Deputatul Dorinel Ursărescu, fost lider PNL Neamţ, trecut în tabăra lui Tăriceanu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Deputatul este acuzat că şi-ar fi folosit influenţa pentru a sprijini un grup infracţional organizat. În acelaşi dosar au fost trimise în judecată alte 3 persoane.

 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au trimiterea în judecată a următorilor inculpați:

URSĂRESCU DORINEL, deputat în Parlamentul României, președintele organizaţiei județene Neamț a unui partid politic, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000,

GROSU VALENTIN, la data faptelor director al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău (DJAOV), în sarcina cărura s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.

ANDREI RĂZVAN, la data faptelor inspector în cadrul Serviciului coordonare echipe mobile şi supraveghere produse accizabile - Direcţia supraveghere accize şi operaţiuni vamale din Autoritatea Naţională a Vămilor, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.

CRĂCIUN MARIUS (arestat în altă cauză), în sarcina căruia s-a reţinut săvârșirea infracțiunilor de:

- două infracţiuni de cumpărare de influenţă,

- instigare la folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2011 - aprilie 2013, inculpatul Crăciun Marius a iniţiat un grup infracţional organizat cu scopul de a săvârşi infracţiuni de evaziune fiscală prin derularea unor ample operaţiuni de achiziţii intracomunitare de combustibili şi comercializarea acestora pe piaţa internă, fără plata TVA şi a accizelor datorate bugetului de stat.

Aceste fapte au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 4.520.880,43 lei (echivalentul a 1.033.495 euro), făcând obiectul unul dosar penal care a fost deja trimis în judecată.

Mecanismul viza în esenţă achiziţia intracomunitară (din Bulgaria) de produse petroliere (motorină) scutite de plata TVA şi comercializarea acestora pe piaţa internă, colectând TVA aferentă livrărilor.

Planul iniţial al decidenţilor grupării, între care figura Crăciun Marius, a fost de a comercializa întreaga cantitate de motorină într-un timp foarte scurt (aproximativ o lună), însă acest termen a fost depăşit din cauza lipsei resurselor financiare şi a procedurilor necesar a fi parcurse pentru a efectua achiziţiile intracomunitare de produse accizabile.

Prin urmare, pentru atingerea scopului infracţional erau esenţiale obţinerea autorizaţiei într-un timp scurt, desfăşurarea cu operativitate a operaţiunilor comerciale, evitarea oricăror controale din partea organelor fiscale până la data scadenţei TVA şi abandonarea agentului economic (decidenţii grupării aveau deja înfiinţată o altă societate, prin interpunerea căreia intenţionau să continue activitatea evazionistă după abandonarea primei societăți). În aceste condiţii, bunăvoinţa unor funcţionari, protejarea afacerii de către persoane influente politic şi sprijinul acordat de funcţionarii din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV) erau esenţiale pentru inculpatul Crăciun Marius şi gruparea condusă de acesta.

Probatoriul administrat în prezenta cauză relevă că în activităţile desfăşurate Crăciun Marius a beneficiat de un astfel de sprijin, concretizat în:

-numirea, la conducerea Direcţiei Judeţeane pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Neamţ, prin influenţa inculpatul Ursărescu Dorinel, preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL)-organizaţia judeţeană Neamţ, a unei persoane agreate de inculpatul Crăciun Marius;

--desigilarea cisternelor de către angajaţii DJAOV Neamţ imediat după sosirea acestora şi asigurarea fluxului de aprovizionare, prin influenţa exercitată de Grosu Valentin, director al DJAOV Bacău;

-obţinerea rapidă a autorizaţiei de destinatar înregistrat prin demersurile efectuate de inculpatul Grosu Valentin;

- consilierea şi oferirea de informaţii asupra acţiunilor autorităţilor vamale asigurată atât de inculpatul Grosu Valentin cât şi de inculpatul Andrei Răzvan;

-atitudinea pasivă a funcţionarilor vamali, inclusiv cei menţionaţi anterior, care deşi au realizat caracterul fraudulos, evazionist al operaţiunilor comerciale nu au întreprins niciun demers pentru stoparea acestora.

