Președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta vor avea o primă întâlnire directă, după finalizarea alegerilor prezidențiale.
După ce va prelua mandatul de președinte, Klaus Iohannis îi va trimite o invitație lui Victor Ponta pentru a avea o întâlnire la Palatul Cotroceni.
Conform informațiilor noastre, întâlnirea dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta va avea loc luni sau marți, în funcție de programul pe care îl au cei doi.
Victor Ponta renunta la titlul care i-a adus acuzatii de plagiat si atâtea necazuri, acela de doctor in drept.
Titlul de Doctor in Drept, obtinut in 2003, este, de astazi, istorie pentru Victor Ponta. Intr-o scrisoare pe care o face publica pe pagina sa de Facebook, premierul il anunta pe rectorul Universitatii Bucuresti ca renunta la titlu. In urma cu un an si jumatate revista „Nature”, publica un articol in care il acuza de plagiat!
Rectorul Universitatii Bucuresti declara, atunci, ca doar Ministerul Educatiei poate decide retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta, intrucat acesta este demnitar. Si Consiliul National de Etica a transmis ca titlul de doctor in Stiinte Juridice, domeniul Drept, a fost obtinut in concordanta cu legislatia in vigoare. In primavara aceasta, Instanta Suprema a decis ca Victor Ponta nu va fi cercetat pentru plagiat.
Astazi, Victor Ponta a anuntat ca, desi renunta la controversatul titlu dupa ce isi va incheia cariera politica va bate din nou la usile doctoratului. In 2003 Victor Ponta primea titlu de doctor in Drept de la Universitatea Bucuresti pentru teza intitulata „Curtea Penala Internationala". Indrumatorul stiintific al lucrarii a fost Adrian Nastase, pe atunci premier in functie.
Noul Cabinet condus de Victor Ponta a primit, luni seară, votul de încredere al Parlamentului. Guvernul Ponta IV a fost votat în Parlament cu 377 de voturi „pentru” şi 134 „împotrivă”.
"Este practic un nou vot de încredere", a declarat premierul Ponta, după anunţarea rezultatului votului din Parlament. "Toate măsurile pe care le-am propus azi Parlamentului le vom aplica, dar în primul rând va fi o schimbare de atitudine", a adăugat primul ministru.
Premierul a mai precizat că este momentul să "avem cu adevărat dialog, respect".
Premierul Victor Ponta a declarat că bugetul pentru anul viitor se construieşte pe baza unei creşteri economice de 2,5% şi pe un deficit pe cash de 1,83%. Aceste date au fost convenite de principiu cu Fondul Monetar Internaţional.
"Datele pe care se construieşte bugetul: deficit de 1,83% din PIB, este deficit pe cash, este un deficit care arată rigoare bugetară. Nu sunt puse presiuni pe cheltuieli. Vom avea venituri de 225 de miliarde de lei, iar 13 miliarde e deficitul. Estimarea de creştere economică este de 2,5%. Pentru proiecte cofinanţate sunt prevăzute sume suplimentare, 19 miliarde lei pentru proiecte europene, plus 9 miliarde pentru autorităţi locale”, a declarat, marti, premierul.
De asemenea, premierul a mai spus că nu va exista nicio taxă suplimentară pe 2015. Mai mult, se reduce taxa pe construcţii speciale.
"Nu va exista şi nu se construieşte bugetul pe baza nici unei taxe suplimentare pe 2015. Bugetul se închide fără a se introduce vreo altă taxă sau impozit. Cota unică rămâne în vigoare. Există o taxă care se reduce, taxa pe construcţii speciale, de la 1,5% la 1%. Astăzi e posibil să se voteze în Parlament. Toate măsurile de stimulare economică sau de dreptate socială, deja în vigoare, sunt în buget. CAS, redusă cu 5 puncte procentuale, e în buget, la fel şi neimpozitarea profitului reinvestit, indexarea pensiilor cu 5% şi creşterea venitului minim de la 350 la 400 de lei, dublarea alocaţiilor pentru copii şi indexarea cu 16% a indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi, reintrarea la plată a drepturilor pentru eroii din 1989, creşterea salariului. În 2015 vom plăti şi ultimele titluri executorii din 2016, către profesori şi alte categorii de angajaţi, sunt ultimele datorii. E o veste bună, nu va mai exista această problemă din trecut pentru diverse categorii de bugetari", a mai spus premierul.
O altă măsură economică vizează sectorul turismului. Astfel, de la 1 ianuarie 2015, se va reduce TVA-ul la pachetele all-inclusive din turism de la 24% la 9%, impactul bugetar fiind de 100 de milioane de lei.
Premierul a mai afirmat că bugetul va fi finalizat până vineri, apoi va fi transmis la Parlament.
Experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi cei ai Comisiei Europene (CE) au venit, marţi dimineaţă, la Guvern, pentru o discuţie cu premierul Victor Ponta. Tot marţi dimineaţa a venit la Guvern şi Însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti.
Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au cerut Guvernului să reducă deficitul bugetar pentru anul viitor la 0,9% din PIB, solicitare pe care partea română a considerat-o inacceptabilă, luând astfel în calcul întreruperea discuţiilor dacă nu este agreat un deficit de 1,4%, potrivit Mediafax.
Solicitarea unui deficit bugetar de sub 1% a fost avansată joi seara, cu argumentul că nu mai trebuie să existe o diferenţă între deficitul pe ESA (unde deficitul nu este calculat pe baza plăţilor efective realizate într-un an, ci pe baza angajamentelor de plată şi a termenelor legale pentru achitarea obligaţiilor) şi cel pe cash (care cuprinde cheltuielile efectuate), aşa cum s-a întâmplat în anii anteriori.
Diferenţa de viziune dintre FMI şi CE, pe de-o parte, şi Guvernul român a fost confirmată de către ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, în intervenţii televizate, care a precizat că această solicitare nu va fi acceptată sub nicio formă şi că singurul său mandat este ca deficitul bugetar pentru anul viitor să fie fixat la 1,4%, cu o posibilă majorare pentru co-finanţări la proiectele europene de investiţii.
Luni, surse din Guvern au transmis că FMI şi CE ar fi renunţat la cererea de reducere a deficitului la 0,9% şi că negocierile s-ar purta la acest moment pentru un deficit chiar mai mare de 1,4%.
Vineri seara, premierul Victor Ponta a declarat că nu crede, la acest moment, că acordul României cu FMI va fi "rupt", explicând că este o perioadă de negocieri care pot fi dure, dar arată că un deficit de 0,9% este inacceptabil şi că esenţială este discuţia cu Comisia Europeană, deoarece "acolo sunt marile probleme".
El a precizat că România are un acord cu FMI care va expira anul viitor şi despre care nu crede că va fi reînnoit, deoarece "nu e cazul", dar a arătat că, din ce în ce mai mult, rolul esenţial în discuţiile unui stat membru îl are Comisia Europeană, pentru Tratatul Fiscal.
"Discuţiile sunt legate de modul în care putem să respectăm 1,4, acel deficit bugetar prognozat pentru 2015, dar noi mai dorim două lucruri, amândouă altfel importante: în primul rând, ca promisiunea făcută României, ca ţara de graniţă cu Ucraina, de a avea dreptul de a-şi mări cheltuielile de apărare cu 0,3% din PIB să fie respectată. Deocamdată, comisia spune: "Da, ştim că la NATO aţi vorbit aşa, dar noi nu suntem de acord". Al doilea lucru mai important chiar decât cel legat de cheltuielile de apărare este un fond special - noi am cerut 0,5% din PIB - care să fie folosit doar în exclusivitate pentru cofinanţarea proiectelor europene (...) Cred că nu se va rupe niciun acord cu FMI, dar mai spun încă un lucru, dincolo de acordul cu FMI: esenţial este relaţia noastră, cum este a oricărei ţări membre, cu Comisia Europeană, acolo sunt marile probleme. Să ştiţi că Franţa n-are niciun acord cu FMI dar are o dispută cu Comisia legată de deficit, care e de vreo trei ori cât al României, 4,7 cred că este, Italia sare peste 3, noi suntem elevii modeli ai Europei. Ei, n-aş vrea să fim totuşi elevii model acceptând totuşi nişte condiţii care ne împiedică să ne dezvoltăm într-un ritm accelerat", a spus Ponta.
Premierul Victor Ponta l-a numit pe Teodor Meleşcanu în postul de consilier de stat în Cancelarie, prin decizie semnată joi dimineaţa.
Meleşcanu a demisionat, în septembrie, de la conducerea Serviciului de Informaţii Externe pentru a participa la primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar ulterior a fost numit de Ponta la conducerea Ministerului de Externe, cu argumentul că experienţa acestuia va evita apariţia unor noi probleme de vot în străinătate.
După ce problemele în secţiile de vot din străinătate au continuat şi sute de persoane din diaspora nu au putut vota, Meleşcanu a demisionat, susţinând că problemele au fost generate de legislaţia actuală carere împiedică înfiinţarea de secţii de vot suplimentare.
Legea amnistiei și a grațierii a fost respinsă de deputați, dar una nouă îi poate lua locul. Este părerea jurnalistului Ion Cristoiu, care consideră că americanii ar fi dictat, de fapt, ca Guvernul Ponta să nu pice, așa cum ar fi dorit Vasile Blaga.
”Legea amnistiei și grațierii a fost pusă de urgență pe ordinea de zi a Camerei Deputaților și respinsă prin vot. O acțiune mai degrabă de imagine decît de adevăr, pentru că, la o adică, o altă lege, mult mai bună pentru corupți, poate oricînd fi întocmită și votată. Același Parlament, dominat de PSD, a votat în ritm halucinant ridicarea imunității parlamentare a celor pînă nu demult apărați de scutul de protecție al Majorității.
Totul s-a produs la ordinul dat de Victor Ponta, președintele partidului majoritar în Parlament.
Pînă mai ieri, Victor Ponta susținea că n-are nici o putere asupra Parlamentului, că dimpotrivă Guvernul e supus Parlamentului.
