Toţi eurodeputaţii români prezenţi marţi la Strasbourg au votat în favoarea rezoluţiei nonlegislative în care Parlamentul European îndeamnă statele membre să permită României şi Bulgariei să adere fără întârziere la spaţiul Schengen, relatează Agerpres.

În rezoluţie, adoptată cu 547 voturi pentru, 49 voturi contra şi 43 de abţineri, eurodeputaţii susţin că, până la sfârşitul anului 2022, Consiliul UE ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie. Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023.

Dintre cele 49 de voturi înregistrate împotriva rezoluţiei:

cele mai multe (31) au provenit de la membri ai grupului Identitate şi Democraţie
opt de la eurodeputaţi neafiliaţi,
şase de la membri ai grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)
câte unul din grupurile PPE, Renew, Verzi şi Stânga.
tot din grupul ID sunt şi cei mai mulţi eurodeputaţi care s-au abţinut de la vot (21).
Au existat și abțineri la:

ECR - 3
Identitate si Democratie - 2
Neafiliati - 1
PPE 9
Renew 5
Stânga 4
Verzii 1

Prefectul județului Prahova, Virgliu Nanu a fost astăzi gazda vizitei de la Ploiești, organizată de către Camera de Comert și Industrie Prahova, a E.S. Dna. Dao Vibulpanich- Ambasadorul Regatului Thailandei în România.

Aflatǎ la început de mandat diplomatic Excelența Sa a dorit să își aprofundeze cunoștințele și informațiile despre România în general, alegând ca primă vizită în țară, orașul Ploiești și implicit, județul Prahova, datorită performanțelor comerciale și investiționale care îl situează pe o poziție fruntașă între celelalte județe ale țării.

Așadar, întâlnirea de astăzi a înaltului diplomat la Instituția Prefectului Județul Prahova, își propune sǎ ducă la o mai bună cunoaștere reciprocă din punct de vedere social, economic și instituțional, să identifice oportunități de cooperare bilaterală în domenii diverse și să inițieze parteneriate între Regatul Thailandei și județul Prahova.

În prezent, Thailanda este al doilea cel mai mare partener economic al României, în cadrul țărilor ASEAN (Asociația națiunilor din sud-estul Asiei), dar schimburile comerciale dintre cele două țǎri sunt marcate puternic de o balanță comercială negativă, dar și de absența notabilă a investitorilor thailandezi în Romania. Pornind de la aceste disfuncționalități, în cadrul discuției ce a avut loc astăzi, s-a concluzionat că se impun acțiuni de creștere a exporturilor românești și, implicit prahovene, către această piață asiatică, dar și de atragere de noi investitori.

Desigur, sunt mari speranțe ca de anul viitor, când se împlinesc 50 de ani de relații diplomatice între Regatul Thailandei și România (cele două țări au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă la 1 iunie 1973), odată cu încheierea de noi parteneriate, aceste sincope în colaborarea dintre cele două piețe să fie atenuate.

La 6 octombrie 2020 au fost semnate actele de înființare a Camerei de Comerț România-Thailanda (RTCC). Ambasadorii României la Bangkok sunt președinți onorifici ai RTCC.

Evoluția schimburilor comerciale: În perioada 2011-2020, exporturile României în Thailanda au înregistrat o tendință crescătoare (de la 20,93 milioane USD, in 2011, la 74,94 milioane USD, in 2020).

Structura schimburilor comerciale
Export: maşini unelte, schimbătoare de căldură, încălzitoare de apă, aparate electrice, ţevi şi bandă din oţel, cherestea, pastă de lemn, celuloză, hârtie şi articole din lemn, produse chimice organice, tananţi, coloranţi, uleiuri esenţiale, vinuri, piese şi accesorii auto, combustibili şi uleiuri minerale, aparate de măsură şi control, articole de sticlărie şi ceramică.

