Iuri Șveș, fost agent sovietic, acum analist financiar american, a vorbit publicației Gordon despre slăbiciunile lui Vladimir Putin, poreclele pe care le-a avut în KGB și despre motivele pentru care liderul rus nu a lucrat niciodată ca agent secret.
Șveț susține că Putin nu a fost numit în serviciile de informare externe, ci în direcția KGB a Leningradului pentru că, în comparație cu ai săi colegi, el avea aptitudini sub mediu. În Leningrad, actualul lider al Rusiei se ocupa de lucruri lipsite de importanță: citea denunțurile studenților asupra profesorilor și denunțurile profesorilor asupra rectorilor.
Conform bigrafiei oficiale, în 1985, Putin a fost trimis în Germania de Est, unde a lucrat la oficiul teritorial al serviciului de informare din Dresden. Șveț susține că KGB-ul nu a desfășurat activități de spionaj în RDG. ”Agenţii ruşi plecau în oraşe, precum Berlin sau Dresden, ca într-o excursie de vacanţă”, a mai adăugat acesta. Acolo, misiunea lui Putin era să organizeze excursii pentru tovarășii de rang înalt ce veneau din Moscova.
”Ştiţi ce multe spune porecla despre un om? Chiştoc, apoi Molia Albă, iar acum – Botox”, vorbește Iuri Șveț despre poreclele pe care le-a primit liderul de la Moscova de-a lungul timpului. Fostul agent sovietic a mai susținut că Vladimir Putin are un complex de inferioritate din cauza staturii joase și capacități intelectuale mediocre. El a fost ales președinte pentru a garanta securitatea fizică și financiară a celor ce l-au avansat.
Analistul s-a ocupat de problematica militaro-strategică la apogeul Războiului Rece, când pericolul nuclear a fost foarte mare. Întrebat de probabilitatea ca Putin să lanseze un atac nuclear, el a spus ”Chiar credeţi că un om care în fiecare an dispare din spaţiul public pentru 7-10 zile ca să-şi facă facelifting şi să-şi injecteze botox este în stare să înceapă un război nuclear? De frică, botoxul se va topi şi se va scurge”.
” Când vine vorba despre un război nuclear, se pune problema cine primul ataca. Prima lovitură trebuie să distrugă o cantitate maximă de rachete a inamicului, iar când vor începe să zboare rachetele rămase ale inamicului, acestea urmează să fie doborâte cu mijloacele de apărare. URSS-ul niciodată nu a deţinut potenţialul primului atac, iar Rusia cu atât mai puţin. Rachetele nucleare ruse pot să distrugă New-York-ul, San-Francisco şi alte oraşe mari, dar nu sunt în stare să distrugă rachetele americane din instalaţiile subterane. În schimb, vor obţine un răspuns garantat care va spulbera întreaga Rusie. Instalaţiile sovietice, datând din anii 60 ai secolului trecut, au o precizie foarte proastă”, a mai adăugat analistul.
Originară din Uzbekistan şi de religie musulmană, Alina Kabaeva, este a doua mare atletă de gimnastică ritmică a Rusiei, după Evgenia Kanayeva.
Kabaeva are în palmares două medalii olimpice la gimnastică, 14 medalii obţinute la campionatele mondiale şi 25 de medalii câştigate la competiţiile europene.
După retragerea din gimnastică, ea a ales cariera politică, fiind deputat în Duma de Stat, din partea partidului lui Putin, Rusia Unită.
Vladimir şi Alina s-au cunoscut în 2004, când Putin i-a înmânat un premiu pentru victoria la Jocurile Olimpice. Un an mai târziu gimnasta a primit de la Putin ordinul "Pentru merite faţă de Patrie", gradul IV.
În ceea ce priveşte dispariţia lui Vladimir Putin de pe scena publică în ultima săptămână, Kabaeva ar putea fi motivul. Presa de scandal a scos la suprafaţă zvonul potrivit căruia Kabaeva tocmai a născut, iar copilul ar fi al preşedintelui Rusiei, astfel, proaspătul tătic a vrut să petreacă timp alături de noul membru al familiei sale.
Președintele rus Vladimir Putin știe exact ce vrea, iar principalele sale obiective nu sunt în estul Ucrainei, ci privesc controlul Mării Negre și al resurselor și coridoarelor energetice din această zonă, se arată într-un articol publicat duminică de portalul thedailybeast.
Controlul Mării Negre și al resurselor energetice sunt principalele obiective ale lui Vladimir Putin. În timp ce în ultimul an atenția lumii întregi s-a concentrat pe conflictul din estul Ucrainei, pe care Moscova l-a alimentat furnizând arme separatiștilor, Rusia a acționat pentru a pune mâna pe ceva mult mai prețios decât Donbasul ucrainean cu toată industria lui învechită.
În opinia autorului articolului, anexarea peninsulei Crimeea a fost primul pas dintr-o strategie amplă, ce are ca obiectiv final un control deplin asupra resurselor energetice transportate către Europa prin coridoarele din zona bazinului Mării Negre, potrivit Agerpres.
