Preţurile de consum au scăzut, în iulie faţă de iunie cu 0,05%, iar comparativ cu iulie 2013, inflaţia a fost de 0,95%, potrivit datelor transmise, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Luna trecută, cel mai mult au scăzut preţurile mărfurilor alimentare, cu 0,3%, comparativ cu anul trecut scăderea fiind chiar mai mare, de 1,88%.

Mărfurile nealimentare s-au ieftinit nesemnificativ în iulie faţă de iunie, cu 0,01%, dar ca evoluţie anuală, au consemnat o creştere de 2,52%, se mai arată în comunicatul INS.

În schimb, serviciile s-au scumpit atât de la o lună la alta, cu 0,36%, cât şi pe ansamblul ultimului an, cu 2,84%.

Pentru acest an, Banca Naţională a României a stabilit o ţintă de inflaţie de 2,5% plus/minus un punct procentual. Recent, BNR a anunţat revizuirea în scădere a prognozei de inflaţie la 2,2% pentru acest an, faţă de 3,3% cât era estimarea anunţată în luna mai 2014.

Cartofii şi citricele s-au ieftinit cel mai mult

Preţurile fructelor şi legumelor au scăzut în luna iulie, cel mai mult ieftinindu-se citricele şi alte fructe meridionale, cu 2,57% faţă de iunie, şi cartofii cu 2,33%, potrivit datelor INS.

La categoria produse alimentare, o scădere importantă de preţ s-a observat la zahăr, care s-a ieftinit de la o lună la alta cu peste 2%. De la începutul anului, preţul zahărului a scăzut cu aproape 12%.

Potrivit datelor INS, dintre produsele nealimentare, energia electrică s-a ieftinit cel mai mult, cu 2,17% în iulie faţă de iunie, şi cu 2,29% de la începutul anului.

Pe de altă parte, cele mai mari creşteri de preţ s-au înregistrat, în iulie faţă de iunie, la gaze, care s-au scumpit cu 2,39%. Creşteri mai importante de preţ s-au înregistrat şi la apă, canal şi salubritate, cu 1%, şi la ouă, cu 1,78%. Creşterea de preţ la ouă a survenit după ce, de la începutul anului, se ieftiniseră cu 17,12%, mai reiese din datele INS.

Preţurile de consum au scăzut, în iulie faţă de iunie cu 0,05%, iar comparativ cu iulie 2013, inflaţia a fost de 0,95%.

Luna trecută, cel mai mult au scăzut preţurile mărfurilor alimentare, cu 0,3%, comparativ cu anul trecut scăderea fiind chiar mai mare, de 1,88%.

Mărfurile nealimentare s-au ieftinit nesemnificativ în iulie faţă de iunie, cu 0,01%, dar ca evoluţie anuală, au consemnat o creştere de 2,52%, se mai arată în comunicatul INS.

În schimb, serviciile s-au scumpit atât de la o lună la alta, cu 0,36%, cât şi pe ansamblul ultimului an, cu 2,84%.

Pentru acest an, Banca Naţională a României /BNR/ a stabilit o ţintă de inflaţie de 2,5% plus/minus un punct procentual. Recent, BNR a anunţat revizuirea în scădere a prognozei de inflaţie la 2,2% pentru acest an, faţă de 3,3% cât era estimarea anunţată în luna mai 2014.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.