Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică pentru toata ţara de vânt puternic, precipitaţii mixte şi ninsori la munte.

 

În 1 aprilie, ora 13 - 3 aprilie, ora 18, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze ce vor depăsi local 55...60 km/h. În zona montană vântul va sufla tare, iar pe creste va depăşi la rafală 90 km/h.

La munte vor predomina ninsorile, iar mai ales în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Occidentali izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă. Vor fi şi intervale în care ninsoarea va fi viscolită.

În Maramureş, Transilvania, Crişana şi local în Moldova şi în zonele deluroase din restul ţării, trecător, precipitaţiile, în general slabe cantitativ, vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, mai ales în noaptea de joi spre vineri (2/3 aprilie) şi în cursul zilei de vineri (3 aprilie).

Meteorologii au avertizat că, de vineri până duminică după-amiază, vor fi temperaturi scăzute şi ploi în toată ţara, cantităţile de apă putând depăşi, în unele zone, 40 de litri pe metru pătrat.

 

Potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă de vineri, ora 14.00, până duminică, la aceeaşi oră, vor fi ploi în toate regiunile, iar la munte, precipitaţiile vor duce la topirea stratului de zăpadă.

În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi zona montană aferentă vor fi ploi torenţiale vineri, iar sâmbătă, averse vor fi mai ales în estul, sudul şi centrul ţării. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30-40 de litri pe metru pătrat în 24 de ore.

În toate regiunile ţării vor fi temperaturi scăzute, mai ales valorile maxime diurne, iar vremea va deveni rece pentru această dată.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele trei luni de zile, ce prevede estimările meteorologice pentru zilele de Paşte, minivacanţa de 1 Mai, precum şi prima lună de vară.

 

PROGNOZA METEO APRILIE

Vremea va fi ceva mai răcoroasă în sud şi sud-est, unde valorile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, respectiv maxime diurne mai mic de ecartul normal de 11 grade Celsius şi 21 de grade la scara întregii ţări.

Cantitatile lunare de precipitatii vor fi excedentare in centrul si nordul tarii si local in restul teritoriului.

PROGNOZA METEO MAI

Temperatura aerului va fi apropiata de normalul Climatologic in sud-est si local in sudul si vestul tarii, iar in celelalte regiuni va avea valori sub mediile multianuale ale perioadei.

Cantitatile lunare de precipitatii vor fi excedentare in cea mai mare parte a tarii, exceptand regiunile sud-estice si sudice, unde se vor situa, in general, in apropierea mediilor multianuale.

PROGNOZA METEO IUNIE

Temperatura aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice in cea mai mare parte a tarii, respectiv de 21-29 de grade Celsius.

Cantitatile lunare de precipitatii se vor situa sub normele multianuale in sudul, sud-estul si estul teritoriului, iar in regiunile centrale si nordice sunt posibile, local, cantitati peste aceste norme.

(w500) Vremea de

Luni, vremea va fi predominant frumoasă, iar ziua va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului în sud-vestul ţării, unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe.
 
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale la munte, în Dobrogea, Muntenia, sudul Banatului şi al Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -7 grade în depresiuni şi 6 grade în Dealurile de Vest. Noaptea, izolat vor fi condiţii de ceaţă.
Bucureşti
Vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil şi vânt moderat. Temperatura maximă, mai ridicată decât cea obişnuită pentru această dată, va fi de 13-14 grade Celsius, iar cea minimă de 2-3 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, până în jurul a 0 grade.
Marţi
Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în regiunile vestice şi nord-vestice, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor marca o scădere uşoară, devenind apropiate de normele climatologice specifice perioadei. Ziua, cerul va fi mai mult senin, însă treptat, începând cu orele serii, în  estul şi sud-estul ţării înnorările se vor accentua, iar spre sfârşitul intervalului pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe mixte. Vântul va avea intensificări la munte, în sud-est, iar ziua şi în sudul teritoriului. 
Temperaturile maxime vor fi de la 4 grade pe litoral, până la 17 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -6 şi 3 grade, mai mici în depresiuni spre -9 grade.

Meteorologii prognozează o vreme schimbătoare pentru următoarele zile. Chiar dacă cerul va fi acoperit de nori, în unele zone termometrele vor urca până la 14 grade, în timp ce în altele va ploua. La munte, precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

 

Vineri, norii acoperă temporar şi vor lasă precipitaţii în general slabe, ploi, local în vestul şi in nord-estul ţării şi doar pe arii restrânse în celelalte regiuni şi mai ales ninsori, la munte. Vântul va sufla cel mult moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în nordul Moldovei şi 14 grade în Muntenia.

