Corona Brașov - HCM Baia Mare 32-26 (18-14)!

Vicecampioana României, HCM Baia Mare, a fost de nerecunoscut în derby-ul primei ligi feminine de handbal și a pierdut drastic pe terenul Coronei Brașov, scor 26-32.

Corona a dominat partida din start, s-a desprins la 3 goluri în minutul 7, (6-3) și a încheiat la 4 diferenta prima parte: 18-14. Nici la reluare, HCM Baia Mare nu a fost capabilă să redreseze situația, iar Corona a ajuns la un avans incredibil, 29-19 în minutul 45.

Interul Cristina Zamfir a înscris de 10 ori și a fost urmată de extremele Hotea și Chiper, fiecare cu câte 6 goluri. De la oaspete, Do Nascimento a marcat de 7 ori. Corona Brașov a câștigat cu 32-26 și a administrat una dintre cele mai drastice înfrângeri formației din Baia Mare.

La final, chiar și antrenorul brașovencelor, Bogdan Burcea, s-a arătat surprins de rezultat: "Cine spune că a fost ușor, se înșeală, fiindcă Baia Mare e Baia Mare. Sincer, îmi pare rău, la traseul pe care l-au avut, că s-au împiedicat aici".

"De fapt azi nouă nu ne-a mers nimic, felicităm echipa gazdă. Au jucat fantastic, mult mai dezinvolt, nouă nu ne-a ieșit absolut nimic azi", a declarat Paula Ungureanu, la finalul meciului.

"Nu a fost un meci ușor, am jucat cu o echipă foarte bună, de Champions League. Ne bucurăm că de această dată am reușit să mulțumim acești oameni care vin și sunt alături de noi meci de meci", a spus și Cristina Zamfir, interul Coronei Brașov.

"A fost un meci mai deosebit, am încercat să trec peste emoții. A fost superb, ne-am bucurat de fiecare reușită", a declarat și Oana Bondar, de la câștigătoare.

Într-un alt meci al etapei, HCM Roman a fost la un pas de surpriza sezonului fiind învinsă de echipa de pe primul loc, CSM București, la ultima fază de joc! Scorul final a fost 21-22 (9-13).

Brașovul a revenit pe locul 3, cu 41 puncte, în timp ce diferența dintre HCM Baia Mare și liderul CSM București s-a mărit. Campioana are 63 de puncte, iar formația băimăreană cu 6 mai puțin.

sursa: digisport

Sâmbătă, 11 Octombrie 2014 09:47

Un fleac, i-au ciruit (II)

CSM Oradea – CSU Asesoft 73-90 (26-20, 21-26, 10-23, 16-21)

Campionii de la CSU Asesoft au câștigat din nou în deplasare meciul din etapa a II-a, împotriva celor de la CSU Oradea cu scorul final de 73-90 (26-20, 21-26,10-23,16-21) într-o reeditare a finalei de anul trecut.

Marcatori:

CSM Oradea – Krapici 16 puncte, Hatten 13, Pantici 12, Markovici 9, Dillon 8, Subotici 7, Pașca 6, Țibîrnă 2;

CSU Asesoft Ploiești – Pelekanos 24 puncte, Lee 19, Runkauskas 15, Flowers 14, Brown 11, Cooper 6, Negoițescu 1.

Partida a început bine pentru gazde însă valoarea lotului campioanei Asesoft și-a spus imediat cuvântul, mai ales în sfertul 3, când prahovenii au marcat cu 13 puncte mai mult.

Grecul Michalis Pelekanos a fost cel mai bun marcator al ploieștenilor, acesta totalizând 24 de puncte, fiind urmat de americanul Gerald Lee cu 19 puncte și lituanianul Marius Runkauskas cu 15 puncte.

Din tabăra gazdelor s-au remarcat fostul jucător al ploieștenilor, Ante Krapic, cu 16 puncte plus 6 recuperări urmat de Marcus Hatten cu 13 reușite la care a adăugat 4 pase decisive. Astfel, elevii lui Dado Arnautovic bifează a 2-a victorie consecutivă, după succesul de la Cluj iar etapa viitoare vor primi vizita celor de la CSU Sibiu.

De asemenea, campionii vor debuta în noul sezon al EuroCup pe data de 15.10.14 de la ora 17:30 pe terenul rușilor de la Krasny Oktyabr Volgograd.

Declarații după meci

Cristian Achim, antrenorul principal al CSM-U Oradea, a vorbit după meciul pierdut cu CSU Asesoft Ploiești, scor 73-90.

“Victorie meritată pentru Asesoft. Adevărul este că am întâlnit o echipă foarte bună, cu valori de excepție. În ceea ce ne privește, am avut și continuăm să avem problemele noaste de efectiv și de pregătire. Vom încerca să mergem mai departe și să lucrăm din ce în ce mai bine, cu efectivul pe care îl avem la dispoziție. Am avut o primă repriză bună, după care am căzut. Explicații sunt mai multe. Parțial, prin pierderea lui Țibârnă, dar dincolo de asta am avut și alte probleme!”

La rândul său, Vladimir Arnautovic, antrenorul formației din Ploiești, a precizat:

“În primele două sferturi am avut probleme de apărare și nu am reușit să ne concentrăm la <<pick and roll>>. Au fost 20 de minute în care Oradea ne-a taxat toate greșelile! Jucătorii mei nu au fost foarte atenți în prima repriză, dar în același timp gazdele au jucat foarte bine. Le-am spus jucătorilor la pauză că Oradea nu va putea ține acel ritm până la final! Dacă ar fi făcut-o, ar fi fost ceva senzațional! În repriza secundă noi ne-am apărat foarte bine iar Oradea a căzut! Nu știu dacă din cauza apărării noastre sau pentru că pur și simplu nu a putut să țină ritmul pe tot parcursul meciului! Din punct de vedere statistic, diferențe mari nu se văd. Eu cred că decisiv a fost raportul posesiilor pierdute. De altfel, noi am avut multe intercepții pe care le-am folosit pentru a puncta! Pentru noi urmează primul meci în Eurocup. Ne concentrăm asupra acestei competiții iar debutul va fi foarte important. Primele două meciuri contează enorm!”

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.