Petrolul rămâne fără punct câştigat în 2016, după ce, aseară, a cedat, scor 1-2, meciul disputat, pe „Ilie Oană”, cu Viitorul Constanţa, echipa care închide podiumul Ligii I. Povestea confruntării s-a scris după pauză, în decurs de doar şase minute, atunci când s-au marcat toate cele trei goluri ale întâlnirii, oaspeţii punctând prin De Lucas (59) şi Ganea (61), în vreme ce pentru ploieşteni a înscris, din penalti, Paolucci (65).

„Lupii” au ratat şansa de a recupera din handicapul care îi separă de contracandidatele din lupta pentru retrogradare, prima apariţie din acest an în faţa propriilor suporteri încheindu-se, din păcate, cu un eşec consemnat în duelul cu Viitorul Constanţa.

O echipă oaspete care şi-a confirmat, astfel, poziţia din clasament şi aspiraţiile din acest sezon, lucru care s-a văzut şi după modul în care au decurs ostilităţile în prima parte a întâlnirii. Viitorul a fost echipa mai periculoasă, la şutul lui Benzar (18) şi la reluarea cu capul a lui Pablo de Lucas (32), iar, în finalul reprizei, Rusu (40) şi Chiţu (44) au rămas faţă în faţă doar cu Cobrea, „căpitanul” petroliştilor opunându-se salvator de fiecare dată.

Nu la fel s-a întâmplat, însă, şi după reluare, atunci când Pablo de Lucas (59), singur în careu, a „înţepat” mingea pe sub portarul ploieştenilor, iar Ganea (61) a găsit traiectoria ideală cu un şut trimis, de la 14 metri, lateral stânga, la colţul lung, Viitorul reuşind, astfel, să modifice de două ori tabela în decurs de doar două minute!

Impulsionaţi de suporteri, „lupii” au crezut într-o revenire spectaculoasă, iar Paolucci (65) a redus din handicap, transformând o lovitură de pedeapsă dictată după un henţ comis de Goulon. Oaspeţii se puteau desprinde din nou, atunci când Pulhac a salvat, de pe linia porţii, din faţa lui Tănase (77), la fel cum, foarte bine, s-ar fi putut face şi 2-2, însă şutul lui Prestia (89), expediat din interiorul careului, a trecut peste transversală.

Petrolul rămâne cu opt puncte în clasament, înaintea partidei din ultima etapă a sezonului regulat, pe care o va disputat vineri, de la ora 20:30, pe terenul lui ACS Poli Timişoara.

Casetă

FC Petrolul Ploieşti – FC Viitorul Constanţa 1-2 (0-0)

Stadion: “Ilie Oană”. Spectatori: circa 4000. Marcatori: Paolucci (65, penalti)/De Lucas (59), Ganea (61).

Petrolul: Cobrea (cpt) – Mişelăricu, Prestia, Benga, Pulhac – Guerriero (59 Ziani) – Gavrilă (85 Michail), Bucşa, Zoubir, Pacar (79 Marinescu) – Paolucci. Antrenor: Constantin Schumacher.

Viitorul: Pecanha – Benzar, Goulon, Boli, Ganea – R. Marin (60 Tănase), Nedelcu, De Lucas – Cernat (82 Coman), Rusu (70 Hodorogea), Chiţu. Antrenor: Gheorghe Hagi.

Au arbitrat: Marcel Bârsan (Bucureşti) – Andrei Constantinescu (Bucureşti) şi Marius Marchidanu (Brăila).

Arbitru de rezervă: Ionuţ Coza (Ilfov).

Observatori: Patriţiu Abrudan (Cluj) şi Mircea Călin (Bucureşti).

sursa: fcpetrolul

În această după-amiază, la sala de conferințe a clubului, a avut loc conferința de presă ordinară prilejuită de meciul de duminică dintre Petrolul și FC Viitorul.

