Bilanţul victimelor atentatelor teroriste din Paris a ajuns la 129 de morţi şi 352 de răniţi, dintre care 99 în stare gravă, a anunţat procurorul general din Paris, Francois Molins, citat de publicaţia franceză Le Figaro. Aproximativ 100 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal. Autorităţile franceze au arestat preventiv şase persoane din anturajul teroristului kamikaze Omar Ismail Mostefai, unul dintre autorii atentatelor, informează site-ul cotidianului Le Figaro. Atacurile au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic, care susţine că acestea sunt o reacţie la ofensele aduse profetului musulman Mahomed şi la raidurile aeriene efectuate de Franţa în Siria şi Irak. Patru persoane au fost arestate în Bruxelles în cazul atentatelor teroriste din Paris.

 

Franţa este "în război" cu reţeaua teroristă Stat Islamic şi o va distruge, afirmă premierul Manuel Valls, după atentatele de la Paris, soldate cu aproape 130 de morţi, în afară de cei şapte terorişti decedaţi.

"Da, Franţa este în război. Ne confruntăm cu un război organizat de o armată islamistă. Noi am spus mereu că nu există risc zero", a declarat Manuel Valls, conform TF1, în cursul unei vizite la spitalul Saint Antoine din Paris, unde sunt persoane rănite în atentate.

"Vom lovi inamicul; îl vom distruge atât în Franţa, cât şi în Europa. Îi vom urmări pe autorii atacului. Vom răspunde atacului pentru a distruge organizaţia teroristă Daesh (Stat Islamic). Şi vom câştiga acest război", a subliniat Valls.

Membrii trupei Eagles of Death Metal, care concerta în sala Le Bataclan din Paris vineri seară, când a avut loc un atac terorist în care au murit 89 de persoane, sunt nevătămaţi, însă un membru al staff-ului şi-a pierdut viaţa în timpul violenţelor, a anunţat familia acestuia, citată de Reuters.

Numeroşi cetăţeni străini - din România, Belgia, Spania, Suedia, SUA, Portugalia, Tunisia, Maroc şi Algeria - figurează printre persoanele ucise în atacurile teroriste comise la Paris, informează publicaţia La Voix du Nord.

Autorităţile franceze au arestat preventiv şase persoane din anturajul teroristului kamikaze Omar Ismail Mostefai, unul dintre autorii atentatelor de la Paris, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Omar Ismail Mostefai, cetăţean francez, a fost identificat drept unul dintre autorii unui atentat sinucigaş comis în sala de concerte Bataclan, situată în centrul Parisului, unde au fost ucise cel puţin 85 de persoane.

Şase presupuşi complici ai teroristului sunt arestaţi preventiv, inclusiv tatăl şi soţia acestuia.

De altfel, autorităţile franceze au găsit una dintre maşinile folosite de autorii atacurilor teroriste.

"Este vorba de un Seat Leon de culoare neagră. (...) Vehiculul a fost găsit abandonat în zona Montreuil, situată în apropiere de Paris. (...) Acest lucru înseamnă că, după participarea la atacurile teroriste, unii autori au părăsit capitala", transmis surse citate de Europe 1.

UPDATE 20:45 Bilanţul victimelor atentatelor teroriste din Paris a ajuns la 129 de morţi şi 352 de răniţi

Bilanţul victimelor atentatelor teroriste din Paris a ajuns la 129 de morţi şi 352 de răniţi, dintre care 99 în stare gravă, a anunţat procurorul general din Paris, Francois Molins, citat de publicaţia franceză Le Figaro.

"La această oră, deplângem moartea a 129 de persoane, este un bilanţ provizoriu şi evolutiv, ţinând de numărul important de răniţi; 352 de persoane sunt rănite, dintre care 99 în stare de urgenţă absolută", a declarat Francois Molins, procurorul general din Pris, la o conferinţă de presă.

"Şapte terorişti sunt morţi", a precizat Molins.