În acest timp, manevrele economice ale Rusiei în zona Mării Negre au trecut în mare măsură neobservate. Un exemplu îl constituie decizia greu de înțeles a guvernului georgian de a accepta vânzarea către compania rusă Rosneft a 49% din acțiunile terminalului petrolier al portului Poti, terminal cu importanță strategică deținut de un obscur om de afaceri local, David Iacobașvili.
Această decizie ce favorizează interesele strategice ale Rusiei pare bizară în condițiile în care guvernul de la Tbilisi condamnă oficial acțiunile Moscovei împotriva Ucrainei și vorbește despre dorința de a integra Georgia în NATO și UE, iar trupele ruse continuă să fie prezente în republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud.
Supremaţie în Bazinul Mării Negre
Dar afacerea cu Rosneft nu privește doar Georgia, ci întregul Caucaz, întrucât controlul portului Poti implică automat controlul unui întreg coridor energetic. În opinia autorului articolului, respectivul port georgian este doar un mic pas din strategia Rusiei, ce combină acțiuni care au ca obiectiv final obținerea supremației economice și militare în bazinul Mării Negre.
O asemenea perspectivă pare să se regăsească și într-o declarație a generalului Philip Breedlove (comandantul suprem al forțelor aliate în Europa — SACEUR), care a atras atenția asupra unei ample desfășurări de rachete sol-aer și sol-sol în Crimeea. 'Aceste sisteme, cele sol-aer, a căror rază de acțiune acoperă circa jumătate din Marea Neagră, și cele sol-sol, care pot lovi aproape orice punct din bazinul Mării Negre, au făcut din Crimeea o platformă majoră de proiectare a puterii în zonă', a indicat Breedlove săptămâna trecută.
Conform publicației USNI News, în Crimeea au fost amplasate inclusiv rachete balistice tactice Iskander, iar navele de recunoaștere ale flotei ruse sunt capabile să culeagă informații care permit ulterior lovirea țintelor cu un grad înalt de precizie, astfel că orice țară din bazinul Mării Negre și orice navă din această zonă sunt acum acum potențiale ținte.
Navele militare ruseşti vor avea acces în porturile din Cipru, în urma unui acord semnat de preşedinţii celor două ţări, la reşedinţa guvernamentală de lângă Moscova.
Vladimir Putin susţine că prezenţa navelor ruseşti în Cipru nu trebuie să îngrijoreze pe nimeni deoarece ele vor acţiona doar împotriva terorismului şi a pirateriei.
Rusia încearcă să-şi întărească legăturile cu câteva ţări ale Uniunii Europene, după ce aceasta i-a impus sancţiuni pentru anexarea Crimeei şi susţinerea separatiştilor din Ucraina.
Economia Ciprului depinde în mare măsură de investiţiile Rusiei.
Unul din investitorii care a crezut în Rusia întoarce acum armele împotriva lui Vladimir Putin. Bill Browder afirmă cu tărie că, la ora actuală, Vladimir Putin este cel mai bogat om din lume, având o avere de 200 de MILIARDE de dolari.
"A stat 14 ani la cârma Rusiei, iar în ţară au intrat mulţi bani, care erau destinaţi investiţiilor în şcoli, spitale, drumuri... Ei bine, toţi acei bani au intrat în conturile private ale domnului Putin. Conturi ascunse în bănci elveţiene, ori bani investiţi în acţiuni ori fonduri pe care lacheii lui Putin le manageriază", a declarat Browder.
La ora actuală, Bill Gates este cel mai bogat om din lume, având o avere care se apropie de 80 de miliarde de dolari. Dacă informaţiile furnizate de Browder sunt adevărate, Vladimir Putin ar fi pe primul loc în topul averilor.
Încă din anul 2000, fostul agent KGB, Vladimir Putin se află la cârma Rusiei, iar "în primii ani de preşedinţie a furat cât a putut din această ţară", a conchis Bill.
Primul și ultimul președinte sovietic, Mihail Gorbaciov, consideră că actualul șef al statului rus, Vladimir Putin, repetă greșelile lui, deoarece a început să se creadă Dumnezeu, relatează agenția de presă Unian.
"Mi se pare că începe să sufere de aceeași maladie ca mine: încredere în sine excesivă. Și tot ce se spune, nu contează. El este deja Dumnezeu sau cel puțin adjunctul lui Dumnezeu, pe ce probleme — nu știu", a spus Gorbaciov, în timpul prezentării noului său volum 'După Kremlin'.
"Mi se părea că l-am prins pe Dumnezeu de picior", a evocat el perioada în care fusese conducătorul țării, când a inițiat Perestroika, care s-a încheiat cu înlăturarea sa de la putere. "Să nu fiți trufași niciodată, vanitatea mi-a jucat o festă", a exclamat fostul lider sovietic, recunoscând că Putin nu s-a mai întâlnit cu el în ultimul an și jumătate pe motiv că nu are timp.
El a subliniat că un stat puternic nu se construiește prin forță.'Un stat puternic este un stat democratic', a spus Gorbaciov. 'Un stat puternic nu poate dispersa în forță manifestații ale opoziției, iar dacă procedează astfel, acesta este un semn de slăbiciune.'