Din cauza mai multor neînţelegeri la nivelul organizaţiei PSD Ploieşti, deputatul Ion Eparu a alea calea diplomatică de a se retrage din cursa pentru şefia PSD Ploieşti.
Odată cu această retragere şi apele în organizaţie s-au liniştit.
Deputatul Ion Eparu a fost desemnat preşedinte interimar al PSD Ploieşti, după demisia din partid a fostului lider al organizaţiei, primarul demisionar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, arestat preventiv pentru abuz în serviciu şi luare de mită.
O nouă candidatură la șefia PSD Ploiești. Așadar cea mai importantă filială din județ are două candidaturi. După ce deputatul Ion Eparu și-a depus candidatura în luna mai, Donald Constantin, directorul general al SGU Ploiești, se înscrie și el în cursa pentru șefia PSD Ploiești.
Cei doi candidați sunt susținuți de tabere diferite. Ion Eparu este cunoscut ca apropiat al lui Daniel Savu și nu se bucură de o susține prea mare în interiorul partidului.
Donald Constantin, în schimb, este un personaj popular printre membri partidului, întrucât provine din fosta echipă a lui Iulian Bădescu.
Alegerile în fiecare filială trebuie finalizate până la sfârșitul lunii iunie. Rămâne de văzut care dintre cei doi candidați va reuși să-și convingă colegii de partid și care a înțeles de-a lungul timpului că politica este "arta negocierii și a înțelegerilor".
Ion Eparu este deputat și, în prezent, președinte interimar al PSD Ploiești după demisia lui Iulian Bădescu. El va ocupa această funcție până la organizarea Conferinței municipale de alegeri.
Donald Constantin este vicepreședintele PSD Ploiești și director al SGU Ploiești.
Deputatul Ion Eparu a fost desemnat preşedinte interimar al PSD Ploieşti, după demisia din partid a fostului lider al organizaţiei, primarul demisionar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, arestat preventiv pentru abuz în serviciu şi luare de mită, informează un comunicat al organizaţiei locale a social-democraţilor.
Potrivit sursei citate, Biroul Permanent Judeţean l-a desemnat pe Ion Eparu în funcţia de preşedinte interimar al PSD Ploieşti, pe care o va ocupa până la organizarea Conferinţei municipale de alegeri.
De asemenea, în următoarele 30 de zile Eparu va elabora o strategie pentru reorganizarea PSD Ploieşti.
Iulian Bădescu, primar al Ploieştiului aflat la primul mandat, a fost arestat preventiv săptămâna trecută, el fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu într-un dosar instrumentat de DNA care vizează acordarea de fonduri de la bugetul local echipei de fotbal FC Petrolul Ploieşti.
Bădescu a renunţat luni la toate funcţiile pe care le deţinea în partid, inclusiv la calitatea de membru. De asemenea, el a demisionat din funcţia de primar al Ploieştiului.
Candidatul USL în Colegiul 10 de deputaţi (Ploieşti Sud), Ion Eparu, este un om cu o vastă experienţă în administraţia publică locală. Acesta explică, într-un interviu acordat PH-online, de ce vrea să facă ”saltul” de la administraţia locală pe care o cunoaşte atât de bine, la cea centrală, despre proiectele pe care le are pentru colegiul pe care candidează şi ne spune cum vede scena politică acum şi, în perspectivă, după data de 9 decembrie.
Ion Eparu: Nu e vorba de o decizie care ţine de această perioadă, este o decizie care are un pic de trecut, în sensul că am mai candidat în 2008, chiar şi în 2004, atunci când am avut sistem de alegeri interne în partid şi când listele au fost făcute în baza acelui sistem de alegeri interne în partid. Acum, însă, candidez în primul rând cu alt aplomb pentru că sunt condiţiile schimbate. Sunt condiţiile generale politice schimbate. Dacă, în 2008, era un val care sălta PDL-ul, acum consider că e vorba de un curent favorabil acestei construcţii politice- USL. Ca atare, sunt alte condiţii de candidatură. Diferă, de asemenea, modul în care resimt sprijinul organizaţiei politice. Dacă în 2008, din diverse motivaţii am rămas cam singur, înconjurat doar de câţiva studenţi şi de doi colegi de partid cu ajutorul cărora am făcut campanie electorală, acum simt în jurul meu adevărata forţă a partidului care se resimte în absolut toate acţiunile, sprijinul fiind consistent, ceea ce îmi conferă şi mie încredere şi speranţe.
