Sâmbătă, 06 Septembrie 2014 07:29

Bilete pentru derby-ul cu Steaua

FC Petrolul Ploiești pune în vânzare, începând de marți, 9 septembrie, bilete pentru meciul cu Steaua, din etapa a 8-a a Ligii 1.

 

Întrucât la această partidă spectatorii nu vor avea acces în 3 sectoare ale arenei, 601 (tribuna I), 205 și 206 (tribuna a II-a), în urma deciziei Comisiei de Disciplină a FRF, clubul va oferi bilete cu valoare 0 abonaților din respectivele sectoare, tichetele urmând să fie distribuite doar luni, 8 septembrie, și numai la casele stadionului ”Ilie Oană”, în intervalul orar 11.00-19.00. Fanii care dețin abonamente în aceste sectoare sunt rugați să se prezinte cu cardurile pentru a primi biletele.

 

Începând de marți, toți suporterii care doresc să-și achiziționeze tichete pentru meciul cu Steaua o pot face de la casele de bilete ale stadionului ”Ilie Oană”, între orele 10.00-18.00, de pe site-ul oficial al Petrolului și, oricând, prin rețeaua Eventim și de la partenerii Eventim.

 

Prețurile pentru acest meci sunt următoarele:

 

Peluze              19 lei

Tribuna I         45 lei

Tribuna II       35 lei

Tribuna 0       75 lei

Loc în lojă      300 lei

Miercuri, 03 Septembrie 2014 07:46

Albin absentează o lună!

„Lupii” au pierdut ultimele două meciuri oficiale, cu Dinamo Zagreb și CFR Cluj, la același scor, 1-2, iar antrenorul Răzvan Lucescu pregătește acum partidele de campionat - cu Pandurii și Steaua – fără a se putea baza pe uruguayanul Juan Albin.

 

Marcatorul unicului gol de la Zagreb, Albin s-a accidentat serios în meciul cu CFR Cluj, iar staff-ul medical condus de doctorul Stamatescu face eforturi mari pentru a-l pune pe picioare înainte de partida cu Steaua, din etapa a VIII-a a campionatului.

 

Albin a fost cusut şi doctorul estimează că va absenta trei săptămâni de pe teren, după care va putea reveni la antrenamente După aceea, atacantul va avea nevoie de încă o săptămână pentru a-şi recupera condiţia fizică. Potrivit colegilor de la digisport, sunt șanse mici ca el să apară pe "Ilie Oană" pentru duelul contra campioanei.

 

După ce-și vor fi ispășit suspendările în partida cu Pandurii, Geraldo și Teixeira ar trebui să fie apți de joc la derbiul amintit, în vreme ce Pecanha este așteptat la antrenamente în săptămâna de dinaintea jocului cu Steaua.

Duminică, 24 August 2014 11:01

Credeați că nu va reîncepe?

Am avut curiozitatea să urmăresc, aseară, meciul Stelei cu Ceahlăul. Eram curios cum va alcătui Gâlcă echipa în perspectiva meciului decisiv cu Ludogorets.

 

A riscat, într-un fel, și a pierdut. Nimic extraordinar, bucureștenii chiar nefiind o trupă invincibilă. Numai că una din reacțiile de după meci mi-a readus în minte procedeele folosite, invariabil, an de an, de către conducătorii sau oficialii echipei care câștigă campionatul!

 

De această dată acuza a venit din iarbă, mai precis de la Alexandru Chipciu, fotbalistul “militarilor” eliminat în prelungirile meciului. Acesta l-a acuzat pe arbitrul Lucian Rusandu că a dezavantajat Steaua, lasându-se să se înţeleagă că face jocurile Astrei Giurgiu, echipă al cărei preşedinte este Dinu Gheorghe.

 

“Dezamăgirea este foarte mare. Se mai întâmplă să ai şi zile în care să nu-ţi iasă nimic. Chiar şi aşa, am dominat jocul. E greu să joci în faţa unor echipe care se pun pe două linii! Nu comentez arbitrajul. Dar la mine a fost penalti, însă am primit cartonaş roşu! Ştiu foarte bine spre ce direcţie s-a arbitrat în această seară! Doar am fost la Braşov! Îl cunosc de acolo foarte, foarte bine. Dar mă opresc aici!” a încheiat internaționalul Stelei.

 

Repet, am așteptat un scurtcircuit din partea Stelei doar pentru a-mi demonstra - a câta oară? – evidența! Alex, un fotbalist admirabil, câteodată chiar exemplu pentru mulți dintre colegi, s-a socotit nedreptățit și... a vorbit! Trunchiat, în “rebus”, dar a vorbit! Iar exemplul dat, cu trimitere violentă spre Astra și al ei președinte, nu a făcut altceva decât să certifice supozițiile tuturor celor care încă mai cred că fotbalul se joacă și într-un plan paralel, departe de ochii și urechile celor care susțin și îndrăgesc un fenoment, iată, corupt până în măduva oaselor!

