Traian Băsescu lansează un atac fără precedent la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu, spunând că "avansarea în vîrstă" nu i-a adus înţelepciune, ci "semne vădite de decrepitudine agresivă".

 

Într-o postare pe Facebook, intitulată "Evoluţia cancerigenă a lui Tăriceanu", Traian Băsescu îl critică extrem de dur pe şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. 

"Anul 2006 – printr-un bileţel secret, în calitate de prim ministru, cerea Preşedintelui României să facă trafic de influenţă în justiţie pentru a proteja un inculpat.
Anul 2015 – printr-o scrisoare oficială, în calitate de Preşedinte al Senatului, cere Preşedintelui României decapitarea justiţiei pentru a proteja un inculpat.
Tăricene, este timpul să te retragi din politică pentru că mintea ta generează rebuturi tot mai mari, iar avansarea în vîrstă nu ţi-a adus înţelepciune, ci semne vădite de decrepitudine agresivă", scrie Traian Băsescu, pe Facebook. 

Oamenii din tabăra lui Călin Popescu Tăriceanu au ajuns să vorbească aceeași limbă cu Crin Antonescu. Vicepreședinte al PLR, Grațiela Gavrilescu, susține că Iohannis este candidatul sub acoperire al PDL, adică aceeași retorică pe care a abordat-o și Crin Antonescu. 

 

”PNL a ajuns să nu aibă un candidat reprezentativ pentru Președinție! Ruperea USL și renunțarea lui Crin Antonescu la candidatură au făcut ca PNL, partid istoric, important pe scena politică românească, să devină incapabil de a avea un candidat AL SĂU pentru funcția supremă în stat. Domnul Iohannis, cel care semnează ca și cum ar reprezenta PNL, prin tot ceea ce face, ne arată că, de fapt, nu are nicio legătură cu PNL, cu poziția și cu acțiunile partidului din ultimii ani. Acesta a adoptat discursul și acțiunile specifice PDL-ului și campaniilor pe care Traian Băsescu le-a dus, de-a lungul timpului, în interesul său cu sprijinul acestui partid.

Pentru liberalii care, în 2012, au susținut, necondiționat, suspendarea lui Traian Băsescu, faptul că domnul Iohannis s-a adaptat stilului pedelist de a face politică le este foarte clar: poziția  mai mult decât ambiguă a domnului Iohannis în legătură cu referendumul din 2012 nu are absolut nicio legătură cu poziția liberalilor și nici cu a celorlalte milioane de români, în numele și în interesul cărora PNL a susținut suspendarea!

Interesele și voința cui le reprezintă ”președintele” Iohannis, care mai are puțin și ne spune, direct, că, din punctul său de vedere, atunci, am avut de- a face cu o lovitură de stat, minciună proferată în spațiul public și în Uniunea Europeană de PDL și Traian Băsescu?

Din nefericire pentru istoria de 139 de ani a liberalismului românesc, cel care candidează sub sigla PNL nu este altceva decât un candidat pedelist sub acoperire, care nu vrea decât să continue regimul lui Traian Băsescu, din funcția de președinte al României”, susține Grațiela Gavrilescu.

 Preşedintele Partidului Liberal Reformator (PLR), Călin Popescu Tăriceanu, abordează, într-un interviu acordat PH-online, o paletă largă de subiecte, unul dintre acestea fiind legat de pasiunile pe care le are şi de ce i-ar fi plăcut să facă dacă nu ar fi fost angrenat în politică.
 
 
Îl descoperiţi pe fostul premier ca om în interviul ce urmeaza. Tot aici, aflaţi ce îşi reproşează în ceea ce priveşte situaţia în care se află PNL în acest moment, dar şi cum vede colaborarea între PLR şi PSD pe viitor.

 

Reporter: Tocmai aţi fost ales preşedinte al PLR. Ce avantaje are PLR, din punctul dvs de vedere, în faţa PNL, dar şi a celorlalţi competitori politici?

