Simona Halep s-a impus în două seturi, 7-6 (7-2), 6-3, în fața americancei Medison Keys la Rogers Cup, Montreal.
După un prim set adjudecat la tie-break, românca s-a dezlănțuit și nu i-a acordat nicio șansă tenismenei din America.
"Mulțumesc pentru sprijinul extraordinar, ca întotdeauna, pe care spectatorii și telespectatorii mi l-au acordat!", a spus Simona la finalul partidei, adresându-se românilor care au încurajat-o permanent.
Simona Halep va juca și finala la dublu, tot în această seară, alături de Monica Niculescu, împotriva cuplului rus Ekaterina Makarova/Elena Vesnina, cap de serie numărul 4.
Simona a ajuns la borna 14 în ceea ce privește turneele câștigate iar începând de mâine va urca pe locul 3 WTA.
CFR Cluj a câştigat, aseară, Cupa României, după ce a învins pe Dinamo Bucureşti cu 7-6 în urma loviturilor de departajare, într-o partidă disputată pe Arena Naţională. În timpul regulamentar, scorul a fost 2-2. Dinamo a ratat de la 11 metri prin Dorin Rotariu.
Au marcat în timp regulamentar: Gnohere 23', Bicfalvi '36 / Juan Carlos Ruiz 47', Cristian Lopez 89'. Au înscris din lovituri de departajare: Bicfalvi, Gnohere, Anton, Lazăr / Cristian Lopez, Tiago Lopes, Beleck, Petrucci. Singurul fotbalist care a ratat la loviturile de departajare a fost Dorin Rotariu.
1-0: Harlem Gnohere a deschis scorul din penalty. Atacantul francez a fost faultat în careu de Andrei Mureşan, care a primit cartonaş galben.
2-0: Eric Bicfalvi a dublat avantajul echipei Dinamo, după ce a înscris cu capul din centrarea lui Romario Kortzorg
2-1: CFR Cluj a redus din diferenţă. Juan Carlos Ruiz l-a învins pe portarul lituanian Cerniauskas cu un şut din afara careului.
2-2: Cristian Lopez a egalat şi a trimis jocul în prelungiri, după ce a înscris cu capul în urma unei centrări din lovitură liberă.
Casetă
Stadion: Arena Naţională, Bucureşti. Spectatori: circa 38.000.
Dinamo: Cerniauskas – Hanca (Marc 73'), Puljic, Mevlja, St. Filip – P. Anton (cpt) – D. Rotariu, Bicfalvi, Palic (Nedelcearu 83'), Kortzorg (Lazăr 75') – Gnohere. Antrenor: Mircea Rednic.
CFR Cluj: T. Marc – T. Lopes, Larie, A. Mureşan, Camora (cpt) – Gomelt (Lopez 46'), Petrucci, J. Carlos Ruiz – Jakolis, Bud (Beleck 59'), Nouvier (Bruno 80'). Antrenor: Antonio Conceicao.
Cartonaşe galbene: Hanca 33', Kortzorg 67', Nedelcearu 90+5' / Mureşan 22', Tiago Lopes 70', Nouvier 79', Petrucci 87', Jakolis 119'
Arbitri: Ovidiu Haţegan (Arad), Octavian Şovre (Oradea), Sebastian Gheorghe (Suceava); adiţionali: Alexandru Tudor (Bucureşti) şi Sebastian Colţescu (Craiova); Rezervă: Adrian Radu Ghinguleac (Bucureşti). Observator: Aron Huzu
Declarații după meci
Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a lăsat de înţeles că nu pleacă de la echipă şi a anunţat că se va întâlni miercuri cu finanţatorul Ionuţ Negoiţă. Antrenorul formaţiei Dinamo a declarat că au fost jucători care nu au vrut să execute loviturile de departajare.
"Nu ne-a fost uşor, am suferit, îmi pare rău că nu am putut să îi oferim noi lui Ekeng această Cupă. Mergem înainte, ăsta este fotbalul, ei au avut mai multă şansă decât noi. Suntem trişti, dar trebuie să îi felicităm. Nu ştiu dacă am intrat relaxaţi, însă a venit golul din minutul 47. Am luat gol in minutele 47 şi 89.", a declarat Mircea Rednic. Acesta l-a felicitat pe Dorin Rotariu fiindcă a avut curajul să bată lovitura de departajare.
