Primul ministru Victor Ponta este favorit în opţiunile românilor pentru alegerile prezidenţiale din această toamnă, cu toate că acesta nu a anunţat, cel puţin deocamdată, că va candida pentru a ajunge la Cotroceni.
Un sondaj naţional CSCI realizat recent arată că premierul Victor Ponta se află în topul preferinţelor alegătorilor pentru prezidenţiale, în timp ce preşedintele PNL, Crin Antonescu se află pe locul al treilea.
Conform sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale, 43% dintre respondenţi ar vota cu Victor Ponta, în timp ce fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu (FC) s-ar clasa pe locul al doilea, cu 21 de procente, iar Crin Antonescu (PNL), pe locul al treilea al podiumului, cu nouă procente. Următorul clasat după Antonescu este nimeni alta decât Elena Udrea (PMP), care ar obţine 7% din voturi.
Alţi posibili candidaţi la alegerile prezidenţiale ar înregistra scoruri mai mici, potrivit rezultatelor sondajului. Astfel, Dan Diaconescu (PP-DD) ar fi votat de 6% dintre cei chestionaţi, Corneliu Vadim Tudor (PRM) de 5%, şi tot 5% ar opta pentru Cătălin Predoiu (PDL), iar pentru candidatul UDMR, Kelemen Hunor, şi-au exprimat susţinerea 4% dintre cei intervievaţi.
În ceea ce priveşte activitatea actualului şef al statului, Traian Băsescu, 69% dintre respondenţi s-au declarat ca fiind nemulţumiţi de activitatea acestuia ca preşedinte (38% ”foarte nemulţumit” şi 31% ”destul de nemulţumit”). De asemenea, 26% spun că sunt mulţumiţi de activitatea acestuia, iar 5% dintre cei chestionaţi au ales să nu răspundă sau să răspundă cu ”nu ştiu” la această întrebare.
Majoritatea celor chestionaţi, respectiv 67% dintre ei, nu l-ar vrea pe Traian Băsescu în funcţia de premier după încheierea mandatului de preşedinte. În favoarea acestei posibilităţi s-au exprimat 28% dintre românii chestionaţi (14% ”total de acord”, 14% ”parţial de acord”), iar 5% au ales să nu răspundă sau să răspundă cu ”nu ştiu” la această întrebare. 46% dintre participanţii la sondaj consideră că preşedintele şi primul ministru trebuie să provină din formaţiuni politice diferite, în timp ce 33% sunt de părere că ar trebui să fie din aceeaşi formaţiune.
Sondajul a fost realizat pe populaţie adultă, neinstituţionalizată, însumând 1080 de interviuri. Eroarea tolerată este de 3,1%, la un nivel de probabilitate de 0,95.