Import: vehicule autoutilitare pick-up, maşini şi echipamente diverse, componente de calculatoare, aparate electronice si electrocasnice, circuite integrate, ciment, cauciuc natural, conserve peşte, carne, materiale plastice şi articole produse din acestea, preparate alimentare diverse, legume, fructe, produse din fier si otel, articole din ciment si ipsos, textile, filamente şi fibre sintetice sau artificiale, mobilier, jucării şi articole sportive.

Reprezentarea diplomatică
Ambasade
• Ambasada României în Regatul Thailandei, E. S. domnul Bogdan Badea (mai 2017).
Ambasada Regatului Thailandei în România, E.S. Dna. Dao Vibulpanich (7 septembrie 2022)

Consulate onorifice
• Consulatul onorific al României la Pattaya, consul onorific Anothai Utnensute (2000).

Comunicat Prefectura Prahova

 

*Un tânăr fără permis de conducere a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale în municipiul Ploiești*

La data de 17 octombrie a.c., în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești- Biroul Rutier au fost sesizați despre faptul că în parcarea amenajată aferentă străzii Brâncoveanu Vodă din municipiu, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate 4 autoturisme.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr în vârstă de 18 ani, ar fi condus un autoturism în parcarea aferentă străzii Brâncoveanu Vodă și ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu 3 autoturisme care se aflau staționate.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autoturismul în cauză fiindu-i încredințat de către prietenul său, deși era cunoscut faptul că nu deține permis de conducere.

Tânărul aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și totodată a fost condus la o unitate medicală în vederea testării preliminare pentru stabilirea stării psiho-fizice în ceea ce privește consumul de substanțe cu efect psihoactiv, stabilindu-se că nu a consumat astfel de substanțe.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și încredințare.

 

Trei inculpaţi au fost trimiși în judecată în cadrul dosarului de evaziune fiscală și spălare de bani, printre care şi societatea SC Allianso Business Park SRL, dezvoltatorul parcului industrial privat Ploieşti West Park

Conform portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova a decis, pe 14 octombrie, achitarea inculpaţilor trimişi în judecată în acest dosar, respectiv Ivan Lokere, administrator al SC Allianso Business Park SRL, De Bal Ann Margareta şi SC Allianso Business Park SRL.

Beneficiarii ajutoarelor distribuite prin Programul Operațional de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate vor putea ridica pachetele cu ajutoare alimentare în perioada 20-31 octombrie 2022, a anunțat Prefectura Prahova.
La nivelul celor 104 U.A.T.-uri din județul Prahova vor fi livrate 31.899 pachete cu ajutoare alimentare aferente programului.
Beneficiarii eligibili sunt:
a) persoanele singure și familiile cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pachetele conţin:
• făină albă de grâu (5 kg);
• mălai (4 kg);
• paste făinoase (800 g);
• ulei (4 litri);
• zahăr (2 kg);
• orez (4 kg);
• 5 conserve din carne de vită a câte 300 g;
• 3 conserve din carne de porc a câte 900 g;
• 5 conserve pate de ficat de porc a câte 200 g;
• 2 borcane de compot de fructe a câte 720 ml;
• 1 borcan de gem de fructe (360 g);
• 1 borcan de gem de fructe dietetic (360 g).
Produsele sunt preambalate în cutii de carton, însumând o greutate de aproximativ 25 kg/cutie. Ridicarea ajutoarelor se face personal, în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identității persoanei pe listă și a semnăturii de primire de către destinatarii finali.

Cercetătorii americani au dezvoltat o nouă variantă de Covid - o combinație între Omicron și tulpina care a apărut prima dată în Wuhan - care are o rată de mortalitate de 80%, potrivit Boston Herald.

Oamenii de știință de la Universitatea Boston au extras proteina spike de la Omicron, pe care au atașat-o variantei originale de SARS-CoV-2 care a apărut în Wuhan și a declașnat pandemia.

Apoi au testat noua variantă pe șoareci și au descoperit că 80% dintre aceștia au murit în urma expunerii la virus. Când un grup similar de șoareci a fost expus doar la varianta Omicron, aceștia au avut doar simptome moderate ale bolii.

