit de concurenţă.
Salariul mediu brut la nivel naţional este de 2.334 de lei, peste salariul mediu plătit de oricare dintre cele patru reţele de magazine, care are fiecare câteva mii de salariaţi şi se numără printre cei mai mari angajatori din ţară. În total, Kaufland, Cora, Carrefour şi Auchan aveau la finalul anului trecut circa 29.000 de salariaţi.
ZF a calculat salariul mediu brut în fiecare reţea de comerţ pornind de la bugetul total de salarii şi indemnizaţii al companiilor pe anul trecut, fără a ţine cont de poziţiile deţinute de fiecare dintre salariaţi. Cea mai mare parte a angajaţilor lanţurilor de hipermarketuri lucrează în magazine ca manipulant marfă sau casier, astfel că media nu este distorsionată semnificativ de salariile mai mari ale executivilor.Totuşi, în funcţie de oraş şi de angajator, salariile pot varia pentru aceeaşi poziţie cu 30-35%, potrivit informaţiilor din piaţă. Astfel, un casier într-un oraş mic de provincie poate câştiga salariul minim pe economie, în timp ce în Bucureşti acesta poate să se apropie de 1.500-1.800 de lei brut.
„În state din vest, cum este cazul Germaniei, şi angajaţii din magazine au anumite studii de specialitate, pe când în România acestea nu sunt necesare la angajare. Aceasta poate fi o explicaţie pentru care nivelul salarial al unei casiere din România este sub media naţională cu mai mult decât în Germania spre exemplu“, spune Cristina Săvuică, directorul general al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară Lugera România.
Ziarul Financiar a început o campanie prin care încearcă să prezinte şi alţi indicatori financiari ai celor mai mari companii din România în afară de cifra de afaceri, profit şi număr de angajaţi.Date precum salariul mediu sunt unele dintre cele mai bine păstrate secrete de către companii deşi sunt informaţii pe care fiecare instituţie le publică anual la Registrul Comerţului.
Bugete de salarii de peste 100 mil. lei
Potrivit bilanţului financiar depus de companii, fiecare reţea de hipermarketuri are un buget de salarii şi indemnizaţii de peste 100 milioane de lei (ajunge până la circa 300 mil. lei) şi câteva mii de salariaţi. Astfel, salariul mediu brut variază între 1.933 de lei la Kaufland şi 2.245 de lei la Carrefour. Salariile medii nete ajung astfel la circa 1.400-1.600 de lei, potrivit calculelor ZF pe baza datelor din bilanţ.
Salariul mediu brut în fiecare dintre cele patru companii a crescut în criză, însă există diferenţe considerabile de la companie la companie. Astfel în Carrefour majorarea a fost de doar 3%, în Cora de 5%, iar în celelalte două reţele de 45-60%. Mai mult, Carrefour a fost singura reţea de hipermarketuri dintre cele analizate de ZF unde numărul de salariaţi a scăzut cu peste 1.000 de persoane. Lanţul francez şi-a restructurat businessul şi a renunţat la unu din opt salariaţi deşi a continuat să se extindă. Celelalte reţele au angajat în total 9.000 de oameni în perioada 2008-2013.
„În Kaufland spre exemplu este posibil ca media salarială să fi crescut puternic pentru că lanţul a deschis cele mai mari depozite din ţară, iar aici angajaţii au salarii peste media din magazine. Spre exemplu, un om care lucrează pe un motostivuitor are nevoie de calificări şi astfel salariul său este mai mare decât al unui casier“, spune Cristina Săvuică, directorul general al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară Lugera România.
Salarii adaptate pieţei
„Kaufland plăteşte salarii în funcţie de media unei zone. Germanii au deschis cele mai multe magazine în oraşe mici şi medii, astfel că salariul plătit aici este mai mic decât cel din cele mai mari oraşe ale ţări unde au deschis celelalte lanţuri de hipermarketuri. Aceasta poate fi o explicaţie pentru care salariul mediu în Kaufland este mai mic decât în alte reţele“, spune Marcelo Mihai, senior consultant în cadrul companiei de consultanţă în management Geva&Company.