Structurat în două părți, evenimentul a debutat cu antrenorul Constantin Schumacher și continuat cu doi dintre nou-veniți, fundașul Constantin Mișelăricu și mijlocașul Daniel Stana.

Tehnicianul “lupilor” a făcut o scurtă analiză după meciul pierdut la Craiova și a plusat pe lipsa coeziunii între compartimente, element definitoriu la o trupă proaspăt închegată. Acesta a admis că și terenul de joc a fost un factor greu de depășit și a sfârșit prin a declara că meciul cu trupa lui Hagi va fi abordat cu o altă mentalitate, fotbaliștii fiind pregătiți să aducă trei puncte în clasament mai ales că “vor apărea și câteva schimbări”.

“Am obținut un rezultat negativ la Craiova și vina este numai a noastră! Este clar că nici spațiul de joc nu ne-a ajutat, <<Ilie Oană>> arătând chiar bine pe lângă terenul uscat din inima Olteniei! Sigur, se mai poate spune și că 10 dintre titulari au fost cooptați în ultima vreme și am suferit din pricina lipsei de omogenitate, de coeziune în joc. Repet, însă, nu există decât scuze formale, noi fiind de fapt singurii vinovați pentru tot ceea ce s-a întâmplat în acest prim meci din finalul de retur. Dacă mă întrebați despre viitorul imediat o să vă răspund că, în urma antrenamentelor din această săptămână și a discuțiilor individuale cu băieții, Petrolul are destule atuuri să se gândească la rezultate pozitive pe viitor iar cel mai bun prilej ar fi duminică, la jocul cu Viitorul, o trupă foarte bună, tânără, elastică, dar care poate fi învinsă! Eu cred că putem câștiga în fața echipei lui Hagi!” a spus tehnicianul.

Schumacher a explicat și motivul pentru care Younes Hamza, atacantul Concordiei Chiajna, nu a semnat cu Petrolul: “Hamza este un fotbalist foarte bun, apreciat de fanii ploieșteni, dar care – fiind fotbalist extracomunitar - nu a putut semna aici din cauza insolvenței clubului, chiar dacă se afla în situația de liber de contract!” a încheiat antrenorul Petrolului.

Imediat după coach-ul Petrolului au apărut și Mișelăricu și Stana, ambii destinși și joviali, extrem de încrezători în șansa echipei de a se salva.

“Păi dacă nu credeam în salvare nu mai veneam!” a început, brusc, Dani Stana, jolly-joker aflat la a doua “descălecare” la Petrolul. “Prind echipa într-un moment greu dar vreau să cred că nu imposibil! Sunt convins că ne putem salva, că avem șansa noastră și trebuie să facem totul pentru a și reuși. Îmi pare rău că am avut această mică accidentare și nu am putut ajuta echipa la Craiova dar acum mă simt bine și mă antrenez normal. Consider că voi fi la capacitate maximă săptămâna viitoare și vreau să cred că euro-golurile pe care le-am tot dat pe unde am jucat vor apărea din nou. Dinamica șutului și glezna nu s-au deteriorat, vă asigur!” a spus fostul decar al Ceahlăului.

La rândul său, “Mișe” a marșat pe forma stabilă, bună, pe care consideră că o are dar și pe faptul că își cunoaște bine foștii colegi de la Viitorul: “Sunt într-un moment bun cu sănătatea, mă pregătesc bine și aștept doar ca antrenorul să apeleze la mine! Preconizez un meci de luptă, Viitorul nu prea mai este o echipă de copii, cum se spune, are acum în componență fotbaliști de renume precum Pecanha, De Lucas, Nicoliță, Cernat, acesta din urmă cel mai bun fotbalit al României, în opinia mea! Orice punct câștigat este un plus dar eu cred în forța Petrolului de a se impune duminică. Știm cum o să facem, nu o să vă spun acum dumneavoastră, veniți duminică la meci! Am învățat multe după înfrângerea de la Craiova! O să fie greu dar simt că ne vom impune!” a încheiat fotbalistul orginar din Tulcea.