"Au ratat jucători mai mari, aici e vorba de experienţă. Toţi am fost afectaţi, nu a fost un motiv că Rotariu a fost afectat. Noi o săptămână ne-am antrenat şi nu ne-am antrenat. Este lipsă de experienţă. Noi am analizat evoluţia lui Marc la penalty-uri. Îl felicit pe Rotariu că a vrut să bată, au fost alţii care nu au vrut să execute loviturile de departajare.", a declarat antrenorul echipei Dinamo.
Mircea Rednic a anunţat că se va întâlni cu finanţatorul Ionuţ Negoiţă pentru a discuta viitorul său la echipă.
"Până pe 30 iunie, mai sunt antrenor, aşa mi s-a transmis. Sunt aşa de trist, nu mă gândesc la ce va fi. A rămas să mă întâlnesc cu domnul Negoiţă mâine. Nu vorbim pe sms. Nu am vorbit pe sms, ne întâlnim sau vorbim la telefon. Dacă vrem să fim mai puternici, trebuie să şi investim. Am cerut un atacant. Nu ştiu dacă rămân, însă Dinamo trebuie să se bată la anul la titlu. Pe viitor trebuie să ne întărim, în unele momente experienţa face diferenţa. Îi felicit pe băieţi pentru sezonul acesta şi cred că sunt multe realizări în acest an.", a conchis Mircea Rednic.
sursa: mediafax
Selecţionata de fotbal amatori ”Prahova-Muntenia” a câștigat finala naţională a „UEFA Regions Cup” - competiţie de fotbal care va da reprezentanta României la turneul european rezervat „amatorilor” – învingând, după prelungiri, selecționata Brașovului cu 3-2 (2-2, 1-0)).
Jucată pe terenul Centrului Național de Fotbal Mogoșoaia, finala a avut parte de tensiune și suspans, trupa condusă de Nae Constantin văzându-se egalată cu cinci minute înainte de final, după ce avusese avantaj de două goluri și dominase în cea mai mare parte a timpului.
Golurile au fost marcate de Vlad (8), Bărăgan (51), Gavrilă (102), respectiv Popa (59, 85).
În urma acestui rezultat, "Prahova-Muntenia" va reprezenta țara noastră la un turneu preliminar, programat în România în perioada 20-24 septembrie, urmând a întâlni selecționate similare din Anglia, Rusia și Serbia.
De remarcat că selecţionata judeţului Prahova a reuşit să câştige pentru a treia oară faza naţională a Cupei Regiunilor, proiectul pe care a mizat Silviu Crângașu, președintele AJF, dovedindu-se unul viabil și de bun augur pentru fotbalul amator din județul nostru!
Casetă
Selecționata Prahova - Selecționata Braşov 3-2 (2-2, 1-0)
Stadion: “Centrul Naţional de Fotbal”, Mogoşoaia. Spectatori: circa 100. Au marcat: C. Vlad (8), Bărăgan (51), Gavrilă (102)/Popa (59, 85).
Prahova: Ad. Gheorghe - Catană (100 Zecheru), Pîrvan, Gînju, Stanca - Butufei, Bărăgan (cpt), Răileanu (77 M. Mihai) - D. Nae (50 Dr. Gheorghe), Ciobanu, C. Vlad (92 Gavrilă). Antrenori: Constantin Nicolae, Claudiu Andrei. Rezerve neutulizate: Stanciu - Burloiu, Comnoiu.
AJF Braşov: Ailincăi - Dobre, I. Stancu (51 Tiţa), Preda (70 Dumitraş), Mikloş (21 Stan) - Vasilache, Cr. Burlacu, Micliş, M. Nicolae - Dascălu (cpt), Popa. Antrenor: Andrei Avram.
Cartonașe galbene: Butufei (76), Bărăgan (82), Stanca (109)/Cr. Burlacu (80), Micliş (115), Stan (117).
Au arbitrat: Dan Botescu - Bogdan Velicu şi Costin Vatamanu (toţi din Bucureşti).
Jucătorea de tenis Irina-Camelia Begu, cap de serie numărul unu şi locul 29 WTA, a câştigat, azi, turneul de la Seul (Coreea de Sud), dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari, obţinând astfel al doilea titlu al carierei.