 

Fără a avea legătură cu cele scrise mai sus, abia aștept să văd cum va conduce Alexandru Tudor jocul de la Craiova, din această seară! Și... vorbim după!

Poate cel mai aşteptat jucător de către tehnicianul “militarilor”, Costel Gâlcă, este Jeremy Bokila. Fostul atacant al Petrolului, actualmente la Terek Grozny, ar putea ajunge în Ghencea sub formă de împrumut, dacă Steaua se califică în grupele UEFA Champions League, scrie Gazeta Sporturilor.

 

Ruşii şi-ar dori să scape definitiv de vârful congolez şi i-au fixat acestuia un preţ de două milioane de euro. Suma este considerată prea mare de către oficialii campioanei României, care preferă varianta unui împrumut, la fel cum s-a întâmplat în sezonul trecut cu Piovaccari. Dacă trec de play-off-ul UCL, roş-albaştrii sunt dispuşi să suporte jumătate din salariul anual al lui Bokila, adică 250.000 de euro, însă rămâne de văzut dacă cei de la Terek vor accepta oferta.

 

Bokila a bifat doar 21 de minute pentru Terek în acest sezon, acumulate în 3 meciuri în care a intrat pe final. Şi el este dispus să se despartă de gruparea rusă şi nu ar spune nu unei reveniri în România.

Luni, 18 August 2014 14:00

Acum să-l vedem pe Hamza!

Bulgarii de la Ludogorets au așteptat până în ultima clipă pentru a-l trece pe Younes Hamza pe lista UEFA, pentru a putea fi folosit la meciurile contra Stelei, din play-off-ul pentru accederea în grupele UEFA Champions League.

 

Termenul-limită pentru operarea ultimei modificări pe listă era azi, ora 12:00. Hamza a apărut în lotul campioanei Bulgariei cu circa o oră înainte să expire, în jurul orei 11:00.

 

Tunisianul în vârstă de 28 de ani i-a convins pe șefi că merită să ia locul altui străin pe lista UEFA prin cele două goluri marcate în primele două meciuri. A marcat la prima apariție în tricoul campioanei, chiar împotriva fostei sale echipe, Botev Plovdiv, în Supercupa Bulgariei și a recidivat în weekend, în prima etapă de campionat, contra lui CSKA Sofia.

 

Hamza a fost inclus de antrenorul Georgi Dermendzhiev și în lotul de 21 de jucători deplasat la București:

 

Portari: Vladislav Stoyanov, Ivan Cvorovic;

Fundași: Cosmin Moți, Georgi Terziev, Aleksandar Aleksandrov, Yordan Minev, Junior Caicara, Brayan Angulo, Choco;

Mijlocași: Svetoslav Dyakov, Hristo Zlatinski, Fabio Espinho, Abel Anicet, Dani Abalo, Mihail Aleksandrov, Virgil Misidjan, Marcelinho, Wanderson;

Atacanți: Roman Bezjak, Juninho Quaixada, Younes Hamza.

 

sursa: digisport

 

După ce Florin Gardoş a plecat în Anglia pentru a semna cu Southampton, suma primită în schimbul său, circa 7,5 milioane de euro, va debloca o serie de transferuri la Steaua. Cei doi jucători vizaţi sunt Gicu Grozav şi Jeremy Bokila, ambii actualmente la Terek Groznîi, foști echipieri ai Petrolului!

 

Potrivit surselor ProSport, Steaua negociază în aceste momente transferul mijlocaşului Gheorghe Grozav (23 de ani) de la Terek Groznîi. Jucătorul cumpărat de prim-divizonara rusă de la Petrolul în toamna anului trecut nu s-a impus în echipă, iar Terek încearcă să scape de el în această vară, până la finalul perioadei de transferuri.

 

Totodată, Grozav, care joacă pe postul de mijlocaş dreapta, e văzut o variantă de înlocuire pentru Cristi Tănase, care ar putea pleca de la Steaua după play-off-ul Ligii Campionilor cu Ludogoreţ Razgrad, al cărui tur va avea loc pe 19 august.

 

Principala ţintă a Stelei este, însă, atacantul Jeremy Bokila, un alt jucător pe care Terek Groznîi l-a luat de la Petrolul în vara trecută. Bokila (25 de ani) îndeplineşte profilul unui jucător de care Steaua are nevoie capitală. Iar congolezul cu cetăţenie olandeză nu este o piesă de bază în angrenajul lui Terek, echipă la care a jucat doar 15 minute în primele trei etape ale campionatului rus.