„La șoareci, în timp ce Omicron cauzează o infecție moderată, non-letală, virusul cu Omicron-S provoacă o formă severă a bolii, cu o rată de mortalitate de 80%", au scris cercetătorii în lucrarea științifică.

Aceștia au infectat și celule umane cu varianta hibrid și au descoperit că la om este de cinci ori mai infecțioasă decât Omicron.

Datele sugerează că această variantă creată în laborator este cea mai contagioasă formă a virusului de până acum.

Aceștia au mai notat că, deși proteina spike este responsabilă pentru rata de infectare, modificările la alte părți ale structurii virusului determină mortalitatea.

Oamenii de știință americani precizează însă că această variantă probabil nu ar la fel de letală în cazul oamenilor.

Apropierea iernii ridică multe întrebări populației și guvernelor din Europa cu privire la cât timp vor rezista stocurile de energie, scrie Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro. În timp ce facilitățile de stocare a gazului sunt alimentate peste media anilor trecuți și sunt aproape pline, previziunile meteorologilor despre o iarnă mai caldă înseamnă că vremea ar putea da o mână de ajutor Europei pentru a supraviețui crizei energetice, scrie Mediafax.

Pregătindu-se pentru iarnă, cele mai multe țări au depozitele de gaze pline, peste pragul de 80% din capacitate, cu excepția Letoniei. Think-tank-ul Bruegel estimează că cererea de gaze naturale din UE (care nu include necesarul pentru umplerea depozitelor) a scăzut cu 7% față de media din perioada 2019 - 2021. În august 2022, cererea a scăzut cu 23%. Cea mai mare parte a acestei reduceri a fost generată de industrie, deoarece gospodăriile nu consumă prea mult gaz în septembrie, iar scăderile consumului de gaze nu au fost evidente în sectorul energetic.

Cele mai recente date din România arată că producția de gaze naturale în primele opt luni ale acestui an se situează la 95% din producția anului precedent, iar importurile au scăzut la 80% din cantitățile importate anterior. Avem creșteri ale producției și importurilor de cărbune, precum și ale importurilor de țiței și energie electrică. În ceea ce privește energia electrică, datele arată, de asemenea, o scădere de 5% a consumului, dar o creștere de 2% a exporturilor.

Potrivit unei analize, Europa scade consumul de gaze naturale, dar nu în mod egal. În primele nouă luni ale acestui an Germania arată o scădere de 3% pentru gospodării și de 7% pentru industrie, comparativ cu media din perioada 2019-2021. România are o scădere de 2% la gospodării și de 10% a consumului industrial, dar o creștere de 2% la producția de energie electrică. Există țări care, în ciuda problemelor legate de aprovizionarea cu gaze naturale, înregistrează o creștere a consumului, cum ar fi Croația și Slovacia.

Cumva, vremea a ajutat Europa în iernile trecute și estimările sunt că această situație va continua. Pentru iarnă, oamenii de știință de la Copernicus Climate Change Service C3S prognozează că există o probabilitate de 50%-60% pentru Marea Britanie, o mare parte a coastei mediteraneene și părți din Europa Centrală și de 40-50% pentru România că vom avea temperaturi mult peste medie între decembrie și februarie. Dacă acest lucru se va materializa, este posibil să asistăm la o calmare a cererii de gaze și combustibil pentru încălzire în lunile următoare, lăsând mai mult disponibil pentru sectorul industrial. Conform celui mai recent sondaj eToro Retail Investor Beat, investitorii români sunt cel mai mult îngrijorați de o posibilă recesiune și de creșterea inflației. Orice veste bună de pe piețele energetice ar putea atenua aceste temeri.

Prognoza bună vine după o lună septembrie mai rece decât de obicei, cu o temperatură medie europeană cu aproape 0,4°C sub cea din perioada 1991-2020, dar vine după cea mai caldă vară înregistrată vreodată în Europa. În lunile iunie, iulie și august, temperatura medie a aerului la suprafață pe continent a fost cu 0,4°C peste recordul stabilit în vara anului 2021.