În schimbul acestei protecţii, asigurată pe diferite paliere, de către inculpaţii Ursărescu Dorinel, Grosu Valentin şi Andrei Răzvan, inculpatul Crăciun Marius a promis şi/sau a remis direct sau indirect sume de bani.

Astfel, în perioada iunie-august 2012, la solicitarea lui Crăciun Marius, inculpatul Ursărescu Dorinel şi-a folosit influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, pentru numirea, în funcţia de director executiv al DJAOV Neamţ, a unei persoane agreate de Crăciun Marius, în scopul facilitării afacerii pe care acesta din urmă intenţiona să o deruleze, respectiv achiziţii intracomunitare de motorină prin intermediul unei societăţi comerciale.

Pentru acest “serviciu”, inculpatul Ursărescu Dorinel a acceptat promisiunea formulată de Crăciun Marius, constând în remiterea unei sume de 100 euro pentru fiecare tonă de motorină vândută.

În perioada noiembrie 2012 - martie 2013, în calitate de director al DJAOV Bacău, inculpatul Grosu Valentin a solicitat sume de bani neprecizate, iar la data de 7 martie 2013 a primit echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro, de la inculpatul Crăciun Marius, pentru a-şi exercita influenţa asupra directorului DJAOV Neamţ.

Prin acest demers s-a urmărit obţinerea unei autorizaţii de destinatar înregistrat, solicitată de SC FOCUS PETROIL SRL, societate controlată de Crăciun Marius şi în scopul facilitării desfăşurării cu celeritate a operaţiunilor comerciale cu produse accizabile desfăşurate de societatea anterior menţionată.

De asemenea, în perioada februarie - martie 2013, inculpatul Andrei Răzvan, inspector, a pretins de la Crăciun Marius şi de la o altă persoană sume de bani iniţial necuantificate, iar, ulterior, precizate la suma de 1.000 euro, majorată ulterior la 2.000 euro. În luna martie 2013, același inculpat a primit de la Crăciun Marius, printr-un intermediar, suma de 1.000 euro.

În schimbul acestor bani, inspectorul Andrei Răzvan a lăsat să se creadă că are influenţă asupra colegilor săi din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor - Direcţia supraveghere accize şi operaţiuni vamale, promiţând că îi va determina pe aceştia să îşi încalce atribuţiile de serviciu, în sensul de a permite derularea operaţiunilor de comercializare produse accizabile prin intermediul SC FOCUS PETROIL SRL, controlate de inculpatul Crăciun Marius.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumei de 5.000 euro, aparţinând inculpatului Grosu Valentin și asupra sumei de 4.500 lei, aparţinând inculpatului Andrei Răzvan.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Consilierii locali din Partidul Liberal Reformator (PLR) urmează să aibă negocieri zilele următoare cu cei din PSD, potrivit surselor ph-online.ro.

 

Cei din PLR doresc să obțină schimbarea directorilor PNL din instituțiile deconcentrate cu oameni din propriul partid.

Negocirile vor fi purtate de o echipă formată din trei oameni ai PLR, respectiv o echipă cu trei oameni din PSD.

 

 

Oamenii din tabăra lui Călin Popescu Tăriceanu au ajuns să vorbească aceeași limbă cu Crin Antonescu. Vicepreședinte al PLR, Grațiela Gavrilescu, susține că Iohannis este candidatul sub acoperire al PDL, adică aceeași retorică pe care a abordat-o și Crin Antonescu. 

