"Avand in vedere iresponsabilitatea domnului primar, Badescu Iulian, si a grupului de consilieri care au ales sa paraseasca sedinta Consiliului Local de astazi, 25 august 2014, grupul consilierilor ACL constata ca aceasta atitudine este de natura sa afecteze drepturile salariale ale profesorilor, prin nedezbaterea bugetului municipiului pana la finalul acestei luni. Dat fiind cele prezentate, ACL cere convocarea unei Sedinte Extraordinare pentru dezbaterea si aprobarea acestor sume pentru cadrele didactice din municipiul Ploiesti.", anunta, printr-un comunicat de presa, ACL Ploiesti.

 

 

In fapt, tot textul de mai sus este doar o manipulare ieftina. Primarul Badescu convocase deja, de azi dimineata, o sedinta extraordinara, pentru maine (marti, 26 august 2014, la ora 12.00 in sala de sedinte din cadrul Palatului Administrativ, etaj III, camera 322). "Convocarea in regim de urgenta a Consiliului Local a fost impusa de 11 proiecte de HCL urgente si care nu suporta amanare. Printre acestea, cel mai important este proiectul prin care se doreste modernizarea terenului de sport de la Colegiul National Mihai Viteazul din Ploiesti, proiect care face parte din cele 12 terenuri de sport finantate din Fonduri Europene. Fiind un proiect de patrimoniu este nevoie de 2/3 din voturile consilierilor pentru a putea fi aprobat. Extrem de important este si proiectul prin care se aproba bugetul de venituri si cheltuieli al Spitalului de Boli Infectioase. Prin acest proiect sunt alocati banii pentru bolnavii infectati cu virusul HIV. Fac un apel la reprezentatii PNL si PDL sa trateze cu responsabilitate problemele Ploiestiului", spune Badescu.

 

 

De ce au facut liberalii si pedelistii acest gest? Simplu: se apropie alegerile prezidentiale, si n-au nimic de spus electoratului. Ce nu spun consilierii locali este ca azi au blocat conectarea Teatrului Toma Caragiu la reteaua Dalkia, in regim de parteneriat, prin care Dalkia suporta o parte din investitie, desi nu e obligata cu nimic. Ce-au cu Teatrul? Tot nimic. Trebuie doar sa mimeze opozitia, ca sa dea senzatia electoratului ca sunt implicati in problemele orasului.

 

sursa: www.myploiesti.ro

Un vames vine acasa si o gaseste pe nevasta-sa cam ravasita, cam ciufulita…

 

 

- Erai cu un barbat? Spune! Unde e?

Deschide usa la balcon, nimeni.

- Aici nu e, zice vamesul.

Deschide usa la debara, nimeni.

- Aici nu e, zice el din nou.

Deschide usa la sifonier, iese o mana cu 100 de euro. Vamesul ii ia.

- Nici aici nu e…


Potrivit unei informări a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Prahova, în prezent sunt disponibile zeci de posturi de asistenţi medicali, medici, bucătari, specialişti IT, măcelari, factori poştali, asistenţi sociali, vânzători, cele mai bine plătite joburi fiind de departe cele în domeniul medical şi IT.

 

 

Astfel, Belgia oferă, de pildă, 10 posturi de măcelar, fiind necesară în acest caz experienţă de doi ani. Câştigul este între 12,46 şi 13,87 euro brut pe oră, în funcţie de calificare. Cele mai multe posturi disponibile sunt oferite de Franţa, respectiv de patiser (1.550 euro pe lună), vânzător produse de panificaţie (1.450 euro pe lună), bucătar şef (2.700 euro pe lună), bucătar asistent (2.500 euro pe lună), şef de sală restaurant (2.300 euro pe lună), ajutor bucătar (1.850 euro pe lună) şi producător de vin (viticultor - 10 posturi, 10,10 euro pe oră).

 

Germania are nevoie de asistenţi persoane în vârstă, asistenţi medicali, instalatori întreţinere, specialist IT (25 posturi), factor poştal (40 posturi) - doar în acest caz fiind specificat salariul, respectiv de 2.000 euro pe lună.

 

Irlanda a pus la bătaie mai multe posturi de asistenţi medicali (24), doctor oftalmolog, psihiatri (10), iar Norvegia caută un veterinar şi un bucătar de preparate indiene, în acest ultim caz salariul specificat fiind între 31.000 şi 43.000 euro brut pe an.