INVITAȚIE LA CAFEA-INVITAȚIE LA CUNOAȘTEREA RISCURILOR CONSUMULUI DE DROGURI

Cu toții cunoaștem care este vârsta curiozității de a experimenta tot ce ne iese în cale, și anume vârsta adolescenței. Totuși, sunt lucruri pe care nu ar trebui să le cunoaștem niciodată.

Ieri, 17 octombrie, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Prahova, împreună cu un polițițist din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, au organizat și desfășurat o acțiune informativ- preventivă, în care le-au vorbit mai multor adolescenți despre droguri și despre consecințele consumului acestor substanțe.

Celor 45 de elevi ai unui liceu din municipiul Ploiești le-au fost aduse în atenție cazuri concrete cu care polițiștii se confruntă când vine vorba de consumul de substanțe psihoactive, preponderent în rândul tinerilor.

Prin materiale video, acestora le-au fost prezentate comportamente ale oamenilor dependenți de droguri.

Sperăm că în urma acestei activități, tinerii au înțeles faptul că a consuma droguri produce consecințe asupra performanțelor școlare, vieții familiale sau sociale, și, nu în ultimul rând, treptat, duce la distrugerea propriului organism.

A fi informat este calea cea mai sigură pentru a nu deveni o victimă a consumului de droguri.

Sursa IJP PRAHOVA

Un mic atelier de produse textile din Câmpina, județul Prahova, a reușit să aibă o colecție impresionantă de modele de produse. La Lucille Craftshop, brandul unei afaceri antreprenoriale demarate în anul 2018, în prim-plan sunt jucăriile și alte produse pentru copii precum accesorii și fuste pentru fetițe, dar și decorațiuni și articole ideale pentru sarbatori, fie pentru Crăciun sau Halloween. Totul este manufactură, realizat cu multă pasiune din materiale de calitate, prin tehnici inovative.

Originalitatea este un principiu de bază, iar produsele de acest gen se remarcă prin caracterul unic, spre deosebire de articolele realizate în mod industrial, importate în special din Asia, ușor de găsit pe piața românească de profil. Lucille Craftshop se bucură de succes grație atributelor sale unice, existând un public tot mai numeros care își dorește astfel de creații de calitate, fabricate cu multă pasiune chiar în țara noastră.

Lucille Craftshop se recomandă drept producător de jucării, decorațiuni, accesorii, craft. Produsele pe care le oferă spre comercializare se încadrează în patru categorii principale: accesorii (pălării, căciuli, genți, portofele, șaluri), jucării (textile, fetru), fuste tulle (simple, multicolore si cu LED) și articole de decor (inclusiv produse unicat). Gama de produse este în continuă creștere, influențată de tendințele pieței și de solicitările clienților. Mereu există noi lansări de produse, creativitatea este cuvântul de bază în politica de brand a celor de la Lucille Craftshop.

Jucăriile din oferta Lucille Craftshop sunt realizate cu grijă și dragoste pentru copii și natură în același timp. Textura lor unică dezvoltă coordonarea, abilitățile motorii fine și imaginația, se specifică pe site-ul oficial al brandului.

Cum a luat startul afacerea Lucille Craftshop

Afacerea a pornit din dragostea pentru artă și din dorința de a aduce pe piața locală și națională produse manufacturate, explică Vanda Stoichiță, fondatoarea firmei SC Lucille Craftshop SRL, cu obiect de activitate Fabricarea altor Produse Manufacturiere. "Idea unei afaceri a fost determinată de plăcerea de a realiza obiecte deosebite, mai ales la solicitările cunoștințelor. Pe măsură ce aceste cereri au devenit tot mai dese, am început să cochetez cu ideea de a mă dezvolta profesional, de a trece de la o pasiune la o afacere propriu-zisă. Astfel, am investit mai mult timp în această activitate și am înființat firma, după ce anterior mă rezumam la muncă de acest tip doar în timpul liber", a mai spus antreprenoarea care și-a urmat așadar visul și a ajuns să lucreze permanent în domeniul preferat.

