Mai mulţi lideri ai organizaţiilor judeţene ale PSD, printre care Cătălin Rădulescu şi Rovana Plumb, i-au cerut lui Valeriu Zgonea demisia din funcţiile de preşedinte executiv al PSD şi de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în caz contrar, urmând să ceară demiterea lui.
"Am fost două organizaţii care am cerut. După noi, Prahova a cerut demisia, Caraşul a cerut demisia, dna Rovana Plumb a cerut demisia… Sunt o mulţime de oameni care au cerut demisia. Decent ar fi ca până la Comitetul Executiv să facă gestul să-şi dea demisia, ca dovadă că devine un bun coleg. I-am reproşat că niciodată nu s-a manifestat ca un bun coleg. Eu cred că un bun camarad, un bun coleg trebuia să se poarte altfel", a declarat deputatul Cătălin Rădulescu,
El a mai spus că nu a început încă o campanie de strângere de semnături pentru revocarea lui Zgonea de la şefia Camerei Deputaţilor.
"La ieşirile pe care le-a avut în ultima perioadă face un deserviciu PSD. Nu era momentul. Avem o campanie electorală, toţi trebuia să fim solidari cu preşedinte partidului, aşa cum am fost şi cu primul ministru. Noi am făcut nişte cereri. Mai multe organizaţii, cinci până acum, am cerut demisia dânsului. Dacă nu (o va face – n.r.), cerem demiterea din ambele funcţii", a adăugat Rădulescu.
În PSD există în acest moment două tabere: una formată din cuplul Victor Ponta - Rovana Plumb, președintele interimar al PSD, şi susţinătorii acestora, alta formată din Liviu Dragnea şi Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, şi susţinătorii lor.
Potrivit unor surse politice, Liviu Dragnea, condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul referendumului, i-a montat pe mai mulţi lideri din teritoriu împotriva lui Victor Ponta.
De altfel, Dragnea i-a cerut lui Ponta încă din prima zi de la întoarcerea în ţară să clarifice relaţia cu UNPR.
„Este o discuţie care nu este finalizată şi sperăm să o clarificăm cât de curând. Să se clarifice inclusiv relaţiile din coaliţie, care nu sunt foarte tensionate, numai că trebuie să fie clarificate. Am înţeles că s-a întors şi Victor Ponta în ţară, deci am putea să fim în echipă completă să discutăm“, a spus Dragnea.
Fostul preşedinte executiv al PSD vrea convocarea de urgenţă a liderilor PSD pentru a ridica problema loialităţii UNPR faţă de PSD, în condiţiile în care partidul lui Gabriel Oprea a votat pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE. De asemenea, acesta ar fi un bun pretext pentru unii lideri ai PSD să-i reproşeze lui Ponta că a preferat să-l lase premier interimar pe Gabriel Oprea şi nu pe un ministru cu carnet PSD, mai spun surse din partid.
În timp ce Ponta a fost plecat la operaţie în Turcia, Liviu Dragnea a umblat prin ţară, unde s-a întâlnit cu liderii organizaţiilor din teritoriu. Iar surse politice spun că Dragnea este pregătit să ceară ieşirea PSD de la guvernare şi convocarea unui Congres extraordinar al partidului. Chiar dacă este condamnat la închisoare cu suspendare în primă instanţă, Dragnea speră că va fi achitat la recurs. În cazul în care, totuşi, va rămâne cu pedeapsa, Dragnea şi oamenii pe care îi controlează vor sprijini un nou candidat care să preia şefia partidului, cel mai probabil acesta fiind Valeriu Zgonea.
De partea cealaltă, Victor Ponta nici nu se gândeşte să renunţe la guvernare sau la şefia partidului, poziţie susţinută de cea mai mare parte a PSD.
„De ieşit de la guvernare nici vorbă. Cum să plecăm când am mărit salariile şi pensiile? Ar fi o prostie. Cu Ponta încă nu ştiu ce va fi, dar până acum nu s-a pus problema să demisioneze“, a spus unul din liderii PSD pentru „Adevărul“.
Alte surse suţin că, în cazul în care ancheta DNA îl va forţa să demisioneze, Victor Ponta ar vrea să-şi impună un om la şefia partidului, iar cele mai mari şanse le are Rovana Plumb, numărul doi în PSD în acest moment.
Între Rovana Plumb și Valeriu Zgonea, cele mai mari șanse de a câștiga sefia PSD le are categoric Rovana Plumb, actualul președinte interimar al partidului, întrucât Zgonea a reușit să-și enerveze colegii de partid după ce a convocat plenul comun pentru votul la numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la șefia SIE.
Comisia de Cod electoral a votat, marţi, în unanimitate, ca finanţarea campaniilor electorale să se facă de acum înainte de la bugetul de stat. De asemenea, va fi stabilit, înaintea fiecărei campanii, o limită de cheltuieli. Propunerea Comisiei de cod electoral urmează să fie înaintată celor două camere ale Parlamentului şi supusă la vot.