Locul trei de la ultimul Campionat Mondial, disputat anul trecut în Danemarca, nu a ajutat naţionala României înaintea tragerii la sorţi a grupelor Campionatului European din acest an.

“Tricolorele” lui Tomas Ryde şi Costică Buceschi vor face parte doar din urna a treia la tragerea la sorţi de vineri.

Şi asta în special din cauza faptului că România a încheiat a doua, după Norvegia, grupa preliminară din care a făcut parte.

Deja calificate după victoria la scor din Lituania, handbalistele române au pierdut ultimul meci din preliminarii, contra Belarusului, chiar la Piatra Neamţ.

Spania, Danemarca şi Germania sunt celelalte echipe aflate în aceeaşi urnă cu a României.

Din prima urnă fac parte Norvegia, Olanda, Suedia şi Muntenegru, din a doua Franţa, Ungaria, Rusia şi Serbia, iar ultima are în componenţă Polonia, Croaţia, Cehia şi Slovenia.

Grupa ideală

Muntenegru, Serbia, România, Cehia

Grupa dificilă

Norvegia, Rusia, România, Croația

Europeanul de handbal feminin din acest an va avea loc în Suedia, între 4 şi 18 decembrie.

Locul 3 este cea mai bună performanţă a României la un Euro, în 2010. “Tricolorele” au mai ocupat şi locul 4, la ediţia din 2000, găzduită de ţara noastră.

sursa: digisport

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.