Adela Popescu şi Mihai Petre au fost protagoniştii unor scene fierbinţi de sex. În 2010, pe când cei doi jucau în serialul "Aniela" au avut de interpretat câteva momente incendiare, partida de amor consumându-se într-o cadă. Sigur fanii actriţei şi admiratoarele coregrafului nu au uitat secvenţele în care cei doi apar goi puşcă, iubindu-se pătimaş.

 

 

 

Dacă prima noapte de dragoste dintre cei doi a fost destul de stingheră, Aniela fiind încă sub amintirile unui viol, a doua scenă, cea din apă, a făcut deliciul telespectatorilor.

 

Adela Popescu şi Mihai Petre, protagoniştii scenei de amor fierbinte
foto: captură Acasă Tv
 

Singurul impediment pentru cei doi protagonişti a fost ghipsul Adelei, cu care actriţa a fost nevoită să vină la filmări, fractura ei nefiind complet vindecată. Cele câteva minute în care actorii Adela Popescu (în rolul Anielei) şi Mihai Petre (în rolul lui Radu Vulturesco) fac dragoste i-au ţinut cu sufletul la gură pe fanii serialului difuzat în 2010, pe finalul telenovelei, producătorii condimentând la maximum un episod petrecut între cei doi îndrăgostiţi.

 

Adela Popescu şi Mihai Petre, scenă incendiară în cadă
foto: captură Acasă Tv

 

Producătorul Zoltan Nagy a analizat la vremea respectivă prestaţia actriţei.

 

"Adela Popescu este foarte romantică, are nevoie de preludiu mult. Nici Mihai Petre nu pare în stare să facă amor în mod vulgar. În concluzie, Adela este o iubită tandră", a spus cel cel pune în scenă scene fierbinţi în filmele destinate adulţilor.

 

Deşi pare un scenariu SF, este cât se poate de real! În curând, cetăţenii vor putea cumpăra pâine doar după ce le vor fi scanate amprentele.

 

 

 

Din fericire, este valabil, deocamdată doar pentru Venezuela. Preşedintele Nicolas Maduro a cerut implementarea în magazine a unui sistem de scanare a amprentelor care ar trebui să îi oprească să cumpere prea mult dintr-un singur produs.

 

Oficialii venezueleni speră că sistemul, denumit anti-fraudă, asemănător celui de vot, ar putea institui un control mai strict asupra pieţei negre, care a înflorit în timp ce produse de bază ca uleiul, zahărul, pâinea, hârtia igienică sunt de negăsit în rafturile magazinelor, scriu cei de la Jurnalul.ro

 

Maduro nu a făcut precizări despre momentul în care sistemul va fi funcţional, dar oficialii administraţiei sale au sugerat că ar putea fi implementat până în luna decembrie sau ianuarie.

 

Criticii măsurii susţin că noul sistem este de fapt o raţionalizare a produselor şi că rafturile goale mai pot fi umplute doar printr-o reformă complexă a economiei.

 

Președintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, afirmă într-un interviu că, dacă românii își vor da seama că lupta pentru Palatul Cotroceni se dă între premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu, “deghizat în forme și personalități diverse”, atunci ar exista posibilitatea să nu mai fie un al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

 

 

 

“Dacă tăiem toate zerourile din rândul contracandidaților lui Victor Ponta, rămânem cu doar alte două candidaturi relevante: Călin Popescu Tăriceanu și Traian Băsescu, deghizat în forme și personalități diverse. Cine va intra în turul II? Dacă electoratul înțelege că, în realitate, lupta se dă între Victor Ponta și Traian Băsescu, este posibil să nu existe turul doi. Alegerile din această toamnă pot încheia ce a început în 2012. Orice vot pentru Victor Ponta este, de fapt, un vot împotriva lui Traian Băsescu”, afirmă Constantin, intr-un interviu pentru Agerpres.

 

În opinia sa, “un nou proiect conservator-liberal, capabil să-și asume responsabilitatea promovării, la nivel parlamentar și guvernamental, a unui pachet de măsuri de centru-dreapta”, constituit după modelul ACD (PC-PNL) din 2011, ar putea lua naștere în perioada următoare.

 

Albert Einstein spunea că ”doar două lucruri sunt infinite: universul şi prostia umană, iar de cea din urma sunt foarte sigur”, iar fotografiile acestea demonstrează câtă dreptate a avut faimosul fizician.