Vineri, soarele se arată printre norii care acoperă temporar cerul, dar şansele de ploaie sunt vestul de mici. Până după-amiază temperatura aerului ajunge la valori maxime destul de plăcute pentru data din calendar, în jur de 13 grade prognozează meteorologii.

Sâmbătă, cerul va fi încărcat de nori mai multe ore, însă doar temporar, pe arii restrânse, vor fi precipitaţii slabe, ziua în majoritatea regiunilor, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai ales în sud şi în est. Vorbim despre precipitaţii mixte la munte şi sub formă de ploaie şi burniţă în celelalte regiuni. Vântul va sufla mai alert în Bărăgan şi în  Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 grade Celsius în nordul Moldovei şi 13 grade C în sudul Munteniei.

Sâmbătă, cerul va fi mai mult noros, dar ploaie slabă aşteptăm abia în cursul nopţii de sămbătă spre duminică. Temperatura maxima va fi de 11...12 grade Celsius.

PROGNOZA METEO. Duminică, cerul va fi variabil în nord-vest, unde valorile termice vor creşte uşor peste zi comparativ cu zilele precedente, dar în celelalte regiuni vor fi înnorări destul de accentuate şi local ploi slabe. La munte precipitaţiile vor fi mixte. Izolat, vor fi condiţii de ceaţă în zonele joase. Vântul va avea ceva intensificări în sud-est. Temperaturile maxime vor pleca de la 8...9 grade, izolat, în sud şi in est şi ajung la 14...15 grade în vest, în centru şi nord-vest.

Duminică va fi cer temporar noros, unde temporar va ploua slab. Chiar şi aşa mercurul din termometre urcă până după-amiază la 11, poate chiar 12 grade.

PROGNOZA METEO. Luni, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice diurne vor fi în creştere uşoară în majoritatea zonelor ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare ziua în regiunile sudice şi estice, unde doar izolat va ploua slab Izolat vor fi condiţii de ceaţă în zonele joase. Vântul va sufla cu unele intensificări în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 17 grade. De marţi până aproape de weekendul viitor valorile termice va fi uşor mai cald decât mediile multianuale specifice acestei perioade, cu precădere în vestul teritoriului. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare la sfârşitul intervalului, în regiunile nordice.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru perioada 9-22 martie.

 

PROGNOZA METEO BANAT

În primele trei zile, vremea se va încălzi, astfel încât media regională a maximelor termice va creşte de la 10 la 12 grade, iar cea a minimelor, de la -2 la 2 grade. Între 12 şi 15 martie însă, valorile termice vor marca o scădere, astfel încât mediile de 6...8 grade, ziua, şi -2...0 grade, noaptea, se vor situa sub cele normale pentru a doua decadă a lunii martie. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi diurne şi nocturne în uşoară creştere, apropiate de mediile climatologic specifice acestei perioade din an.

Probabilitatea pentru precipitaţii, în general slabe cantitativ, va fi ridicată în intervalul 11 - 14 martie. Vor fi ploi, dar trecător se pot semnala şi precipitaţii mixte în timpul nopţilor. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni vor fi intervale cu ploi slabe, pe spaţii restrânse.

PROGNOZA METEO CRIŞANA 

În intervalul 9-11 martie, temperaturile maxime de 11...13 grade, în medie regională, vor fi uşor mai ridicate decât în mod obişnuit, iar media celor minime, iniţial negativă, va ajunge să depăşească cu puţin pragul îngheţului. Începând din data de 12 martie şi până la sfârşitul primei săptămâni, valorile termice se vor situa sub cele normale specifice datei din calendar, marcând o scădere mai mare la valorile diurne, a căror medie va fi de 7...9 grade, şi ceva mai redusă la valorile nocturne, în medie de -3...-1 grad. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creştere uşoară şi treptată, caracterizând un regim termic în general normal pentru această perioadă din an. 

Probabilitatea pentru precipitaţii slabe cantitativ va fi ridicată în intervalele 11 - 15 martie, 17 martie şi 19-22 martie. Local va ploua, dar trecător, în timpul nopţilor, se pot semnala şi precipitaţii mixte. 