 

”PNL a ajuns să nu aibă un candidat reprezentativ pentru Președinție! Ruperea USL și renunțarea lui Crin Antonescu la candidatură au făcut ca PNL, partid istoric, important pe scena politică românească, să devină incapabil de a avea un candidat AL SĂU pentru funcția supremă în stat. Domnul Iohannis, cel care semnează ca și cum ar reprezenta PNL, prin tot ceea ce face, ne arată că, de fapt, nu are nicio legătură cu PNL, cu poziția și cu acțiunile partidului din ultimii ani. Acesta a adoptat discursul și acțiunile specifice PDL-ului și campaniilor pe care Traian Băsescu le-a dus, de-a lungul timpului, în interesul său cu sprijinul acestui partid.

Pentru liberalii care, în 2012, au susținut, necondiționat, suspendarea lui Traian Băsescu, faptul că domnul Iohannis s-a adaptat stilului pedelist de a face politică le este foarte clar: poziția  mai mult decât ambiguă a domnului Iohannis în legătură cu referendumul din 2012 nu are absolut nicio legătură cu poziția liberalilor și nici cu a celorlalte milioane de români, în numele și în interesul cărora PNL a susținut suspendarea!

Interesele și voința cui le reprezintă ”președintele” Iohannis, care mai are puțin și ne spune, direct, că, din punctul său de vedere, atunci, am avut de- a face cu o lovitură de stat, minciună proferată în spațiul public și în Uniunea Europeană de PDL și Traian Băsescu?

Din nefericire pentru istoria de 139 de ani a liberalismului românesc, cel care candidează sub sigla PNL nu este altceva decât un candidat pedelist sub acoperire, care nu vrea decât să continue regimul lui Traian Băsescu, din funcția de președinte al României”, susține Grațiela Gavrilescu.

Zilele liberalului Marcian Cosma la conducerea Parcului Industrial Brazi sunt numarate! Reprezentantii Partidului Liberal Reformator, filiala Prahova, au cerut demiterea reprezentantului PNL, Marcian Cosma, de la conducerea acestui parc al carui unic actionar este Consiliul Judetean Prahova. In acest moment, Parcul Industrial Brazi este cu un picior in gropa ”datorita” ”competentei” celor care l-au condus, desigur.

Se pare, insa, ca Marcian Cosma nu este singurul luat in vizor de cei din PLR Prahova. Potrivit unor surse, printre functiile vizate de liberalii reformatori prahoveni se afla si cea de director la Hidro Prahova, societate condusa in prezent de Dumitru Pantea.
Asteptam cu nerabdare noile solicitari ale PLR, dar mai ales reactia liderului PNL Prahova, Mircea Rosca, cel care, dupa cum se stie, are un raspuns pentru orice problema. Iar de probleme nu duce lipsa in aceasta perioada in care partidul i se ”scurge” printre degete catre PLR sau catre Asociatia UNPR.
Mai precis, abia asteptam sa vedem cu ce argumente va combate PNL solicitarile celor de la PLR, mai ales ca argumentul competentei directorilor liberali vizati de PLR pentru a fi demisi sigur nu va sta in picioare!

Recent ales vicepresedinte al Partidului Liberal Reformator, Virgil Guran este preocupat, printre altele, de infiintarea unei organizatii locale a PLR, la Campina.

 

 

Deputatul a vorbit despre deschiderea pe care o are noua formatiune politica fata de inscrierea in partid a oricarui om care “simte liberal”. “Zilele acestea se strang adeziuni, sunt oameni care si-au manifestat interesul de a deveni membri. Orice om este binevenit, insa, vom promova oamenii capabili”.

 

Despre PLR, Virgil Guran spune ca “este un partid asa cum mi-am dorit, unde lucrurile se vor face altfel: va exista dialog, deciziile se vor lua prin consultarea tuturor, nu vor exista stapani, asa cum se intampla in alte formatiuni politice. Eu ma ocup de organizarea pe intreaga tara si ma voi asigura ca lucrurile vor sta astfel”.

 

http://www.expresuldeprahova.ro

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.