În finală, Irina-Camelia Begu a învins-o pe Aliaksandra Sasnovici (Belarus), jucătoare venită din calificări şi locul 136 WTA, scor 6-3, 6-1, după o oră şi 17 minute de joc.
Pentru titlul câştigat la Seul, Irina-Camelia Begu va primi 280 de puncte WTA şi un cec în valoare de 111.389 de dolari.
Begu mai are în palmares un titlu, câştigat în 2012 la turneul de la Taşkent şi alte trei calificări în ultimul act, la Moscova (octombrie 2014), Marbella şi Budapesta (ambele în 2011). Ea va urca de luni pe locul 26 WTA, cea mai bună clasare din carieră.
Begu: Sunt atât de fericită că am câştigat primul titlu după trei ani
Irina-Camelia Begu, cap de serie numărul unu şi locul 29 WTA, s-a declarat foarte fericită pentru titlul obţinut, primul după trei ani, subliniind că în prezent are un joc mai constant.
"Sunt atât de fericită că am câştigat primul meu titlu WTA după trei ani - a trecut mult şi cred că mi-am îmbunătăţit mult jocul. Am învăţat mult din meciurile şi experienţele avute şi mai ales am mai multă constanţă în joc. Mă simt total diferit faţă de acum trei ani", a afirmat Begu.
"Mi-am păstrat calmul şi am făcut-o pe adversara mea să alerge mai mult. Am fost mai bună la punctele importante - nu am dominat fiecare ghem, dar am fost mai bună la punctele mari".
Begu a vorbit şi despre faptul că tenisul este foarte popular în România: "Avem multe jucătoare în Top 100 şi sunt foarte mulţi fani în România. Sprijinul lor este foarte important", a menţionat Irina Begu.
sursa: mediafax
Organizată fără reproș, vreme de două zile, în sala polivalentă de sport din Blejoi, competiția de handbal masculin dedicată juniorilor III și dotată cu Trofeul Marian Dumitru a fost adjudecată de către echipa gazdă, talentații handbaliști din zona Blejoiului impunându-se în toate cele trei partide disputate la capătul unor partide de înalt nivel tehnic și spectacular!
Iată echipele participante și rezultatele competiției:
Grupe
CS Blejoi - Tonus Bucuresti 20-13
CSM Bucuresti - CSM Sf. Gheorghe 23-31
Tonus Bucuresti - CSM Sf. Gheorghe 14-23
CS Blejoi - CSM Bucuresti 27-16
Finale
(cea mică) CSM Bucuresti - Tonus Bucuresti 21-20
(cea mare) CS Blejoi - CSM Sf. Gheorghe 20-19
Arbitri: Silviu Tănăsoiu, Gabriela Petrache, Mihai Sorescu, Alexandru Hategan și Larisa Ivanciu.
Clasament:
1. CS Blejoi (antrenori Georgeta si Marian Vasilescu)
2. CSM Sf. Gheorghe (antrenor Viorel Barbos)
3. CSM Bucuresti (antrenor Florin Apostol)
4. Tonus Bucuresti (antrenor Alina Cătinaș)
Golgheterul turneului a fost Cornel Corodeanu (CSM Sf. Gheorghe) - 23 goluri
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins apelul federaţiei sârbe cu privire la meciul din 14 octombrie 2014 cu Albania, din preliminariile Campionatului European din 2016, joc suspendat din cauza incidentelor, şi a decis ca naţionala albaneză să fie declarată câştigătoare la masa verde.
TAS a acceptat parţial o contestaţie depusă de federaţia albaneză în legătură cu acest meci, după ce Comisia de Apel a UEFA a confirmat în decembrie o decizie a Corpului de Control, Etică şi Disciplină al forului, conform căreia Serbia a fost declarată câştigătoare cu 3-0, însă fără să primească şi punctele aferente unui succes.