El a mai anunţat că a declanşat dispozitivul celulei de criză în Parchetul din Paris care permite mobilizarea tuturor magistraţilor din capitală.

La caz lucrează "22 de magistraţi din Parchet", asistaţi de patru grefieri.

Autorităţile au deschis o anchetă pentru acuzaţia de "asasinare în bandă organizată în legătură cu o organizaţie criminală".

Potrivit unui bilanţ anterior, 128 de persoane muriseră în atacurile teroriste de vineri seară şi 300 erau rănite.

Ministerul Afacerilor Externe condamnă în mod ferm atacurile care au avut loc la 13 noiembrie 2015 în capitala Franţei şi care s-au soldat cu numeroase victime în rândul civililor.

 

Ambasada României la Paris a transmit un mesaj: "Rugăm cetățenii români aflați în regiunea pariziană să respecte avertismentele de siguranță transmise de autoritățile franceze și să evite orice deplasare. Dacă dețineți informații despre cetățeni români care se află într-o situație de urgență generată de atentatele în curs, contactați Ambasada României la Paris pe numerele: +33 (0) 68 07 13 729 și +33 (0) 1 47 05 07 55 sau pe adresa de email paris.consul@mae.ro”.

Ministerul Afacerilor Externe condamnă în mod ferm atacurile care au avut loc la 13 noiembrie 2015 în capitala Franţei şi care s-au soldat cu numeroase victime în rândul civililor.

"România este alături de Franţa şi va continua să sprijine lupta împotriva terorismului internaţional. În aceste momente dificile, Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanţe familiilor victimelor şi exprimă întreaga solidaritate a poporului român cu poporul francez", a declarat ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.

Mai multi romani stabiliti in Paris au relatat, sambata, atmosfera din capitala Frantei, dupa atentatele in lant care au omorat peste 140 de oameni si au ranit alte peste 200 de persoane.

 

Ramona Turturică, o braşoveancă ce lucrează la un hotel din Paris, a plecat mai devreme de la muncă în seara atentatelor. Femeia se gândeşte cu groază la ce i s-ar fi putut întâmpla dacă ar fi plecat acasă potrivit programului. Primul local în care au început împuşcăturile se află foarte aproape de locul de muncă al femeii. 

"Este ca în timp de război. Franţa a închis graniţele, a anulat acordul Schenghen, s-au anulat zborurile pe Franţa, s-au închis metrourile. Holand a anunţat stare de urgenţă. Au fost atacuri în şapte locuri, sunt peste 200 de răniţi, peste 150 morţi, peste 100 ostatici. Au fost ucişi 5 terorişti. Eu am avut noroc, că am plecat puţin mai drevreme de la serviciu. Am terminat cu o oră mai repede, altfel eram în plin atac. Colega mea care a terminat la ora 23 nu a mai plecat din hotel. A rămas să doarmă acolo", a povestit femeia.

ATAC TERORIST FRANŢA. "Eram la un spital cu o urgenta cand au inceput sa vina ambulantele cu raniti, politie, la inceput nu stia nimeni despre ce evorba, nu stia spitalul, cand au aflat de la stiri a inceput o panica inclusiv in randul personalului. Din ordinul prefectului au fost rugati toti pacientii sa parasim spitalele sa facem loc ranitilor. Pe strazi nu era niciun taxi, nicio masina. Strazile erau pustii. Mi se pare ingrijorator sfatul autoritatilor de a nu iesi din casa. Adevaratul scop al acestor atentate este instaurarea fricii. Azi voi iesi cu bicicleta, mai voi plimba, ma voi preface ca e o zi normala. In toate mesajele si postarile si in toate discutiile cu prietenii mei francezi si romani imi spun ca vor ramane in casa, sunt cuprinsi de panica si din pacate foate multi isi arata frica si suspiciunea fata de orice persoana nu e alba, respectiv de arabi si de negri", a declarat Viorel Codreanu.

