Cu toate perdelele de fum din jurul scandalului "Bercea-Băsescu", afacerea judiciaro-politică supranumită "watergatul românesc" merge înainte. Dacă noi înregistrări audiovideo întârzie să apară, în schimb, pe alte planuri, cercetările nu bat pasul pe loc. Soţia lui Mircea Băsescu, Doina, va fi audiată la Parchetul General, într-un nou dosar penal. Scandalul "Bercea-Băsescu" ia amploare. Cea mai nouă dintre anchetele ce-l privesc pe fratele preşedintelui României se referă la o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu şi a doi procurori constănţeni, scrie ziarulring.ro. Plângerea a fost depusă la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi deja, după audierea fiului lui Bercea Mondial, s-a trecut la o nouă etapă: administrarea de probe şi audierea de persoane, printre care şi Doina Băsescu, cumnata preşedintelui României. "Noutăţi sunt doar în dosarul de la Parchetul Înaltei Curţi, unde a fost audiat deja Băsică şi unde procurorul de caz ne-a aprobat solicitarea de probe, urmând să fie audiate o mulţime de persoane, inclusiv soţia lui Mircea Băsescu. Este un dosar care se referă la încălcarea dispoziţiilor legale, favorizarea infractorului, abuz în serviciu, represiune nedreaptă. S-a făcut plângere împotriva a doi procurori de la Constanţa implicaţi în cazul de şantaj. Noi am avut probe pentru că am lucrat cu materialul clientului, în sensul că în încheierea Tribunalului Constanţa se arată că procurorul de caz a greşit şi nu şi-a verificat competenţa, cerând interceptări la o instanţă inferioară. Acestea sunt încălcări grave ale legii", a declarat avocatul Pavel Abraham.

Fratele președintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, se află, marți, în fața Tribunalului Constanța.
Apărătorii lui Mircea Băsescu vor încerca să îi convingă pe magistraţi că Mircea Băsescu trebuie scos din arest preventiv şi cercetat în arest la domiciliu. Avocatul lui Mircea Băsescu spune că au trecut 30 de zile de la ultima decizie a instanţei, prin care măsura de arest preventiv a fost prelungită de judecători. Aceasta expiră acum şi se va judeca prelungirea stării de arest.

Şedinţa a început la ora 12 şi, indiferent de decizia instanţei, aceasta poate fi atacată la Curtea de Apel.

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a fost reţinut de DNA pentru 24 de ore şi va fi dus în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

 

 


Mircea Băsescu a fost audiat aproape două ore la DNA, de procurorii anticorupţie. Lui i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, in conformitate cu art. 309 din Codul de procedură penală. Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influenţă.

 

Iată comunicatul DNA:

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe o durată de 24 ore (începând de la data de 19.06.2014, ora 19:05, până la data de 20.06.2014, ora 19:05) a inculpatului BĂSESCU MIRCEA, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.



Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a rezultat că există probe și indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

 

În perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, inculpatul Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător, prin intermediar, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului, precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

 

Concret, în ordonanța de reținere se menționează următoarele:

 

La începutul anului 2011, după ce față de tatăl denunțătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunțătorul i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi remiși mai departe lui Băsescu Mircea, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului și a altor cereri incidente în respectiva cauză.

 

Ulterior, pentru că tatăl denunțătorului nu a fost pus în libertate, denunțătorul i-a remis și suma de 350.000 de euro intermediarului, în același scop.

 

Intervalul în care denunțătorul i-a remis sume de bani intermediarului este cuprins între 20.02.2011 (data luării măsurii arestării preventive față de tatăl denunțătorului) și 22.02.2012 (data pronunțării hotărârii de condamnare la instanța de fond).

 

Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunțător intermediarului, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influența pe care o are asupra magistraților, poate obține o soluție favorabilă pentru tatăl denunțătorului, adică va obține fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

 

Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, persoana cu rol de intermediar și-a însușit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primit de la denunțător.

 

Inculpatului Băsescu Mircea i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, conformitate cu art. 309 din Codul de procedură penală.

 

Inculpatul Băsescu Mircea va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul București.

 

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.



Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.