 

Calin Popescu Tariceanu: Votul de încredere pe care mi l-au acordat colegii mei de partid este unul care mă onorează și care îmi dă speranța că vom avea un parcurs foarte bun în campania pentru Președinția României. Scopul nostru este acela de a da României primul său președinte liberal. După ce am fost desemnat primul premier liberal al României de după 1989, acum sper să am prilejul de a fi și primul președinte liberal.

 

Principalul avantaj pe care noi, cei din PLR, îl avem față de PNL este acela că am rămas loiali valorilor și principiilor liberale și românilor care ne-au acordat un vot masiv de încredere la alegerile din 2012. Alături de colegii mei am pus bazele unui proiect al cărui principal obiectiv este păstrarea vie a principiilor liberalismului în România, după ce PNL s-a dezis complet de această doctrină. Ceea ce ne deosebește de cei care reprezintă acum PNL este faptul că noi ducem mai departe o tradiție politică de 139 de ani. Spre deosebire de cei care dețin frâiele PNL în acest moment, noi vrem să ne respectăm angajamentele luate în fața românilor.

 

Conducerea PNL a dorit eliminarea oricărei urme de viziune liberală din societatea românească după ce au ales să treacă în barca popularilor europeni și s-au aruncat în brațele celor care l-au slujit ani de zile pe Traian Băsescu. Asta este încă o diferență între PLR și PNL. Noi nu am uitat care este dușmanul principal al liberalilor și anume, Traian Băsescu, cel care a rupt din PNL și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a elimina liberalismul din jocul politic. Noi luptăm în continuare cu regimul Băsescu, în vreme ce PNL a abandonat această bătălie de multă vreme.

 

Față de celelalte formațiuni de pe scena politică noi venim în fața cetățenilor cu propuneri și soluții de sorginte liberală pentru dezvoltarea statului român. Platforma economică și politică a PLR reprezintă esența liberalismului. Partidul Liberal Reformator propune un proiect politic fondat pe relaţia dintre libertate, democraţie şi progres. Ceea ce urmărim este construirea unui sistem instituţional care să asigure primatul drepturilor şi libertăţilor şi să permită dezvoltarea unei comunităţi organizate după principiile libertăţii politice şi economice, precum şi a justiţiei şi solidarităţii sociale. Platforma politică pe care o propunem românilor nu este pentru o persoană, o instituție sau pentru un grup de persoane, ci este un proiect politic pentru români.

 

Reporter: Cât este de important judeţul Prahova pentru PLR, în contextul actual?

 

CPT: Pentru mine fiecare organizație județeană a PLR este foarte importantă, deoarece în fiecare județ cei care ni s-au alăturat sunt oameni capabili, bine pregătiți și care au demonstrat că au curajul să se implice într-un proiect politic nou. Partidul Liberal Reformator este un partid care a reușit să strângă oameni cu calități și aptitudini complementare. Prin calitatea membrilor săi, Partidul Liberal Reformator are ceea ce îi trebuie pentru a face politică la cel mai înalt nivel, de a face performanță pe scena politică și de a-i face mândri pe toți aceia care cred în acest partid și în valorile pe care le promovează.

 

Însă, organizația de la Prahova, pe lângă forța pe care o are la nivelul județului, este una a cărei simbolistică este cu totul specială pentru partidul nostru și pentru liberali. La Prahova s-a produs cea mai importantă mișcare de rezistență în PNL pentru apărarea liberalismului în fața încercărilor conducerii centrale de eliminarea a acestei doctrine din partid și a fuziunii cu PDL-ul lui Blaga, Macovei sau Predoiu.

 

Pentru PLR, județul Prahova este unul dintre locurile de naștere a partidului, deoarece echipa de aici s-a luptat pentru ca flacăra liberalismului să fie menținută vie. Mă bucură faptul că numărul membrilor de la Prahova este unul semnificativ și în continuă creștere, iar organizația reprezintă deja o voce puternică în județ.