PROGNOZA METEO TRANSILVANIA 

Primele zile ale intervalului de referinţă vor fi caracterizate de temperaturi diurne uşor mai ridicate decât în mod normal, maximele fiind, în medie regională, de 9...11 grade, în timp ce media minimelor, deşi în creştere, se va menţine negativă, între -5 și -2 grade. Cu începere din 12 martie şi până la sfârşitul primei săptămâni, valorile termice vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obişnuit, mediile maximelor fiind de 5...7 grade, iar cele ale minimelor de -4...-3 grade. Între 16 şi 22 martie, media valorilor termice maxime diurne va creşte destul de puţin, atingând 8 grade, iar temperaturile nocturne se vor situa, la rândul lor, uşor sub mediile climatologice specifice acestei perioade din an, cu o medie în jurul valorii de -3 grade. 

Probabilitatea pentru precipitaţii slabe, mixte, va fi mai ridicată în intervalele 12-15 martie şi 17-18 martie, dar acestea vor fi posibile, pe spaţii restrânse, şi în cursul celei de-a doua săptămâni. Vor fi condiţii de formare a poleiului. 

PROGNOZA METEO MARAMUREŞ 

Primele trei zile ale acestei săptămâni vor fi caracterizate de un regim termic mai ridicat de cel normal la început de martie, cu maxime în medie de 10...12 grade, însă nopţile vor fi reci, media minimelor fiind de -4...-2 grade. Apoi temperaturile diurne vor coborî sub normalul perioadei, cu maxime, în medie regională, între 6 şi 8 grade, iar cele nocturne vor avea o medie uşor negativă. În cea de-a doua săptămână, valorile termice vor creşte uşor, în special la maxime, astfel că se va atinge treptat normalul datei calendaristice. 

Probabilitatea pentru precipitaţii în general slabe, predominant ploi, va fi mai ridicată în datele de 12, 17, 21 şi 22 martie, acestea fiind posibile la nivel local şi în cea de-a doua săptămână.

PROGNOZA METEO MOLDOVA

În intervalul 9-11 martie, zilele vor fi mai calde decât în mod obişnuit, cu temperaturi maxime de 10...11 grade, în medie regională, dar nopţile vor fi reci, cu o medie a minimelor de -3...-1 grad. Însă, în a doua parte a primei săptămâni, valorile termice diurne vor marca o scădere, astfel încât media maximelor va fi de 4...7 grade, iar cea a minimelor va creşte, oscilând în jurul pragului de îngheţ. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în uşoară creştere, cu precădere la valorile maxime, încât regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă a lunii martie.

Probabilitatea pentru precipitaţii, predominant ploi, pe spaţii mai extinse şi posibil moderate cantitativ, va fi ridicată în intervalul 12 – 14 martie, dar ploi slabe şi pe spaţii relativ restrânse sunt de așteptat şi în timpul celei de-a doua săptămâni.

PROGNOZA METEO DOBROGEA

În prima săptămână, regimul termic diurn se va situa uşor sub cel normal pentru această perioadă din an, concretizat prin media maximelor de 7...9 grade. Temperaturile minime vor avea medii între 0 şi 3 grade. În intervalul 16 – 22 martie valorile termice vor marca o creştere uşoară, astfel încât mediile diurne vor ajunge la 10...11 grade, adică în jurul celor specifice datei din calendar, în timp ce minimele nocturne vor continua să fie uşor pozitive.

Probabilitatea pentru ploi pe spaţii extinse, slabe şi moderate cantitativ, va fi mai mare în intervalul 11 – 15 martie. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni îşi pot face apariţia, doar izolat, ploile slabe sau burniţa.

PROGNOZA METEO MUNTENIA

În intervalul 9-11 martie, zilele vor fi uşor mai calde decât în mod obişnuit, cu temperaturi maxime de 9...11 grade, în medie regională, dar nopţile vor fi reci, cu o medie a minimelor de -2...0 grade. În a doua parte a primei săptămâni, valorile termice diurne vor marca o uşoară scădere, astfel încât media maximelor va fi de 7...9 grade, iar cea a minimelor va creşte, oscilând în jurul pragului de îngheţ. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în uşoară creştere, cu precădere la valorile maxime, încât regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă a lunii martie.

Probabilitatea pentru ploi în general slabe cantitativ va fi mai ridicată în intervalele 12 - 15 martie şi pe 17 martie, dar local şi trecător sunt posibile ploi slabe şi în cea de-a doua săptămână.