Rapiditatea cu care s-au rezolvat toate cazurile pentru care Victor Ponta a fost denunțat drept avocat al Penalilor din PSD se dovedește că el putea și înainte să comande majorității rezolvarea acestor cazuri, dar că nu voia, deoarece se temea că-i vor lua gîtul baronii. Acum, speriați de votul din 16 noiembrie 2014, gîndindu-se că și lor le-ar putea veni rîndul, baronii nu mai zic nici pîs la ceea ce face Victor Ponta.
Dacă aș fi o fătucă din presă, acest moment de glorie al luptei împotriva Corupției, moment care, între noi fie vorba, îi ia Monicăi Macovei pîinea electorală de la gură, m-ar face să leșin de uimire.
După cum spuneam altădată, cunosc bine istoria Operațiunilor clandestine ale CIA înclusiv în țări aliate ale Americii. În 1947, în Italia, o astfel de Operațiune a făcut ca alegerile să fie cîștigate de creștin-democrați, deși toate sondajele dădeau învingători pe comuniști. Cum însă comuniștii erau cu Moscova, Directoratul Operațiuni Clandestine a pus la cale o Operațiune de proporții, cu implicarea majoră a diasporei italiene din SUA, pentru înfrîngerea comuniștilor.
Astfel lipsit de iluzii, după cele văzute în Parlament, mi-am îndreptat atenția spre președintele nou ales. După victoria din al doilea tur, copreședintele PNL Vasile Blaga a anunțat că PNL declanșează bătălia pentru răsturnarea Guvernului Ponta și preluarea Guvernării de către PNL-PDL. Azi însă, președintele ales l-a contrazis fățiș declarînd că PNL va încerca să preia puterea abia în 2015, dacă nu chiar în 2016. Om deștept! vor exclama chibiții lui Klaus Iohannis, tot mai mulți acum, că e președinte, a socotit că Victor Ponta trebuie să-și poarte crucea guvernării acum, cînd vine iarna.
Eu însă, care am citit atent ce semnale a dat Ambasada SUA la București prin amicii săi din presă, am văzut în declarația lui Klaus Iohannis altceva:
Înțelegerea, dictată de americani, pentru împărțirea Puterii.
Victor Ponta are Guvernarea. Klaus Iohannis are Președinția. Și astfel în România nu se va putea repeta coșmarul Victor Orban din Ungaria. Acolo unde doi dețin și nu unul Puterea, America poate fi liniștită. Mai ales că Președintele Iohannis nu va avea puterea celui care deține și majoritatea parlamentară, iar bietul Victor Ponta, frăgezit de Operațiunea clandestină: Să-i dăm cu votul peste bot!, e în stare de orice pentru a supraviețui la Guvern și în PSD. Chiar de a lupta împotriva Corupției mai ceva decît Monica Macovei.”, scrie Ion Cristoiu pe blogul personal.
Premierul Victor Ponta le-a spus, marţi, deputaţilor PSD că vrea, în acest moment, să restructureze Guvernul, Congresul partidului urmând să fie convocat în primăvara anului viitor, potrivit unor surse participante la discuţii.
Sursele citate au arătat că Ponta a fost în asentimentul tuturor atunci când a vorbit despre restructurarea Guvernului, fapt care ar echivala cu venirea noului Cabinet în Parlament, pentru a obţine votul parlamentarilor, informează Mediafax.
Aceleaşi surse au arătat că restructurarea Cabinetului echivalează cu o comasare a unor ministere.
Pe de altă parte, Ponta le-a spus deputaţilor, legat de Congresul PSD, că vrea ca acesta să fie convocat la începutul anului 2015.
Premierul Victor Ponta a declarat, marti dimineata, intr-un discurs in fata Parlamentului pe tema votului din diaspora, ca legea privind organizarea alegerilor trebuie schimbata, deoarece "este depasita de realitatile demografice".
Ponta a propus, la dezbaterea din Parlament, introducerea votului prin corespondenta sau a votului electronic, precum si sa se dea "unei autoritati aflate in subordinea Parlamentului, asa cum este Autoritatea Electorala Permanenta, sarcina organizarii votului".
Victor Ponta a afirmat ca "exista doar 500 de mii de cetateni romani care au declarat ca au domiciliul in strainatate", adaugand ca doar 10% din romanii din diaspora au votat si ca autoritatile nu puteau sti unde exista cele mai mari aglomerari de cetateni romani, pentru a organiza mai multe sectii.
"Am platit pretul politic pentru ceea ce s-a intamplat", a mai spus primul ministru.
Premierul Victor Ponta a emis marţi o decizie prin care îl desemnează pe vicepremierul Gabriel Oprea pentru a exercita, în perioada 19-24 noiembrie, atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a Guvernului.
Luni, la Palatul Parlamentului, prim-ministrul declara că, după şedinţa de guvern, doreşte să stea câteva zile cu familia. "În zilele următoare o să stau puţin cu familia mea, care suferă mai mult decât mine, dar mâine (marţi-n.r.) avem şedinţa de guvern şi de săptămâna viitoare ne facem datoria", spune Ponta.