Rusia îşi va întări forţele armate pentru a-şi putea apăra suveranitatea în faţa ţărilor ce ar putea ameninţa Moscova. Este anunţul făcut de preşedintele Vladimir Putin, care a evitat să dezvăluie cine anume constituie o ameninţare la adresa Rusiei. 

Însă noua doctrină militară a Rusiei a catalogat expansiunea NATO ca fiind un pericol pentru Moscova. Statele Unite ale Americii şi Europa au impus sancţiuni Rusiei, după anexarea peninsulei Crimeea, în urmă cu aproape un an. 

Acest lucru a condus la declanşarea celei mai grave crize între Moscova şi Washington de la Războiul Rece încoace.

Liderul regimului separatist de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, a semnat un decret potrivit căruia toți militarii în termen, rezerviștii și angajații așa-numitelor agenții guvernamentale sunt așteptați la comisariatele militare, informează jurnal.md.

 

 

 

Potrivit dispoziției care va intra în vigoare joi, în decurs de o lună vor fi organizate cursuri de instruire a militarilor, iar rezerviștii vor fi încadrați în trupele de menținere a păcii.

 

Departamentul apărării din stânga Nistrului va fi responsabil de punerea în aplicare a prevederilor decretului semnat de Evgheni Șevciuk.

 

Anterior, mai mulți reprezentanți ai Transnistriei au declarat că tensiunile din Ucraina ar putea genera conflicte militare în regiune, notează sursa citată.

 

Evgheni Șevciuk acuza recent autoritățile Ucrainei și Republicii Moldova de escaladarea tensiunilor în jurul republicii nerecunoscute. ‘Forțele noastre de securitate sunt gata să respingă orice agresiune militară, dar noi nu intenționăm să atacăm pe nimeni’, afirma pretinsul ‘președinte’ al Transnistriei.

 

La rândul lor, serviciile speciale transnistrene au avertizat că dispun de date operative potrivit cărora Ucraina ar pregăti acțiuni subversive la granița cu Transnistria, unde staționează un contingent rus de menținere a păcii.

 

Kievul a acuzat, la rândul său, Transnistria de pregătirea unor grupuri subversive și activități de spionaj pe teritoriul Ucrainei. La sfârșitul lunii iulie, Serviciul pentru frontiera de stat al Ucrainei a început să sape un șanț antitanc pe întreaga distanță a tronsonului transnistrean al graniței cu Republica Moldova de 450 de km, prevăzut să aibă o adâncime de 3,5 metri. Autoritățile ucrainene au explicat necesitatea acestui șanț pentru împiedicarea eventualului trafic de arme și a contrabandei cu mărfuri.

 

 

Israelul a lansat o operațiune terestră în Fâșia Gaza, a anunţat armata, joi noapte, într-un comunicat.

UPDATE 7.30: Numărul palestinienilor ucişi a ajuns la 252 vineri dimineaţa, în timp ce Israelul a lansat o intervenţie terestră în a 11-a zi a operaţiunii sale destinate să determine încetarea tirurilor cu rachete care îi vizează teritoriul, informează AFP.

Printre persoanele ucise la Rafah de tirurile israeliene figurează patru persoane, între care un bebeluş de cinci luni, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor de intervenţie palestiniene, Ashraf al-Qudra.

Potrivit unei surse din Organizaţia palestiniană pentru drepturile omului, cu sediul în Gaza, peste 80 % din victime sunt civili.

Circa 1.920 de palestinieni au fost răniţi de la declanşarea operaţiunii de represalii israeliene în 8 iulie.

1.150 de rachete au fost lansate în direcţia Israelului, dintre care doar 311 au fost interceptate de sistemul de apărare antirachetă Iron Dome.

UPDATE 6.00: Doi palestinieni, dintre care un copil în vârstă de cinci luni, şi-au pierdut viaţa în cursul nopţii de joi spre vineri în tiruri ale tancurilor israeliene la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, au făcut cunoscut serviciile locale de urgenţă, potrivit AFP.