Aş putea să spun că această candidatură este şi un fel de datorie faţă de partid pentru că în nenumărate rânduri preşedintele Mircea Cosma a subliniat faptul că, la 9 decembrie, PSD şi USL au de dat o bătălie extrem de dură. Ca atare, fiecare din cele două partide mari din această construcţie politică este dator să scoată în faţă cei mai buni ”soldaţi”. De aici până la faptul că m-am considerat onorat că sunt considerat a fi un soldat bun nu a mai fost decât un pas. În fond, sunt preşedintele organizaţiei municipale PSD şi dacă eu, în această calitate, nu mă lupt pentru unul dintre colegiile ploieştene, atunci cine? Deci, eu chiar privesc cu seriozitate această componentă de datorie a mea faţă de partid. Se vorbeşte foarte mult de o oarecare inadvertenţă în prevederile legii electorale, în sensul că, la un moment dat, ajungi să te duelezi cu proprii tăi colegi. Eu aş spune că şi dacă privim lucrurile aşa şi există un sâmbure de adevăr, această chestiune este în subsidiar pentru că, într-o primă fază, fiecare candidat al partidului trebuie să facă eforturile maxime pentru a obţine la nivelul partidului, la nivelul construcţiei USL, rezultatul maxim posibil. Trebuie să fim cu toţii motivaţi. În general, eu spun că, dacă în 2008 partidul avea un scor mai bun, eu eram parlamentar. Eu am fost al patrulea aducător de voturi al partidului, acesta a avut patru locuri, dar pentru că PDL a obţinut cinci locuri şi contracandidatul meu a fost al cincilea, a ocupat colegiul pentru că a obţinut mai multe voturi decât mine. Dacă PSD avea cinci locuri şi PDL avea patru locuri, asta însemnând că pe ansamblul judeţului PSD ar fi avut un rezultat mai bun decât PDL, eu eram parlamentar, nu Sever Voinescu.
Deci, prima datorie a fiecăruia dintre noi este să facă tot posibilul să obţină maximul de rezultate. După ce trecem de faza aceasta, este vorba şi de o luptă între membrii aceleiaşi formaţiuni politice pentru că sistemul electoral e de aşa manieră încât se aranjează candidaţii în ordinea numărului de voturi. În final, există două componente ale deciziei mele: una că mă simt cumva obligat faţă de partid să particip la această competiţie şi să aduc pentru partid un rezultat foarte bun. A doua este componenta care ţine de mine, de speranţele mele, de ce mi-am propus eu să fac ca şi om politic şi cred că a venit vremea să fac saltul de la administraţia locală la cea centrală.
I. E.: Am discutat şi cu colegul Augustin Mitu cu care fac un parteneriat foarte bun privind candidaturile noastre- eu la deputaţi, el la Senat- şi am spus că oferta noastră electorală are două componente: una locală şi o alta centrală. Cea locală vizează posibilitatea de a-l sprijini în demersurile sale pe primarul Iulian Bădescu. Suntem oameni din aceeaşi echipă şi mă refer nu numai la faptul că aparţinem cu toţii de PSD ci şi la faptul că, pur si simplu, suntem o echipă în adevăratul sens al cuvântului, considerând că şi la alegerile locale am fost o echipă în alte posturi- Iulian Bădescu de candidat şi noi de oameni care i-au sprijinit candidatura. Sunt câteva proiecte pe diversele zone ale Colegiului 10- două grădiniţe- în Bereasca şi Mihai Bravu- pentru că oamenii resimt nevoia de grădiniţe în zonă. De asemenea, o să sprijin din toate puterile mele căutarea de soluţii pentru a rezolva o problemă care afectează profund o parte a ploieştenilor din cartierul numit ”Pictor Rosenthal”. De 12 ani de când sunt eu în politică îi aud pe acei oameni implorând, la un moment dat, autorităţile să le rezolve problema traversării peste calea ferată care duce către Moldova. Îşi trec morţii cu targa peste calea ferată, e o situaţie extrem de grea. Am discutat cu Iulian Bădescu, acesta a avut în oferta lui electorală construcţia unui pod peste calea ferată şi ideea aceasta nu se referă doar la cartierul respectiv, ci ar fi o rezolvare mai complexă a unei situaţii cel puţin ciudate a Ploieştiului. Am constatat că, în momentul în care circulaţia se gâtuie la Gara de Sud, oraşul e paralizat pentru că nu mai există alte posibilităţi de a trece pe axa nord-sud decât pe centuri. Singura posibilitate de trecere este podul de la Gara de Sud care are ceva ani vechime şi problemele de structură ar putea impune, la un moment dat, închiderea lui. Ca atare, voi sprijini cu toate forţele de parlamentar ca Iulian Bădescu şi administraţia locală să realizeze, cu sprijin de la centru, un astfel de pasaj. Evident, vom sprijini pasajul de pe Mărăşeşti, există o idee generoasă cu privire la aceesarea de fonduri ca să rezolvăm odată pentru totdeauna această problemă jenantă a oraşului care se cheamă Hipodrom... Sumele necesare sunt impresionante şi e clar că bugetul local nu poate face faţă. De asemenea, trebuie spus că în curând o să intrăm în posesia clădirii din centrul oraşului care va fi transformată în spital de pediatrie şi pentru a cărui dotare va fi nevoie de fonduri foarte mari. Va fi foarte important ca Iulian Bădescu să aibă la Bucureşti parlamentari care să gândească în consens cu el.
