Administraţia Prezidenţială a anunţat, vineri, că preşedintele Klaus Iohannis îl va primi la Palatul Cotroceni pe premierul Victor Ponta, după întoarcerea de la Consiliul European de la Bruxelles, pentru o discuţie privind numirea unui nou ministru de Finanţe.

 

”Vineri, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, la întoarcerea de la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, îl va primi la Palatul Cotroceni pe prim-ministrul Victor Ponta pentru o discuţie referitoare la numirea unui nou ministru de Finanţe”, se precizează în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Premierul Victor Ponta a anunţat că îl aşteaptă pe preşedintele Klaus Iohannis, aflat la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, să revină la Bucureşti pentru a se consulta cu acesta referitor la numirea unui nou ministru de Finanţe.

"Voi anunţa ministrul după ce vorbesc cu preşedintele, când se va întoarce de la Bruxelles", a spus Ponta.

Joi, premierul Victor Ponta a anunţat că a aprobat demisia lui Darius Vâlcov din postul de ministru al Finanţelor, având în vedere cererea DNA de arestare a acestuia, şi că va prezenta în cel mai scurt timp preşedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru acest portofoliu.

Klaus Iohannis a adus la Cotroceni noi obiceiuri. Mitul neamţului scrupulos pare a nu fi doar un mit în cazul preşedintelui. Ultima chestiune mai puţin obişnuită legată de şeful statului se referă la deplasările acestuia în coloana oficială.

 

Iohannis se deplasează des pe ruta Bucureşti-Sibiu, pentru a se întâlni cu soţia sa, care încă predă la un liceu din localitate. Însoţit de SPP şi de o maşină a Poliţiei, preşedintele are o pretenţie ciudată având în vedere că toate maşinile sunt obligate să elibereze şoseaua în faţa coloanei oficiale. Astfel, Klaus Iohannis are pretenţia să se deplaseze cu viteza legală pe tot parcursul drumului.

Surse din cadrul Poliţiei Vâlcea au declarat, pentru publicaţia Libertatea, că preşedintele Iohannis a spus că nu doreşte să pună nimănui viaţa în pericol şi că o restricţie de viteză trebuie respectată chiar şi de o coloană oficială. Astfel, şoferii au des ocazia să vadă coloana prezidenţială deplasându-se cu 50 de km pe oră.

Jurnalistul Ion Cristoiu susține că acțiunea DNA de a-i introduce pe Klaus Iohannis și Rareș Bogdan în dosarul de corupție a lui Marian Vanghelie reprezintă o răzbunare a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. Cristoiu susține că doar acoperiții din presă știau că n-au voie să vorbească cu Vanghelie sau cu alți politicieni prinși în chingile DNA.

 

”Spre deosebire de Dan Tapalagă, Ioana Ene Dogiou, Dan Turturică, Sorina Matei, care au marea șansă de a vorbi numai cu incoruptibilii generali de la SRI, cei care mănîncă doar coajă de copac și care se biciuie cînd le vine de o muiere, atît de sfinți sunt, noi, ziariștii ăștialalți vorbim cu corupți precum Marian Vanghelie, Elena Udrea, Alina Bica. Nenorocirea e că nu știm că respectivii vor fi mai devreme sau mai tîrziu arestați pentru corupție, deoarece, spre deosebire de Dan Tapalagă, Sorina Matei, Ioana Ene Dogiou, Dan Turturică, noi nu suntem ținuți la curent cu planurile de viitor ale binomului SRI-DNA. De aceea, vorbim cu politicieni, cu oameni de afaceri, cu miniștri, cu premieri, cu președinți, cu șefa DIICOT, fără să ne treacă o clipă prin cap că respectivii sunt deja planificați, acolo în cerurile Binomului SRI-DNA, să fie arestați mai devreme sau mai tîrziu. Din această cauză, spre deosebire de Sorina Matei, Dan Tapalagă, Dan Turturică, Ioana Ene Dogiou, riscăm ca numele nostru să fie pomenit de cei pe care binomul SRI-DNA i-a programat să fie dați în gît pentru corupție.