Este vorba despre primele victime de partea palestiniană de la declanşarea operaţiunii terestre lansate de armata israeliană în Fâşia Gaza, aflată sub controlul mişcării islamiste Hamas.

Anunţul declanşării operaţiunii terestre a fost precedat de intense bombardamente ale aviaţiei militare, marinei şi artileriei israeliene, în timp ce grupuri armate de palestinieni lansau salve de rachete, potrivit corespondenţilor agenţiei France Presse aflaţi la faţa locului.

UPDATE 2.00: Egiptul a denunţat 'escaladarea' israeliană din Fâşia Gaza după declanşarea operaţiunii terestre a armatei în enclava palestiniană controlată de Hamas şi a cerut beligeranţilor să accepte propunerea sa de încetare a focului, a informat Ministerul de Externe de la Cairo, citat de AFP.

Armata israeliană a declanşat joi seară o operaţiune terestră în Fâşia Gaza, după zece zile de raiduri aeriene violente.

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a avertizat, la rândul său, că statul evreu 'va plăti un preţ ridicat' pentru această nouă escaladare.

UPDATE 1.00: Guvernul israelian a aprobat solicitarea armatei de a mobiliza 18.000 de rezervişti suplimentari, la scurt timp după declanşarea joi seară a unei ofensive terestre asupra Fâşiei Gaza, a anunţat armata în noaptea de joi spre vineri, transmite AFP.

'Cu cei 18.000 de rezervişti mobilizaţi, numărul rezerviştilor ce ar putea fi chemaţi ajunge la 60.000', a indicat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a armatei.

Guvernul israelian a ordonat joi seară armatei să lanseze o operaţiune terestră în Fâşia Gaza, după zece zile de raiduri soldate cu aproximativ 240 de morţi.

Armata bombarda în noaptea de joi spre vineri extrem de intens Fâşia Gaza pe calea aerului, pe mare şi prin tiruri din tancurile comasate la frontieră, potrivit unui corespondent al AFP la faţa locului, în timp ce televiziunea israeliană difuza imagini cu imobile în flăcări şi bile de foc pe cerul Fâşiei Gaza.

Guvernul israelian a ordonat armatei să lanseze această operaţiune terestră cu scopul 'de a lovi semnificativ infrastructurile teroriste ale Hamas' şi 'să readucă securitatea pentru cetăţenii Israelului', conform unui comunicat al armatei.

Israelul a lansat joi seară o operaţiune terestră în Fâşia Gaza, după zece zile de raiduri soldate cu 237 de morţi, a anunţat armata într-un comunicat, transmite AFP, potrivit Agerpres.

'După zece zile de atacuri aeriene, maritime şi terestre ale Hamas şi refuzurile repetate de calmare a situaţiei, armata a lansat o operaţiune terestră în Fâşia Gaza', a indicat un comunicat al armatei.

Guvernul israelian a ordonat armatei să lanseze această operaţiune terestră cu scopul 'de a lovi semnificativ infrastructurile teroriste ale Hamas' şi 'să readucă securitatea pentru cetăţenii Israelului', conform comunicatului.

Această acţiune va include operaţiuni de infanterie, de artilerie şi ale serviciilor de informaţii, sprijinite de aviaţie şi de marină, a adăugat armata.

În acelaşi timp, armata bombardează extrem de intens Fâşia Gaza prin aer, mare şi prin tiruri de tunuri comasate la frontieră, potrivit AFP.

Operaţiunea armatei israeliene 'are loc de la nordul la sudul Fâşiei Gaza, au fost desfăşurate extrem de multe forţe', a indicat comentatorul militar al televiziunii israeliene.

Ministrul egiptean de externe Sameh Shukri a criticat ferm joi Hamas, estimând că mişcarea islamistă palestiniană ar fi putut salva zeci de vieţi dacă ar fi acceptat armistiţiul propus în această săptămână de către Cairo şi care a fost acceptat de Israel.

 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.