Kaufland a intrat pe piaţa locală cu o strategie diferită de cea a concurenţei, astfel că a deschis magazine atât în Capitală şi în cele mai mari oraşe ale ţării cât şi în centrele urbane cu 30.000-50.000 de locuitori. La polul opus, Auchan, Carrefour şi Cora au pariat pe oraşele de peste 100.000 de locuitori unde au putut ridica magazine de 8.000-12.000 mp. Kaufland are magazine mai mici, cu o suprafaţă medie de 3.600 mp. Cel mai mare magazin al nemţilor este de 5.500 mp în Bucureşti, iar cel mai mic are 2.000 mp.
Referitor la politica salarială reprezentanţii Kaufland au răspuns că „salariile angajaţiilor sunt periodic verificate şi comparate - cu ajutorul unor studii de piaţă de la firme de specialitate - cu cele practicate pe piaţa locală sau regională, astfel încât pentru funcţii şi responsabilităţi comparabile germanii să aibă o grilă de salarizare peste media pieţei“. De asemenea, compania se obligă prin contractul colectiv de muncă negociat cu reprezentanţii angajaţilor, să plătească şi pentru funcţiile necalificate – curăţenie şi parcare - cu cel puţin 10 % peste salariul minim.
Reprezentanţii grupului german nu au oferit salariile plătite însă au spus că acestea sunt stabilite în primul rând în funcţie de salariile oferite în piaţă pentru funcţii şi responsabilităţi comparabile. În al doilea rând, potrivit datelor comunicate anterior, acestea se stabilesc şi în funcţie de gradul de specializare şi de invesţiile care au fost deja făcute sau urmează a fi făcute pentru a califica un nou potential angajat. Reprezentanţii lanţului de hipermarketuri cu preţuri mici recunoşteau de asemenea că există diferenţei semnificative între salariile plătite în diferite oraşe ale ţării. Astfel, potrivit datelor din piaţă, diferenţele salariale dintre Bucureşti şi provincie în reţelele de hipermarketuri ajung la 30-35%.
Kaufland a fost singura reţea de hipermarketuri care a oferit un răspuns solicitării ZF privind grila salarială. Reprezentanţii Carrefour au spus că este vorba de informaţii confidenţiale în timp ce Auchan şi Cora nu au răspuns.
Vicepreşedintele PSD, senatorul Gabriela Firea, îi solicită liderului PNL Klaus Iohannis 'să facă lumină' în ce priveşte subiectul întâlnirilor acestuia cu şeful statului, Traian Băsescu.
Gabriela Firea a declarat, joi, citată de Agerpres, că liderul liberal 'a minţit de trei ori'. Pentru a-şi susţine afirmaţia, senatorul PSD a făcut referire la un interviu pe care Klaus Iohannis l-a acordat, în aprilie 2010, AGERPRES, şi în care acesta declara că 'am mai vorbit (cu preşedintele Traian Băsescu - n.r.), am discutat chestiuni legate de proiecte comune şi politic vorbind'.
'Îi solicităm lui Klaus Iohannis să facă lumină în legătură cu acest subiect, să nu mai mintă în campania electorală dacă tot doreşte să reprezinte românii şi (să spună - n.r.) de ce se delimitează totuşi de aceste discuţii şi întâlniri. De ce minte? Ce are de ascuns? Dacă minte în legătură cu acest subiect, este posibil să ne mintă şi în legătură cu alte teme', a spus Gabriela Firea.
Ea a adăugat că unui candidat în alegerile prezidenţiale i se solicită să fie 'un om onest, demn şi să nu mintă', astfel că liderul PNL are posibilitatea să revină asupra declaraţiilor făcute anterior, prin care subliniază faptul că, din 2008 până în prezent, nu a mai avut întâlniri cu şeful statului.
'Sunt convinsă că domnul Klaus Iohannis, dacă îi respectă pe alegătorii săi din Sibiu şi pe români, pe care doreşte să îi reprezinte pentru că a intrat în această cursă prezidenţială, va găsi cu siguranţă o posibilitate ca în următoarea perioadă, cu cât mai repede, cu atât mai bine, să recunoască că nu este adevărat ceea ce a declarat, că poate i-a şoptit un consilier şi nu a avut timp să proceseze informaţia respectivă şi că, de fapt, a greşit. A minţit de trei ori. (...) Nu înţelegem de ce nu a dorit să recunoască faptul că s-a întâlnit la Vila Lac 3 cu actualul preşedinte şi a dat opiniei publice informaţii care îl pun într-o situaţie delicată', a conchis Firea.
