Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploieşti va prelua în administrare stadionul "Ilie Oană", urmând a fi stabilite noi tarife pentru clubul de fotbal Petrolul Ploieşti, care să permită echipei să evolueze pe această arenă.

Potrivit unei informări postate pe site-ul oficial al CSM Ploieşti, o comisie a clubului condusă de directorul adjunct Marian Stănescu s-a întâlnit cu reprezentaţi ai SC Servicii de Gospodărire Urbană (SGU) SRL Ploieşti, societate a Consiliului Local care administrează stadionul ''Ilie Oană'', dar şi cu un reprezentant al Primăriei Ploieşti, proprietarul de drept al clădirii, pentru discuţii privind preluarea de către CSM a arenei şi pentru o serie de evaluări.

Astfel, s-au constatat lipsurile existente la nivelul tribunelor şi peluzelor (scaune rupte, degradate), s-a făcut o verificare parţială a gazonului (din cauza stratului de zăpadă existent), a instalaţiei de alimentare cu apă a stadionului, a cărţii tehnice a stadionului şi o vizualizare a instalaţiei de degivrare, care nu a fost pusă în funcţiune din cauza condiţiilor meteo din aceste zile.

În cursul zilei de azi, comisia va trece la inventarierea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar de la stadion, procesul de preluare urmând să se deruleze în următoarea săptămână, astfel încât, până pe 14 ianuarie, să fie finalizat, arată sursa citată.

"Procesul care a demarat astăzi este unul firesc, cred eu, decizia ca stadionul să vină la CSM Ploieşti ţinând de o normalitate care trebuia să existe de mai multă vreme. Din punctul meu de vedere, echipa fanion a oraşului, Petrolul Ploieşti, va avea mereu o mână întinsă din partea noastră, pentru că, indiferent de cine o patronează, este formaţia simbol a judeţului nostru. Vom încerca să stabilim tarife care să permită echipei să evolueze acolo unde îi este locul, pe stadionul "Ilie Oană"', a afirmat, conform postării de pe site-ul CSM, directorul clubului, Cezar Stoichiciu.

Contractul pe care FC Petrolul Ploieşti îl avea cu SGU Ploieşti pentru închirierea stadionului ''Ilie Oană'' a fost reziliat la sfârşitul lunii noiembrie de administratorul arenei, motivul invocat fiind datoriile mari acumulate de club.

Peste 180 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Ploieşti, vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Petrolul Ploieşti și Oțelul Galați desfăşurat luni, 3 noiembrie.

 

Partida de fotbal va avea loc pe stadionul Ilie Oană din municipiul Ploieşti, începând cu ora 18.30.

Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare la locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul stadionului revine clubului F.C. Petrolul Ploieşti, care a încheiat în acest sens un contract cu o firmă specializată de pază.

Jandarmeria recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.