Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de lapoviţă, ninsoare şi intensificări ale vântului, valabilă vineri între orele 10.00 şi 23.00. Vor fi lapoviţă şi ninsori, aşteptate mai întâi în Moldova şi Transilvania, iar apoi, local, şi în sud.

 

În intervalul menţionat vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în Moldova şi în jumătatea de est a Transilvaniei, iar după-amiază ploile se vor transforma local în lapoviţă şi ninsoare şi în Muntenia. În Carpaţii Orientali şi Meridionali va continua să ningă. Cantităţile de apă vor mai depăşi pe arii restrânse 10...15 l/mp.

În regiunile sud-estice vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50....60 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare, cu peste 80 km/h, viscolind temporar zăpada.

Răcirea accentuată a vremii din ultimele 24 de ore a adus şi prima ninsoare. Pe Vârful Omu a nins, ninsoare ce s-a transformat ulterior în lapoviţă. Acolo s-a înregistrat o temperatură de numai un grad Celsius.

Potrivit meteorologilor răcirea subită a vremii la munte a devenit evidentă încă de sâmbătă când au fost înregistrate numai 10°C. Pe de altă parte, fenomenul nu este ieşit din comun pentru zona Carpaţilor Meridionali întrucât ultima ninsoare în Munţii Bucegi se înregistrează în jur de 31 iulie, iar prima din sezonul rece pe 16 august.

Duminică vremea continuă să se răcorească, mai cu seama în regiunile extracarpatice, astfel că temperaturile vor fi mai mai coborâte decât în mod normal pentru mijlocul lunii august în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor situa între 20 de grade în depresiuni şi 28-29 de grade în sud-est. În sud, sud-est şi la munte vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi local intensificări ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 l/mp şi izolat, mai ales în Lunca Dunării şi în zona litoralului, 30 l/mp. În restul teritoriului va predomina soarele, iar ploile vor fi izolate.

Duminică se răcoreşte şi în Capitală, mai mult decât ar fi normal, astfel că peste zi temperatura abia dacă atinge 25 de grade. Nori ameninţători acoperă cerul din când în când şi plouă cu tunete şi fulgere, iar vântul este şi el destul de agitat.

Săptămâna viitoare începe cu vreme bună, soare şi doar izolat, în sudul ţării şi la munte, vor mai fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul rămâne mai intens în sudul Moldovei, Bărăgan şi Dobrogea, iar temperaturile încep să crească uşor. Vor fi maxime de la 23 de grade, izolat, în Maramureş şi în estul Transilvaniei până la 29 de grade local în Muntenia şi Dobrogea.


Luni, vremea va fi frumoasă şi în Capitală, unde va fi soare şi doar câteva adieri ale vântului. Temperaturile se apropie de normalul perioadei, cu cele 28/29 de grade pe care le vor strânge termometrele în orele amiezii

Marți, vremea va fi frumoasă şi va continua să se încălzească uşor. Aproape niciun nor nu se arată pe cer, iar vântul este destul de liniştit. Sunt anunţate maxime termice de la 26 de grade în nord şi centru, până la 32 de grade în extremitatea de sud a ţării.

Marți vremea va rămâne frumoasă şi în Capitală, cu soare din belşug, vânt domol şi 30-31 de grade la umbră în orele amiezii.

 

 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.