Consiliul Local al Municipiului Ploiești este convocat în data de 13 martie 2015, începând cu orele 12.00, la sala de 200 de locuri din cadrul Palatului Administrativ, etaj 1, în ședință extraordinară.

 

Pe ordinea de zi va fi proiectul de hotărâre privind preluarea atribuțiilor primarului Municipiului Ploiești– initiat de domnii consilieri Băzăvan Iolanda, Băzăvan Larisa, Bolocan Iulian, Botez George Sorin Niculae, Cosma Marcian, Dragulea Sanda. Drăgusin Paulica, Dumitru Cristian, Ganea Cristian Mihai, Ionescu Ionuț Cristian, Mateescu Radu Valentin, Minea Constantin Gabriel, Neagu Daniel Puiu, Palas Alexandru Paul, Pană George, Petrescu Raul Alexandru, Popa Constantin, Sârbu Simion Gheorghe, Stanciu Marilena, Socoleanu Marcel Radu, Teodorescu Iulian Liviu, Ursu Răzvan Ion, Vîscan Robert Ionuț.

Iulian Bădescu a renunțat, marți, la toate funcțiile pe care le deținea în organizația municipală și în cea județeană ale PSD, demisia fiind depusă la partid de unul dintre avocații acestuia.

 

Potrivit unor surse din interiorul PSD Prahova, unul dintre avocații care îl asistă pe Bădescu în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu și luare de mită a depus la sediul PSD un document prin care acesta își dă demisia din funcția de președinte al PSD Ploiești 'și din orice altă funcție' și prin care renunță la calitatea de membru al acestui partid.

Iulian Bădescu a fost senator în perioada 2008-2012, fiind ales din partea PDL, partid din care a demisionat în vara anului 2010, anunțând că nu este de acord cu măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Boc.

La scurt timp de la demisia din PDL, acesta s-a înscris în PSD, fiind ales membru în structurile de conducere ale organizației municipale PSD Ploiești, pe care ulterior a condus-o.

De asemenea, Bădescu era și vicepreședinte al PSD Prahova. În anul 2012, el a fost ales primar al Ploieștiului din partea acestui partid.

Iulian Bădescu a fost arestat preventiv săptămâna trecută, el fiind acuzat de luare de mită și abuz în serviciu într-un dosar care vizează acordarea de fonduri de la bugetul local echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești.

El a contestat decizia magistraților de la Tribunalul Prahova, iar Curtea de Apel Ploiești a respins, marți, ca nefondată, această contestație, menținând măsura dispusă inițial.

La finalul ședinței în care s-a judecat contestația, Bădescu a semnat un document prin care și-a dat demisia din funcția de primar al Ploieștiului, actul fiind ulterior înregistrat la Primăria Ploiești și la Prefectura Prahova.

În același dosar în care a fost arestat Iulian Bădescu mai sunt urmărite penal sub control judiciar secretarul Primăriei Ploiești, Oana Iacob, și jurista Iulia Alexandru, ele fiind acuzate de abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, Bădescu a semnat, la data de 21.01.2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară 'Lupii Galbeni 2012' Ploiești și, la data de 28.06.2013, a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operațiuni controlului de legalitate, regularitate și încadrare în creditele bugetare și a dispus plata sumei de 8.000.000 lei (în trei tranșe) către asociație, deși cunoștea că nu este legală.

Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma respectivă, precum și obținerea de către Asociația Comunitară 'Lupii Galbeni 2012' Ploiești a unui folos necuvenit de aceeași valoare, arată DNA.

Prin semnarea contractului și a regulamentului, Bădescu și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu și a încălcat dispozițiile legale privind controlul intern și controlul financiar preventiv și pe cele privind finanțele publice locale.

De asemenea, procurorii susțin că Iulian Bădescu i-a pretins unui reprezentant al Asociației Comunitare 'Lupii Galbeni 2012' Ploiești, în schimbul derulării contractului de asociere și a regulamentului de aplicare a acestuia, precum și a efectuării plăților către asociație, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a banilor ce urmau ce urmau a fi acordați de primărie jucătorilor echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești, ale cărei interese erau reprezentate de Asociația Comunitară, precum și foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului și a cazării, în perioadele ianuarie — februarie 2013, respectiv ianuarie — februarie 2014, la două hoteluri din Turcia, unde primarul a însoțit echipa în desfășurarea cantonamentului.

Consilierii municipali s-au întâlnit la Primăria Ploieşti, în biroului viceprimarului Iulian Teodorescu, pentru a stabili data întrunirii Consiliului Local în sesiune extraordinară, după anunţul demisiei primarului Iulian Bădescu.

 

Această procedură trebuie efectuată cât mai grabnic pentru împuternicirea unuia dintre cei doi viceprimari cu atribuţiile primarului demisionar.

Pentru întrunirea consiliului acţiunea trebuie iniţiată de o treime din numărul total al consilierilor. Viceprimarul Iulian Teodorescu, deşi aflat în concediu de odihnă, a venit la serviciu şi s-a întâlnit cu consilierii Paul Palaş, George Pană, Cristian Ganea, Constantin Popa pentru a pune la punct viitoarea şedinţă a CL.

