Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a primit în cursul zilei de marti, la Palatul Cotroceni, pe domnul Prim-ministru Victor Ponta în cadrul unei întâlniri de lucru la care s-au discutat situaţia economică în contextul crizei francului elveţian, precum şi activitatea executivului din această perioadă.
Pe agenda întâlnirii s-au aflat şi teme legate de situaţia internaţională actuală.
Aceasta intalnire la Cotroceni vine si in contextul vizitei pe care urmeaza sa o efectueze premierul in Republica Moldova.
Apar primele reacții în urma gafei președintelui Klaus Iohannis care, cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, a publicat pe Facebook un citat trunchiat aparținând poetului.
Iohannis ”a căzut victimă curentului, care îl serbează pe Eminescu într-o atmosferă de ignoranţă pioasă. (...) Gestul preşedintelui nu face bine nimănui. A-l omagia pe Eminescu, cu citări trunchiate îl falsifică pe autor şi îl face de nerecunoscut, iar publicul larg continuă să fie încurajat în cultul său idolatru.”, susține jurnalistul Horaţiu Pepine, într-un articol publicat pe site-ul DW în limba română.
Președintele a citat un fragment dintr-un articol publicat în ziarul Timpul în 1881: ”A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate sau un monopol special, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat.” Din citatul original au fost eliminate însă unele fragmente care dădeau sensul ințial al textului prin care Eminescu îi critica pe ”grecoteii” liberali ai vremii, ”d-nii Cariagdi şi Carada”
Astfel, jurnalistul susține că ”preşedintele a trunchiat citatul tocmai ca să evite trimiterea maliţioasă la originea etnică a adversarilor şi, deopotrivă, la drepturile de preemţiune ale românilor neaoşi”.
”Sunt şi dintre aceia care îl citează (pe Eminescu - n.r.) în cunoştinţă de cauză, dar cei mai mulţi se lasă purtaţi de valul călduţ de sentiment patriotic, fără să întrezărească conturul colţuros al ideilor”, mai spune Horaţiu Pepine.
Klaus Iohannis a marcat pe Facebook împlinirea a 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Preşedintele a citit un fragment dintr-un articol publicat de acesta în 1981 şi, la final, i-a şi mulţumit poetului naţional.
"Se împlinesc 165 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. În loc de orice discurs, poate că cel mai potrivit omagiu ar fi să recitim măcar un rând din poezia, proza sau publicistica lui. În aprilie 1881, într-un articol din ziarul „Timpul”, Eminescu scria: „A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special, ci o datorie pentru orice cetățean al acestui stat.” Mulțumesc, Eminescu!", a scris Iohannis, pe pagina personală de Facebook.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) urmează să judece miercuri recursul declarat de Agenția Națională de Integritate (ANI) în procesul cu președintele Klaus Iohannis.
ÎCCJ a admis în principiu, pe 25 noiembrie 2014, recursul declarat de ANI la decizia Curții de Apel Alba Iulia — Secția de Contencios Administrativ și Fiscal privind dosarul în care Klaus Iohannis a fost reclamat pentru incompatibilitate, în calitate de primar al Sibiului.
Dosarul lui Iohannis a ajuns la Instanța supremă după ce pe 25 septembrie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.
În aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat în stare de incompatibilitate de ANI, deoarece deținea simultan funcția de primar al Sibiului și reprezentant al municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Apă Canal SA și SC Piețe SA.
"În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Iohannis se află în stare de incompatibilitate, întrucât deține simultan atât funcția de primar al municipiului Sibiu, cât și calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul SC Apă Canal SA Sibiu (începând cu 30.04.2009 și până în prezent) și SC Piețe SA (începând cu 05.08.2010 și până în prezent), încălcând dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003", preciza ANI.
Prin hotărârile Consiliului Local Sibiu nr. 144/30.04.2009 și nr. 231/19.07.2012, Klaus Iohannis a fost împuternicit ca reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Apă Canal SA Sibiu, iar începând cu data de 5 august 2010 a deținut și calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Piețe SA.
La numai câteva săptămâni după instalarea la Palatul Cotroceni, şeful statului a intrat în vizorul unui individ devenit celebru pentru atacurile dure pe care le-a avut la adresa mai multor personalităţi din România. Din primele informații, Iohannis a fost dat în judecată pentru acuzațiile de trafic de copii.
Preşedintele Klaus Iohannis a intrat pe lista neagră a liderului Comunităţii Moştenitorilor şi Proprietarilor Legitimi, Gene-Greb Bejan. Bucureşteanul este foarte cunoscut în instanţele din Capitală, în condiţiile în care, în ultimii ani sute de dosare pe numele unor oameni politici din România. Traian Băsescu, Victor Ponta și alții sunt și ei pe lista lui Bejan.
Alături de preşedinte, parte în proces, este şi Institutul de Studii Populare.
Dosarul a fost înscris la Curtea de Apel Bucureşti. Primul termen de judecată nu a fost încă stabilit.
