În această dimineață, la Primăria Ploiești a avut loc o întâlnire de urgență vizând posibilitatea ca Petrolul, echipa fanion a Ploieștiului, să poată evolua pe “Ilie Oană” în ultimele două etape ale acestui an, cu Dinamo București și ASA Tg Mureș.

Alături de primarul Iulian Teodorescu au luat loc, printre alții,  Constantin Donald, directorul de la SGU Ploiești, Emanoil Savin, primarul orașului Bușteni, și Lucian Rădulescu, patronul firmei RGL Oil. Cu toții au analizat posibilitatea ca Petrolul să poată evolua “acasă”, edilul urbei declarând pe parcursul discuțiilor că își asumă decizia ca “lupii” să poată evolua, luni dar și pe 20 decembrie, sub privirile propriilor fani! De asemenea, Teodorescu a admis că, din primăvară, datoria Petrolului către SGU să poată fi stinsă printr-o serie de soluții aflată la îndemâna părților acum în litigiu.

Cert este că suma în suspensie pentru ambele meciuri, peste 16.000 lei, va fi suportată de către primarul Savin și omul de afaceri Rădulescu!

De remarcat faptul că mai mulți suporteri au ajuns până la ușa primarului, presiunea făcută de aceștia dând roade în cazul deciziei mai sus amintită!

Dinamo a ieşit din insolvenţă şi speră să poată primi dreptul de a participa în ediţia viitoare a cupelor europene. Finanţatorul Ionuţ Negoiţă crede că există "50% şanse" ca gruparea din Ştefan cel Mare să poată juca în Europa în sezonul următor, dar preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, îl contrazice.

"Regulamentul de licenţiere spune că echipa trebuie să fi ieşit din insolvenţă cu 12 luni înainte de începutul competiţiilor europene. În momentul de faţă nu am primit nicio înştiinţare de la UEFA că s-a schimbat acest lucru", a explicat Burleanu.

În acelaşi timp, preşedintele FRF le-a răspuns oficialilor de la CFR Cluj, care speră în continuare că vor primi dreptul să joace în competiţiile continentale, deşi se află în continuare în insolvenţă.

"A fost o dezinformare din partea clubului CFR Cluj, că poţi să fii în insolvenţă şi să partcipi în cupele europene. Nu! Noul manual de licenţiere realizat de UEFA spune că dacă eşti în insolvenţă nu poţi să participi. În schimb, poţi avea parte de o eşalonare a datoriilor şi asta o faci direct cu UEFA", a precizat Răzvan Burleanu.

Preşedintele federaţiei a vorbit şi despre problemele de la Arena Naţională, acolo unde acoperişul a cedat din cauza ploii în timpul meciului Steaua - Concordia Chiajna.

"Este de datoria constructorilor, a celor care gestionează acest proiect să dea explicaţii. Nu suntem proprietarii Arenei Naţionale. Dacă am fi, am putea să ne implicăm mai mult, dar plătim o chirie, câteodată destul de mare, şi ne dorim să avem toate condiţiile", a spus Burleanu.

sursa: digisport

Dinamo a început sezonul bine și, în ciuda faptului că neînțelegerile din conducere l-au făcut pe Dinu Gheorghe să plece de la club, echipa este pe podium în Liga 1 după 8 etape și în creștere de formă.

Fostul acționar dinamovist Vasile Turcu este, însă, de părere că roș-albii nu se vor mai bucura de liniște pentru multă vreme și că actualul proiect se va nărui din vina lui Mircea Rednic. Omul de afaceri l-a acuzat pe antrenor că folosește perioadele de mercato pentru a încasa comisioane din transferuri, practică pe care a folosit-o și pe vremea când el se afla în acționariat. În acest scop, l-a folosit ca paravan pe impresarul Lucian Marinescu, iar Turcu a spus că aceasta a fost și cauza pentru care a fost demis de la Standard Liege.

Mai mult, fostul asociat al lui Cristian Borcea, Nicolae Badea și Vladimir Cohn din Consiliul de Administrație al clubului spune că l-a prins chiar cu banii în mână pe antrenorul care a adus cel mai recent titlu de campioană în vitrina lui Dinamo.

"Să vedem cât timp va fi ok la Dinamo. Începutul e promițător, sfârșitul va fi mai tragic. S-a văzut deja o mișcare făcută, prin plecarea lui Dinu Gheorghe. Va mai fi o mișcare, în iarnă, când vor fi dați jucători afară și domnul Rednic e normal să îi propună patronului să aducă alți jucători, ca să poată să ia comision. Domnul Negoiță, din câte îl știu eu, nu prea bagă mâna în buzunar și nu o să scoată banul.", a declarat Vasile Turcu, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".