„Ne-am întrunit mai mulţi consilieri pentru a vedea ce se poate face. Grija care ne copleşeşte la această oră este modul în care se desfăşoară investiţiile din Ploieşti. Avem angajate investiţii pe bani europeni şi multe trebuie finalizate până în decembrie anul acesta. Nu am dori să se repercuteze această demisie a domnului primar asupra a ceea ce înseamnă mersul lucrurilor în investiţii. Nu neglijăm nici serviciile care sunt în subordinea Primăriei şi care trebuie să funcţioneze în parametri normali. Trebuie să luăm hotărâri rapide, eficiente şi care să ne îndrume pe un făgaş normal. Miercuri, vom convoca grupul politic al Consiliului Local pentru a analiza aceste lucruri şi să stabilim cum vom merge mai departe. Este nevoie de o şedinţă a Consiliului Local extraordinară  prin care să fie transmise atribuţiile primarului în sarcina unuia dintre cei doi viceprimari“, a declarat Iulian Teodorescu, viceprimarul Ploieştiului.

CITEŞTE ŞI Decizie definitivă. Iulian Bădescu rămâne în AREST PREVENTIV

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au respins solicitarea fostului primar Iulian Bădescu de a fi scos din arestul preventiv. Decizia este definitivă. Bădescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile.

 

Avocaţii săi au susținut în fața magistraților că Bădescu și-a dat demisia din funcția de primar, deci nu mai are calitate de funcționar public,  și că are afecțiuni care nu-i permit să stea în închisoare.

El va fi dus la arestul IPJ Prahova, de la Câmpina. Dacă se va simți rău, va fi mutat din nou la Penitenciarul Spital Jilava.

Iulian Badescu a fost arestat preventiv pe 4 martie, in urma decizia luate de magistratii Tribunalului Ploiesti. La iesirea de la tribunal, Badescu a lesinat si a fost transferat la Spitalul Penitenciar Jilava, medicii stabilind ca acesta are nevoie de ingrijiri medicale sub supraveghere permanenta.

Badescu si-a dat demisia din functia de primar, a confirmat marti avocatul acestuia, William Branza.

Acesta l-a asistat pe Badescu, impreuna cu alti avocati, la Curtea de Apel Ploiesti, la sedinta in care s-a judecat contestatia formulata de Iulian Badescu fata de masura arestului preventiv.

"Am abordat atat probleme de ordin tehnic, cat si probleme de ordin procedural. Ca element de noutate, vreau sa va spun ca de astazi primaria Ploiesti nu mai are primar, domnul primar Badescu si-a dat demisia", a declarat Branza.

CITEŞTE ŞI Bădescu a demisionat! Când vor fi organizate ALEGERI ANTICIPATE în Ploieşti

Primarul Ploiestiului, Iulian Badescu, arestat preventiv intr-un dosar care vizeaza premierea echipei FC Petrolul Ploiesti din bugetul local, si-a dat demisia din functia de primar, a confirmat marti avocatul acestuia, William Branza.

 

Un alt avocat al lui Badescu, Tanase Plaiasu, a declarat ca primarul a semnat demisia din functie la finalul sedintei de judecata, documentul fiind ulterior inregistrat la Primaria Ploiesti.

Cererea privind demisia primarului a fost trimisă şi la Prefectura Prahova.

demisie.jpg

Iulian Teodorescu, viceprimarul municipiului Ploiești, suține că gestul primarului Bădescu l-a luat prin surprindere. Acesta a precizat că va convoca o ședință de urgență cu șefii din instituția pe care o conduce acum pentru a lua o decizie în ceea ce privește soarta orașului.

 

M-a surprins gestul primarului Iulian Bădescu, trebuie să recunosc asta. Mai ales că gestul său poate fi interpretat în orice fel, poate fi interpretat ca un gest de onoare, ca un act de egoism…depinde de interese, ” a declarat Teodorescu.

Acesta a adăugat că în cel mai scurt timp va convoca o ședință la care vor participa șefi din instituție, dar și consilieri pentru a discuta despre măsurile administrative de care are nevoie municipiul Ploiești.

Consiliul Local trebuie să ia o hotărâre prin care să se decidă căruia dintre cei doi viceprimari îi acordă conducerea pentru o perioadă de timp până la organizarea alegerilor anticipate”, a mai spus Teodorescu.

Primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, arestat preventiv pentru luare de mită şi abuz în serviciu, şi-a dat demisia din funcţie, marţi, a anunţat avocatul acestuia la Curtea de Apel Ploieşti.

Potrivit unor surse apropiate lui Iulian Bădescu, edilul şi-a dat demisia din funcţia de primar al oraşului Ploieşti.

 

UPDATE: Informaţia a fost confirmată de avocatul lui Bădescu, William Brânză.

"Am abordat atât probleme de ordin tehnic cât şi probleme de ordin procedural. Ca element de noutate vreau să vă spun că de astăzi (n.r. - marţi) Primăria Ploieşti nu mai are primar. Domnul primar Bădescu şi-a dat demisia”, a spus avocatul.

UPDATE 11.15: Iulian Bădescu se află, marţi, la Curtea de Apel Ploieşti, unde se judecă contestaţia sa la măsura arestării preventive dispuse de Tribunalul Prahova.

La ora transmiterii acestei ştiri, instanţa a rămas în pronunţare.

Iulian Bădescu a fost arestat preventiv,saptamana trecuta, de Tribunalul Prahova  pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul finanţării echipei de fotbal Petrolul Ploieşti cu fonduri de la Consiliul Local.

Iulian Bădescu a contestat, săptămâna trecută, soluția Tribunalului Prahova, care a admis cererea procurorilor DNA și a dispus arestarea preventivă a primarului pentru 30 de zile.

Contestația va fi judecată de Curtea de Apel Ploiești astăzi, pe 10 martie, așa cum arată informațiile publicate pe portalul instanței.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.