 

Şi Marea Britanie are oferte pentru asistenţi medicali (50), salariul oferit variind între 25.000 şi 37.000 lire brut pe an şi pentru asistenţi sociali (18). Condiţiile de bază pentru a putea fi angajat în cele mai multe dintre posturile menţionate sunt cunoştinţele de limbă engleză, dar şi experienţa.

 


Persoanele interesate de respectivele posturi trebuie să trimită CV la adresele de e-mail afişate pentru fiecare post în parte pe site-ul www.anofm.ro, la rubrica ,,munca în străinătate’’.

La un an de la instalarea pasarelelor pietonale, a semafoarelor inteligente şi a separatoarelor de sens, nicio persoană nu şi-a mai pierdut viaţa în accidente rutiere pe DN 1, pe tronsonul Comarnic-Azuga-Buşteni. Ani în şir în ”topul şoselelor morţii”, cu cele mai multe accidente grave, tronsonul de pe DN 1 Comarnic-Azuga-Buşteni este pe cale să-şi piardă tristul renume.

 

 

 

Asta datorită controversatelor pasarele pietonale amplasate anul trecut în mai multe staţiuni de pe Valea Prahovei. Gândite pentru a fluidiza zona, pasarelele au contribuit decisiv la scăderea numărului de accidente grave pe acest sector de drum. „Nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa în accidente rutiere pe DN1, tronsonul Comarnic-Azuga-Buşteni, de la instalarea pasarelelor pietonale, a semafoarelor inteligente şi a separatoarelor de sens”, informa ieri Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Este prima oară după mulţi ani când Poliţia Rutieră se poate lăuda cu o astfel de performanţă.

 

Trafic mai fluent şi sigur

 

În august 2013, în zona staţiunilor turistice de pe Valea Prahovei, au fost instalate patru pasarele pietonale - una în Comarnic, două în Buşteni şi una în Azuga. Acestea au permis desfiinţarea a şapte treceri de pietoni din cele trei staţiuni. Tot pentru fluidizarea şi siguranţa circulaţiei, au fost montate separatoare de sens în centrul staţiunii Buşteni, dar au fost instalate şi semafoare inteligente.

 

“La un an de la implementarea acestor soluţii, din analizele efectuate de către Poliţia Rutieră a reieşit că în cele trei staţiuni turistice, pe artera tranzitată de DN 1, numărul accidentelor rutiere grave şi al consecinţelor acestora a fost redus semnificativ”, mai precizează IGPR. Lucrările au fost coordonate de Direcţia Rutieră, din cadrul IGPR. Costul celor patru pasarele pietonale a varit între 70.000 şi 99.000 de euro. Construirea celor patru pasarele care traversează DN 1 a fost o măsură provizorie, până la realizarea construcţiei autostrăzii A3 tronsonul Comarnic-Braşov.

 

 

Accidente grave, soldate cu 51 de morţi

 

Poliţia afirmă că fluenţa traficului rutier pe DN1 a crescut considerabil, timpul de parcurgere a tronsonului Comarnic-Sinaia-Buşteni-Azuga reducându-se, în medie, de la 2 ore, la 40-60 de minute, în week-end şi în sărbători legale. Din anul 1999 şi până în august 2013, când au fost montate pasarelele pietonale, în localităţile Comarnic, Buşteni şi Azuga s-au produs 323 de accidente grave, soldate cu 465 de victime, dintre care 51 de persoane decedate. De asemenea, în acest interval, în cele trei staşiuni s-au produs 3.483 de tamponări. Motivul principal al producerii accidentelor este traficul excesiv de pe Valea Prahovei.

 

”Capacitatea de circulaţie a unui drum naţional, clasa I, categorie în care este încadrat şi DN 1, este de 800 de autovehicule pe sens de circulaţie pe oră. Aceste valori scad proporţional cu numărul conflictelor de trafic generate de trecerile pentru pietoni. (...) Depăşirea capacităţii de circulaţie a unui drum generează scăderea vitezei de circulaţie a autovehiculelor şi implicit formarea coloanelor şi ambuteiajelor”, afirmă Poliţia Rutieră.

 

 

Sedinta de astazi a Consiliului Local Ploiesti s-a transformat intr-un scandal soldat cu parasirea salii de catre primarul Iulian Badescu si a consilierilor PSD si PPDD.