 

La fel ca foarte mulți astfel de întreprinzători entuziaști, Vanda Stoichiță nu avea cunoștințe în domeniul afacerilor în momentul în care a demarat activitatea, dar a fost ghidată de obiectivul său, acela de a aduce pe piață lucruri frumoase și unice, care să încânte clienții. Evoluția a venit la pachet cu o mulțime de schimbări în gama de produse. Practic, afacerea s-a dezvoltat din mers, la fel și gamele de articole, în relație directă cu modul în care s-a simțit cererea din piață.

"În 2020 am început să facem pălării textile și în 2021 jucării textile, iar jucăriile din fetru reprezintă o intrare nouă în colecția de jucării toamnă - iarnă 2022. Afacerea Lucille Craftshop este un organism în continuă transformare, cu produse noi și o varietate din ce în ce mai mare de articole. Avem produse pe care le-am realizat, dar la care nu ne-am întors din lipsa timpului, așa cum avem produse pe care le realizăm în continuare grație cererii permanente a unor cliente fidele", a continuat fondatoarea Lucille Craftshop.

O astfel de afacere antreprenorială este una foarte dinamică, adaptată la pulsul pieței, apropiată de clienți, mereu cu reacție rapidă la sugestiile acestora. Pentru a asigura standardele de înaltă calitate ale produselor realizate, la partea de producție totul trece prin mâinile antreprenoarei. Nu există momentan personal angajat, deși Vanda Stoichiță consideră că acest aspect devine o necesitate din ce în ce mai mare, pentru a asigura dezvoltarea afacerii pe măsura modului în care se resimte nevoia de creștere în mod natural.

Promovarea online a produselor, alături de platforma Stilulmeu.ro

"Ideea inițială de vânzare a produselor manufacturate a fost cea de a lucra cu magazine de desfacere, ulterior a prins contur și magazinul online Lucille Craftshop, iar ca etapă ulterioară am început să colaborăm și cu alți parteneri online", mai spune întreprinzătoarea, care resimte capacitatea enormă a comerțului electronic și nevoia de promovare pe internet. Lucille Craftshop a ales de curând să colaboreze cu platforma Stilulmeu.ro, proiect de e-commerce cu algoritm de personalizare a cumpărăturilor dedicat producătorilor și comercianților locali de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, decorațiuni interioare, cadouri, din regiunea Sud-Muntenia (județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman). Stilulmeu.ro este o întreprindere socială care reinvestește 90% din profit în scop social, iar 2 dintre cei 5 angajați ai firmei provin din categorii vulnerabile.

Ca producător din categoria IMM, Lucille Craftshop a rezonat cu viziunea Stilulmeu.ro, cu tehnicile inovative de promovare a producătorilor din regiunea Sud-Muntenia. În prezent, produsele Lucille Craftshop sunt disponibile pe noua platformă de comerț electronic ce ajută exclusiv producătorii români (afaceri de familie, ateliere meșteșugărești etc) să aibă mai multă vizibilitate în fața potențialilor clienți din mediul online. Este sprijinit tocmai acest segment de piață, întrucât majoritatea acestor mici antreprenori nu dispun de cunoștințe și fonduri necesare pentru a-și promova în mod corespunzător și eficient produsele.

.

Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că se vor desfășura activități pentru modernizarea și verificarea sistemului local de avertizare și alarmare a populației în situații de urgență, în perioada 18.10–04.11.2022.

Activitățile respective implică acționarea individuală a sirenelor de alarmare a populației, pentru intervale scurte de timp (câteva secunde) și se desfășoară în conformitate cu Planul activităților în domeniul situații de urgență.
În acest context, precizăm că semnalele de alarmare a populației sunt: alarma aeriană, alarma la dezastre, prealarma aeriană și încetarea alarmei.
Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute, astfel:
 alarma aeriană se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele;
 alarma la dezastre se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele;
 prealarma aeriană se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele;
 încetarea alarmei se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute.

Foto cu caracter ilustrativ.

Pagina 15 din 5529

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.