 

Steaua l-a dorit de multă vreme pe fostul golgheter al Petrolului, Younes Hamza, însă lucrurile par să le fi scăpat de sub control oficialilor campioanei României.

 

În ultima clipă a apărut interesul lui Ludogorets pentru atacantul tunisian, iar viitoarea adversară a Stelei din UCL s-a înțeles deja cu Botev asupra sumei de transfer.

 

Ludogorets Razgrad chiar a anunțat pe site-ul oficial că atacantul a semnat un contract valabil timp de trei sezoane cu campioana Bulgariei.

 

Hamza va fi trecut pe lista UEFA și va fi adversarul Stelei în dubla din play-off-ul Champions League.

La tragerea la sorţi a play-off-ului UCL, care va avea loc mâine, Steaua va fi cap de serie, alături de Salzburg, APOEL, BATE Borisov şi Ludogorets. Posibilele adversare ale roş-albaştrilor din urna a doua valorică sunt Maribor (Slovenia), Legia Varşovia (Polonia), Malmo (Suedia), Slovan Bratislava (Slovacia) şi Aalborg (Danemarca). În Europa League, Petrolul, CFR şi Astra joacă azi pentru calificarea în play-off.

 

După partidele din turul trei preliminar al UEFA Champions League, România a mai făcut un pas spre locul 14 în clasamentul coeficienţilor UEFA! Victoria Stelei cu Aktobe dar şi rezultatele indirecte au făcut ca ţara noastră să fie avantajată în duelul coeficienților de țară pe care-l purtăm cu Cehia și Austria. Miza este înscrierea a două echipe în viitoarele ediţii de UCL.

 

În acest moment, România este situată pe locul 15 în acest clasament, iar dacă va termina sezonul pe această poziție, fotbalul din țara noastră va putea trimite două echipe în preliminariile UCL. Poziţia a 14-a, ocupată acum de Cehia, ne-ar întări şi mai mult statutul.

 

La începutul săptămânii, clasamentul coeficienților arată în felul următor în partea care ne interesează cel mai mult: 14. Cehia 27.000, 15. România 23.049 și 16. Austria 22.050. Evident, noua configuraţie o vom afla după încheierea turului III preliminar din Europa League.

 

Având duel direct cu ei, cehii pot rămâne fără reprezentante!

 

Aseară am primit o veste bună. Cehii de la Sparta Praga au condus cu 4-2 după prima manşă din turul III preliminar UCL, dar au cedat surprinzător în deplasare, cu Malmo, scor 0-2 (graţie "dublei" lui Markus Rosenberg), astfel că au fost eliminaţi din turul III preliminar şi nu au prezenţa garantată în grupele europene. În competiţie se mai află trei cluburi din Cehia.

 

În cazul în care Astra ar reuşi să elimine Slovan Liberec (3-0 în tur pentru giurgiuveni), iar Petrolul ar reuşi să se califice în dauna Viktoriei Plzen (1-1 în tur), România ar păstra şanse mari să ajungă pe locul 14 al ierarhiei coeficienţilor. Motivul? Dacă România ar rămâne cu minimum 3 cluburi în cursă, cehii ar pierde două. În plus, Mlada Boleslav a pierdut cu 1-4 meciul din tur cu Olympique Lyon, în turul III preliminar UEL, iar şansele sale de calificare par nule.

 

Austria ar rămâne doar cu Red Bull Salzburg

 

Săptămâna trecută, toate cele trei echipe din Austria au fost învinse: Salzburg în UCL, în deplasare cu azerii de la Qarabag (1-2), respectiv Grodig acasă cu Zimbru Chișinău (1-2) și St. Polten pe terenul lui PSV Eindhoven (0-1), astfel că țara nu a acumulat niciun punct în clasamentul coeficienților. La retur, Red Bull Salzburg a învins Qarabag cu 2-0, astfel că va continua aventura europeană din acest sezon. Dar Grodig şi St. Polten au şanse mici, astfel că visul de a avea două formaţii în preliminariile UCL nu pare atât de îndepărtat!

 

România are al 8-lea coeficient al sezonului în curs

 

Poziția a 12-a în ierarhia coeficienţilor, ocupată în prezent de Turcia (27,900) trimite din sezonul 2016-2017 o echipă direct în grupele UCL, una în turul III preliminar, precum şi 3 formaţii în preliminariile UEL, în timp ce locurile 13-15 asigură prezența a două formații în preliminariile UCL, dar și trei echipe în preliminariile Europa League, din sezonul 2016-2017.