 

Importanța echipei de la PLR Prahova a fost dovedită, în primul rând, prin deținerea conducerii interimare a Partidului Liberal Reformator la nivel național prin doamna deputat Grațiela Gavrilescu, căreia vreau să îi mulțumesc cu acest prilej pentru activitatea desfășurată în partid din momentul în care am decis să punem bazele acestui proiect. Doamna Gavrilescu s-a dovedit a fi un foarte bun coordonator al activității Partidului Liberal Reformator, atât la nivel național, dar în special în județul Prahova.

 

R: În cadrul ultimei vizite pe care aţi făcut-o în Prahova aţi afirmat că nu respingeţi posibilitatea realizării unei alianţe cu PSD. Are azi România nevoie de un nou USL?

 

CPT: Din punctul meu de vedere, o asemenea variantă a refacerii USL este posibilă. Nu am făcut şi nu fac un secret din faptul că, personal, cred că proiectul asumat şi angajat de USL în faţa românilor în 2012 trebuie continuat. România are nevoie, mai degrabă, ca angajamentele luate de vechiul USL să fie duse la îndeplinire. Încă sunt reprezentanți ai fostului USL care vor să ducă proiectul mai departe, iar eu sunt unul dintre ei.

 

Chiar și premierul Ponta, după cum a declarat în aparițiile din ultima perioadă, este pentru respectarea angajamentelor asumate.

 

R: Cum ar arăta, în viziunea dvs, această colaborare? Ce au în comun cele două formaţiuni politice, PSD şi PLR?

 

CPT: Desigur, dacă vom ajunge la o refacere a USL-ului, acest lucru nu va mai fi posibil în forma în care ea a existat, pentru că PNL s-a desprins. Asigurarea unui echilibru între curentul de gândire și politica social-democrată şi cea liberală este o idee benefică pentru scena politică din România.

 

Ceea ce au în comun PSD și PLR este faptul că, până la urmă, reprezentanții noştri sunt aleşi pe o listă comună, cea a USL. Aceștia s-au prezentat în fața românilor din partea USL-ului. Cetăţenii ne-au dat această încredere, iar votul pe care ni l-au acordat ne creează şi nişte responsabilităţi, pe care unii le-au uitat pe parcurs.

 

De asemenea, avem în comun programul politic cu care USL s-a prezentat în alegeri şi a obţinut voturile, ulterior acesta devenind programul de guvernare al României. Acest lucru reprezintă şi o obligaţie a noastră, nu numai a celor de la PSD.

 

Însă, până în acest moment, nu s-a stabilit nimic concret, iar pentru a realiza acest proiect trebuie purtate discuții și cu cei din PSD. Obiectivul primordial al Partidului Liberal Reformator este, în acest moment, construirea unor structuri puternice ale partidului și pregătirea pentru bătălia electorală din toamnă.

 

R: Ce simţiţi faţă de PNL, partid al cărui preşedinte aţi fost?

 

CPT: Ceea ce simt pot să caracterizez în câteva cuvinte: amărăciune, dezamăgire, tristețe, trădare. Din păcate pentru cei care am participat la renașterea liberalismului în România și care am contribuit la consolidarea Partidului Național Liberal pe scena politică românească, anul 2014 va rămâne pentru totdeauna un an de tristă amintire. Trăim în aceste zile un moment antitetic celui din 1990. Dacă anul 1990 a fost anul renașterii liberalismului, anul 2014 a fost anul marii trădări. Această trădare este înfăptuită tocmai de cei care ar fi trebuit să ducă mai departe tradiţia şi istoria PNL, adică o mână de lideri, care, pentru interese meschine, personale au trădat PNL.

 

Regretul meu cel mai mare este că, un partid istoric, a cărui însemnătate pentru statul român nu poate fi vreodată contestată, a fost vândut pe bucăți. Mai întâi a devenit un partid fără ideologie, după aceea a renunțat la identitatea sa, iar în final s-a asimilat cu cei din PDL, care nu au avut niciodată o ideologie, decât aceea a decepționării românilor, a ignorării acestora și a batjocoririi lor.

