Primarul Municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, a semnat în aceasta dimineaţă contractul de execuţie lucrări pentru proiectului “Realizarea Parcului Municipal Vest inclusiv a cailor de acces si a retelelor edilitare specifice – Parc Municipal Ploiesti Vest ”.

 

 

 

Câștigătorul licitației de atribuire a contractului de lucrări este Asocierea: SC CONSTRUCTII ERBASU SA – SC PEPINIERA DE VAL D`YERRES DEUX SRL – SC DRUFEC CONS CF SRL, având un preț ofertat de 49.370.346 lei, fara TVA, durata de execuție fiind de 18 luni de la data semnării contractului.

 

Sursa de finanţare: bugetul local al Municipiului Ploieşti şi asistenţa financiară nerambursabilă din cadrul Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.

 

Terenul pe care se doreste realizarea investitiei are o suprafata de 541.643 mp aflandu-se in zona de Vest a Municipiului, intre Centura de Vest si Gara de Vest.

 

In prezent terenul este viran, neamenajat, remarcandu-se doar o flora spontana, crescuta haotic, fara valoare decorativa. Zona nu prezinta nicio sistematizare peisagistica si nu exista dotari urbane.

 

       Componentele principale ale investitiei pe categorii de functionalitate:

       Amenajari decorative:

      

-          Amenajari peisagistice cu tematici de sezon – zona verde 446.363 mp

-          Lac artificial – suprafata 1,2 ha si adancime maxima de 1,5

-          Locuri de odihna, contemplare si picnic (4,1 ha) – pe aleile circulare, in zonele plantate precum si in zonele cu functiune speciala

-          3 Fantani arteziene – Fantana Anotimpurilor cu diametru de 12 m, cu 365 de jeturi perimetrale, Fantana Cascada sub forma de arc de triumf si Fantana Ochi cu forma eliptica

-          Sera inchisa 1067 mp

-          Elemente decorative:

  • Moara de apa cu scranciob – 170 mp
  • Sonda suport pentru aranjamente florale si panouri media cu inaltime de 7.70 m
  • Stancarie artificiala amplasata la intersectia aleilor, in vecinatatea fantanii cu jeturi

 

Amenajari pentru activitati recreative si culturale:

-          Pationar – suprafata de 30*60m cu dublu rol : iarna patinoar si vara ring de role

-          Locuri amenajate pentru jocuri de sah sau table, in aer liber sau in module tip

-          5 locuri de joaca pentru copii, in ronduri cu diametrul de 25 m

-          Platforme pentru acrobatii biciclete si role pentru adolescent si adulti

-          Scena – suprafata construita de circa 3600 mp

-          Foisor fanfara

-          Zona pentru casatorii – un rond cu diametrul de 25 m

 

Amenajari pentru activitati sportive:

-          Terenuri de sport

  • 4 terenuri de tenis de camp – 660 mp
  • 3 terenuri de baschet – 600 mp
  • 3 terenuri de handball / minifotbal – 1.125 mp
  • 2 terenuri de tenis la perete – 330 mp

-          Piste de ciclism – 10.554 mp

 

Amenajari conexe:

-          Alei carosabile si parcari auto – 45 zone cu capacitate totala de 380 de locuri

-          Alei pietonale – 22.910 mp

-          Gospodarii de ape (400 mp), instalatii de irigat, retele de apa si hidranti:

  • Retea alimentare cu apa pentru lac, cladire administrativa, sera, grupuri sanitare, patinoar, fantani arteziene- se va face prin doua captari la 80 m adancime
  • Retea de alimentare cu apa a instalatiilor de irigat
  • Retea de infiltrare in sol a apei menajere epurate si a apelor pluviale

-          Retea de canalizare, microstatii de epurare

-          Retele electrice exterioare

-          Cladire administrativa (756 mp) – regim de inaltime parter, cu spatii de birouri, vestiare, grupuri sanitare si dusuri si parcare proprie de 50 de locuri

-          Grupuri sanitare si cabine de paza

-          Platforma depozitare resturi vegetale – 3.317 mp

-          Mobilier urban : panouri de informare, stalpi indicatori cu 2-6 tablite indicatoare, suporti pentru biciclete, 100 cosuri de gunoi

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.