Klaus Iohannis şi Victor Ponta par a avea o colaborare din ce în ce tot mai strânsă, cu discuţii săptămânale sau chiar mai dese. Cei doi sunt şi fani ai reţelelor sociale online. Cum ar arăta stenogramele discuţiilor dintre preşedinte şi premier pe Facebook? Un astfel de exerciţiu de imaginaţie a fost făcut de enational.ro. Ce a ieşit se poate citi mai jos.
VP: Domnule presedinte, sunt eu, premierul. Data trecuta cand v-am dat „add friend”m-ati raportat ca „spam” si acum astia cred ca sunt Kim Jong Un si ma dau drept Victor Ponta.
KI: Ghinion!
VP: Va deranjez si eu cu o rugaminte: cand postati poza de la Consiliul European imi dati si mie „tag” sa vada pesedistii ca am fost si eu acolo. Basescu mi-a dat tot timpul „Block”. Ar insemna mult pentru ei, ar fi ca o victorie impotriva sistemului
KI: Sistemul nu poate fi invins. Functioneaza dupa ceasul de la bunicul
VP: ?!
VP: Atunci as avea o propunere. As vrea sa postez eu acordul de colaborare institutionala si dumneavoastra sa-i dati „share”, eventual sa lasati si un comentariu
KI: Brb (be right back)
Dupa 10 minute si 45 de secunde
KI: Ma scuzati, am completat testul care dezvaluie ce nationalitate esti in adancul sufletului. Mi-a luat exact 8 minute si 20 de secunde sa raspund la intrebarea daca-mi place sau nu ploaia
VP: Da, foarte interesant, l-am completat si eu pe 21 decembrie, in timp ce depuneati dumneavoastra juramantul in Parlament. Eu sunt neamt. Lol (laugh out loud)
KI: Eu sunt turc!
Dupa alte 2 minute si 36 de secunde
KI: Ce spuneati? Aveam o alerta de pe FarmVille2. Era timpul sa-mi culeg porumbul
VP: Stiam eu ca sunteti un taran adevarat… Propunerea mea, colaborarea
KI: Unlike
VP: In cazul acesta nu-mi ramane altceva de facut decat sa sesizez Curtea Constitutionala privind existenta unui conflict institutional pe Facebook, Whatsapp, Viber, Snapchat, intre Presedintie si Guvern
K.I: Log out Cabinet Ponta IV
V.P: Daca va razganditi totusi, puteti sa ma contactati pe Twitter. Am si un cont secret, nici Daciana nu-l stie: @dottore#pisicutmic.
Klaus Iohannis are, luni, consultări cu partidele politice, pe tema bugetului pentru Apărare. Sunt primele consultări pe care Iohannis le demarează de la începerea mandatului.
Consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu partidele parlamentare vizează încheierea unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naţionale.
UPDATE 10.00 Delegaţia PSD se află la această oră la discuţii. Din delegaţie fac parte Victor Ponta, Liviu Dragnea, Mircea Duşa, Valeriu Zgonea şi Darius Vâlcov.
Alături de şeful statului, la discuţii participă consilierii Dan Mihalache, George Scutaru, Cosmin Marinescu şi Andrei Muraru.
În premieră, un lider PNL vine cu critici la adresa președintelui României, Klaus Iohannis. Senatorul PNL Cristian Bodea spune despre Iohannis că a ținut un discurs la CSM în care a folosit „o limbă de lemn” și „nu a știut să comunice pe limba oamenilor”.
„Nici el, nici cei ce i-au scris textul nu au ştiut să comunice pe limba oamenilor. Din păcate, prin administraţiile prezidenţiale şi guvernamentale e la mare preţ limba de lemn. Limbajul academic e util doar printre academicieni. Un politician trebuie să vorbească pe limba românilor, cu gândul la ei… Vina lui e că se lasă împins spre un discurs oficios şi tern. Vina celor din jurul lui e că uită faptul că e a câştigat Preşedinţia României, nu a Academiei de limbă de lemn. Habar nu am cine le-a produs. Mihalache, teoretic, doar gestionează consilierii, deci poate fi o producţie a unei echipe de acolo”, a declarat miercuri, în cadrul unui interviu pentru Epoch Times, senatorul PNL Cristian Bodea.
Acesta a comentat și propunerea lui Iohannis privind introducerea procurorului general în CSAT, spunând că nu înţelege motivaţia pentru participarea acestuia.
„Nu e clar de ce e nevoie de el acolo. Ministrul Justiţiei ce mai face atunci? Probabil că o fi vrut Iohannis să facă un gest de superbunăvoinţă faţă de Justiţie. Altfel, mi se pare un artificiu inutil”, este de părere Cristian Bodea.
Senatorul PNL a comentat dur și declarația președintelui conform cărora scurgerile în presă din dosare nu sunt binevenite, caracterizând-o drept o „smiorcăială”.
„Smiorcăiala asta că se dă prea mult la presă e o prostie şi dovedeşte tendinţa dictatorială a unor şmecheri ce se pretind politicieni. Un politician serios şi decent nu ar trebui să se teamă de scurgeri de informaţii, pentru că nu ar trebui să aibă nimic de ascuns. Dacă punem pumnul în gura presei, ce ne mai deosebeşte de o dictatură? Dar politica românească e plină de ciobani…”, a mai declarat Cristian Bodea.
