Primarul Ploieştiului vrea să îngroape în următorii ani cablurile aeriene din oraş, pe modelul oraşelor europene, dar şi a câtorva din România.
“Un astfel de proces a început şi în România în unele zone, la Braşov, în Cluj, acolo unde au existat fonduri, interes din partea Guvernului, dar şi mai mult lobby, mai ales că primarii din aceste localităţi au fost apropiaţi în ultimii zece ani de Băsescu şi au reuşit să-şi impună punctele de vedere în favoarea oraşelor lor”, a explicat primarul Iulian Bădescu, potrivit republicanul.ro.
Edilul a explicat că sunt în derulare mai multe proiecte de infrastructură şi că are în vedere şi demararea unor lucrări de “îngropare a cablurilor”.
“Nu este atât de uşor de făcut pentru că aici trebuie realizat un parteneriat cu Electrica, pentru că nu vorbim doar de deţinătorii de cabluri de fibră optică, ci şi de cablurile de energie electrică. Am încercat să port primele discuţii, dar toate societăţile comerciale se vaită că nu mai sunt bani de investiţii de asemenea amploare. Eu sper să găsim soluţii pentru îngroparea acestor cabluri, dar aceasta începând cu 2016-2017”, a mai spus Bădescu.