 

 

Şedinţa de Consiliu Local Ploieşti a fost suspendată luni, 25 august, după ce reprezentanţii Alianţei Creştin Liberale (PDL-PNL) au votat politic, blocând o serie de proiecte importante, printre care cel care viza racordarea la sistemul centralizat de termoficare a căminului de bătrâni de pe strada Cosminele. În acest context, primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, a cerut cuvântul, anunţând că părăseşte sala de şedinţe. „Mă văd obligat să părăsesc sala de şedinţe, pentru că nu îmi permit şi nu accept să particip la nişte hotărâri care sunt împotriva bătrânilor şi copiilor din oraş. Poate până la viitoarea şedinţă, poziţiile din punctul de vedere al cetăţenilor vor fi unele corecte şi nu împotriva acestor categorii de ploişteni”, a spus Bădescu. Acesta a plecat, fiind urmat de consilierii locali PSD şi PPDD, informeaza ziarul Republicanul.

 

Din lipsă de cvorum, şedinţa aleşilor locali s-a suspendat, urmând să fie reprogramată.

La capitoul frumuseţe, divele de peste ocean, dar şi cele din România încearcă din răsputeri să fie încă în top, însă multe dintre ele au devenit regine în topul celor mai penibile înfăţişări, iar asta datorită operaţiilor estetice.

 

 

Vedetele sunt campioane la capitolul operaţii estetice. Actriţe, artiste sau fotomodele, toate şi-au modelat corpul pentru a arăta eprfect pe covorul roşu. Ce păcat, însă, că diferenţele sunt extrem de vizibile, iar imaginea divelor este făcută praf.

 

Fotografii au surprins mai multe  persoane publice în ipostaze ruşinoase. Chirurgia plstică le-a transformat pe dive în adevărate epave.

Doi bărbaţi care ar fi condus sub influenţa băuturilor alcoolice şi ar fi agresat fizic doi poliţişti din Prahova care încercau să-i oprească au fost reţinuţi./ Ulterior, aceştia au fost arestaţi preventiv pe o perioadă de 30 de zile pentru ultraj, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi loviri sau alte violenţe.

 

 

La data de 23 august a.c, un poliţist din cadrul Postului de Poliţie Cocorăştii Colţ – I.P.J. Prahova a depistat într-un autoturism, pe D.J. 101 A, în localitatea Cocorăştii Colţ, în apropierea unui alt autoturism avariat, doi tineri aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Autoturismul respectiv fusese dat în consemn, în urma sesizării de către un poliţist local a unei tamponări anterioare cu un alt autoturism, parcat regulamentar.

 

În momentul în care poliţistul le-a solicitat documentele, cei doi ar fi devenit violenţi, încercând să plece de la faţa locului.

      

Un alt poliţist, aflat în timpul liber, care se deplasa pe D.J. 101 A şi observase incidentul a intervenit, acordându-i sprijin colegului său, pentru a-i conduce pe cei doi bărbaţi la sediul poliţiei.

 

Întrucât cei doi bărbaţi ar fi manifestat în continuare un comportament violent, agresându-i pe poliţişti, unul dintre aceştia a executat 5 focuri de avertisment, în plan vertical.

         

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliţiei, iar cei doi agenţi de poliţie au fost transportaţi la spital, pentru îngrijiri medicale.

        

Cei doi bărbaţi au fost testaţi cu aparatul etilotest, întrucât din verificări a reieşit că ambii ar fi condus autoturismul în cauză.

 

În urma testării, s-a constatat că unul dintre ei avea 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar celălalt 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Au fost conduşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

        

Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care se află sub influenţa băuturilor alcoolice, ultraj şi loviri sau alte violenţe.

        

La data de 24 august a.c., procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti au dispus faţă de cei doi bărbaţi măsura reţinerii pentru de 24 de ore, ulterior fiind prezentaţi instanţei de judecată, care a dispus arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

SUBIECTE ŞI BAREM ROMÂNĂ - Bacalaureat 2014 toamna. Aproape 40.000 absolvenţi de clasa a XII-a au susţinut luni proba scrisă la limba română în cadrul celei de-a doua sesiuni de bacalaureat. La fel ca şi în sesiunea de vară, elevii au primit subiecte la Română diferite, în funcţie de profil Real şi Tehnologic şi Uman şi Pedagogic. 

 

 

SUBIECTE ŞI BAREM ROMANA - BAC 2014 SESIUNEA TOAMNĂ. La proba scrisă de limba şi literatura română, candidaţii au primit subiecte diferenţiat în funcţie de profil: profil real, tehnologic şi vocaţional şi profil uman şi pedagogic. Elevii au avut de rezolvat trei subiecte, notate fiecare cu 30 de puncte, la care se adaugă 10 puncte din oficiu.