 

Ce mă întristează și mai tare este că decizia ca PNL să nu mai fie un partid liberal nu a fost luată de marea masă a membrilor şi a simpatizanţilor partidului. Ea nu a fost decât opţiunea impusă de un grup de lideri cu interese meschine.

 

R: Care credeţi că ar fi fost parcursul PNL dacă nu aţi fi pierdut preşedinţia partidului în favoarea lui Crin Antonescu?

 

CPT: Nu am de unde să știu care era parcursul partidului, pentru că nu sunt nici clarvăzător și nici prezicător. Însă, ceea ce știu este că PNL nu și-ar fi abandonat niciodată identitatea, principiile și valorile care au stat la viața întregii sale activități politice.

 

În timpul mandatului meu de președinte al PNL am încercat să mențin un principiu de bază al liberalismului, acela de promovare a valorilor. Treptat s-a renunțat tocmai la acest principiu prin promovarea în structurile înalte ale partidului a tot felul de non-valori ale politicii, iar astăzi vedem unde a dus această politică a conducerii PNL din ultimii ani. Cei impuși în prim-planul politicii ca fiind liberali au arătat adevăratul lor atașament față de liberalism atunci când au predat partidul celor din PDL, împreună cu tradiția și istoria PNL-ului.

 

În acest moment pot spune că PNL-ul de astăzi nu seamănă deloc cu partidul pe care l-am condus. Când am plecat din fruntea partidului am lăsat în urmă un partid puternic, cu structuri teritoriale solide, cu oameni pregătiți să facă față oricăror situații.

 

Partidul pe care eu l-am condus a știut cum să îi spună de fiecare dată nu lui Băsescu și a luptat împotriva a tot ceea ce a însemnat regimul patronat de acesta. În momentul în care Băsescu a vrut să acapareze PNL și să și-l supună am fost cel care m-am opus. Astăzi, conducerea actuală pune partidul pe tavă lui Băsescu și PDL-ului. Așadar, dacă aș fi rămas în continuare în fruntea PNL-ului cu siguranță nu ajungeam în această situație.

 

R: Vă reproşaţi ceva ce aţi fi putut face pentru a salva PNL de la situaţia actuală?

 

CPT: Am încercat în zadar să trag un semnal de alarmă în cadrul PNL, alături de colegii din Grupul de Inițiativă pentru Păstrarea Identității Liberale, cu privire la direcția în care se îndreaptă partidul. Însă, așa cum ne-a obișnuit conducerea PNL din ultimul timp, cei care am avut curajul să ne exprimăm opinia am fost fie marginalizați, fie excluși din partid.

 

Regretul meu după acest an de tristă amintire pentru liberalismul românesc este acela că nu am putut salva Partidul Național Liberal. În acest moment, obiectivul meu suprem este acela de a salva principiile pe care PNL le-a reprezentant până în urmă cu câteva luni.

 

R: Aţi afirmat recent că, potrivit sondajelor, prima şansă pentru a intra în turul al doilea o are, la acest moment, premierul Victor Ponta. Ce avantaje credeţi că are acesta în cursa pentru Cotroceni?

 

CPT: În primul rând, anul acesta electoral trebuie privit din punct de vedere al importanței pe care o are pentru România și pentru viitorul țării. În 2014 dăm o pagină din istoria politică a României, în care se pune capăt regimului patronat de Traian Băsescu și se deschid noi oportunități pentru ca statul român să meargă mai departe. Ceea ce sper să aibă loc la finele acestor alegeri este să se desprindă un proiect național major.

 

Desigur, Victor Ponta este un candidat puternic la alegerile prezidențiale din acest an, însă sondajele mă creditează, de asemenea, cu o cotă de încredere foarte mare. El este, până la urmă, reprezentantul celui mai mare partid politic din România și care are un electorat stabil la nivelul societății românești. Cred că în România, încă, o lungă perioadă de acum înainte, vom avea o scenă politică în care vor fi reprezentate curente politice, partide politice, care să fie de la stânga la dreapta spectrului politic.