I. E.: A doua direcţie este aceea a zonei de administraţie centrală care se referă la legi. Sunt câteva chestiuni pe care eu, personal, ţin foarte mult să încerc să le modific. Mă refer, în primul rând, la Legea Educaţiei care ne guvernează acum educaţia şi care ne-a adus prejudicii extraordinar de mari. Acum încă aceste prejudicii nu sunt palpabile, decât cele care se referă la salariu. Pot să vă spun că am puţin mai mult decât jumătate din salariul de acum doi ani. Deci, am ajuns în situaţia specială de a-mi modifica stilul de viaţă pentru că veniturile mele s-au redus substanţial. De asemenea, sunt încântat de faptul că am fost căutaţi eu şi colegul meu Augustin de reprezentanţii Cadrelor Militare Disponibilizate şi în Rezervă, care ne-au oferit ajutorul total, dezinteresat, cu condiţia de a le susţine revendicările pe care le tot strigă în stradă de ceva vreme. Ei au fost segmentul cel mai activ al societăţii în a-şi exprima nemulţumirea faţă de toate elementele care le-au afectat viaţa. Am stabilit o linie de acţiune şi, ori de câte ori avem posibilitatea, vorbim despre nevoia de a îndrepta erorile care s-au comis de către fosta legislatură în ceea ce priveşte această problemă. Nu merg cu gândul de a inventa sau de a propune legi noi deocamdată pentru că acolo experienţa mea este zero în ceea ce priveşte participarea în Parlament.
I. E.: Este cel care vizează refacerea imaginii şcolii româneşti. Am avut o întâlnire cu un grup de studenţi şi am fost extrem de încântat că, în momentul în care, după o discuţie, le-am spus să ridice probleme, nu mi-au spus o problemă a lor directă. Mi-au spus că trebuie să facem ceva pentru că le-a plecat o profesoară tânără şi au rămas fără cadru didactic specialist. Deci, ei au văzut în perspectivă, au văzut efectele acestei legi a educaţiei cu o maturitate la care poate nu mă aşteptam. Suntem aşa de puţini, încât orice plecare afectează sistemul. Aplicarea principiului vine unul, pleacă şapte a fost o eroare impardonabilă şi aici nu îl acuz numai pe fostul ministru Funeriu, ci şi pe cei care au pus în aplicare. Dacă la funcţionarii publici mai găseşti posibilitatatea de a împărţi sarcinile, la noi nu este aşa. Vreau la sfârşitul mandatului să mă pot uita în ochii colegilor mei cu care am trăit fiecare moment negativ din activitatea noastră.
R: Ce atu consideraţi că aveţi în faţa contracandidatului dvs principal, fostul prefect Adrian Dobre?
I. E.: La întâlnirile cu electoratul, eu spun că până acum, din 2000, am tot vorbit pentru alţii: pentru domnul Calotă, pentru domnul Savu, pentru Iulian Bădescu. A venit vremea să vorbesc şi pentru mine şi nu sunt chiar în apele mele când trebuie să mă prezint pe mine însumi. Există câteva lucruri pe care le consider atuuri importante în lupta electorală. Am o experienţă şi de viaţă şi profesională net superioare contracandidatului meu principal. De asemenea, am o experienţă în administraţie de durată mult peste cât a stat în administraţie contracandidatul meu, chiar dacă el a făcut-o la un nivel superior. În opinia mea, postura în care s-a aflat el a fost una pe care nu a onorat-o. Postura de prefect înseamnă ordine, este funcţia cea mai înaltă în administraţia locală. Când tu, din postura de prefect, te duci să dai peşte şi mălai într-o comună pentru că aşa îţi cere preşedintele de partid, ceva nu e în regulă cu tine pentru că nu reuşeşti să-ţi menţii verticalitatea măcar în perioada în care deţii o funcţie de o demnitate publică de asemenea importanţă. Am şi atuul unei popularităţi care vine dintr-o zonă în care contracandidatul meu nu a activat niciodată. Eu sunt fost sportiv de performanţă în echipa de suflet a oraşului şi am constatat că extraordinar de mulţi cetăţeni mă recunosc din postura de fost fotbalist. Mi-au trecut prin mâini generaţii nenumărate de studenţi, am studenţi care sunt copiii foştilor mei studenţi, deci sunt câteva generaţii care pot vorbi despre mine, despre ce am însemnat şi ce însemn eu în continuare în UPG şi, până la urmă, în oraş. Cântărite cu discernământ, aceste atuuri îmi pot aduce câştig de cauză.