ATAC TERORIST FRANŢA. O româncă a fost în cel mai sângeros loc al atacurilor. Este vorba despre Celia. Amalia Enache, prezentatoarea de la PRO TV, a scris, pe o rețea de socializare ce a văzut Celia la Bataclan, acolo unde a avut loc un concert rock al trupei Eagles of Death Metal și unde teroriștii au luat peste 100 de ostatici, înainte de a fi uciși de poliție.

"Celia, care era la concertul rock la Bataclan si a reusit sa iasa, pentru Tv5Monde: " Am crezut la inceput ca se aud petarde, apoi am inteles repede ca nu sunt petarde, ci teroristi, cativa politisti au aparut imediat, atunci totul s-a precipitat si au fost schimburi de focuri. Am vazut 4 teroristi, aveau fetzele descoperite, mitraliere in maini si au strigat "fratii nostri din Siria sunt ucisi", a scris vedeta PRO TV.

ATAC TERORIST FRANŢA. Un alt martor relateaza atmosfera de pe stadion. "Eram cu fiul meu de 8 ani la stadion si am auzit o prima explozie si toata lumea s-a intrebat ce se intampla, chiar jucatorii pe teren s-au oprit si nu stiam ce este. Am zis ca este o cladire care a explodat. A doua explozie la minutul 25 din meci si mai importanta decat prima si la momentul asta unii au inceput sa plece. La minutul 60 am auzit niste focuri si se tragea prin strada, atunci am decis sa plec cu fiul meu si toata lumea alerga, era o panica mare in afara stadionului, am alergat cu fiul in brate pana la metrou. Politia nu spunea nimic decat 'Plecati, plecati, plecati' si lumea alerga peste tot, a relatat si Mathieu Sarfati.

ATAC TERORIST FRANŢA. Forţele de ordine franceze au identificat cel puţin şapte puncte în care au fost comise vineri noaptea atentate la Paris, inclusiv la Stade de France, au declarat pentru EFE surse apropiate anchetei.

Potrivit AFP, unul dintre atacuri, cel de la Stade de France (nordul Parisului), a fost comis de un kamikaze. Un alt atac s-a produs în sala de spectacole Bataclan (centrul Parisului), unde are loc o luare de ostatici.

Alte atacuri s-au mai produs în alte cinci locuri, în cartiere din centrul Parisului, foarte frecventate vineri seara, în cartiere situate aproape de Piaţa Republicii, aflată la nici 200 de metri de sediul publicaţiei Charlie Hebdo, ţinta unui atac terorist în ianuarie.

Operaţiunea forţelor de poliţie la sala de concerte din Bataclan s-a încheiat, doi atacatori au fost ucişi, a informat sâmbătă postul BFM TV, citat de Reuters.

În interiorul sălii s-a produs un adevărat masacru, a transmis postul de televiziune citat.

Anterior, AFP anunţase că poliţia franceză dă asaltul la Bataclan, la sala de spectacole unde avea loc o luare de ostatici şi unde se auziseră mai multe focuri de armă şi explozii. Totodată, un martor declarase că mai mulţi indivizi au deschis focul şi au tras în plin în mulţimea strânsă la un concert, în timp ce strigau "Allahu Akbar".

Nivelul de alertă teroristă rămâne neschimbat în România, iar printre victimele atacurilor de la Paris nu se află români, a transmis premierul interimar, în cadrul unei conferinţe de presă.

"România va sprijini în continuare lupta împotriva terorismului. Misiunea diplomatică română se află în contact permanent cu cetăţenii români şi autorităţile franceze. Nu avem confirmat oficial existenţa unor cetăţeni români pe lista victimelor. Suntem pregătiţi să ajutăm cu tot ce este nevoie. Vă pot comunica faptul că în acest moment autorităţile nu au propus modificarea nivelului de alertă teroristă, rămâne albastru - precaut. Există şi disponibilitatea Ministerului Sănătăţii, în caz de nevoie, de sprijin în preluarea unor victime ale atentatelor teroriste" a precizat Sorin Cîmpeanu, premierul interimar.