 

Unul dintre avantajele domnului Victor Ponta este acela că domnia sa este unicul reprezentant al unui electorat numeros care se regăsește în valorile propuse de stânga politică românească, în vreme ce pe dreapta eșicherului politic vedem cum mai apare câte un candidat peste noapte.

 

Însă, cred că cel mai important este că o să fim în campania electorală doi competitori, iar fiecare va trebui să vină cu un proiect pentru România. O dezbatere realizată pe idei, proiecte este doar în beneficiul românilor și al României.

 

Noi avem o obligaţie majoră, să reclădim încrederea cetăţenilor şi în instituţii, dar şi în România. Amândoi nutrim convingeri proprii izvorâte din ideologia partidelor noastre, amândoi vrem să facem mai bine pentru români, amândoi am adoptat o consecvenţă în această atitudine politică.

 

R: Pe ce mizaţi dvs cel mai mult în lupta pentru obţinerea funcţiei de preşedinte al României?

 

CPT: În ultimii 24 de ani România a trecut prin mai multe etape de dezvoltare. A existat un prim moment, cel al construirii instituţiilor democratice. Apoi au fost câţiva ani dedicaţi construirii instituţiilor judiciare. Eu cred că România are nevoie, la ora actuală, de un proiect naţional major care să ajute la dezvoltarea și modernizarea societății românești.

 

România, la șapte ani de la aderarea la Uniunea Europeană, este o țară care pare să nu își fi setat niciun obiectiv major pentru anii următori. Soarta unui stat nu trebuie lăsată să evolueze întâmplător, ci este nevoie de un proiect de țară, care să ghideze acțiunile politice și economice ale noastre, ale tuturor.

 

Experienţa pe care am acumulat-o ca prim-ministru şi ca om politic de 24 de ani în România, mă ajută foarte mult în conturarea unui asemenea proiect politic. Un proiect politic pentru România, din punctul meu de vedere, este unul care trebuie să aibă în vederea crearea unei Românii ambiţioase, o Românie care să poată deveni a şaptea ţară a Europei. România are un potențial extraordinar, grație faptului că suntem a șaptea țară din Uniunea Europeană din punct de vedere demografic.

 

În ultimul timp am tot spus că România trebuie să fie a şaptea putere economică. Atunci când spun România a şaptea putere economică, mă refer la faptul că trebuie să urmărim ca influenţa României în luarea deciziilor de la nivel european trebuie să crească, iar țara noastră să devină un actor important în jocul politic european. România trebuie să fie considerată un adevărat partener, nu o ţară la periferia Europei. O ţară care să fie respectată, o ţară care să poată să îşi spună cuvântul cu greutate şi care să poată să îşi promoveze şi să îşi apere interesele.

 

România are nevoie de acum înainte de un preşedinte capabil să cunoască şi să înţeleagă realitatea economică şi socială. Altfel, riscăm să perpetuăm un model de guvernare în care un mic grup de persoane controlează instituţiile statului, au acces nelimitat la resursele societăţii şi, aşa cum au stat lucrurile în 2012, găsesc mijloacele pentru a da la o parte voturile şi sentimentele a milioane şi milioane de români.

 

R: Aţi afirmat că doriţi o campanie civilizată, bazată pe dezbateri. Vă aşteptaţi totuşi şi la eventuale atacuri? Sunteţi pregătit să le combateţi?

 

CPT: Confruntarea politică a fost transformată, de-a lungul ultimilor ani, într-un adevărat război între reprezentanții partidelor. Din punctul meu de vedere, politica nu trebuie să fie o înfruntare pe viată şi pe moarte, în care devenim duşmani unii altora şi căutăm să ne eliminăm. Politica trebuie să fie în primul rând o dezbatere între proiecte, între idei, între valori, fiecare cu argumentele proprii şi sigur că electoratul, în final, trebuie să decidă. Cred că trebuie să schimbăm puţin această manieră de a face politică, deoarece s-a creat o divizare puternică la nivelul societății românești, iar acum noi trebuie să mergem către normalitate.

