Polițiștii Biroului de Investigatii Criminale din cadrul Poliției Stațiunii Sinaia au finalizat cercetările în cinci cauze penale privind mai multe furturi din societăți comerciale și locuințe.

 

În urma activităților desfășurate a rezultat că persoana bănuită de comiterea faptelor ar fi un bărbat din orașul Azuga care s-ar fi sustras urmăririi penale, însă a fost depistat la data de 03 mai a.c., pe raza stațiunii Mamaia.

În cursul zilei de ieri, cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia cu propunere de arestare preventivă, care a fost însușită de procurorul de caz. După analizarea materialului probator, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.

La data de 09 aprilie, în jurul orei 18.15, polițiști din cadrul Sectiei 7 Rurala Cocorăștii Colț, fiind în patrulare pe raza localității Tinosu, au observat că, pe poarta de acces a unei curți, ieşea un bărbat cu un comportament suspect, care, la vederea poliţiștilor ar fi încercat să se îndepărteze în grabă.

 

 

După oprirea și legitimarea celui în cauză, în urma controlului efectuat asupra bagajului acestuia, în interiorul unei genți pe care o avea asupra sa au fost găsite mai multe obiecte vestimentare și încălţăminte de damă, despre care iniţial respectivul a afirmat că i-ar aparţine şi că le-ar fi cumpărat din municipiul  Ploieşti.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul ar fi pătrunsfără drept în imobil, iar din interior ar fi sustras bunurile respective, fapt pentru care, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.

La data de 30.01.2015, polițiști din cadrul Secției nr. 10 Valea Călugărească, în temeiul unui mandat emis de Judecătoria Ploiești, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat din comuna Drăgănești bănuit că, în cursul anului 2014 și a lunii ianuarie 2015, ar fi sustras materiale de construcții din halele fostei I.A.S. din localitatea acestuia de domiciliu.

 

În urma activităților desfășurate, la locuința bărbatului au fost găsite cantități semnificative de materiale de construcții, precum și suma de 1.000 de Euro și 9.500 de lei care ar proveni din valorificarea unor astfel de bunuri.

Prejudiciul creat de către persoana în cauză, prin activitatea infracțională de care este bănuită, ar fi în sumă totală de aproximativ 100.000 de euro, întrucât sustragerile repetate de materiale ar fi dus la dărâmarea a patru hale din incinta respectivului obiectiv.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Miercuri, 07 Ianuarie 2015 11:37

Nu-ți vine să crezi ce a furat un prahovean

Polițiști din cadrul Postului Poiana Câmpina l-au identificat pe un bărbat din localitate care, în perioada 22.12.2014 – 03.01.2015, ar fi sustras un arbore din specia nuc de pe o proprietate privată.

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

La data de 23.11.2014, în jurul orei 07.00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Podenii Noi, au fost sesizați telefonic de către o femeie din comună, cu privire la faptul că, persoane necunoscute i-au sustras din locuință un telefon mobil.

 

În urma verificărilor efectuate, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, un vecin al apelantei, care, în jurul orei 06.45, ar fi escaladat gardul ce desparte proprietățile, ar fi pătruns în locuința reclamantei, și ar fi sustras un telefon mobil, după care a mers la locuința sa.

Telefonul a fost găsit asupra bărbatului, fiind ridicat de la acesta și predat persoanei vătămate.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiștii din Podenii Noi.

La data de 05.11.2014, în jurul orei 15.30, polițiștii Postului de Poliție Valea Doftanei au efectuat un control în zona forestieră Livezi-Gâlmee, de pe raza satului Trăisteni, context în care au indentificat, staționată, o autoutilitară fără numere de înmatriculare, încărcată cu material lemnos.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoutilitara aparține unui bărbat din comuna Valea Doftanei, județul Prahova.

Acesta a fost contactat de către polițiști, afirmând că în cursul zilei a împrumutat autoutilitara unui vecin, pentru a căra fân din zona Livezi, de pe raza satului Trăisteni, nicidecum pentru a se deplasa în zona forestieră.

Astfel, autoutilitara a fost transportată de către proprietar la depozitul Ocolului Silvic Câmpina, unde a fost măsurat materialul lemnos, rezultând cantitatea de 4 m. steri lemn esență fag, ce a fost predată reprezentanților ocolului silvic.

De asemenea, autoutilitara a fost ridicată și predată în custodie Ocolului Silvic Câmpina, până la finalizarea cercetărilor. Polițiștii au întocmit un dosar penal, continuând cercetările pentru stabilirea situației de fapt.

Polițiști din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Valea Călugărească, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza satului Albești Paleologu, au fost sesizați de către un bărbat din localitate despre faptul că, din locuință, i-a fost sustrasă o geacă de culoare neagră.

 

În urma verificărilor efectuate, a fost identificată persoana bănuită de comiterea furtului. Este vorba despre un bărbat din localitate, care a recunoscut fapta comisă, restituind geaca sustrasă, pe care o avea la domiciliu.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Polițiștii Postului de Poliție Gherghița au fost sesizați, luni, de către un pădurar al Ocolului Silvic Ploiești, despre faptul că persoane necunoscute, în perioada 25.09.2014 – 17.10.2014, au tăiat și sustras din corpul de pădure Borosu, 80 de arbori de esență salcâm, diferite dimensiuni.

 

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au depistat persoana bănuită de comiterea faptei, un minor din comuna Rîfov, satul Palanca, jud. Prahova, care a recunoscut comiterea faptei, afirmând că materialul lemnos l-a tăiat și sustras în zilele de 25,26,27 -09.2014 și l-a valorificat pe raza localitați Olari.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea situației de fapt.

La data de 01.10.2014, în jurul orei 10.00, polițiștii din Ariceştii Rahtivani au surprins în flagrant un bărbat, în timp ce se deplasa cu o bicicletă, având asupra sa doi saci încărcaţi cu ştiuleţi de porumb.

 

Din primele verificări a rezultat că acesta ar fi sustras porumbul din extravilanul satului Ariceştii Rahtivani. Ştiuleţii de porumb au fost ridicaţi şi cântăriţi, rezultând cantitatea de 60 de kg, care a fost predată părţii vătămate.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.