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a declarat că pe lista provizorie a victimelor atentatelor teroriste de la Paris nu se află cetățeni români.

"Am activat în cursul nopții celula de criza a MAE, plecând de la informațiile care au fost semnalate în spațiul public, dar și direct ambasadei României la Paris cu privire la posibila implicare a unor cetățeni români, victime în atacurile teroriste de noaptea trecută. Misiunea diplomatică a contactat serviciul central de asistență medicală din Franța și spitalele pariziene care au primit răniți pentru a verifica dacă se află români printre victimele acestora. De asmenea, Misiunea a contactat și este în legătură directă cu celul a de criză din ministerul de Externe francez și cu celula de criză interministerială de la ministerul de Interne francez pentru a vedea lista centralizată de persoane rănite sau decedate în aceste atacuri. deocamdată, pe lista provizorie care este alcătuită în acest moment, nu există cetățeni români. Este o listă cu caracter provizoriu, prin urmare nu am în momentul acesta o informare oficială de la autoritățile franceze, o confirmare oficială că ar exista cetățeni români printre victimele atacului. Noi continuăm verificările și verificările directe la spitalele pariziene unde au fost duși răniți", a spus Bogdan Aurescu, la B1 TV.

"Vreau să condamn în mod ferm aceste atentate teroriste. Iată ca Franța este din nou lovită de un astfel de atac. După atacurile de la Charlie Hebdo din luna ianuarie, am avut la nivelul UE o discuție aprofundată cu privire la ce mecanisme și instrumente noi ar putea să fie utilizate pentru a combate eficient terorismul. Măsurile nu au fost eficiente, deci trebuie să reluăm discuțiile. România a propus în februarie crearea unei instanțe internaționale care să combată terorismul. Este nevoie de o cooperare internațională mult mai eficienta pentru combaterea terorismului", a spus Aurescu.

"Au existat destul de multe contatcte telefonice din partea unor cetețeni români, sunt peste 70 de apeluri la Ambasada României. Toate apelurie au fost soldate cu rezultate pozitive. Continuăm aceste verificări (...) inclusiv cele cu privire la jurnalistul român de la France 24. Le recomandăm cetățenilor români să citească aleretele de călătorie de pe site-ul MAE pentru ca situația poate să evolueze. Noi urmărim cu atenție alertele pe care autoritățile franceze le emit. Le recomand cetățenilor români să fie foarte prudenți cu privire la deplasările în Franța", a mai declarat Bogdan Aurescu.

 "Ambasada României la Paris continuă activ demersurile legale pe lângă autorităţile franceze competente pentru a obţine informaţii suplimentare şi pentru a verifica dacă printre victimele atacurilor se află şi cetăţeni români. Ministerul Afacerilor Externe informează că, până la această oră, nu există nicio informare oficială din partea autorităţilor franceze în acest sens", se spune în precizările MAE remise agenţiei Mediafax.

Misiunea diplomatică română a contactat serviciul central de asistenţă medicală din Franţa şi spitalele pariziene care au primit răniţi, "pentru a verifica dacă printre victimele atacurilor se află şi cetăţeni români".

"De asemenea, misiunea menţine legătura cu Celula de Criză a MAE francez şi Celula interministerială de Criză de la Ministerul de Interne francez, fiind în aşteptarea unei liste centralizate a persoanelor decedate sau rănite în atacuri.Verificările sunt în curs, iar misiunea diplomatică română este pregătită să acorde asistenţă consulară", mai spune MAE.

ATAC TERORIST FRANŢA. De asemenea, la Bucureşti, MAE a activat o celulă de criză.

Cel puţin şapte islamişti au comis atentate sinucigaşe la Paris, iar altul a fost împuşcat mortal de forţele de ordine, au anunţat autorităţile franceze, după atacurile teroriste soldate cu cel puţin 140 de morţi.

