Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, joi, că numele viitorului partid, rezultat din fuziunea PNL-PDL, va fi PNL, iar sediul noii formaţiuni va fi în Aleea Modrogan numărul 1. Candidatul comun al PNL-PDL la prezidenţiale va fi anunţat în 4-5 august.

Congresul de fuziune al celor două partide va avea loc în 26 iulie.

"În 26 iulie vom avea congresele de fuziune, fuziune prin comasare a PDL cu PNL (...) Acest partid se va numi Partidul Naţional Liberal, iar documentele prevăd foarte clar, şi în toată comunicarea oficială vom şi folosi această expresie, că PNL este rezultatul fuziunii dintre PDL şi PNL", a declarat Vasile Blaga, după ultima rundă de negocieri între cele două formaţiuni.

Blaga a mai precizat că imnul noului partid va fi cel al PDL, "Verde-nrourat"."Statutul a urmărit cu foartă multă atenţie parcursul clar al celor două partide de până în 26 iulie, de respectare a statului de drept, a valorilor colegilor din PPE: demnitate, libertate, dreptate, solidaritate, toate criteriile care le-am avut şi până acum care ţin de integritatea membrilor noştri (...) N-o să avem niciun document secret. Atât Statutul, cât şi protocolul de fuziune, programul politic, după ce vom avea desemnat candidatul la Preşedinţie, programul acestuia, în septembrie programul partidului pentru români, toate vor fi publice", a spus preşedintele PDL.

Întrebat de ce s-a renunţat la denumirea de PDL, Vasile Blaga a precizat că "într-o astfel de negociere fiecare trebuie să câştige", subliniind că, de partea cealaltă, PNL a acceptat, prin aderarea la PPE, valorile conservatoare şi creştine, trecute şi în Statutul şi programul noului partid, precum şi discuţii despre economia socială de piaţă.

"Fiecare a trebuit să lăsăm din fiecare parte pentru a ajunge la un scop comun", a punctat el.

Totodată, Vasile Blaga a afirmat că noul partid doreşte a fi nu doar "o alternativă la PSD". "Ne-aţi văzut că am vorbit foarte puţin de PSD în perioada asta, chiar dacă, evident, el şi-a strâns tot ce a avut de strâns pe partea stângă, iar noi în continuare trebuie să creăm o alternativă, iar convingerera mea este că noul partid va învinge la prezidenţiale şi în 2016 la alegerile generale", a precizat liderul PDL.

La rândul său, preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat că au reuşit să facă un lucru pe care mulţi şi-l doresc de 24 de ani, mulţi au vorbit despre el, dar acum sunt foarte aproape de finalizare, şi anume unificarea dreptei.

"Acest partid nu este creat doar pentru a câştiga prezidenţialele, acest partid este creat pentru a schimba România, pentru a schimba România în bine. Noi ne dorim evident să câştigăm prezidenţialele cu candidatul unic pe care-l vom desemna la începutul lunii august, dar ne dorim să câştigăm şi alegerile parlamentare din 2016, să conducem România într-un drum mult mai bun, mult mai clar, în aşa fel încât să avem ceea ce probabil cu toţii ne dorim: o viaţă mai bună ca şi oamenii să simtă că acest partid vine cu o strategie, vine cu o gândire clară pentru deceniul care urmează", a spus Iohannis.

Candidatul comun al PNL-PDL la alegerile prezidenţiale din noiembrie va fi anunţat în 4-5 august, au precizat, joi, Vasile Blaga şi Klaus Iohannis.

Tot atunci va fi stabilită şi echipa de campanie pentru alegerile prezidenţiale, precum şi calendarul electoral şi preelectoral care este "extrem de strâns", a declarat Blaga, după ultima rundă de negocieri PDL-PNL.

"Cel mai târziu candidatul trebuie înscris la Biroul Electoral Central în 15 septembrie, dar alianţa electorală în 8 septembrie. Până atunci trebuie strânse semnăturile necesare, obligatorii prin lege, pentru susţinerea candidatului", a spus Vasile Blaga.