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, copreşedinte al ACL, a declarat, în data de 12 august, că nu a fost contactat telefonic sau într-o altă formă de preşedintele Traian Băsescu în vederea unei întâlniri în perioada în care maşina sa a fost fotografiată la Vila Dante.
'Nu am fost nici sunat, nici contactat. Ultima întâlnire pe care am avut-o cu preşedintele Băsescu, dacă bine îmi amintesc, undeva la începutul anului 2008. De atunci nu ne-am mai întâlnit, nici nu ne-am mai căutat', a declarat preşedintele PNL.
Trei români au fost arestaţi la periferia Romei, după ce au răpit, au bătut şi au violat o femeie de 47 de ani.
Cei trei au acostat-o pe victimă pe stradă, au dus-o în locuinţa unuia dintre ei şi au violat-o pe rând. După ce au batjocorit-o, românii au adormit, aşa că femeia a profit şi a fugit la un spital din apropiere. Medicii de acolo au alertat autorităţile, iar acestea i-au reperat imediat pe cei trei răufăcători şi i-au arestat.
Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare se sărbătoreşte în fiecare an, conform calendarului ortodox, pe 15 august.
Adormirea Maicii Domnului se cinsteşte moartea şi înaltarea Fecioarei Maria cu truplu la cer, fiind o sărbătoare de tristeţe pentru creştini.
Conform tradiţiilor bisericeşti, pe data de 15 august, cu ocazia sărbătorii de Sfântă Maria Mare nu se spune "La mulţi ani" celor care poartă numele sfintei.
Cei care poartă numele Sfintei Maria îşi vor serba onomastica pe 8 septembrie, de Sfântă Maria Mică, adică la Naşterea Maicii Domnului.
Personalul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) prezent în zonele afectate de virusul Ebola consideră că amploarea epidemiei este mult subevaluată. Anunţul a fost făcut într-un comunicat oficial.
"Personalul prezent în zonele de epidemie adună probe care arată că numărul cazurilor raportate şi numărul deceselor subestimează cu mult amploarea epidemiei", se arată într-un comunicat al Organizației Mondiale a Sănătății.
"Epidemia provocată de virusul Ebola în Africa de Vest continuă să se întindă, cu 1.975 de cazuri şi 1.069 de morţi în Guineea, Liberia, Nigeria şi în Sierra Leone", subliniază organizaţia internaţională.
n faţa acestei situaţii, "OMS coordonează o creştere masivă a răspunsului internaţional (la epidemie) cu sprijinul individual al diverselor ţări, agenţii de control al bolilor şi agenţii care aparţin Naţiunilor Unite".
"Este de aşteptat ca epidemia să dureze o anumită perioadă de timp. Planul operaţional de răspuns al OMS se întinde pe următoarele luni", menţionează aceasta.
Epidemia de Ebola, cea mai gravă de la apariţia acestei febre hemoragice în 1976, a făcut până în prezent 1.069 de morţi: 377 în Guineea, 355 în Liberia, 334 în Sierra Leone şi trei în Nigeria.
Klaus Iohannis este primar al Sibiului din 2000. În toate cele patru campanii electorale, el a candidat din poziția de președinte al FDGR - Forumul Democrat al Germanilor din România. În februarie 2013, edilul Sibiului a demisionat din funcția de președinte al FDGR și s-a înscris în PNL. O mutare de acest gen (părăsirea PDL pentru PMP) a fost evitată de Emil Boc, pentru a nu-și pierde mandatul de primar al orașului Cluj-Napoca. Sitațiile diferă sensibil, legea fiind de partea lui Iohannis, însă moralitatea unei astfel de mișcări este serios pusă sub semnul întrebării.
Primarul își pierde mandatul dacă schimbă partidul de bunăvoie
Conform Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, modificată prin Legea 249/2006, calitatea de primar încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, şi în cazul pierderii, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales.
Klaus Iohannis a demisionat, în februarie 2013, din fruntea FDGR, însă a rămas membru al Forumului. Edilul Sibiului a intrat atunci în PNL, unde a fost ales prim-vicepreședinte al formațiunii, pentru ca, în 2014, să devină președinte al liberalilor.