Un jurnalist român care lucrează la France 24 se află printre victimele atacurilor de vineri seară de la Paris, el fiind internat în stare gravă, anunţă, pe Facebook, apropiaţi ai acestuia.

"Andrei Marian Mihai este un jurnalist român care lucrează la France 24. Acum el se află în comă indusă în urma atentatelor de la Paris. Să ne rugăm pentru viaţa sa!", scrie, pe Facebook, o prietenă a jurnalistului.

Din datele disponibile până în acest moment nu există nicio informație care să ateste vreo legătură între atentatele din Franța și riscurile la adresa siguranței naționale din România, a declarat, sâmbătă, la Digi 24, Ovidiu Marincea, consilier de comunicare la Serviciul Român de Informații.

 

Masacru terorist la Paris, aproape 130 de oameni de oameni au fost ucişi şi circa 250 au fost răniţi, dintre care 100 sunt în stare critică, după mai multe atentate! Atacurile s-au produs în mai multe zone...într-o sală de concerte, altul lângă Stade de France, iar celelalte în mai multe magazine şi restaurante. Cel puţin opt terorişti au comis atacurile, arată primele date, 7 dintre aceştia au murit după ce s-au aruncat în aer. În cursul atentatelor, teroriştii au strigat Allah e mare.

Ovidiu Marincea, consilier de comunicare la Serviciul Român de Informații, a precizat că sistemul național de alertă teroristă rămâne în continuare albastru precaut.

"În acest moment, nicio informație pe care o avem nu face o legătură între atentatele teroriste din Franța și nivelul de alertă terorist din România. Sistemul național de alertă teroristă se menține la nivelul albastru precaut. Acest lucru înseamnă că există un risc scăzut de producere a unui atentat terorist", a precizat Marincea.

La remarca jurnalistului potrivită căreia în Franța se vorba de câteva săptămâni despre iminența unui atac terorist, Ovidiu Marincea a afirmat că în România nu poate fi vorba despre așa ceva.

După atacurile de la Paris, şi autorităţile din România au luat măsuri de securitate. MAE a activat celula de criză, iar la guvern s-au întâlnit premierul interimar cu miniştrii de externe, interne şi cu şefii de arme. La ambasada Franţei a fost închisă circulaţia, iar jandarmii au sporit paza.

Zeci de oameni vin să depună flori şi lumânări, iar steagul de doliu este pus pe porţile ambasadei. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj pentru francezi, pe care îi asigură de solidaritate.

"Am primit cu durere şi consternare ştirea privind atacurile teroriste sângeroase care au avut loc la Paris şi au îndoliat întreaga lume. Îmi exprim, în numele meu şi al poporului român, solidaritatea cu autorităţile de la Paris şi cu naţiunea franceză şi transmit condoleanţe familiilor îndoliate. Aceste atacuri barbare, care au secerat vieţile a zeci de oameni nevinovaţi, trebuie să fie un semnal pentru întreaga comunitate internaţională: să arătăm şi mai multă determinare în combaterea terorismului şi în apărarea valorilor umanităţii. Dumnezeu să-i odihnească pe cei dispăruţi şi să-i aibă în grijă pe cei răniţi!, se spune în mesajul lui Iohannis, postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Imagini cutremurătoare din timpul atentatelor care au îndoliat Europa. Francezii din sala de concerte aslatată de teroriştii s-au salvat pe ferastra clădirii. 127 de oameni au fost ucişi şi 180 răniţi în cele mai sângeroase atacuri din Europa.

 

Masacru terorist la Paris, peste 127 de oameni au fost ucişi şi 180 au fost răniţi în mai multe atentate care s-au produs într-o sală de concerte, altul lângă Stade de France, iar celelalte în mai multe magazine şi restaurante. În sala de spectacole Bataclan, teroriştii au tras în plin în mulţime, acolo s-au produs şi cele mai multe victime, in jur de 100 de morţi.