PROGNOZA METEO OLTENIA

În prima săptămână, regimul termic diurn va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă din an, concretizat prin maxime de 7...10 grade, în medie regională, şi minime între -2 şi 2 grade. În intervalul 16 – 22 martie valorile termice vor marca o creştere uşoară şi treptată faţă de sfârşitul primei săptămîni, astfel încât mediile diurne vor ajunge în jurul a 11 grade, în timp ce minimele nocturne vor continua să oscileze în jurul pragului de îngheţ.

Probabilitatea pentru ploi în general slabe cantitativ va fi mai ridicată în intervalele 12 - 15 martie şi 16-17 martie, dar pe arii restrânse vor fi ploi slabe şi în cea de-a doua săptămână.

PROGNOZA METEO LA MUNTE

La începutul intervaluIui, dar şi în cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi apropiat de cel climatologic normal, cu medii ale maximelor de 1...4 grade şi ale minimelor de -6...-3 grade. Ceva mai rece va fi intervalul 12-16 martie, când media temperaturilor maxime va fi negativă, iar pe timpul nopţilor valorile termice medii vor coborî spre -8 grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi mai ridicată în a doua parte a primei săptămâni, în special în intervalul 12-13 martie, când în zonele înalte vor predomina ninsorile. În a doua săptămână, temporar, vor fi ploi, lapoviţe şi ninsori slabe. Vor fi condiţii de formare a poleiului.

Meteorologii estimează, în intervalul 2-15 martie, o vreme caldă, cu temperaturi maxime ce vor ajunge la 15-16 grade Celsius. Cu toate acestea, sporadic, sunt așteptate și precipitații mixte, în special ploi, la nivelul întregii țări.

 

PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI:

PROGNOZA METEO MUNTENIA

Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme deosebit de caldă pentru data din calendar, abaterile pozitive ale valorilor maxime fiind chiar semnificative; astfel, vor fi medii ale temperaturilor diurne de 12...15 grade şi ale celor nocturne de -1...4 grade. Începând din data de 5 martie însă, valorile termice vor marca o scădere, astfel încât mediile de 4...6 grade ziua şi -4...0 grade noaptea se vor situa sub cele specifice perioadei. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creştere ce se vor situa din nou, cu mici variaţii, peste mediile climatologice ale primei jumătăţi a lunii martie.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în perioada 5-7 martie când vor fi ploi, dar şi lapoviţă sau ninsoare şi vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate. În restul intervalului ploi slabe se vor semnala pe spaţii restrânse.

PROGNOZA METEO OLTENIA

Primele zile ale intervalului de referinţă vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât în mod normal la începutul lunii martie, concretizată prin medii ale maximelor de 10...14 grade şi ale minimelor de -1...5 grade. Începând din data de 5 martie, valorile termice vor marca o scădere, astfel încât mediile de 3...5 grade ziua şi -4...0 grade noaptea se vor situa sub cele normale specifice datei din calendar. Pentru cea de-a doua săptămână, este estimată o încălzire a vremii, astfel că temperaturile se vor situa din nou, cu mici variaţii, peste mediile climatologic specifice perioadei din an.

Pe parcursul primei săptămâni de prognoză probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată, acestea urmând a fi mai frecvente în noaptea de 2/3 martie, când vor fi ploi, dar şi în zilele de 5 şi 6 martie când se vor semnala precipitații mixte. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, ploile vor fi slabe, pe spaţii mai restrânse, în principal în jurul datei de 10 martie.

PROGNOZA METEO TRANSILVANIA

Primele zile ale intervalului de referinţă vor fi caracterizate de o vreme uşor mai caldă decât în mod normal la începutul lunii martie, cu medii regionale ale maximelor de 7...11 grade şi ale minimelor de -3...2 grade. Începând din data de 5 martie, valorile termice vor marca o scădere, astfel încât mediile de 3...6 grade ziua şi -6...-2 grade noaptea se vor situa sub cele normale specifice datei din calendar. Pentru cea de-a doua săptămână, este estimată o încălzire a vremii, astfel că temperaturile se vor situa din nou, în marea lor majoritate, peste mediile climatologic specifice perioadei din an.

În prima săptămână probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată, îndeosebi în noaptea de 2/3 martie, când vor fi ploi, dar şi în zilele de 5 şi 6 martie când se vor semnala mai ales lapoviţe şi ninsori. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, ploile vor fi slabe, pe spaţii mai restrânse, în principal în jurul datei de 10 martie.