Meciul Petrolul – FC Viitorul va avea loc duminică, de la ora 18:00.

Andrei Peteleu a refuzat să se prezinte la antrenamentele Petrolului şi negociază de zor în aceste zile cu Dinamo. Alb-roşiii nu vor, însă, să plătească vreun ban pentru transferul fundaşului, care mai are contract cu ploieştenii până în vara lui 2017.

Petrolul i-a stabilit un preț de 20.000 de euro lui Andrei Peteleu, dar oficialii formației din Ploiești susțin că Dinamo nu este dispusă să plătească nici mai puțin de atât

“Câinii” îl doresc pe fundașul dreapta, dar doar dacă acesta va deveni liber de contract. În această iarnă, fotbalistul de 23 de ani a fost în probe la Celtic Glasgow, însă nu i-a convins pe scoțieni.

După revenirea în țară, jucătorul care poate evolua pe ambele benzi ale apărării a refuzat să se prezinte la antrenamente și la vizita medicală a echipei, sperând să plece la Dinamo, acolo unde este dorit insistent de către Mircea Rednic.

”Puriul” îl cunoaște foarte bine pe fostul internațional de tineret, după ce l-a antrenat în sezonul trecut la Ploiești. Conducătorii prahovenilor nu vor să-l cedeze fără să primească o sumă de bani, iar Dinamo trebuie să se grăbească pentru că perioada de transferuri se încheie peste patru zile.

Există, însă, şi riscul ca jucătorul să fie suspendat de Petrolul, pentru că a mers să dea probe la Celtic fără a avea acordul clubului. 

Rămâne de văzut dacă fotbalistul va achita din banii lui transferul în Ștefan cel Mare.

Peteleu a mai jucat la Gloria Bistriţa, ASA Târgu Mureş şi Săgeata Năvodari înainte să ajungă la Petrolul.

Dacă va ajunge în Ștefan cel Mare, Peteleu ar fi al 11-lea transfer din această iarnă.

sursa: digisport

Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, prin reprezentanţii săi, a avut o întrevedere cu patronul FC Petrolul Ploieşti, Dan Capră, în cadrul căreia s-au purtat discuţii pe tema închirierii arenei către echipa fanion a judeţului în returul ediţiei de campionat 2015-2016 a Ligii 1 şi s-au pus bazele unei colaborări convenabile ambelor părţi.

Aşa cum directorul Cezar Stoichiciu a mai afirmat, clubul a arătat o deschidere totală faţă de gruparea galben-albastră, concluzia întâlnirii de la sediul CSM Ploieşti fiind: FC Petrolul va putea închiria stadionul „Ilie Oană” pentru meciurile de pe teren propriu la tariful stabilit prin Hotărârea Consiliului Local, de 11.700 lei/zi fără TVA, tarifarea urmând a se face pe oră.

„Domnul Capră şi-a exprimat interesul ca FC Petrolul să închirieze stadionul la meciurile de pe teren propriu plătind tariful orar stabilit de Consiliul Local şi acum urmează să desemneze un reprezentant la discuțiile preliminare semnării unui contract de închiriere pentru fiecare meci în parte. Cu siguranţă, Petrolul va avea prioritate de fiecare dată, urmând să ţinem cont de programarea meciurilor în cazul în care vom avea solicitări pentru alte evenimente”, spune directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu.

sursa: csmploiesti

Petrolul a disputat, în această după-amiază, cel de-al doilea joc din cantonemntul pe are îl efectuează în Antalya, încheind la egalitate, scor 0-0, cu FK Atyrau (Kazakhstan).

Disputat pe baza „Miracle” din Lara, meciul dintre FC Petrolul şi FK Atyrau s-a încadrat, oarecum, în specificul acestei perioade a pregătirilor. Angajament bun, disponibilitate la efort din partea ambelor combatante, dar destul de puţine ocazii clare de gol, lucru care avea să se reflecte, până la urmă, în scorul consemnat la finalul celor 90 de minute.