 

 

 

 

 

Andra si Catalin Maruta au plecat intr-o vacanta de vis la Paris, fara fiul lor, David. Mai au cateva zile pana se vor intoarce in tara si au bifat o destinatie pe care indragostitii care viziteaza capitala Frantei nu au voie sa o rateze.

 

 

De ziua ei, cantareata a fost impreuna cu sotul ei intr-un loc minunat: Podul Artelor, devenit cunoscut dupa ce mii de indragostiti au legat cate un lacat care simbolizeaza ca iubirea lor va fi eterna, scrie cancan.ro.

 

Andra si Catalin Măruţă au pus si ei un lacat pe faimosul pod. Aceasta traditie a inceput, culmea, exact in anul in care cei doi si-au unit destinele. "Ieri de ziua mea, am fost intr-un loc unde visam sa ajung alaturi de sotul meu - Podul Artelor din Paris, locul in care toti indragostitii agata de balustradele sale cate un lacat pentru a ramane toata viata impreuna. Acelasi lucru l-am facut si noi! Interesant mi s-a parut ca totul a inceput in urma cu sase ani, exact anul cand ne-am casatorit, pana in 2008 balustradele podului fiind curate, fara nicio urma de lacat.

 

Tot ce pot sa spun este ca: fiecare om este iubirea vietii cuiva, iar tu Catalin, esti iubirea vietii mele. Te iubesc si la multi ani pentru cei 6 ani de casatorie !", a scris Andra pe contul ei de Facebook.

Theodor Berna, încoronat rege al asfaltului de politicieni. Referatul procurorilor cu propunerea de arestare arată cine sunt oamenii politici care i-au acordat lucrări de asfaltare lui Berna. Liberalul Marian Petrache de la Ilfov, "deputatul puilor", Florin Popescu, sunt câţiva dintre liderii politici care au atribuit contracte grase firmelor lui Berna. Mai mult, din cauza regelui asfaltului, România a pierdut chiar şi o importantă finanţare europeană.

 

 


Grosul contractelor în valoare de zeci de milioane de euro a venit de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, informează România TV. Urmează consiliile judeţene care au atribuit cele mai multe contracte omului de afaceri Theofdor Berna. Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în perioada când a fost condus de Florin Popescu, a furnizat cele mai multe contracte, urmat de Consiliul Judeţean Ilfov, când la conducere era liberalul Marian Petrache. Contractele acordate vizau chiar şi deszăpezirea şi reabilitatrea de drumuri.

 

Din cauza companiilor lui Theodor Berna ţara noastră era să piardă o importantă finanţare europeană, omul de afaceri piezând o licitaţie pentru un tronson de autostradă Timişoara-Lugoj. A făcut o contestaţie în instanţă, iar instanţa a stabilit câştigătorul, ceea ce i-a deranjat pe cei de la Comisia Europeană, care au oprit finanţarea pentru acel tronson de drum.



 

Judeţul Prahova se afla sub incidenţa Avertizarii Hidrologice COD PORTOCALIU pana la ora 12:00:

 

           
 
Echipajele Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Prahova au actionat pentru rezolvarea urmatoarelor situatii de urgenta:
 
 
 
- Com. Starchiojd – degajare autoturism luat de paraul Stamnic (fara victime); - asanare fantana.
                           
 
- Or. Valenii de Munte  - evacuare apa dintr-o curte pe str. Ecaterina Varga;
                                    - asanare subsol pe str. Nicolae Iorga;
 
- Or. Sinaia – degajare copac, cazut pe o locuinta fara a fi avariata pe Fdt. Sropoasa;
                 - copac cazut pe fire electrice pe str. Mihail Kogalniceanu;
 
- Com. Apostolache – degajare aluviuni de pe carosabil;
 
 
- Com. Brazi, sat Brazii de Sus – locuinta inundata pe str. Bujorilor;
 
 
- Com. Aricestii Rahtivani – copac cazut pe carosabil DN72;

Un nou drog periculos face ravagii printre tinerii de liceu din România. "Foiţa de cafea", numele sub care se vinde substanţa halucinogenă, este consumată de adolescenţii de la noi din ţară. Unul dintre motive, preţul foarte mic. Speciliştii avertizează că drogul dă dependenţă încă de la a doua doză şi crează mari probleme de sănătate.