PROGNOZA METEO MOLDOVA

În primele zile, vremea va fi în general mai caldă decât ar fi normal, cu temperaturi diurne de 8...12 grade şi minime de -2...3 grade, în medie. Începând din data de 5 martie însă, valorile termice vor marca o scădere, astfel încât mediile de 3...6 grade ziua şi -3...-1 grad noaptea se vor situa sub cele specifice datei din calendar. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creştere ce se vor situa din nou, cu mici variaţii, peste mediile climatologice ale primei jumătăţi a lunii martie.

Probabilitatea pentru precipitaţii pe spaţii mai extinse şi în general moderate cantitativ va fi mai mare în perioada 5 – 7 martie, când vor fi mai ales lapoviţe sau ninsori. În restul timpului vor predomina ploile, slabe şi pe spaţii relativ restrânse.

PROGNOZA METEO MARAMUREŞ

Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de un regim termic apropiat de cel normal la început de martie, cu maxime, în medie regională, de 6...8 grade şi minime de -2...4 grade. Apoi vremea se va răci, astfel că temperaturile se vor situa sub mediile multianuale caracteristice, ziua între 4 şi 6 grade, iar noaptea între -4 și -1 grad. În cea de-a doua săptămână, valorile termice vor creşte din nou şi, în special cele diurne, vor depăşi normalul datei calendaristice.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în prima săptămână, acestea urmând a fi mai însemnate cantitativ în noaptea de 2/3 martie când vor predomina ploile, dar şi în intervalul 5-6 martie când vor fi mai ales ninsori. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate ploi mai puţine şi în general slabe, cel mai probabil în jurul datei de 10 martie.

PROGNOZA METEO DOBROGEA

Intervalul de referinţă va debuta cu o vreme mai caldă decât în mod obişnuit la începutul lunii martie, concretizată prin maxime de 9...11 grade şi minime între 2 şi 5 grade, medii regionale. În perioada 5 – 8 martie valorile termice vor marca o scădere, astfel încât mediile diurne de de 5...7 grade se vor situa în jurul celor specifice datei din calendar, în timp ce minimele nocturne vor continua să fie peste normal. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creştere ce se vor situa peste mediile climatologice caracteristice perioadei din an.

Probabilitatea pentru ploi pe spaţii extinse va fi mai mare în perioada 5 – 7 martie, în restul intervalului doar izolat urmând a fi ploi slabe sau burniţă.

PROGNOZA METEO BANAT


Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme mai caldă decât în mod obişnuit pentru începutul lunii martie, cu temperaturi maxime de 10...14 grade şi minime de -1...4 grade, mediat pe regiune. Începând din data de 5 martie însă, valorile termice vor marca o scădere, astfel încât mediile de 5...8 grade ziua şi -3...0 grade noaptea se vor situa sub cele normale specifice datei din calendar. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creştere ce se vor situa din nou, cu mici variaţii, peste mediile climatologic specifice perioadei din an.


Pe parcursul primei săptămâni de prognoză probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată, acestea urmând a fi mai însemnate cantitativ în noaptea de 2/3 martie, când vor fi ploi, dar şi în zilele de 5 şi 6 martie când se vor semnala precipitaţii mixte. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, ploile vor fi slabe, pe spaţii mai restrânse, în principal în jurul datei de 10 martie.

PROGNOZA METEO CRIŞANA

Intervalul de referinţă va debuta cu o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit la începutul lunii martie, concretizată prin maxime de 8...13 grade şi minime -1...4 grade, medii regionale. Începând din data de 5 martie însă, valorile termice vor marca o scădere, astfel încât mediile de 5...7 grade ziua şi -4...-2 grade noaptea se vor situa sub cele normale specifice datei din calendar. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creştere ce se vor situa peste mediile climatologic specifice perioadei din an.

Pe parcursul primei săptămâni de prognoză probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată, acestea urmând a fi mai frecvente şi mai însemnate cantitativ în noaptea de 2/3 martie, când vor fi ploi, dar şi în zilele de 5 şi 6 martie când se vor semnala lapoviţă şi ninsoare. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, ploile vor fi slabe, pe spaţii mai restrânse, în principal în jurul datei de 10 martie.

PROGNOZA METEO LA MUNTE

La începutul intervaluIui, dar şi în cea de-a doua săptămână de prognoză, regimul termic va fi apropiat de cel climatologic normal, cu medii ale maximelor de -1...2 grade şi ale minimelor de -6...-3 grade. Mai rece va fi în perioada 5-9 martie, când temperaturile se vor menţine negative ziua, iar pe timpul nopţii pot coborî spre pragul de ger.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în prima săptămână, în special în noaptea de 2/3 martie şi în perioada 5 -7 martie, când vor predomina ninsorile.

