Vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
Vineri
ÎN ŢARĂ
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -8 şi 2 grade, iar cele minime, în general, între - 20 şi - 10 grade. Cerul va fi temporar noros şi doar pe arii restrânse va ninge slab în Transilvania, Moldova, la munte, iar la începutul intervalului posibil şi în Dobrogea şi Muntenia. Izolat ziua şi local noaptea va fi ceaţă asociată cu chiciură, mai ales în zonele joase de relief din sud. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană, unde va spulbera zăpada, dar şi în Moldova şi pe litoral.
BUCUREŞTI
Vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa, dar mai ales noaptea. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul zilei, însă condiţiile de fulguială vor fi reduse şi din nou noaptea, când vor fi condiţii de ceaţă asociată cu chiciură. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -4 grade, iar cea minimă va fi de -15...-13 grade, mai coborâtă în zona preorăşenească spre -18 grade.
SÂMBĂTĂ
ÎN ŢARĂ
Vremea va fi în continuare deosebit de rece, geroasă mai ales dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, între -10 şi 0 grade, mai scăzute, izolat, spre -14 grade în Oltenia, Muntenia şi în depresiuni. Temperaturile minime se vor situa între - 20 şi - 10 grade, pe spaţii mici, mai scăzute în sud şi în zonele depresionare, dar şi uşor mai ridicate în vest. Cerul va fi temporar noros şi izolat vor fi condiţii pentru fulguieli, în regiunile sudice, estice, iar noaptea în vest. Vântul va sufla slab şi moderat. Se va semnala ceaţă asociată cu chiciură, mai ales dimineaţa şi noaptea, local în Oltenia, Muntenia, estul Transilvaniei şi izolat în restul teritoriului.
LA MUNTE
VINERI
Vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar noros şi doar pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va avea unele intensificări mai ales pe creste, spulberând zăpada.
SÂMBĂTĂ
Vremea va fi în continuare deosebit de rece, geroasă mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar noros şi izolat vor fi condiţii pentru fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat.
DUMINICĂ
Vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi în cursul nopţii în Carpaţii Occidentali, unde doar izolat va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat.
ANM a emis o informare meteo de ninsori, lapoviţă şi polei pentru toată ţara.
ANM anunţă vreme rea în toată ţara în următoarele zile. În intervalul 4 ianuarie, ora 18 – 5 ianuarie, ora 12, aria ninsorilor va fi din nou în extindere şi va cuprinse cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi în general slabe cantitativ, iar în Oltenia şi Muntenia stratul de zăpadă nou depus va mai putea atinge pe arii restrânse 10 cm. În Dobrogea şi trecător în sud-estul Munteniei precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei.
Precipitaţiile, în general slabe cantitativ, se vor semnala şi în următoarele zile, dar acestea vor fi mixte favorizând formarea poleiului, în special în regiunile sudice. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 26 octombrie – 8 noiembrie 2015, care vizează toate regiunile ţării.
Conform estimării publicate de ANM, până la sfârşitul lunii octombrie vremea va fi în general normală din punct de vedere termic, în majoritatea regiunilor ţării. În ultima lună de toamnă, însă, vremea se va răci treptat, astfel că în a doua parte a intervalului ar putea deveni chiar uşor mai rece decât în mod obişnuit la acea dată.
În Muntenia și în Prahova, din data de 27 octombrie vor fi variaţii de la o zi la alta, dar trendul general va fi de scădere. Cele mai răcoroase zile ar putea fi la sfârşitul lunii octombrie şi la începutul lunii noiembrie, precum şi în jurul datei de 8 noiembrie, când mediile maximelor vor fi de doar 10-11 grade, iar a minimelor în jur de 1 grad.
Ploi slabe şi pe arii restrânse ar putea să apară, cel mai probabil, după data de 4 noiembrie. Vor fi condiţii de ceaţă mai ales dimineaţa şi noaptea. Poate să se formeze şi brumă, la început în zona subcarpatică, apoi şi la câmpie.
