Miercuri, 22 Aprilie 2015 12:31

Antrenament util, victorie clară!

CSM PLOIEŞTI - CSU NEPTUN CONSTANŢA 30-25 (15-13)

Handbalistele de la CSM Ploieşti au încheiat cu o victorie previzibilă sezonul regulat al Ligii Naţionale, impunându-se, în Sala Sporturilor Olimpia, cu 30-25 (15-13) în faţa celor de la CSU Neptun Constanţa.

Chiar dacă nu a avut vreo miză deosebită, drumurile celor două combatante urmând să se despartă în partea a doua a campionatului, iar punctele puse în joc fiind lipsite de importanţă în perspectiva play-off-ului, respectiv a play-out-ului, meciul a fost destul de încrâncenat, cu câteva răsturnări de situaţie şi o desprindere a gazdelor produsă în ultimul sfert de oră.

Cu această victorie, CSM Ploieşti încheie sezonul regulat al Ligii Naţionale pe poziţia a 8-a a clasamentului, cu 37 de puncte, şi se pregăteşte de play-off, în al cărei primă fază va avea o misiune extrem de dificilă, în compania campioanei HCM Baia Mare. Formaţia pregătită de Tone Tiselj a câştigat astăzi la Cluj, cu Universitatea, scor 38-27, şi a încheiat prima parte a campionatului în fotoliul de lideră, având un punct mai mult decât CSM Bucureşti. Se va juca după sistemul „cel mai bun din trei meciuri”, primul fiind programat sâmbătă, 2 mai, la Ploieşti, iar celelalte două, pe 6 şi 8 mai, la Baia Mare. În faza următoare a play-off-ului, cele două formaţii se vor „împerechea” cu ocupantele poziţiilor 4 şi 5, SCM Craiova şi HCM Roman.

Casetă

CSM Ploieşti - CSU Neptun Constanţa 30-25 (15-13)

Sala: „Olimpia”. Spectatori: circa 400.

CSM Ploieşti: E. Şerban (o intervenţie), A. Dumitru (9 intervenţii) – Burtea Shutska (11 goluri), Toth (3), Ana Gherman (3), C. Preda (3), Chiricuţă (3, 2 din „7 metri”), Vlaskalic (3), O. Ionescu (2), Balaban (1), Vasilescu (1), I. Dinu, A. Dincu, Gărăcel, R. Ştefan. Antrenor: Goran Kurtes.

CSU Neptun: D. Petrescu, P. Vişan – A. Enescu (8 goluri, 4 din „7 metri”), A. Ivan (4), Ad. Stoian (4), Strahan (4, 2 din „7 metri”), Bărbos (4), P. Toma (1), Mărginean, Orşivschi. Antrenor: Ion Crăciun.

Arbitri: Cristian Băban şi Ionuţ Marta (Maramureş).

Observator FRH: Horaţiu Belu (Bucureşti).

Statisticile partidei

Aruncări „7 metri”: 3/1 ratată – 7/1 ratată.

Eliminări „2 minute”: 5 (C. Preda, Vlaskalic, Chiricuţă, I. Dinu, Toth) – 3 (A. Ivan, Ad. Stoian, Mărginean).

sursa: csmploiesti

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.