Petrolul a fost echipa cu o posesie mai bună şi, totodată, cea care a încercat prima poarta adversă, prin şuturile de la distanţă ale lui Marinescu (5, 20) şi Lesoimier (9), şi nu i-a lipsit mult să deschidă scorul în minutul 28, atunci când adversarii au fost aproape de un autogol, la o neînţelegere între portarul Nurmuhammetov şi fundaşii centrali. În replică, Atyrau a avut o şansă bună prin Shabanov (33), al cărui şut, din lateral dreapta, a fost respins de la colţul scurt de către Bolboaşă, iar cu trei minute înainte de pauză ploieştenilor le-a fost refuzat un penalty clar, după ce Marinescu a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă adversă.

După reluare, Zoubir (58) n-a reuşit să-l învingă pe Baltaev cu un şut din interiorul careului, şi tot el, în minutul 67, a trimis peste transversală din marginea careului mare, iar Benga (70) a reluat, cu capul, pe lângă poartă, după un corner executat, de pe stânga, de Varga. Ultima oportunitate le-a aparţinut oponenţilor, Cobrea respingând, într-o primă fază, la şutul lui Shabanov (78), pentru ca, pe urmărire, Arzhanov să trimită pe lângă poartă.

S-a terminat, aşadar, 0-0, iar următorul test al elevilor lui Constantin Schumacher este programat pe data de 22 ianuarie, contra grupării azere FC Sumgayit.

FC Petrolul Ploieşti – FK Atyrau 0-0

FC Petrolul (repriza I): Bolboaşă – David, Prestia, Mişelăricu, Pulhac – Guerriero – Nepomuceno, Zoubir, Marinescu, Lesoimier – Pacar.

FC Petrolul (repriza a II-a): Cobrea – David (73 R. Alecsandru), Inez, Benga, Begeorgi – Guerriero – Pacar, Ropotan, Zoubir, Varga – Mareş.

sursa: fcpetrolul

  • Acum 6 ani, în ultimul meci de pregătire din cantonamentul din Antalya, “lupii” s-au impus în fața aceleași echipe a cazacilor de la FK Atyrau (grupare care evolueaza in prima liga din Kazahstan), trupă care, în 2009, câștiga Cupa Kazahstanului! Atunci a fost 1-0 pentru ploieșteni – gol al juniorului de atunci, Constantin Stoica! – iar pentru ploieșteni au evoluat următorii jucători:

(Prima repriză): Șerban - Chiriță, Neagu, Șomodean, P. Stoica - Benga, Neagoie - C. Stoica, Brânză, Budescu – Pop.

(Repriza a doua): Șerban (58 A. Vlad) - Chiriță (65 Plămadă), Bozga, Neagu, Cosic - Benga (86 Steriu), Neagoie (61 Crăciun) - Cataramă, Cr. Vlad, Oprița (87 Dimbi) - Radchenko. Antrenor: Valeriu Răchită.

Sâmbătă, 16 Ianuarie 2016 19:52

Primul meci, prima victorie!

Petrolul a deschis cu un succes seria meciurilor de pregătire din cadrul stagiului pe care îl efectuează în Antalya, învingând, scor 1-0, gruparea iraniană de primă ligă Gostaresh Fooland Tabriz. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de către Romain Inez, în minutul 17.

Disputat pe terenul secund al arenei „Mardan”, pe o ploaie pe alocuri torenţială, meciul de debut al Petrolului în cantonamentul din Antalya şi-a atins scopul. Într-o nouă formulă, după transferurile realizate în această iarnă, „lupii” au arătat poftă de joc, iar noii veniţi au lăsat senzaţia că se pot integra rapid în angrejanul gândit de către Costantin Schumacher şi staff-ul său.

