Crin Antonescu îşi dă DEMISIA de la şefia PNL, după scorul mic obţinut la alegerile europarlamentare 2014. Antonescu anunţase în timpul campaniei electorale că va demisiona din funcţia de preşedinte al partidului, dacă liberalii nu vor lua 20% la euroalegeri. Potrivit rezultatelor BEC, PNL a obţinut  aproape 15%.

 

 


"Este evident că la un rezultat de 15% PNL nu poate fi mulțumit! Este un rezultat sub așteptările noastre și așa cum am anunțat neatingerea obiectivului stabilit e un eșec pe care ca președinte mi-l asum! Am anunțat în această dimineață, într-o conferință de presă, că îmi voi ține cuvântul și voi demisiona din fruntea Partidului Național Liberal! Voi anunța acest lucru în ședința Biroului Politic Național voi anunța acest lucru colegilor mei și vom lua deciziile care se impun acolo!", a scris Antonescu, pe Facebook.


Este a doua demisie anunţată luni în PNL. Şi Klaus Iohannis a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL. Anunţul a fost făcut de Iohannis după ce PNL a obţinut un scor sub 20% la alegerile europarlamentare din 25 mai.  Potrivit unor surse din partid, toată conducerea PNL urmează să-şi depună mandatul.

 



Crin Antonescu, preşedintele PNL, a declarat, luni, că scorul partidului la ALEGERILE EUROPARLAMENTARE este sub aşteptările liberalilor şi a anunţat că el îşi va ţine promisiunea legată de scorul formaţiunii, urmând să facă acest anunţ astăzi  în şedinţa BPN. Antonescu a anunţat în repetate rânduri că va demisiona din funcţia de preşedinte al partidului, dacă liberalii nu vor lua 20% la euroalegeri. Potrivit rezultatelor BEC, PNL a obţinut  aproape 15%.

 
 
 

Crin Antonescu a spus că îşi asumă eşecul şi că îşi va ţine cuvântul, dar fără a specifica exact ce înseamnă acest lucru.

 

"La un rezultat de 15%, PNL nu poate fi mulţumit, este un rezultat sub aşteptările noastre. Aşa cum am anunţat din campanie, neatingerea obiectivului este un eşec pe care ca preşedinte mi-l asum. Evident că îmi voi ţine cuvântul, nu s-a pus niciodată problema alfel. În şedinţa de la ora 14.00 voi anunţa colegii şi vom lua decizia acolo", a declarat Antonescu

 

Şedinţa Biroului Politic al PNL va începe la ora 14:00.

 

Antonescu a precizat ulterior că el nu-şi va supune demisia la vot în cadrul şedinţei Biroului Politic.

 

''Toţi cei care au viziune comună trebuie să-şi unească eforturile. Pentru mine urgenţa care se formulează este a unui larg front anti-PSD în vederea alegerilor prezidenţiale. (...) Un preşedinte de partid nu-şi dă demisia în faţa presei, ci în faţa partidului său, pentru că este o decizie politică. Am asumat în mod explicit responsabilitatea pentru nişte rezultate. (...) Nu supun demisia mea la vot - eu îmi ţin cuvântul'', a spus Antonescu, adăugând că acelaşi lucru va fi făcut cel mai probabil şi de alţi şefi ai filialelor din ţară.

 

De asemenea, el a mai spus că propune ca europarlamentarii PNL să adere la grupul Partidului Popular European (PPE).

 

Liderul PNL a mai făcut apel la celelate partide de dreapta, insistând că este nevoie de o reunificare a dreptei în perspectiva alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014. De asemenea, el a susţinut ferm că liberalii nu vor reveni în cadrul USL.

 

REZULTATE ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 37,25% din voturi, pe al doilea loc plasându-se PNL, cu 14,86%. De asemenea, PDL a obţinut 12,26%, în timp ce Mircea Diaconu a câştigat 6,95%. Următoarele sunt: UDMR, cu 6,48% şi PMP, cu 6,24%.

 

Prezenţa la urne la alegerile europarlamentare a fost de 32,4%, potrivit datelor furnizate de BEC. Datele sunt valabile pentru luni, ora 7:00, iar numărătoarea provine din 93,54% din secţiile de votare.



 

Liderul liberarilor, Crin Antonescu, a anunţat că va demisiona de la conducerea partidului, dacă PNL nu va obţine minimum 20% la alegerile europarlamentare. Scorul stabilit de partid a fost de 25%, dar la presiunile din teritoriu stacheta a scazut pana la 20%.

 

 

 

In aceste conditii, in care scorurile conturate pe baza exit-poll-urilor arata un procent mult mai mic decat dorintele liderului PNL, situatia devine clara: incepand de maine, numele lui Crin Antonescu va disparea din discutiile politice importante. Desigur, acest lucru se va intampla daca presedintele PNL este, asa cum s-a laudat intotdeauna, un om serios si integru.

 

 

Pana la aceasta ora, Antonescu nu a scos nicio vorbă despre demisia din fruntea partidului, dar romanii sunt rabdatori si ii asteapta, maine, anuntul.

 

 

 

Ce spune Ion Iliescu

 

Întrebat dacă Antonescu ar trebui să demisioneze din fruntea PNL, Iliescu a răspuns: „Este angajamentul solemn pe care şi l-a luat. Rezultatul ăsta îl forţează, îl obligă. Adică a pierdut şi în faţa propriului partid”. E o lecţie pentru PNL, adică este eşecul lui Crin, categoric. Cetăţenii au sancţionat decizia lor categoric, de a ieşi din USL."

 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.