Conform TAS, deciziile comisiilor UEFA s-au bazat pe faptul că echipa Albaniei ar fi refuzat să continue jocul deşi arbitrul a cerut ca meciul să continue după încheierea incidentelor. TAS a considerat însă că nu există dovezi că albanezii au refuzat să joace după ce arbitrul le-a cerut să continue partida. "TAS nu a putut să verifice într-un mod satisfăcător faptul că arbitrul le-a dat jucătorilor un ordin clar, direct şi necondiţionat de a continua meciul în baza unei decizii definitive că fotbaliştii sunt în siguranţă. TAS a constatat că întreruperea şi apoi suspendarea meciului au fost cauzate de lacunele din măsurile de siguranţă ale organizatorilor şi de actele de violenţă ale fanilor sârbi şi ale cel puţin unui steward asupra jucătorilor albanezi. Astfel, TAS consideră că federaţia sârbă şi nu cea albaneză trebuie considerată responsabilă pentru faptul că meciul a fost suspendat", se arată pe site-ul Tribunalului de Arbitraj Sportiv.
TAS a menţionat că federaţia albaneză este responsabilă însă pentru drona care a survolat stadionul şi pe care era arborat drapelul cu o hartă reprezentând "Marea Albanie". Drept urmare, instanţa sportivă a confirmat o amendă de 100.000 de euro decisă de UEFA în cazul forului albanez.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a confirmat şi sancţiunile UEFA ce vizează federaţia sârbă: retragerea a trei puncte din actuala campanie de calificare la Campionatul European, o amendă de 100.000 de euro şi disputarea a următoarelor două meciuri de pe teren propriu fără public.
Federaţiile de fotbal din Serbia şi Albania au făcut în ianuarie apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), contestând decizia UEFA cu privire la meciul dintre naţionalele celor două ţări disputat la 14 octombrie, în preliminariile Euro-2016.
La începutul lunii decembrie, UEFA a respins apelurile Albaniei şi Serbiei, sancţionate după incidentele de la meciul de la Belgrad, confirmând victoria sârbilor cu 3-0, însă fără acordarea celor trei puncte.
La 24 octombrie, Corpul de Control, Etică şi Disciplină a UEFA a decis ca meciul Serbia - Albania, suspendat din cauza incidentelor la 14 octombrie, să fie omologat 3-0 pentru sârbi, iar gazdelor să le fie retrase trei puncte. De asemenea, federaţia albaneză şi cea sârbă au fost fost amendate cu câte 100.000 de euro, iar forului din Serbia i s-a impus să joace următoarele două meciuri de pe teren propriu sub egida UEFA cu porţile închise.
UEFA a deschis la 15 octombrie proceduri disciplinare după meciul suspendat Serbia - Albania, gazdele fiind cercetate pentru invadarea terenului de către suporteri şi pentru organizare necorespunzătoare, iar oaspeţii pentru refuzul de a continua partida şi pentru steagul arborat cu o dronă deasupra gazonului.
Incidentele care au dus la întreruperea meciului Serbia - Albania au izbucnit după ce o dronă pe care era arborat drapelul cu o hartă reprezentând "Marea Albanie" a survolat stadionul. Drona a provocat furia jucătorilor sârbi, Stefan Mitrovici reuşind să prindă acest steag, moment în care a izbucnit o încăierare generală pe teren, iar fanii au intrat în suprafaţa de joc. Meciul a fost întrerupt în minutul 41, la scorul de 0-0.
sursa: mediafax
Echipa Dinamo Kiev a câştigat Cupa Ucrainei, după ce a învins în finală, cu scorul de 5-4 la loviturile de departajare, formaţia Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, informează site-ul oficial al grupării din Doneţk.
La finalul celor 120 de minute de joc, cele două echipe s-au aflat la egalitate, scor 0-0.
Dinamo Kiev a jucat în inferioritate numerică din minutul 115, după eliminarea lui Ribalka.
La lovituri de departajare, pentru Dinamo Kiev au marcat Dragovici, Gusev, Iarmolenko, Belhanda şi Khaceridi, în timp ce pentru Şahtior Doneţk au transformat Srna, Luiz Adriano, Douglas Costa şi Alex Teixeira. Au ratat Taison, Rakiţki şi Gladki pentru Şahtior, respectiv Miguel Veloso şi Antunes pentru Dinamo Kiev.