Tânărul tehnician al ploieştenilor a trimis în teren un prim „11” alcătuit din Cobrea – David, Mişelăricu, Inez, Begeorgi – Guerriero – Nepomuceno, Bucşa, Marinescu, Varga – Pakar, startul de partidă aparţinându-le „galben-albaştrilor”, cei care au şi reuşit să puncteze destul de repede. Era minutul 17, atunci când, după un corner executat, de pe stânga, de Marinescu, fundaşul central Romain Inez a atacat bine colţul scurt şi a deviat decisiv cu piciorul, mingea depăşind linia porţii cu toată opoziţia portarului bulgar Georgiev. La scurt timp putea să se facă 2-0, atunci când Varga a pătruns pe stânga şi a centrat în careu pentru Nepomuceno (19), însă reluarea, din voleu, a mijlocaşului ploieştean a fost parată de către Georgiev.

Treptat, iranienii au echilibrat ostilităţile şi, până la pauză, şi-au trecut în cont două bune ocazii, la şutul lui Nezamipoor (30), reţinut în doi timpi de Codrea, şi la mingea trimisă plasat de către Asadi (38), de la marginea careului mare, puţin alături de bară.

În repriza a doua, petroliştii au început cu Bolboaşă – Mişelăricu, Prestia, Benga, Pulhac – Bucşa – David (80 R. Alecsandru), Zoubir, Marinescu, Lesoimier – Mareş, partea secundă a întâlnirii caracterizându-se printr-o luptă, mai degrabă, fizică. Au lipsit, astfel, ocaziile clare de gol, iar scorul final a rămas cel consemnat după reuşita din prima repriză a lui Inez.

Petrolul va disputa următorul test luni, în compania lui Atyrau (Kazakhstan).

sursa: fcpetrolul

Vineri, 15 Ianuarie 2016 16:59

Răchită nu renunță la Petrolul

Răchită nu renunță la Petrolul

Fostul manager al Petrolului, Valeriu Răchită, a depus astăzi la sediul clubului din strada Stadionului o ofertă de cumpărare a acțiunilor deținute de SC FC Petrolul Ploiești SA. Oferta a fost semnată și va fi susținută de către un grup de investitori din oraș. „Așa cum am promis, astăzi am depus oferta de cumpărare a acțiunilor de la societatea care administrează FC Petrolul Ploiești. Am primit număr de înregistrare. Sunt mandatat de mai multe societăți să preiau eu acțiunile. Așteptăm răspuns în termen de 7 zile”, a declarat Vivi Răchită pentru colegii de la phon.ro

Cei care doresc cumpărarea acțiunilor SC FC Petrolul Ploiești SA sunt Ciocîrlia SA, Monticor Industries, SpinVolta și Mercury Lighting.

Miercuri, 06 Ianuarie 2016 16:11

Petrolul a transferat de la Parma! (EXCLUSIV)

Exact cum s-a întâmplat și în urmă cu puțini ani, atunci când Petrolul devenea aproape peste noapte o echipă a fotbaliștilor din străinătate, și aceste ultime meciuri din returul de campionat plus partidele din play-off vor fi abordate de antrenorul Constantin Shumacher cu foarte mulți astfel de jucători.

Firește, el va lucra cu “materialul clientului” – așa cum este și normal în cazul antrenorilor plătiți doar pentru a antrena, nu și pentru a-și promova unii apropiați! – iar în cazul noului tehnician, cei mai mulți dintre noii aduși de către managerul sportiv Mario Nicolae vor avea un unic statut în echipa de bază, acela de pretendenți la primul 11. Atât, nimic mai mult!

Iar, pe lângă cei deja transferați, Romain Inez, Fabrice Begeorgi, Benoit Lesoimier, Ludovic Guerriero, Michele Paolucci, Janko Pacar și Constantin Mișelăricu, oficialul băncii tehnice se va putea baza, încă de mâine, și pe italianul Giuseppe Prestia (22 de ani, 1.90 m), fotbalist împrumutat de Parma în februarie 2014 la Oţelul Galaţi, fundaşul central italian jucând în 14 meciuri din sezonul precedent al Ligii 1 la echipa gălăţeană, cu evoluţii foarte bune!