Senatorul liberal i-a făcut și o recomandare fostului său șef de partid, sfătuindu-l să nu se hazardeze în a anunța deziderate, fără să știe un program al lor.
„Ar fi de preferat ca preşedintele lucrului bine făcut să nu se hazardeze să anunţe deziderate fără să şi arate un program concret de realizare a lor. Observ un fel de asalt mediatic din partea noul preşedinte, de parcă s-ar tot grăbi să marcheze puncte mediatice. Eu l-aş sfătui să se reîntoarcă la stilul domol ardelenesc, să nu se mai lase influenţat de agitaţia dâmboviţeană a celor ce-l înconjoară. Mai întâi planurile, apoi comunicările. Campania e gata, acum e vremea lucrului care trebuie să vorbească de la sine”, a atenționat Cristian Bodea.
În momentul în care și-a alcătuit lista de consilieri prezidențiali, Klaus Iohannis s-a lovit de o problemă: veniturile mici prin care se remunerează angajații de la Cotroceni. Dacă privim lista de consilieri ai lui Klaus Iohannis observăm că majoritatea nu-și fac griji pentru ziua de mâine.
Chiar dacă actualii consilieri prezidențiali nu s-au înghesuit să-și actualizeze declarațiile de avere, pe baza fostelor declarații ne putem face o idee despre cei aflați în imediata apropiere a președintelui.
Potrivit unei analize realizate de România TV, Leonard Orban este, fără îndoială, cel mai bogat consilier al preşedintelui. Acesta are 3 aparatmente în Bucureşti, 2 maşini, dar şi peste 300 de mii de euro în conturi. Pasionat de artă, Orban a investit 40 de mii de euro în tablouri de valoare.
El este urmat îndeaproape de Mihai Răzvan Ungureanu, un apropiat al preşedintelui Klaus Iohannis. Ungureanu are o casă de 283 de metri pătraţi în Voluntari, un apartament în Iaşi, un teren intravilan şi unul agricol de 20 de mii de mp.
AVERE LEONARD ORBAN
3 apartamente în Bucureşti (98,59 mp, 58,68 mp, 52,58 mp)
2 maşini ( Audi A 4, Toyota Yaris)
tablouri în valoare de 40.000 de euro
317.000 EURO în conturi bancare
SURSA: Guvern, 21.12.2012
AVERE MIHAI RĂZVAN UNGUREANU
o casă în Voluntari, Ilfov (283 mp)
un apartament în Iaşi (42 mp)
5.423 mp teren intravilan
20.000 mp teren agricol
SURSA: Senatul României, 13.06.2014
CONTURI
9.590 EURO
114.717 LEI
DATORII
84.50 EURO
54.483 LEI
SURSA: Senatul României, 13.06.2014
AVERE LAZĂR COMĂNESCU
un apartament în Bucureşti (63 mp)
1/2 casă părintească (160 mp)
1/2 apartament (60 mp)
3/4 casă (150 mp)
SURSA: MAE, declaraţie 10.05.2014
5.000 mp teren intravilan
2.500 mp teren extravilan
o maşină (BMW X3)
CONTURI
220.000 EURO
63.700 LEI
Unul dintre cei mai incisivi jurnaliști a lansat, prin intermediul unui text publicat pe blogul său, o acuzație la adresa șefului statului după propunerile acestuia făcute în fața conducerii CSM.
Jurnalistul Cătălin Tolontan este de părere că Klaus Iohannis „întreține neadevăruri”. Reacția jurnalistului are loc în contextul în care proaspătul președintele s-a declarat împotriva stenogramelor apărute în presă din dosare aflate în instrumentare.
Dar nu asta e ideea. Președintele României întreține un neadevăr. Pentru că, pînă acum, în mod majoritar și sistematic, nu presa a aflat din dosare ce fac procurorii, ci procurorii au aflat din presă ce fac răufăcătorii. Vreme de 25 de ani așa s-a întîmplat și doar în ultimii doi ani a apărut și fenomenul invers, fără a-l anula pe cel prin care presa dezvăluie și justiția începe să cerceteze.
MCV, pe care Klaus Iohannis și l-ar dori dizolvat, nu ne-a fost impus pentru că actul de justiție a fost influențat de presă, ci pentru că sistemul judiciar a fost în subordinea politicienilor.
Asta cu ziariștii care influențează justiția a fost și teoria vehiculată de Traian Băsescu, mai țineți mine cînd s-a enervat în cazul Bute de a ieșit la televizor și a spus că un jurnalist important a controlat deciziile procurorilor. Inspecția judiciară a cercetat cazul în care președintele ne viza fără să ne numească. CSM a amendat ieșirea președintelui: nu noi, ci el a afectat ‘independența sistemului judiciar’, a precizat jurnalistul Cătălin Tolontan, miercuri, pe blogul său.