"Normal că vorbesc din experiență, dacă am fost și eu fript. El are un impresar, pe unul, Marinescu, fost jucător pe la Rapid (n.r. Lucian Marinescu) și cu care a făcut anumite lucruri prin club. M-a ars cu câțiva jucători, printre care și Mendy. Nu mă ardea Marinescu fără omul ăsta, care e capul răutăților. Ăla era, săracul, băgat în față.", a adăugat omul de afaceri.

"Dacă îl țin rezultatele, poate emite pretenții și nu știu dacă patronul poate să i le îndeplinească. Mă doare că nu mai vorbesc și alte cluburi. Mai poate să spună și Porumboiu ceva. Se știe treaba de la Standard Liege, cum a plecat ultima dată, de ce a fost dat afară.", a mai spus Vasile Turcu.

Fostul acționar al lui Dinamo a povestit și o parte din metodele folosite de Mircea Rednic pentru a crește concurența în atac, atunci când în avanposturile "câinilor" se aflau Dănciulescu, Niculescu și Ganea, în turul sezonului în care roș-albii au câștigat cel mai recent titlu de campioni.

"Rednic are 10 fețe. Cu mine vorbea într-un fel, cu Borcea într-un fel, cu jucătorii în alt fel. Ce scandal am avut din cauza voastră (n.r. către Ionel Dănciulescu, aflat în studionul emisiunii "Digi Sport Special")! Îi spunea lui Ganea că l-ar băga, dar nu vor Borcea și Turcu. Lui Claudiu Niculescu îi spunea altfel. Erau 3 jucători cu caractere puternice pe care nu reușea să îi controleze și îi îmbârliga. Astfel de lucruri merg pentru că e perversitate, mai bine îi spui jucătorului în față. Ca profesionist, Mircea Rednic e jos pălăria. Caracter, zero.", a adăugat Vasile Turcu.

Întrebare: L-ați prins vreodată pe Rednic cu banii în mână? Vorbim de comisioane.

"Da, dar nu mai contează. L-am prins, și? Pentru mine e caracter zero. Eu l-am împrumutat cu bani și nu mi i-a dat niciodată.".

"Când era vorba despre ajutorul financiar pentru copilul lui Pașcovici, care avea probleme. Eu și Borcea dădusem deja, dar îi mai trebuia. Mircea, galant, că dă și el, îl ajută cu 10.000 de euro. Eram la Săftica la antrenament și m-a sunat pe mine, că are o rugăminte că nu poate scoate bani timp de două luni până îi expiră un depozit, dacă pot să îi dau 10.000 să îl ajute pe băiatul ăsta. Nu mi-a dat banii nici în ziua de azi, niciodată. Eu nu stau în 10.000, 12.000 sau 14.000. Măcar să facă un pustiu de bine, că tot a mâncat o pâine la Dinamo, a crescut la Dinamo, să dea banii ăia la centrul de copii și juniori. Măcar să mă sune Pașcovici să îmi spună că i-a dat lui, sau să îi dea băiatului lui Costel Enache. Dacă îi dă banii lui Costel Enache, mai pun și eu o jumătate.", a încheiat Vasile Turcu.

sursa: digisport

Miercuri, 06 Mai 2015 13:10

Rednic este noul antrenor al lui Dinamo!

După ce s-a despărțit de Petrolul Ploiești, ieri, fiind înlocuit cu fostul său secund Mihai Teja, ”Puriul” revine la Dinamo după șase ani de la ultimul său mandat.

Tehnicianul de 53 de ani a fost convins de noul director general al clubului din Ștefan cel Mare, Dinu Gheorghe, să-i ia locul lui Flavius Stoican la echipa la care a adus ultimul titlu de campion în 2007.

Rednic (53 de ani) a mai antrenat-o pe Dinamo în două rânduri: din 2006 până în 2007 - când a reușit să câștige titlul (2007) - și în perioada 2008-2009.

Ca jucător, a îmbrăcat timp de 7 ani tricoul alb-roșu, sub comanda lui Mircea Lucescu (1983-1990).

În cariera de fotbalist a câștigat 5 trofee alături de "câini": două titluri de campion (1984, 1990) și 3 Cupe ale României (1984, 1986, 1990).

sursa: digisport

Ştefan Bărboianu nu mai este, începând de azi, jucătorul lui Dinamo. Fundaşul a avut o întrevedere cu şefii grupării din Ştefan cel Mare, la finalul căreia contractul fundaşului a fost reziliat de comun acord.

În vârstă de 27 de ani, Bărboianu a mai evoluat în carieră la Universitatea Craiova şi Astra Giurgiu. El mai avea contract cu Dinamo încă un an şi jumătate.

