Mădălina Lupea este fost procuror şi femeie de afaceri numită recent în funcţia de subprefect al judeţului Prahova. Sub aspectul de femeie blondă, frumoasă, care pare că tocmai a coborât de pe podiumurile de prezentare, se ascunde o persoanalitate puternică. Citiţi mai multe despre Mădălina Lupea în interviul de mai jos, unde aceasta ne spune şi secretul succesului ei.
Ce înseamnă pentru dvs această funcţie?
Mădălina Lupea: Această funcţie reprezintă pentru mine o realizare în carieră, este o funcţie care îmi asigură posibilitatea de a folosi tot ceea ce am dobândit ca şi experienţă şi cunoştinţe în 20 de ani, dar care, în acelaşi timp, îmi dă o foarte mare responsabilitate. Este o mare provocare, dar şi o şansă de a-mi dovedi abilităţile pe care le-am dobândit în carieră. Activitatea într-o funcţie care implică autoritatea statului nu este nouă pentru mine, întrucât cariera mea aşa a început, de fapt. Din păcate, în anul 1996 m-am îndreptat spre activitatea din segmentul privat, dar prima dragoste mi-a rămas în suflet şi sunt convinsă că îmi va aduce mari satisfacţii exercitarea acestei funcţii în cadrul administraţiei publice.
Odată cu numirea dvs în funcţia de subprefect, Prahova marchează o premieră, acesta fiind primul judeţ din ţară care are la conducerea prefecturii doar femei. Sunteţi pregătită să faceţi faţă prejudecăţilor care ar putea decurge de aici?
M. L.: Într-adevăr, Prahova este primul judeţ care are la conducere două femei în funcţia de prefect şi în cea de subprefect. Provocarea este foarte mare pentru că avem de dovedit mai mult decât poate ar trebui să dovedească o echipă formată din bărbaţi. Prejudecăţi cu siguranţă vor exista, însă sunt convinsă că o echipă formată din două femei este performantă, în sensul că femeile sunt foarte muncitoare, sunt foarte serioase, iar prin natura lor, în momentul în care îşi stabilesc obiective, încearcă să le atingă în modalitatea cea mai bună cu putinţă. Doamna prefect are o experienţă deosebită în domeniul administraţiei publice, este o persoană foarte deschisă şi care împărtăşeşte tuturor din cunoştinţele şi experienţa dânsei, încerc să aduc şi eu plusul de valoare din domeniul în care am lucrat şi cu siguranţă echipa va fi una puternică.
Ce amprentă vreţi să lăsaţi asupra instituţiei?
M. L.: În momentul în care nu voi mai fi eu, îmi doresc ca oamenii cu care am lucrat, cei care au intrat în contact cu mine în exercitarea acestei funcţii să se gândească la mine ca la un profesionist, ca la un om care s-a străduit să facă lucruri deosebite şi cala o persoană de la care au avut de învăţat.
Cum v-aţi descrie?
M. L.: Ca o femeie puternică şi din punct de vedere profesional, şi din punctul de vedere al familiei, al relaţiilor sociale, interumane. Aşa mă simt eu în acest moment.
De ce aţi renunţat la cariera de procuror pe care aţi descris-o ca fiind prima dvs dragoste?
M. L.: La data respectivă, cariera de procuror nu îţi aducea foarte mari satisfacţii materiale. Având în vedere că eram la începutul căsniciei şi aveam un copil de doi ani, a trebuit să luăm şi decizii care nu au fost foarte plăcute. Probabil că reprezintă un regret pentru mine faptul că am făcut acea schimbare, nu regret ceea ce am realizat ulterior însă. Am un mic regret pentru faptul că am renunţat la ceva ce mi-am dorit ani de zile şi pentru care am muncit şi învăţat, dar sper să recuperez acum, prin activitatea în administraţie publică, un pic din ceea ce nu am reuşit să fac în cei 18 ani de când am plecat.
Mulţi cred că o femeie nu poate fi o mamă şi o soţie bună, şi, în acelaşi timp, o femeie de succes în carieră. Dvs aţi dovedit contrariul. Cum aţi reuşit?
M. L.: Probabil că nu sunt foarte multe femei care îşi doresc performanţă atât în viaţa personală, cât şi în cea familială, pentru că altfel, dacă şi-ar dori, cu siguranţă ar reuşi, cu condiţia ca partenerul de viaţă să le susţină şi ca şi copiii să înţeleagă ce îşi doreşte mama şi să o sprijine în deciziile pe care le ia. Eu cred că am reuşit din ambele puncte de vedere, dar asta pentru că familia mi-a fost alături şi nu numai că cei dragi m-au susţinut, dar m-au şi impulsionat. Întotdeauna şi-au dorit mai mult pentru mine, profesional şi în cadrul familiei. Este adevărat că există şi lucruri care lipsesc în momentul în care mama este foarte ocupată şi are un program foarte lung, dar eu cred că momentele pe care le petrece ulterior cu familia pot compensa eventuala lipsă. Eu cred că prin intensitatea momentelor petrecute cu familia se poate recupera din timpul pe care ne-am dori să îl petrecem mai mult împreună. Nu ştiu dacă vreodată copiii mei şi-au dorit să rămân mai mult acasă, să le fiu alături, decât să fie mândri şi să audă lucruri deosebite despre mine.
V-aţi reproşat vreodată ceva?
M. L.: Probabil că sunt lucruri pe care le-aş fi făcut puţin altfel. Bineînţeles că există lucruri pe care ni le-am dorit şi nu le-am obţinut aşa cum am vrut, dar nu cred că îmi reproşez nimic. Odată cu vârsta vine şi o anumită înţelepciune şi probabil că anumite lucruri le-aş fi făcut în alt fel. Obiectivul ar fi fost, cu siguranţă, acelaşi.
Daţi-le un sfat femeilor care citesc acest interviu.
M. L.: Să fie puternice, să încerce întotdeauna să realizeze ceea ce îşi doresc, şi, dacă atunci când ajung să îşi atingă obiectivele realizează că poate nu suntchiar ceea ce şi-au dorit, să nu rămână urmă de regret, ci atunci când îşi doresc ceva, chiar să se străduiască să ajungă acolo, să nu lase nimic să le împiedice pe drumul respectiv. Pe de o parte poziţia bărbaţilor în relaţiei cu ele, poziţia familiei... Să nu lase nimic să le împiedice să îşi atingă obiectivele.