 

SUBIECTE ŞI BAREM ROMANA - BAC 2014 SESIUNEA TOAMNĂ. La profilul real şi tehnologic elevii au primit un text la prima vedere din romanul "Rusoaica" de Gib Mihăescu pe baza căruia trebuiau să rezolve 9 cerinţe care vizau cunoştinţele de vocabular, de teorie literară, precum şi capacitatea de a înţelege şi interpreta un text literar. La subiectul al doilea, au avut de redactat un eseu de tip argumentativ despre importanţa regulilor într-un domeniu de activitate. La ultimul subiect, elevii de clasa a XII-a au avut de scris un eseu de 2-3 pagini despre viziunea despre lume a lui Bacovia aşa cum se reflectă într-un text studiat.

 

SUBIECTE ŞI BAREM ROMANA - BAC 2014 SESIUNEA TOAMNĂ - UMAN. Elevii de la uman au primit un text la prima vedere din romanul "Lydda" de Duliu Zamfirescu şi romanul postbelic la subiectul al treilea, conform gandul.info.

 

BAC 2014 SESIUNEA DE TOAMNĂ. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a solicitat tuturor celor implicaţi în organizarea şi desfășurarea examenului de Bacalaureat, sesiunea august - septembrie,  respectarea strictă a regulamentelor şi toleranţă zero faţă de orice tentativă de fraudare. Ministrul a făcut un apel la rigoare procedurală şi a pus accent pe ideea de prevenţie a eventualelor nereguli sau disfuncţionalităţi.

 

BAC 2014 SESIUNEA DE TOAMNĂ. La proba de română s-au înscris 39.091 de absolvenţi de clasa a XII-a, dintre care 29.616 sunt din promoţia curentă şi 9.475 din promoţiile anterioare.

 

Sesiunea august - septembrie va continua marţi, 26 august, cu examenul la Limba şi literatura maternă E)b). Proba obligatorie a profilului E)c) va avea loc pe 27 august, iar cea la alegere a profilului şi specializării E)d) pe 29 august.

 

BAC 2014 SESIUNEA DE TOAMNĂ. Afişarea rezultatelor se va face pe data de 1 septembrie, până la ora 12.00, urmând ca, în aceeaşi zi, să fie depuse contestaţiile, în intervalul orar 12.00 - 16.00. Soluţionarea contestaţiilor se va realiza între 2 şi 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.

 

Klaus Iohannis este singurul caz de bigamie politică din România, susţine vicepremierul Liviu Dragnea. Social-democratul îl acuză pe primarul Sibiului de "ipocrizie" pentru că respinge proiectul prin care s-ar da liber primarilor să treacă la ce partid doresc fără să-şi piardă funcţia.

 

 

Liviu Dragnea l-a criticat luni pe liderul PNL, Klaus Iohannis, pentru declaraţiile făcute pe tema proiectului de act normativ privind trecerea aleşilor locali la un alt partid.

 

Dragnea a arătat că nu a crezut că Iohannis "are atâta ipocrizie" încât să acuze un proiect care dă posibilitatea aleşilor locali să facă ce a făcut el: a candidat la alegerile locale din 2012, pentru funcţia de primar al Sibiului, pe lista Forumului Democrat German şi a migrat la PNL.

 

"E şi singurul caz de bigamie politică din România: e preşedintele PNL şi este în continuare membru în Forumul German. De ce este moral pentru Iohannis sa migreze de la organizatia pe listele căreia a candidat la PNL şi ar fi imoral pentru ceilalţi primari sa aibă o asemenea opţiune?", a punctat Dragnea.

 

Liviu Dragnea a acuzat, luni, PNL şi PDL că dau dovadă de "tupeu şi ipocrizie" atunci când critică intenţia Guvernului de a adopta un act normativ prin care li se dă posibilitea aleşilor locali să poată opta pentru un alt partid decât cel pe listele căruia au fost votaţi. Dragnea susţine că cele două formaţiuni au promovat în 2006 un proiect identic, care a fost promulgat de preşedintele Traian Băsescu.



 

Lazio Roma, echipa la care joacă de şase ani românul Ştefan Radu, a suferit două şocuri ieri, chiar în ziua în care a debutat oficial în noul sezon, obţinând o victorie categorică, pe teren propriu, în faţa modestei Bassano Virtus, scor 7-0, într-un meci din Cupa Italiei.

 

Andrea Agostinelli (64 de ani), fost căpitan la Lazio, a suferit un şoc teribil, fiul său Gianmarco, în vârstă de 33 de ani fiind găsit ieri mort în camera unui hotel din Montecatini. Cauza morţii tânărului nu este cunoscută, aşteptându-se verdictul medicilor după ce i s-a făcut autopsia.

 

Citeste tot materialul AICI



 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.