"Am reziliat contractul de comun acord. Ne-am strâns mâna şi ne-am despărţit", a declarat Dinu Gheorghe, pentru Digi Sport.

Ştefan Bărboianu a comis faultul în urma căruia Steaua a primit primul penalty în derby-ul de duminică, de pe Arena Naţională. Imediat după meci, el a oferit o declaraţie cel puţin ciudată, când a fost întrebat dacă cele două lovituri de la 11 metri primite de rivala din Ghencea au fost acordate corect.

"Nu am văzut fazele, nu pot să mă pronunț în acest moment. Pot să spun că a fost un duel între mine și adversar, însă până nu văd și eu reluarea nu pot să spun ceva", a spus Bărboianu după meci.

sursa: mediafax

Tribunalul Bucureşti a amânat, azi, cu o săptămână, decizia de ieşire din insolvenţă a FC Dinamo, ANAF opunându-se închiderii procedurii până la soluţionarea apelului la hotărârea de confirmare a planului de reorganizare, a declarat administratorul judiciar Cătălin Dascăl.

"Instanţa a amânat pronunţarea pentru o săptămână. Este greu de estimat ce anume va dispune, pentru că Finanţele s-au opus la închiderea procedurii, motivând faptul că au formulat apel la hotărârea de confirmare a planului. În mod normal, nu este suspensiv de executare, este posibil ca instanţa să dispună fie închiderea procedurii şi reinserţia în activitatea economică a debitoarei, fie să spună că prorogă disputarea închiderii procedurii până când se soluţionează apelul înaintat către Curtea de Apel. Nu ştim încă ce se va întâmpla. A amânat pronunţarea o săptămână, practic joia viitoare vom cunoaşte soluţia", a declarat Dascăl.

Clubul condus de Ionuţ Negoiţă a acoperit în totalitate datoriile istorice la începutul lunii martie, cu două luni mai devreme decât prevedea planul de reorganizare aprobat de către instanţă, pentru a putea participa în sezonul 2016-2017 în cupele europene. În acest sens, la termenul de miercuri, SC FC Dinamo 1948 SA a solicitat închiderea procedurii de insolvenţă şi reinserţia societăţii în circuitul economic.

Conform planului de reorganizare, SC Dinamo 1948 SA a avut de achitat 3.486.133 de lei, adică 4,48 la sută din suma aferentă masei credale, care se ridica la momentul intrării în insolvenţă la 77.826.649 de lei, aproximativ 17,5 milioane de euro.

Categoriile cele mai dezavantajate prin prisma recuperării creanţelor au fost cele bugetare şi chirografare. Categoria creditorilor cu creanţe bugetare (în valoare de 24.442.264 de lei, conform tabelului defintiv de crenţe) au beneficiat, conform planului de distribuiri, de sume în proporţie de 5,93 la sută din totalul grupei, adică 1,45 milioane de lei. Pentru categoriile creanţelor chirografare şi creanţelor subordonate, de aproximativ 11,5 milioane de euro, nu a fost achitată de către SC Dinamo 1948 SA nicio sumă prin planul de reorganizare.

Dosarul prin care clubul Dinamo 1948 SA solicita deschiderea procedurii de insolvenţă a fost înregistrat în 13 mai, la Tribunalul Bucureşti.

SC Dinamo 1948 SA are trei acţionari, Ionuţ Negoiţă, cu 381.041 acţiuni, reprezentând 92,9368 la sută din total, Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo, cu 28.831 de acţiuni, reprezetând 7,0319 la sută, şi Cornel Dinu, cu 128 de acţiuni, reprezentând 0,0313 la sută.

sursa: mediafax

Miercuri, 11 Martie 2015 10:32

Nimic nou, Teja, pe făraş la Dinamo

O colaborare care a început încurajator în această iarnă pare să se apropie de o încheiere abruptă. Dinamo a fost surclasată pe teren propriu în Cupa Ligii, 1-3, iar conducerea și-a manifestat deja nemulțumirea față de jocul prestat de "câinii roșii".

Vizibil enervat de prestația echipei, finanțatorul Ionuț Negoiță nici nu a așteptat finalul de meci pentru a pleca de la stadion. În preajma minutului 70 s-a ridicat de la tribuna oficială și a părăsit arena val-vârtej, fără să ofere declarații. Unele surse susțin că afaceristul plănuiește deja înlocuirea lui Teja, dar fără să aibă o variantă concretă la îndemână, deoarece proiectul demarat alături de noul antrenor ar trebui să fie unul de lungă durată. Printre variantele de înlocuire vehiculate sunt numele lui Adrian Mihalcea și Petre Grigoraș.