 

 

 

Drogul proaspăt intrat pe piaţa neagră din România este unul extrem de periculos, iar sute cazuri au fost deja semnalate, informează România TV.

 

"Au apărut anumite schimbări de comportament pe care nu pot să le pun pe seama caracterului lui. Îl observam că refuza să ne privească în ochi. Ne-a dat complet viaţa peste cap. Nu ştiu ce să fac şi cum să îl ajut", a declarat tatăl unui adolescent dependent de noul drog. Noua substanţă a început să creeze probleme consumatorilor. "Peste 200 de pacienti au ajuns la urgente şi din pacate fenomenele clinice sunt extrem de grave. Tulburari respiratorii, cardiace, stari de tulburari nevrotice, de depersonalizare", a spus Tudor Ciuhodaru, medic la UPU Iaşi.

 

Mai mult, specialiştii spun că preţul Foţei de cafea" este scăzut, de aceea drogul este foarte consumat. Psihologii avertizează că schimbările comportamnetale cauzate de consumul acestui drog sunt greu de sesizat.

 

"Parintele, de multe ori, nu sesizeaza semnalele, indicii temperamentali pe care tanarul care consuma droguri incepe sa le manifeste si tocmai de aceea este neplacut ca parintele ajunge cu copilul la spital sau este sunat de ambulanta tocmai in momentul in care consumul este la el acasa", a explicat Mirela Zivari, psiholog.

 

Foiţa de cafea este un drog sintetic, importat, de cele mai multe ori din China, dar îngrijorător este că substanţa poate fi cumpărată de pe internet.

 

 

 

Şoc în lumea internauţilor. Mare le-a fost mirarea bărbaţilor când au deschis Facebook-ul şi au văzut cum o româncă încearcă să demonstreze că mai este virgină. Iar asta nu este tot. Mai în glumă, mai în serios, tânăra aşteaptă propuneri în ceea ce priveşte "vânzarea" virginităţii, chiar pe propriul site de socializare.

 

 

Andrada este o tânără din Zalău, extrem de hotărâtă şi aparent...virgină, scrie spynews.ro. Probabil enervată la culme de răutăcioşii care puneau la îndoială virginitatea ei, Andrada le-a dat peste nas tuturor în momentul în care a făcut publică dovada.

 

Totuşi, nu s-a oprit aici. De parcă nu era destul certificatul medico-legal scos de la IML, tânăra din Zalău a acceptat oferta unora dintre prietenii virtuali de a scoate la vânzare propria virginitatea.

 

"Andrada, eu zic să dăm drumul la licitaţie, să vedem care e mai darnic şi dornic să te ia de nevastă.", au scris câţiva dintre prietenii Andradei. Răspunsul tinerei nu a întârziat să apară. "Aşa zic şi eu! Care plăteşte mai bine, sună-mă!"

Andrada susţine că este virgină
Certificatul care arată că tânăra ar fi virgină

Duminică, 24 August 2014 15:31

CUTREMUR PUTERNIC de 4,6 în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 s-a produs, duminică dimineaţa, în Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

 

 


Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 10.12, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 147 de kilometri.

 

 
 

"Este ceva foarte obişnuit. Ar trebui să înţelegă toată lumea că Vrancea este o zonă activă. Un cutremur de 4,6 este ceva firesc, o să vină şi cutremurul ăla mare, să nu se îndoaiască. Nimeni nu ştie când, dar sigur vine. Este şi cazul, pentru că au trecut 37 de ani de la ultimul. Toată chestiunea este dacă va veni anul acesta sau peste 10 ani", a declarat academicianul Mircea Săndulescu.

 

Cele mai apropiate oraş de epicentrul cutremurului au fost Covasna (29 de kilometri), Târgu Secuiesc (45 de kilometri), Săcele (49 de kilometri), Sfântu Gheorghe (51 de kilometri), Vălenii De Munte (53 de kilometri).

 

Seismul nu a provocat pagube materiale sau răniri de persoane.

 

Cel mai mare seism din acest an, din România, s-a produs în 29 martie şi a avut o magnitudine de 5 pe scara Richter.

 

Directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu, susţine că în România "un cutremur major este posibil să se întâmple în 2040 sau spre sfârşitul secolului". De altfel, şi directorul ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pamântului, Mircea Radulian, susţine că se aşteptă la un cutremur de magnitudine 7.



Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.