În zonele de munte din Prahova, regimul termic va fi în scădere uşoară şi treptată, de la medii ale maximelor termice de 7-8 grade în ultimele zile ale lunii octombrie, până la 4 grade în zilele de 7 şi de 8 noiembrie. Vor scădea şi temperaturile nocturne, astfel că după data de 31 octombrie vor predomina valorile negative.
Se vor semnala precipitaţii slabe şi pe arii restrânse, cel mai probabil după data de 3 noiembrie. Mai ales dimineaţa şi noaptea, local, va fi brumă, iar pe văi şi în depresiuni ceaţă.
Vreme severă în cea mai mare parte a ţării. Este avertiyare cod galben de ploi în 14 judeţe şi cod portocaliu de inundaţii în 7 judeţe. Temperaturile au scăzut drastic în toată ţara şi s-au înregistrat chiar zero grade.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de ploi torenţiale şi vânt, valabilă în mai multe zone din ţară.
COD GALBEN. Între orele 17:15 şi 18:30, în estul judeţului Ialomiţa, zona delimitată de localităţile: Dridu, Dragoeşti, Sălcioara, Căzăneşti, Cocora, Grindu, Urziceni, nord-vestul judeţului Buzău, zona delimitată de localităţile: Săgeata, Buzău, Berca, Beceni, Pardoşi, Râmnicu Sărat, Boldu, se vor semnala averse de ploaie ce vor cumula 20...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de mici dimensiuni.
PROGNOZA METEO. Duminică, valorile termice se vor situa sub cele normale pentru această perioadă, vremea devenind răcoroasă în toată ţara, dar cu precădere în regiunile estice şi sud-estice. Cerul va avea înnorări şi, mai ales în cursul zilei, va ploua pe arii extinse în sudul, centrul şi sud-estul ţării, local în vest şi izolat în rest, iar în Oltenia, Muntenia, Transilvania şi zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali cantităţile de apă vor depăşi izolat 15...20 l/mp. Vor fi mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 grade în depresiuni şi 26 de grade în Dobrogea.
VREMEA IN BUCURESTI. În Bucureşti, vremea va deveni răcoroasă. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade. Înnorările vor persista, temporar va ploua şi vor fi posibile descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.
COD GALBEN şi PORTOCALIU de inundaţii în mai multe judeţe
Hidrologii au emis avertizare cod galben şi portocaliu de inundaţii pentru şapte judeţe. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice din România, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE şi INUNDAŢIE, după cum urmează:
COD GALBEN
În intervalul 25.06.2015 ora 16:00 – 27.06.2015 ora 14:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mare şi afluenţi – judeţul Bistriţa Năsăud, Mureş superior şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Mureş, Sibiu şi Alba, Olt superior şi mijlociu şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş, Argeş superior şi mijlociu şi afluenţii săi din judeţele Argeş şi Dâmboviţa, Ialomiţa superioară şi afluenţi (judeţul Dâmboviţa), Prahova şi afluenţii săi (judeţele Braşov şi Prahova), Buzău superior şi afluenţii săi din judeţele Covasna şi Buzău, Trotuş superior şi afluenţii mici din judeţele Harghita şi Bacău.
În intervalul 26.06.2015 ora 06:00 – 27.06.2015 ora 14:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea superioară şi afluenţii săi din judeţele Argeş şi Olt.
COD PORTOCALIU
În intervalul 26.05.2015 ora 06:00 – 27.06.2015 ora 06:00 pe râurile din bazinele hidrografice: afluenţii Oltului din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş, afluenţii Argeşului din judeţele Argeş şi Dâmboviţa,
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe râurile mici din judeţele Harghita, Covasna şi Braşov.
PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă temperaturi ridicate pentru această perioadă. Miercuri temperaturile mai cresc putin si vremea devine mai calda decat in mod obisnuit la această data.
Joi meteorologii spun ca dupa amiaza termometrele vor arata la umbra de la 21 grade in depresiunile din estul Transilvaniei pana la 30 grade in Campia de Vest, unde vorbim asadar de atingerea pragului climatologic al zilelor tropicale. De asemenea, vineri şi sâmbătă vremea rămâne caldă. În zilele următoare, în special după-amiază, nu lipsesc aversele asociate cu fulgere, tunete si scurte rabufniri ale vantului.