O informare de vreme rea a fost emisă de meteorologi în urmă cu puţin timp. 

 
Astfel, conform meteorologilor, începând cu luni seară, precipitaţiile încep în vest şi urmează să se extindă în toată ţara. 
Vor fi ploi, ce vor avea şi caracter de aversă, iar în vest şi nord-vest cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 - 20 l/mp. 
În Maramureş, nordul Moldovei şi estul Transilvaniei vor fi precipitaţii mixte, iar în zona montană vor predomina ninsorile, care pe creste vor fi temporar viscolite. 
În cursul zilei de marţi 3 martie, vântul se va intensifica temporar în majoritatea zonelor, la rafală vitezele vor depăşi local 50 km/h, iar la munte, în special în Munţii Banatului şi pe va crestele Carpaţilor Meridionali sufla tare, cu peste 70 km/h.

Primăvara calendaristică începe cu temperaturi anormal de ridicate pentru această perioadă, de până la 16 GRADE în unele regiuni.

 

Sâmbătă, vremea va fi caldă pentru această dată, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între 8 grade în depresiuni, Deltă şi în Bucovina şi 16 grade în Muntenia. Cerul va fi temporar noros şi trecător va ploua slab, pe arii restrânse în vestul, nordul şi centrul ţării şi izolat în rest, iar în zona înaltă de munte vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul se agită în prima parte a zilei în Bărăgan, sudul Moldovei şi Dobrogea, când de altfel în zonele joase din sud-estul teritoriului va fi si ceaţă.

Îi aşteaptă o zi caldă pe bucureşteni, chiar dacă cerul va fi din când în când acoperit de nori. Condiţiile de ploaie vor fi reduse, iar vântul este puţin mai sprinten în orele dimineţii. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade.

Duminică, vremea se va menţine caldă pentru începutul lunii martie, astfel încât temperaturile maxime vor pleca de la 7 grade în Delta Dunării şi 15 grade în extremitatea de sud a ţării. În vest, centru şi nord cerul va fi mai mult noros şi local va ploua slab, iar la munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare, iar ploi slabe sau burniţă vor fi prezente pe arii restrânse în Oltenia şi izolat în rest. Vântul nu va pune probleme pe nicăieri în ţară.

Rămâne cald şi duminică, pentru o zi de început de martie, când temperatura urcă la amiază spre aproximativ 13 grade. Cerul va fi temporar noros şi trecător vor fi condiţii de ploaie slabă sau burniţă, în timp ce vântul nu se simte.

Săptămâna viitoare începe cu aceeaşi vreme caldă pentru perioada pe care o traversăm, maximele termice urmând a se încadra între 7 grade pe litoral şi 16 grade în sud şi sud-vest. Soarele va fi umbrit din când în când de câţiva nori ce vor lasa izolat şi trecător ploi slabe sau burniţe în regiunile nordice, estice şi centrale, în timp ce în zonele joase din sud şi est, mai ales dimineaţa, este ceaţă. Vântul prinde putere prin partea de vest, dar şi în zona montană.

Luni, vremea va fi în continuare caldă pentru început de martie, cu o maximă termică de 14...15 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă, apoi se mai arată şi soarele, ce va fi acoperit din când în când de nori, însă abia în cursul nopţii îşi fac apariţia şi ploile. Vântul va sufla slab şi moderat.

Începând de marţi, vremea intră într-un proces de răcire, uşor şi treptat, ce va continua cel puţin până la sfârşitul săptămânii viitoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, adică valori normale pentru data din calendar. Precipitaţiile vor fi prezente în cea mai mare parte a ţării şi pe fondul scăderii temperaturilor ajungem să vorbim despre ninsori la munte, precipitaţii amestecate în nord, nord-est şi centru, în timp ce în restul zonelor vor fi ploi şi trecător lapoviţă sau chiar ninsoare. În plus, pe alocuri se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate şi vor fi condiţii de polei, iar vântul prinde putere în toată ţara.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, valabilă de miercuri de la ora 20.00 până joi la ora 12.00.

 

În intervalul menţionat va ploua în majoritatea regiunilor, iar în Oltenia şi în zona deluroasă şi montană a Banatului şi Munteniei, cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 15...20 l/mp. Pe crestele înalte de munte, vor fi şi lapoviţe sau ninsori, iar vântul va avea unele intensificări, cu precădere în masivele sudice (Munţii Banatului şi Carpaţii Meridionali), spulberând zăpada, informează meteorologii.

Pagina 3 din 7

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.