Preşedintele PDL a mai spus că, "dacă unul din cele două partide dă candidatul la Preşedinţie, celălalt va da candidatul la funcţia de prim-ministru", ceea ce nu înseamnă va fi o candidatură în tandem.

"Noi nu avem încă pusă la punct strategia pentru alegerile prezidenţiale (...) O să vedem la momentul respectiv cum vom sta, pentru că va trebui să ne cunoaştem candidatul la funcţia de preşedinte al României", a punctat Blaga.

Întrebat dacă Mihai-Răzvan Ungureanu ar putea candida în tandem cu Klaus Iohannis, Blaga a precizat că noul partid nu duce lipsă de candidaţi pentru funcţia de premier.

"Vom avea şi vom propune un candidat. Care va fi acela, eu nu ştiu. Nu ştiu. Ce pot să vă spun e că sunt aproape finalizate ca parcurs‚ între noi şi partidul Forţa Civică, discuţiile cu ei. Luni dacă ajungem la concluzii finale, vom ajunge la concluzii finale. Nu ducem lipsă de potenţiali candidaţi pentru funcţia de prim-miniştri, oameni foarte serioşi care şi-au demonstrat abilităţile administrative, politice şi care pot conduce un eventual guvern. Da' nici nu ştim dacă vom candida în tandem. N-am stabilit strategia pentru alegerile prezidenţiale", a afirmat liderul democrat-liberal.

Acesta a reamintit că la prezidenţiale PDL şi PNL vor candida ca o alianţă electorală al cărui nume va fi anunţat la începutul săptămânii viitoare.

"Sunt mai multe proiecte pe care noi le avem în focus grupuri ca să ştim exact care va fi numele acestei alianţe electorale. Nu candidăm sub numele noului partid, că nu putem. Am vrea, dar lucrul acesta nu se poate din punct de vedere jurudic. Probabil noul partid va fi înregistrat la sfârşitul anului, la începului anului viitor", a mai precizat Vasile Blaga.

La negocierile de joi, care au durat aproximativ o jumătate de oră, au participat preşedintele PDL, Vasile Blaga, prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, în timp ce din partea PNL au fost Klaus Iohannis şi Mihai Voicu. Ludovic Orban şi Alina Gorghiu au venit cu puţin timp înainte de încheierea discuţiilor.

Miercuri dimineaţă, echipele de negociere ale PNL şi PDL au avut o nouă întâlnire, la finalul căreia Cătălin Predoiu şi Ludovic Orban au anunţat că au fost finalizate discuţiile, ajungându-se la o înţelegere privind Statutul noului partid, numele şi protocolul de fuziune.

Surse din echipele de negociere au declarat pentru MEDIAFAX că viitorul partid se va numi PNL.

 

Planul PNL şi PDL de a se alia sau fuziona în viitorul apropiat este dur taxat de către social-democraţi. Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, spune chiar că această alianţă este una “a disperării”, care prezintă un Crin tot mai demoralizat şi disperat să rămână în cursa pentru Cotroceni.

 

 

 

