La data de 11.11.2014, în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Cocorăștii Colț au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat din comună.

 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat.

Astfel, a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice”.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii prahoveni au depistat mai mulţi conducători auto care în urma testării cu aparatul etilotest s-a dovedit că au consumat băuturi alcoolice.

 

Luni, în jurul orei 07.25, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Drumuri Naționale și Europene, în timp ce executau activităţi specifice de supraveghere şi control al traficului rutier pe D.J. 720, în localitatea Florești, au oprit pentru control un autovehicul condus de către un bărbat.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Câmpina, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauza se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală admisă.

La data de 11.11.2014, în jurul orei 03.50, polițiști din cadrul Biroului Rutier Ploiești, în timp ce acționau pe str. Mihai Bravu, au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat din mun.Roman.

Deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67MG/L alcool pur în aerul expirat, motiv  pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele bărbatului, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 10.11.2014, în jurul orei 23.10, polițiști din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Florești, în timp ce desfașurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe D.J. 10, în satul Călinești, au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat din comună.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul orășenesc Băicoi, unde i s-a recoltat o probă biologică de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice.

Efectivele de poliție rutieră din Prahova au organizat și executat 18 acțiuni având drept scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. Astfel, au fost verificați cu aparatul etilotest 488 de conducători auto și au fost controlate 262 de autovehicule de transport persoane şi mărfuri.

 

Având în vedere neregulile depistate, polițiștii rutieri au constatat 11 infracțiuni și 911 contravenţii, sancționând astfel diferite abateri de la legislaţia rutieră (364 pentru viteză excesivă; 19 pentru abateri ale pietonilor; 136 pentru neutilizarea centurii de siguranță etc.). Totodată, ca măsuri complementare, au fost reţinute 35 de permise de conducere şi au fost retrase nouă certificate de înmatriculare auto.

De asemenea, poliţiştii au depistat 12 conducători auto cu o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală (patru în Ploieşti, două în Băicoi, Câmpina, Breaza, Comarnic, Sinaia, Albesti-Paleologu, Ceptura Drajna).

La data de 06.10.2014, în jurul orei 05.40, polițiști din cadrul I.P.J. Prahova, Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene – D.N.1, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere, îndrumare şi control al traficului rutier, pe DN 1, la km. 50, în localitatea Româneşti, au oprit pentru control un autoturism condus de către un ploieștean.

 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 MG/L alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgenţă Ploieşti, unde i s-a recoltat o mostră biologică de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ’"conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge" faptă prevazuta și pedepsita de art. 336, alin. 1, din Codul Penal.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.