 

În fazele preliminare, pentru fiecare ale cupelor europene, fiecare victorie este recompensată cu 1 punct, iar fiecare egal cu 0,5. Aceste rezultate se adună și se împart la 4 (numărul de echipe participante din fiecare țară), iar suma obținută se adună la totalul coeficienților de țară. Până acum, în acest sezon, România are al 8-lea coeficient din Europa: 2.12. Sunt sub noi cehii (1.75) şi austriecii (0.5). Nu trebuie ignorat faptul că ţările mari încă nu au intrat cu toate echiple în joc, motiv pentru care sunt devansate.

 

sursa: digisport

În această săptămână are loc prima manșă din turul II preliminar al UCL. Din această fază intră în competiție și Steaua, deținătoarea titlului din Liga 1.

 

Aseară s-au disputat 12 meciuri din această rundă, iar în cursul zilei de azi se vor juca și ultimele 5, printre care și confruntarea trupei din Ghencea cu formația campioană din Norvegia, Stromsgotset.

 

În partidele disputate aseară, rezultatele au fost cele preconizate, mai ales prin prisma diferenței de valoare a campionatelor de unde provin competitoarele. Cel mai mare scor a fost realizat Sparta Praga, are a învins cu 7-0 Levadia Tallin, campioana din Estoniei. Cum bine se știe, această formație a fost învinsă în sezonul trecut de Pandurii, în UEL, cu 4-0.

 

De amintit că formațiile eliminate în această fază, runda a doua preliminară din UCL, nu vor mai participa în nicio altă competiție europeană. Doar accesul în turul III asigură prezența în play-off-ul Europa League, iar eliminarea din barajul UCL duce în grupele UEL.

 

Rezultatele de aseară

K

R Reykjavik (Islanda) - Celtic (Scoția) 0-1

Cliftonville (Irlanda de Nord) - Debrecen (Ungaria) 0-0

Dinamo Zagreb (Croția) - Zalgiris (Lituania) 2-0

Partizan (Serbia) - HB Torshavn (I. Feroe) 3-0

Sparta Praga (Cehia) - Levadia (Estonia) 7-0

FC Santa Coloma (Andorra) - Maccabi Tel Aviv (Israel) 0-1

Rabotnicki (Macedonia) - HJK Helsinki (Finlanda) 0-0

Zrinjski (Bosnia) - Maribor (Slovenia) 0-0

BATE Borisov (Belarus) - Korca (Albania) 0-0

Sheriff Tiraspol (Moldova) - Sutjeska (Muntenegru) 2-0

Slovan Bratislava (Slovacia) - TNS (Țara Galilor) 1-0

Valletta (Malta) - Karabakh (Azerbaidjan) 0-1

 

Programul meciurilor de azi

 

Stromsgodset (Norvegia) - Steaua București

Dinamo Tbilisi (Georgia) - Aktobe (Kazakhstan)

Ludogorets (Bulgaria) - Dudelange (Luxembourg)

Malmo FF (Suedia) - Ventspils (Letonia)

Legia Varșovia (Polonia) - St. Patricks (Irlanda)

Joi, 10 Iulie 2014 13:45

La ce să ne așteptăm?

Primul meci al noului sezon, cel dintre Steaua și Astra Giurgiu, de mîine seară, de pe Arena Naţională, a fost încredințat bucureșteanului Alexandru Tudor, nimeni altul decât arbitrul care, mai de fiecare dată, a luat decizii pro-Steaua, indiferent de derbiurile la care a fost delegat să aplice dreptatea.

 

Cu o nouă conducere, Kiros Vasaras asigurând dorita bună funcționalitate la CCA, forul diriguitor al arbitrajului românesc a ales pentru acest meci un arbitru valoros dar cu o reputație de vădit simpatizant al culorilor roș-albastre, teama tuturor celor care trăiesc din fenomen - sau doar îl simpatizează - fiind legată de un start fals al grecului care strunește frâiele arbitrajului din România.Și care, fin cunoscător al fotbalului românesc, ar putea înclina către o „prietenie” cu oficialii echipei campioane, nu de alta dar, balcanic fiind, astfel de apropieri chiar l-ar putea menține în pole-position.

 

Rămâne de văzut, cu siguranță, care va fi prestația lui Tudor și, mai ales, dacă delegarea acestuia a fost cea mai inspirată. Probabil, în caz contrar, vom asista la replici dintre cele mai neortodoxe venite dinspre adversarele trupei din Bulevardul Ghencea!

 

Alexandru Tudor va fi ajutat de Mircea Grigoriu şi Alexandru Cerei la cele două tuşe, iar arbitri adiţionali vor fi Rober Dumitru şi Marcel Bîrsan.

Pagina 4 din 5

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.