Asistăm la o unificare, alianţă, nici nu ştim, până la urmă, cum va fi, a disperării, fiindcă îl vedem pe Crin Antonescu tot mai demoralizat, căutând soluţii. Sigur, el vrea să rămână candidatul dreptei, nu mai ţine cont de statut, de prevederi, de colegi, că situaţii de genul ăsta, decizii de genul ăsta nu le poate lua singur. Şi Delegaţia Naţională poate face alianţe sau fuziuni, au spus-o colegii dânsului. Mai mult, îmi amintesc de o conferinţă de presă a domnului Antonescu, când spunea că PNL şi PD sunt precum două persoane de acelaşi sex, care nu se pot căsători. În ciuda tuturor afirmaţiilor făcute de-a lungul timpului despre personalităţile sau, mă rog, persoanele politice din PDL, nu numai, din partidul doamnei Udrea, al domnului Răzvan Ungureanu, astăzi constatăm că totul a devenit posibil, se pot întâmpla, într-adevăr minuni şi în politică, nu e scutită de acest fenomen. Dar sigur că pe noi nu ne impresionează lucrul ăsta, fiindcă îi cunoaştem pe actori, ştim cam cum acţionează şi reacţionează. Şi sunt foarte multe semne de întrebare pe care trebuie să şi le pună în legătură cu viitorul acestei fuziuni. Dar e de remarcat faptul că ceea ce nu a reuşit domnul Stolojan cu domnul Băsescu altă dată să facă, acum face Crin Antonescu. E incredibil pentru noi. Adică, de fapt se semnează dispariţia Partidului Naţional Liberal de pe scena politică, dacă ceilalţi colegi liberali vor accepta lucrul ăsta. El o face şi fără să aibă un mandat, fiind demis, sau autodemis, că s-a demis singur, în urma rezultatelor proaste, nu prea are calitatea aceasta – să amaneteze partidul în nume personal. În numele cui, de fapt? El nu mai are funcţia aceasta în partid. Ştim cum se petrec lucrurile, ştim că cei apropiaţi domnului Antonescu nu reacţionează, sunt doar prezenţi în sala de şedinţă şi, mă rog, ridică mâna la momentul potrivit, dar eu mă bazez şi pe faptul că partidul, de la baza lui, ca atare, va reacţiona. Nu cred că îşi permit această aventură./asalar/ Adică, ce se întâmplă? Ce partid? E ceea ce spunea dl Frunzăverde altădată? L-am văzut pe dl Falcă prezent în dreapta. Ştim cine e dl Falcă. Adică ei spun că nu au nici o legătură cu dl Băsescu, dar dl Falcă e prezent. Dl Frunzăverde îşi realizează proiectul, cu doi ani înainte a spus ce va urma – intrarea în Grupul Popularilor. Sunt foarte multe argumente pe care le-am avea şi care nu ne dau mari bătăi de cap nouă. Am văzut cum, îi ştim şi pe unii şi pe alţii. Părerea mea e că se vor mai compromite o dată”, a spus Sârbu la RFI.

 

Întrebat despre alianţa neobişnuită dintre PDL şi PSD, social-democratul a precizat că până la urmă aceste două partide au origini comune, pentru că nu trebuie uitat că PDL a făcut parte din grupul socialiştilor, devenind peste noapte populari: Bine, noi avem origine comună, ei degeaba se fac că nu ne mai cunosc, trec pe partea cealaltă a străzii. Au fost socialişti, nu au fost în grupul socialiştilor? Peste noapte şi-au schimbat pijamaua şi dimineaţă au devenit populari, ştim lucrul ăsta. Dar dincolo de ceea ce s-a întâmplat – şi nici la noi, aţi văzut că nu a rezistat; a rezistat nouă luni din acelaşi motiv – candidatul la preşedinţie. Acelaşi motiv ne-a separat şi pe noi – nu noi, baza partidului, nu noi, miniştrii care eram în guvern, ci decizia luată, exact pe scenariul /…/ a luat-o dl Antonescu, de a se rupe de guvern, de problemele guvernului şi a deveni un fel de independent în cadrul alianţei, care critică guvernul, care… Făcea lucrul ăsta, să arate lumii sau oamenilor, votanţilor că el nu are nimic de-a face cu cei care sunt în guvern. Nici cu cei care au ajuns după gratii, nici cu cei care sunt anchetaţi, e un partid curat, el e curat, şi-a schimbat discursul, nu-i mai critica nici pe Barroso, nici pe Reding, nu mai critica nici SUA, deodată justiţia era pentru el cartea de căpătâi. Nu e credibil, că, dacă era aşa tot timpul, atunci în primul rând nu făcea alianţa asta nu noi, dacă acum i se pare că a fost un dezastru pentru el.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.