Primarul Sibiului ales din partea FDGR a devenit astfel liberal, continuând să fie însă membru al FDGR.
FDGR nu este partid politic în acte, însă pare să acționeze ca unul
Am putea spune că Iohannis face parte simultan din două partide politice, dar statutul FDGR îi vine în ajutor. De pe site-ul FDGR aflăm că Forumul este o asociație de utilitate publică organizată pe bază etnică, nu un partid politic:
"Forumul Democrat al Germanilor din România este o asociaţie a minorităţii germane din România, organizată pe bază etnică, persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial.
Forumul Democrat al Germanilor din România este o asociaţie de utilitate publică".
Chiar dacă în acte nu figurează ca partid, organizația care l-a făcut pe Iohannis de patru ori primar se comportă ca unul. FDGR participă la alegerile locale și parlamentare, iar dovadă stau rezultatele publicate chiar pe site-ul asociației.
Ba mai mult, FDGR întemeiază și alianțe electorale.
Iohannis, "trădat" de site-ul Primăriei Sibiu
Chiar dacă FDGR nu se vrea partid politic, site-ul Primăriei Sibiu încadrează organizația în rândul formațiunilor politice
Dacă ar fi să ne luăm după informațiile postate pe site-ul Primăriei din Sibiu, Klaus Iohannis ar face în acest moment parte din două partide politice - PNL și FDGR.
La rezultatele alegerilor câștigate de Iohannis de-a lungul anilor, pe site-ul instituției, FDGR este încadrată la categorii precum "partide politice" sau "formațiuni politice".
Klaus Iohannis a rămas în limitele legii prin aceste mișcări. El nu a fost însă ales edil al Sibiului din partea PNL, iar prin intrarea în PNL în timpul mandatului la Primărie, Klaus Iohannis "a trădat" într-o oarecare măsură votul primit din partea sibienilor.
Premierul Victor Ponta a reacționat, joi, după ce președintele Traian Băsescu a vorbit, într-o declarație de presă de la Palatul Cotroceni, despre intrarea în recesiune a economiei românești.
Victor Ponta a transmis că România are în continuare creștere economică pe primele șase luni și a calificat drept "mizerii" afirmațiile lui Traian Băsescu referitoare la intrarea în recesiune a economiei românești.
"Când vorbim de economie, mizeriile lui Băsescu nu sunt importante. (...) Europa a primit azi o veste proastă.(...) Pe primele șase luni avem în continuare creștere economică", a spus primul-ministru, aflat într-o vizită la Botoșani, potrivit Agerpres.
Președintele Traian Băsescu declarase anterior că, în conformitate cu standardele Uniunii Europene, România a intrat în recesiune. El a adăugat că premierului Victor Ponta îi "duduie economia în cap".
Nicholas Nastase, fiul lui Ilie Nastase, s-a despartit de iubita sa, Dolly, imediat dupa ce au petrecut o vacanta in Romania. Cei doi s.au cuplat acum opt ani si ar fi trebuit sa se casatoreasca anul viitor.
Nicholas Năstase, băiatul adoptiv al fostului tenismen, a fost părăsit de Dolly, pentru un bărbat cu trupul parcă sculptat. Cei doi s-au despărţit de câteva zile, Nicholas fiind la pământ după lovitura pe care i-a dat-o logodnica.
"Am un nou iubit, Patrick. Îl ştiam de trei ani, însă abia acum ne-am dat seama că este o adevărată chimie între noi. Nicholas este singur. Este furios pe mine după toată această poveste, însă inimii nu ai cum să-i dictezi. Nu va mai avea loc nicio nuntă, povestea noastră s-a sfârşit. Am încercat să rămânem priteni, însă el nu îşi doreşte acest lucru. Eu sunt foarte fericită, pentru că iubesc din nou", a povestit Dolly.
Luna trecută, Nicholas şi Dolly au venit în România şi au petrecut clipe fierbinţi împreună la munte şi pe litoral. Ei intenţionau chiar să se stabilească definitiv la Bucureşti, însă tânăra aştepta să facă acest pas după terminarea studiilor.
Nicholas Năstase este băiatul adoptiv lui Ilie Năstase şi al actriţei Alexandra King, cea de-a doua soţie.