Duminică, 28 Decembrie 2014 18:59

Ce IEFTINIRI şi SCUMPIRI ne asteapta anul viitor

Anul viitor, prima scumpire pe care o vor simţi românii va fi la energia electrică. Preţurile vor creşte cu 0,26%, din prima zi a anului. Nu pare o creştere mare, dar se va simţi la factură. 

Mai scumpă va fi şi asigurarea auto obligatorie. Preţul ei va creşte cu încă 3 procente, după ce în acest an s-a scumpit deja cu peste 30%. 

Mai scumpe vor şi locuiţele în 2015. Cel puţin asta spun analiştii imobiliari. Preţul caselor şi al apartamentelor va urma să crească anul viitor cu până la 5 procente. Astfel că, un apartament de două camere din sectorul 6 al Capitalei, care în prezent costă 53.000 de euro, va ajunge, spre finalul anului la 55.000 de euro. 

În schimb, carburanţii se vor vinde mai ieftin. La începutul acestui an, un litru de benzină costa aproape 6 lei, iar astăzi litrul se vinde cu 5 lei.

Mai ieftin va fi şi tutunul. De anul viitor, un pachet de ţigări ar urma să se ieftinească cu un procent.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunţat joi că preţurile la tutun şi alcool vor scădea anul viitor, întrucât a fost deja parcurs calendarul de aliniere a nivelurilor accizelor, iar BNR prognozează o ieftinire medie de 0,1%, în special din accize, în timp ce benzina se va scumpi cu 0,3%.

 

"La produsele din tutun şi băuturi alcoolice avem creşteri în 2014 şi scăderi în 2015. Sunt legate de faptul că tot programul de accizare a fost îndeplinit, deci nu mai vedem aici probleme deosebite", a spus Isărescu, potrivit Mediafax. 

Pe de altă parte, Isărescu a precizat că nu are indicaţii de la Ministerul Finanţelor privind construcţia bugetară sau alte măsuri fiscale, dar banca centrală încorporează în modele numai evoluţiile certe care decurg din actele normative în vigoare.

Ulterior, reprezentanţii BNR au precizat că prognoza se bazează pe legislaţia în vigoare, care prevede calculul accizei prin indexarea cursului de schimb de la 1 octombrie 2013 cu rata inflaţei din ultimele 12 luni, la fel cum s-a procedat şi în acest an.

Prognoza BNR indică însă o scumpire a combustibililor cu circa 0,3%, în ciuda reducerii accizei, cel ma probabil pe o estimare de creştere a preţului internaţional al petrolului.

Pentru 2015, banca centrală a revizuit în scădere cu 0,8% prognoza de inflaţie, de la 3% în august la 2,2%.

 

 

 

 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.