Un jurnalist care locuieşte în apropiere a filmat scene cutremurătoare în timpul atacului. El a început să filmeze în momentul în care a auzit focuri de armă. Pe filmare se observă cum două persoane stau atârnate de ferestrele clădirii în timp ce pe stradă oamenii fug disperaţi în toate direcţiile. În imagini se văd oameni care târăsc răniţii din calea atacatorilor.

"Mă întreb cum am putut să scap", a mărturisit, joi, bulversat, unul dintre puţinii supravieţuitori ai atacului de la sediul din Paris al săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, care a reuşit rămână în viaţă ascunzându-se după o masă.


Un cunoscut reporter al Charlie Hebdo, Laurent Léger participa la tradiţionala şedinţă de redacţie, miercuri, atunci când doi bărbaţi având în posesie arme automate au intrat în sediul din Paris al săptămânalului satiric.

"Ei au tras în toţi, pur şi simplu", a relatat el pentru postul de radio France Info, dezminţind informaţia potrivit căreia atacatorii au cerut identitatea persoanelor pe care intenţionau să le împuşte.

"Am văzut un bărbat purtând cagulă, am văzut mult sânge, am văzut jumătate din redacţie la pământ. Încă mă întreb cum am putut să scap", a explicat el, rezumându-şi relatarea la trei cuvinte: "Am văzut oroare".

Printre cele 12 victime figurează caricaturiştii Charb, Wolinski, Cabu, Tignous şi Honoré, precum şi cronicarul şi economistul Bernard Maris.

"Eram la încheierea şedinţei de sumar în timp ce pe neaşteptate s-au auzit câteva petarde, după care s-a deschis uşa. Un tip a apărut strigând Allah Akbar", şi-a amintit el cu emoţie.

"Părea asemeni unui tip din GIGN sau Raid (unităţile de elită ale jandarmeriei şi poliţiei), purta cagulă, era îmbrăcat în negru, avea o armă pe care o ţinea cu ambele mâini şi a tras, şi apoi miros de praf de puşcă, şi cu noroc am reuşit să mă arunc după o masă într-un colţ. Am scăpat din câmpul său vizual (...) în timp ce colegii de la jurnal au căzut", a mai spus el.

"Totul a decurs repede (...). Nimeni din această mică echipă de supravieţuitori încă nu a înţeles ce s-a întâmplat de fapt", a afirmat jurnalistul.

"Îi vedeam pe ceilalţi la pământ, (auzeam) zgomotul exploziilor şi apoi o linişte bruscă. Ne-am grăbit spre răniţi, am ţinut mâna webmasterului nostru", aflat în continuare în stare gravă, a continuat el.

Publicaţia franceză Le Monde a publicat o imagine realizată în sediul revistei Charlie Hebdo, la scurt timp după atacul sângeros în care zece jurnalişti şi doi poliţişti au fost omorâţi. 

 

În imagine se pot vedea hârtii pline de sânge şi o dezordine care arată cât de violent a fost atacul teroriştilor în redacţia Charlie Hebdo.



Un lider al reţelei teroriste sunnite Stat Islamic în Irak şi Siria a salutat atacul terorist care a vizat redacţia Charlie Hebdo. El a justificat crimele ca fiind o răzbunare pentru insulte la adresa islamului şi sugerând asumarea atentatului, relatează Reuters. 
    

"Leii islamului l-au răzbunat pe Profetul Mahomed", a declarat Abu Musab, un lider al grupului terorist Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant - SI/SIIS/SIIL). 

Reţeaua teroristă sunnită, care ocupă teritorii din Irak şi Siria unde a instituit un "califat", a ameninţat de mai multe ori Franţa cu atentate.

"Leii noştri au comis atacul. Curg doar primele picături de sânge. Vor urma altele", a adăugat liderul terorist, precizând că nu ştie exact cine sunt autorii atentatului.

