Biserica „Maica Precista” din Ploieşti adăposteşte o icoană despre care se spune că este făcătoare de minuni. La “Maica Domnului cu trei mâini” s-au rugat personalităţi importante precum Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, actorul Toma Caragiu, istoricul Nicolae Iorga şi poetul Nichita Stănescu.

 

 

Cu o faimă discretă, la fel ca şi povestea în sine, “Icoana cu trei mâini” de la biserica ”Maica Precista” din Ploieşti este un reper pentru românii încercaţi de destin. Minunile înfăptuite de-a lungul anilor în micuţa biserică din Ploieşti nu şi-au găsit relatări în reviste de cancan şi nici în albume cu trasee turistico-bisericeşti. Sunt încrise sfios în inimi şi vieţi care şi-au recăpătat cursul şi sensul după rugăminţi sincere la icoana în care Maica Domnului este reprezentată cu trei mâini. De altfel, nici părinţii de la biserică nu vorbesc despre icoană ca una făcătoare de minuni, o astfel de caracterizare reieşind din ceea ce spun oamenii şi din minunile care au apărut în viaţa lor după rugăminţile fiebinţi la icoană.

 


Iar vestea s-a răspândit în toată ţara. În fiecare zi, biserica este plină cu oameni din toate locurile României, pe care îi recunoşti după vorba din Oltenia, Moldova sau Ardeal.

 

Icoana a fost donată de ţarul Rusiei

 

Icoana „Maica Domnului cu Pruncul” a fost donată de ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei, în timpul războiului ruso-româno-turc, în 1877, după ce împăratul a petrecut Paştele la Ploieşti, înainte de a merge pe frontul Războiului de Independenţă, şi a fost impresionat de credinţa românilor şi de slujbele preoţilor.

 


Icoana este realizată dintr-o combinaţie de aur şi argint, iar cea de-a treia mână apare în colţul din dreapta jos al icoanei. Ferecătura este din anul 1805 şi, se pare, icoana de dedesubt este mult mai veche.

 


Şi legendele referitoare la icoană adâncesc aura de mister. Se spune că artizanul ei a făcut-o cu trei mâini pentru a-i proteja pe cât mai mulţi credincioşi cu puterea ei sau că pictorul a visat că mâna i-a fost retezată în război şi, sub impresia unui sentiment foarte puternic, a pus o mână în plus în tablou, pentru a nu rămâne niciodată fără ea.

 

 

Eminescu a venit de două ori să se roage la icoana de la Ploieşti

 

În faţa Măicuţei cu Pruncul au îngenuncheat, de-a lungul timpului, nume importante precum Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, actorul Toma Caragiu, istoricul Nicolae Iorga şi poetul Nichita Stănescu.

 

Citeste mai multe, pe www.republicanul.ro 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.