Dinamo Kiev, care a reuşit eventul în acest sezon, a câştigat pentru a 11-a oară în istorie Cupa Ucrainei, după ce s-a mai impus în 2013/2014, 2006/2007, 2005/2006, 2004/2005, 2002/2003, 1999/2000, 1998/1999, 1997/1998, 1995/1996 şi 1992/1993.
sursa: mediafax
Formaţia FC Sevilla a câştigat Liga Europa pentru a doua oară consecutiv şi a patra oară în istoria sa, după ce a învins cu scorul de 3-2 (2-2), echipa Dnepr Dnepropetrovsk, la care Alexandru Vlad a fost rezervă, în finala competiţiei de pe stadionul Naţional din Varşovia.
Pentru FC Sevilla au marcat Grzegorz Krychowiak '28 şi Carlos Bacca '31, '73, iar pentru Dnepr a înscris Nikola Kalinici '7 şi Ruslan Rotan '44.
Dnepr Dnepropetrovsk: Boiko - Fedeţki, Douglas, Şeberiaşko, Leo Matos - Kankava (Şakov '85), Fedorciuk (Bezus '68) - Matheus, Rotan, Konoplianka - Kalinici (Selezniov '78). Antrenor: Miron Markevici.
FC Sevilla: Rico - Aleix Vidal, Daniel Carrico, Kolodziejczak, Tremoulinas - Mbia, Krychowiak - Reyes (Coke '59), Banega (Iborra '87), Vitolo - Bacca (Gameiro '82). Antrenor: Unai Emey.
Cartonaşe galbene: Kankava '17, Kalinici '45+2, Bezus '70, Rotan '75, Leo Matos '83 / Daniel Carrico '62, Bacca '74.
Meciul a fost arbitrat de englezul Martin Atkinson, ajutat la cele două linii de compatrioţii săi Michael Mullarkey şi Stephen Child.
În minutul 87, Matheus a fost scos pe targă, după ce s-a prăbuşit pe teren fără să fi fost lovit de vreun adversar. În momentul în care a fost scos de pe teren pe targă, spectatorii de pe stadionul National au aplaudat. Matheus nu a mai revenit pe teren, iar Dnepr, care efectuase toate cele trei schimbări, a încheiat meciul în 10 jucători.
FC Sevilla are acum patru trofee ale Ligii Europa în palmares: 2005/2006, 2006/2007, 2013/2014 şi 2014/2015, devenind cea mai titrată echipă a acestei competiţii.
În sezonul viitor, FC Sevilla va evolua direct în grupele Ligii Campionilor, Spania urmând să aibă cinci echipe în principala competiţie intercluburi.
sursa: mediafax
Jucătoarea rusă Maria Şarapova, locul 3 WTA, a câştigat turneul de categorie Premier 5 de la Roma, după ce a învins-o pe sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro, locul 10 WTA, scor 4-6, 7-5, 6-1.
Meciul a durat două ore şi 37 de minute.
Şarapova va primi un cec de 400.250 de euro şi 900 de puncte WTA, iar de luni va ocupa locul doi în clasamentul WTA, depăşind-o pe Simona Halep, eliminată în semifinale la Roma de Suarez Navarro.
sursa: mediafax
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul unu, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Shenzhen (China), cu premii de 500.000 de dolari, după ce a trecut în finală de elveţianca Timea Bacsinszky (locul 47 WTA), cap de serie numărul 8, scor 6-2, 6-2. Halep a declarat că startul de sezon a fost fantastic pentru ea, subliniind că şi-ar dori să repete performanţa fostei jucătoare chineze Na Li, care s-a impus în 2014 la Australian Open, primul Grand Slam al anului.
Halep a obţinut al nouălea titlu al carierei, după un meci care a durat 62 de minute.
"A fost un început de an fantastic, mulţumesc fanilor că au venit să ne sprijine, a fost foarte bine pentru mine. Mi-ar plăcea să repet performanţa lui Na Li la Australian Open, vreau să iau fiecare meci în parte şi să fac un turneu bun la Melbourne, dar mai întâi mă gândesc la Sydney. Mulţumesc organizatorilor, românilor care au fost alături de mine şi echipei mele. Ne vedem anul viitor", a declarat Halep după ce a câştigat turneul de la Shenzhen.
Turneul de la Shenzhen a fost din categoria WTA International, finalista primind 180 de puncte WTA şi 55.323 de dolari, iar Simona Halep, 280 de puncte WTA şi 111.163 de dolari.
sursa: mediafax