"Nu ştim exact cine sunt autorii, dar sunt oameni care urmează calea emirului Abu Bakr Al-Baghdadi (liderul grupului Stat Islamic - n.red) şi a lui Osama ben Laden (fostul lider al reţelei teroriste Al-Qaida - n.red). Cruciaţii trebuie să se teamă pentru că o merită", a subliniat Abu Musab.
   
O coaliţie internaţională coordonată de Statele Unite efectuează raiduri aeriene împotriva poziţiilor din Siria şi Irak ale grupului terorist Stat Islamic. 

Atacul comis la sediul revistei satirice Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi, nu a fost încă revendicat.

Francezul Cherif Kouachi, în vârstă de 32 de ani, căutat împreună cu fratele său, Said, în vârstă de 34 de ani, în ancheta privind atacul comis împotriva săptămânalului Charlie Hebdo, este un islamist cunoscut de serviciile franceze antiterorism, condamnat pentru prima dată în 2008.

 

Născut la 28 noiembrie 1982 la Paris, de naţionalitate franceză şi supranumit Abu Issen, Cherif Kouachi a făcut parte din "filiera Buttes-Chaumont". Sub autoritatea unui "emir", Farid Benyettou, această filieră permitea trimiterea de combatanţi în Irak pentru a se alătura aripii irakiene a Al-Qaida care era condusă în perioada respectivă de Abu Mussab al-Zarqawi.

Reţinut chiar înainte de a pleca spre Siria, apoi Irak, el a fost judecat în 2008 şi condamnat la trei ani de închisoare, dintre care 18 luni cu suspendare.

După doi ani, numele lui a fost citat într-un poiect de tentativă de evadare din închisoare a unui islamist, Smain Ait Ali Belkacem, fost membru al Grupului islamic armat algerian (GIA), condamnat în 2002 la închisoare pe viaţă pentru că a comis un atentat într-o staţie de metrou din Paris (staţia Musée d'Orsay) în octombrie 1995 (30 de răniţi).

Cherif Kouachi era suspectat că ar fi apropiat de o altă figură a islamului radical francez, Djamel Beghal, care a ispăşit zece ani de închisoare pentru pregătire de atentate. Cherif Kouachi este suspectat de participare la antrenamente cu Djamel Beghal.

După ce a fost inculpat în acest caz, el a beneficiat totuşi de neurmărire penală.

Cu capul ras şi oval, cu barba rară în fotografia difuzată în noaptea de miercuri spre joi de poliţie, Cherif Kouachi este cel mai probabil "înarmat şi periculos", la fel ca fratele său, Said, născut la 7 septembrie 1980, tot la Paris.

Acesta din urmă, tot de naţionalitate franceză, apare în fotografie cu păr scurt negru şi o barbă nu foarte deasă.

Cei doi fraţi sunt suspectaţi că ar fi comis atacul de la Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi miercuri. Cartea de identitate a unuia dintre bărbaţi a fost găsită într-o maşină abandonată după atac în nord-estul Parisului.

Presupusul complice al celor doi fraţi, care s-a predat poliţiei în nord-estul Franţei, Mourad Hamyd, în vârstă de 18 ani, este cumnatul lui Cherif Kouachi. El este suspectat că i-a ajutat pe atacatori. Un martor ocular a menţionat prezenţa unui al treilea complice în maşină în momentul în care agresorii au fugit.

El s-a predat poliţiei în oraşul Charleville-Mézières "după ce a văzut că numele lui circulă pe reţelele de socializare", a explicat o sursă apropiată dosarului pentru AFP.

Internauţi care se prezintă drept colegii lui de clasă afirmaseră anterior pe Twitter că Mourad Hamyd era cu ei la cursuri în momentul atacului, folosind cuvântul cheie #MouradHamydInnocent.

Sursa: Mediafax

Pagina 1 din 2

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.