 

Mă bucură faptul că și primul ministru Victor Ponta s-a raliat la această viziune. Ideea de la care am pornit şi pe care am văzut că o îmbrăţişează şi domnia este aceea că dorim să facem o campanie electorală civilizată. Amândoi vrem să discutăm pe teme concrete, în funcţie de problemele pe care le are România azi și să vedem cu ce soluţii vine fiecare.

 

Însă campanie fără atacuri nu poate să existe. Tot timpul se va găsi unul sau mai mulți candidați care să apeleze la tot felul de tertipuri pentru a-și spori șansele. Dacă nu eram pregătit să fac față oricăror încercări care ar putea să apară nu mă mai înscriam în această cursă pentru Președinția României.

 

R: Ce îi lipseşte actualei clase politice?

 

CPT: România a fost văduvită în ultimii ani de un proiect concret, un proiect care să ajute la dezvoltarea statului și care să adune la un loc toate forțele politice în atingerea unui scop comun, național. După aderarea la NATO și Uniunea Europeană, România nu a mai avut un proiect în jurul căruia să se concentreze toți factorii decidenți.Acesta va fi, într-un fel, punctul din programul meu politic pentru alegerile din acest an prin intermediul căruia încerc să mă detaşez de ceilalţi. Cred că pe baza experienţei pe care o am ca prim-ministru şi ca om politic de 24 de ani în România, trebuie să prezint românilor un proiect politic. Un proiect politic pentru România, nu pentru mine, nu pentru o instituţie, ci pentru România.

 

R: Pentru cei care nu vă cunosc prea bine, spuneţi-ne, vă rog, ce pasiuni aveţi şi ce v-aţi vedea făcând dacă nu aţi fi angrenat politic.

 

CPT: Nu am făcut un secret față de opinia publică din pasiunile mele. Am încercat pe parcursul carierei să împac ceea ce ține de viața personală, de pasiunile mele, cu activitatea politică, astfel încât să nu fie nevoie să mă ascund de ochii cetățenilor. Am fost și sunt un fan al sporturilor cu motor, în mod special al motociclismului.

 

Un aspect pe care, probabil nu foarte multă lume îl cunoaște despre mine este acela că sunt pilot licențiat de avion, zonă pe care aș fi vrut să o perfecționez, însă politica cere și anumite sacrificii.

 

Revenind la ceea ce aș fi făcut dacă nu eram angrenat în politică, pot să vă spun că aș fi vrut să continui să practic meseria pe care o îndrăgesc, aceea de inginer. Probabil că dacă nu făceam politică mă puteați vedea acum implicat în proiectele de infrastructură ale României. 

Călin Popescu Tăriceanu a transmis astăzi o invitație oficială prin care anunță că joi, 12 iunie, ora 15.00, la Hotel Caro din București va avea loc evenimentul de constituire a „Grupului de Inițiativă pentru Păstrarea Identității Liberale”.

 
 
 

Întrebat în urmă cu câteva zile de echipa PESURSE.RO ce se va întâmpla în această săptămână, având în vedere speculațiile apărute în spațiul public, fostul președinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu a declarat:

 

„Ce vă pot spune este că alături de mai mulţi colegi liberali, care ne dorim păstrarea unei identităţi liberale nediluate în România, am decis să înfiinţăm un grup de iniţiativă politică.”

 

”Deoarece încă mai sunt oameni care cred în valorile și principiile liberale și care cred în salvarea liberalismului în România, vă invităm la evenimentul de constituire a Grupului de Inițiativă pentru păstrarea Identității liberale”, precizează Tăriceanu prin intermediul invitației adresate către cei care își doresc păstrarea identității PNL și care s-au pronunțat împotriva unei fuziuni cu PDL, negociate de Iohannis și apropiații acestuia.

 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.