Nici fanii nu au fost mulțumiți de jocul echipei, dar aceștia au reacționat surprinzător de bine la final. Nu și-au huiduit jucătorii, nu i-au criticat, dar galeria i-a chemat pe Marius Niculae și Ionel Dănciulescu în fața peluzei, pentru a discuta problemele esențiale ale echipei. Principala temă abordată de ultrași: atitudinea unor anumiți jucători.

sursa: digisport

Sosirea în cadrul clubului Dinamo a directorului general Daniel Stanciu și a antrenorului Mihai Teja are efecte imediate la formația aflată pe locul 7 în clasamentul Ligii 1.

După repatrierea lui Marius Niculae, Dinamo mai dă o lovitură pe piața transferurilor. "Câinii roșii" vor înregistra la Liga Profesionistă, în zilele următoare, contractul lui Gicu Grozav (24 de ani), mijlocaș ofensiv cu 17 selecții și 3 goluri la echipa națională a României.

Crescut pe plan intern la Alba Iulia și la Cluj, Grozav s-a remarcat mai ales în tricoul Petrolului, de unde în august 2013 a făcut saltul către clubul rus Terek Groznâi, unde a semnat un contract scadent în iunie 2016. În acest moment, Terek este pe locul 9 în prima ligă.

Din păcate pentru Grozav, însă, aventura sa în Cecenia s-a încheiat după doar 10 meciuri oficiale (7 în campionat, 3 în Cupă), românul având probleme de adaptare la Terek, unde nu s-a impus ca titular.

În cele din urmă, despărțirea s-a produs de comun acord, după doar câteva luni, iar Grozav va juca astfel din nou în campionatul intern. În acest moment, cota sa de piață este de 1,8 milioane de euro.

sursa: digisport

Duminică, 04 Ianuarie 2015 11:43

Dinamo a transferat un alt fotbalist în Serie A!

Potrivit presei din Italia, Sampdoria, locul 5 în acest moment în Serie A, l-a achiziţionat pe tânărul fundaş central dinamovist Ionuţ Nedelcearu.

Fundaşul de 18 ani, cotat la 250.000 de euro, a jucat nouă meciuri în acest sezon pentru Dinamo, dar a fost suficient pentru a fi transferat de cei de la Sampdoria.

Produs al clubului Dinamo, Nedelcearu va fi folosit iniţial la echipa Primavera, unde se va pregăti sub comanda lui Enrico Chiesa.

Fundaşul ar deveni al şaselea jucător pe care Dinamo îl trimite în Serie A în ultimii ani, după Cosmin Moţi la Siena, Ştefan Radu la Lazio, Gabi Torje la Udinese, Marius Alexe la Sassuolo şi Constantin Nica la Atalanta.

sura: gsp

Marți, 23 Decembrie 2014 10:27

Marius Niculae revine la Dinamo!

Mihai Teja a început deja să-şi creioneze lotul pentru returul sezonului în curs, deşi nu a fost încă instalat oficial la Dinamo. Una dintre principalele ţinte a fost Marius Niculae, jucător crescut de gruparea din Ştefan cel Mare. Ajuns la 33 de ani, atacantul a avut deja primele discuţii cu oficialii roş-albilor şi şi-a dat acordul pentru a îmbrăca din nou tricoul "câinilor".

Niculae va reveni ca fotbalist la Dinamo, însă şi ca ajutor pentru staff-ul tehnic, motiv pentru care a fost dorit insistent de Teja. Vârful va semna contractul cu echipa sa de suflet imediat după ce îşi va încheia vacanţa.

"Săgeată" nu a mai jucat fotbal din vară, când semnase cu formaţia turcă Sanliurfaspor, însă a ratat pregătirea şi, ulterior, şi-a reziliat înţelegerea. Fotbalistul va avea un salariu lunar de 5.000 de euro, la care se adaugă bonusurile de performanţă ca ajutor al staff-ului tehnic condus de Mihai Teja. Cel mai probabil, Niculae va semna un contract pe un an şi jumătate, iar la finalul acestuia va agăţa ghetele în cui.

Produs al clubului din Ştefan cel Mare, Marius Niculae a scos capul în fotbalul mare la nici 16 ani, când a debutat la prima echipă a lui Dinamo. De atunci a mai trecut pe la Sporting Lisabona, Standard Liege, Mainz, Inverness, Kavala, FC Vaslui, Shandong Luneng, Goverla şi Sanliurfaspor. Pentru Dinamo a evoluat între 1996-2001, 2008-2010 şi 2011-2012.

sursa: digisport

Pagina 2 din 3

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.