Contractul încheiat cu firma “Lider Sport”, deţinută de Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, care prevedea construirea unui teren de minifotbal în parcul Andrei Mureşanu, din nordul municipiului, a fost reziliat recent de către Primăria Ploieşti.
“A solicitat autorizaţia de construcţie dupa expirarea termenului legal”, explică primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, potrivit republicanul.ro.
Odată picat acest proiect, cei 5.219 mp ai parcului vor fi reamenajaţi.
“Ne gândim acum la un proiect de reamenajare a parcului în beneficiul comunităţii”, completează edilul Ploieştiului.
Dat fiind faptul că în Ploieşti fenomenul fotbalistic este trăit la intensitate maximă, FRF a propus oficialităţilor ploieştene formarea în oraş a unuia dintre Centrele de Excelenţă aflate în proiectul noii administratii.
Reamintim faptul că membrii Consiliului Local au constituit recent o comisie de negociere între municipalitate şi federaţie în vederea stabilirii modalităţii de punere în practică a potenţialului parteneriat.
Proiectul are ca ţintă baza “Astra” şi complexul Petrotel Teleajen, care se întinde pe o suprafaţă de peste 22.000 mp.