Caracterizat de Narcis Răducan drept ”un jucător de mare perspectivă, component al azzurilor mici, care este monitorizat și de scouterii lui Manchester City”, Prestia a revenit la echipa italiană din vara lui 2014, și se reîntoarce în Liga 1, de data aceasta la Petrolul! El a semnat o înțelegere cu “lupii” valabilă până la vară, cu drept de prelungire în cazul în care echipa se va salva de la retrogradare.

În carieră, Prestia, născut la Palermo, a evoluat la echipa locală, trecând şi pe la Ascoli şi Crotone şi are selecţii în toate naţionalele de juniori ale Italiei.

Marți, 05 Ianuarie 2016 14:03

Petrolul are un nou antrenor principal

FC Petrolul Ploieşti a ajuns, astăzi, la un acord cu Mihai Stoichiţă, privind încetarea raporturilor contractuale. Astfel, gruparea ploieşteană s-a despărţit de tehnicianul care a pregătit echipa în ultima parte a sezonului de toamnă, clubul mulţumindu-i pentru colaborare şi urându-i, totodată, mult succes în viitor.

Noul antrenor al FC Petrolul Ploieşti este Constantin Schumacher, cel care, începând de mâine, 6 ianuarie, va începe efectiv munca, odată cu reunirea lotului, programată pentru ora 12:00, la stadionul „Ilie Oană”.

În vârstă de 39 de ani, Constantin Schumacher a avut o carieră îndelungată, ca jucător, la nivel de prim eşalon, iar, ca antrenor, le-a pregătit pe Juventus Bucureşti, CSM Rm. Vâlcea, Oţelul Galaţi şi, ultima dată, SCM Argeşul Piteşti. Din stafful tehnic al lui Constantin Schumacher va face parte şi Dragoş Radu, cel care va ocupa postul de antrenor secund.

sursa: fcpetrolul

Dovedind că sărbătorile sfârșitului de an pot fi mai frumoase atunci când există și puțină liniște la club, managerul sportiv al Petrolului, Mario Nicolae, vine cu încă trei propuneri menite să ducă echipa fanion a Prahovei dincolo de linia roșie.

Concret, un fundaș central, unul stânga și un mijlocaș defensiv au semnat de puțină vreme cu clubul galben-albaștrilor, aceștia urmând să rămână la Petrolul până în vară, ulterior clubul având întâietate la prelungirea contractelor în cazul în care aceștia vor corespunde exigențelor.

Cei trei nou semnatari sunt Romain Inez foto 1), un fundaș central francez de 27 de ani care a jucat la Metz iar ultima oară a evoluat pentru bulgarii de la Botev Plovdiv, fundașul stânga Fabrice Begiorgi, 28 de ani, jucătorul lui FC Istres și Ajaccio în peste 100 de meciuri oficiale și Benoît Lesoimier, 32 de ani, mijlocaș stânga cu peste 300 de meciuri în Ligue 2 la Caen, Clermont, Troyes, Brest și Ajaccio!

“Sunt trei fotbaliști cu care m-am înțeles relativ repede, cu toții înțelegând că sunt suficiente șanse să se poată bucura de mai bine din vară, odată cu îndeplinirea obiectivului salvării! Mi-a plăcut optimismul lor! Felul de a pune problema și credința într-un viitor mai bun, pe termen relativ scurt, mă fac să cred că vom avea dreptul la speranță! Au venit fără niciun ban la semnătură, fără niciun comision, fără impresari, pe bani foarte puțini, probabil cele mai mici contracte pe care le au fotbaliștii din România la acest nivel! Mai am discuții și cu alți trei băieți, totul sper să se rezolve foarte repede!” a declarat Nicolae în exclusivitate pentru ph-online.

Pagina 4 din 18

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.