I. E.: Este agitată. E o scenă politică extrem de agitată şi, din nefericire, în loc să se liniştească lucrurile, pentru că mandatul preşedintelui se apropie de sfârşit, ele se agită şi mai rău, ca şi cum preşedintele nostru înţelege că şi dacă pleacă trebuie să lase ape tulburi în urmă, pentru că în apele tulburi se poate întâmpla orice. E o scenă politică dominată de lipsă de respect reciproc, mai întâi la nivelul formaţiunilor politice şi, simultan, la nivelul lierilor. Nu mă aştept la o schimbare profundă decât dacă USL ia un rezultat net. Deci, dacă USL câştigă confortabil alegerile, atunci, în opinia mea, cel puţin pentru o perioadă scurtă de timp, va exista pace socială. Cel puţin pentru un timp, până când se vor acumula din nou tensiuni, până când presiunea guvernării îşi va spune cuvântul asupra celor aflaţi la guvernare, asupra celor din opoziţie, dar mai ales asupra celor care suportă efectele unei guvernări pentru că e greu de anticipat că imediat după alegerile din 9 decembrie vor fi schimbări profunde cu privie la nivelul de trai. Eu mă întâlnesc zi de zi cu câte trei-patru grupuri de cetăţeni şi unii dintre ei aproape nu au sesizat momentele în care s-au refăcut salariile bugetarilor cu 15%. Aproape nu se bagă de seamă pentru că inflaţia a crescut şi efectul creşterilor salariale e de nebăgat în seamă. Caracteristica fundamentală a scenei politice în momentul de faţă este acest conflict permanent între Opoziţie şi Putere, acest conflict permanent între USL şi preşedintele Băsescu- vârful de lance al neînţelegerilor trece prin preşedintele Băsescu şi abia apoi ajunge la ceilalţi lideri ai PDL. Şi spun lideri PDL pentru că, în opinia mea, preşedintele Băsescu este un lider al acestui partid. Mă aştept la o continuare a acestei stări dacă USL nu obţine un scor categoric.
R: Un mesaj pentru alegători.
I. E.: Am contatat din întâlnirile mele cu alegătorii că o caracteristică cvasigenerală a atitudinii cetăţenilor este neîncrederea în politicieni. Nu mă refer numai la neîncrederea sădită de politicienii care au existat în viaţa lor în ultimii patru ani. Este o opinie creată din spate cu mult. Aş îndrăzni să le solicit cetăţenilor să aibă încredere pentru că, uşor, uşor, clasa politică trebuie să se schimbe. Sunt semne că ea se schimbă. Iată, accesul către funcţia de parlamentar a unor oameni care nu aveau nicio şasă- şi mă dau exemplu şi pe mine… Important este ca oamenii să aibă încredere şi cred că aceasta ar fi prima obligaţie a parlamentarilor nou aleşi, să încerce să se întoarcă între cetăţeni, chiar şi atunci când nu au de spus numai ceva de bine. Omul preferă să îi spui în faţă, chiar dacă e supărat pe moment, când se gândeşte acasă la ce s-a întâmplat, dacă argumentele sunt susţinute corect, atunci parlamentarul, deci oamenii politici, au şi ei o parte de dreptate. E o greutate prea mare şi nefiresc de împovărătoare aruncată în cârca clasei politice, a parlamentarilor, în general, a oamenilor implicaţi în viaţa politică. Cred că, dacă cetăţenii vor reuşi să treacă peste această primă senzaţie de respingere aproape automată, eu cred că speranţele pe care şi le pun în cei care vremelnic le reprezintă interesele vor fi, până la urmă, răsplătite.