Marian Vanghelie a fost lider PSD, primar de sector, candidat la primărie, fondator de nou partid.

În această calitate, mulți jurnaliști au stat de vorbă cu Marian Vanghelie. Printre aceștia s-a numărat și Rareș Bogdan. Spre deosebire de fericiții colegi de breaslă care au onoarea de a fi pomeniți doar de incoruptibilii de la SRI, cei care nu vor ajunge niciodată în cătușe deoarece Parchetul Militar e pe cale să se desființeze, Rareș Bogdan a fost pomenit de Marian Vanghelie într-o convorbire interceptată de procurori:
„Eu ma duc oricum in seara asta, auzi, sa vorbesc cu Rares, sa se duca maine dimineata, la prima ora, la Iohannis, intelegi? Ca eu am o… Tin relatia prin Rares Bogdan cu Iohannis, pentru ca are nevoie de mine sa fac majoritatea la Senat.”

De mai multe ori, la dialogurile tv cu confrați mai tineri – inclusiv cu Rareș Bogdan – am dat curs indignării provocate de abuzul DNA de a da lăsa în stenograme scurse în presă dinadins nume de persoane care n-au nici o legătură cu Dosarul.

Am mai scris și am mai spus că am dat-o în judecată pe Codruța Kovesi, alintată Lulutza, și pe un procuror DNA ajuns judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție sub mărita domnie a lui Traian Băsescu (v-ați prins de una dintre șmecheriile prin care România a ajuns o Republică a Procurorilor, cu un președinte-tablou, Klaus Iohannis, și un președinte real, șefa DNA), pentru abuzul reprezentat de trecerea numelui meu într-un Rechizitoriu, deși  n-aveam nici o calitate – nici cea de învinuit, nici cea de martor, nici cea de denunțător – numai așa, pentru a mă compromite, e drept, alături de alte nume din presă și din cultură.

Porcăria s-a repetat ca trasă la indigou vineri, 13 martie 2015.
Nici Rareș Bogdan, nici Klaus Iohannis nu sunt implicați în Afacerea de Corupție de care e învinuit Marian Vanghelie.
Nu e implicat nici B1 Tv, și el terfelit de subordonații Lulutzei.

Din banii obținuți – pe căi ilicite, zic procurorii – Marian Vanghelie și-a cumpărat publicitate la postul B1 Tv. Postul de televiziune n-are nici o legătură cu afacerea de corupție de care e acuzat Marian Vanghelie. Cu toate acestea, ca și-n cazul meu, procurorii au trecut în Rechizitoriu că Marian Vanghelie a cumpărat publicitate la B1 Tv. Banii cu care Marian Vanghelie a cumpărat publicitate erau banii lui. Că-i obținuse pe căi ilicite e o altă poveste. La fel de bine, cu banii respectivi, banii lui, putea să-și închirieze un loc la balcon ca s-o vadă pe Codruța Kovesi trecînd spre DNA în automobil ca odinioară contesele în caleașcă. Din acest punct de vedere, referirea laB1 Tv n-avea ce căuta în Rechizitoriu.

Ajuns la Găgești, pus la curent de chiar Rareș Bogdan pe drum despre prezența numelui său într-o stenogramă a unei convorbiri a lui Marian Vanghelie cu o altă persoană, convorbire interceptată de procurori, m-am grăbit să urmăresc emisiunea Prime time news, în cadrul căreia Rareș Bogdan a ieșit ca să dea o replică porcăriei iscălite de DNA.
Spre stupoarea mea, Rareș Bogdan a fost de o umilință dostoievschiană cu derbedeul de procuror care a comis abuzul împotriva sa și cu Lulutza Kovesi, care l-a patronat.

Atît de preocupat a fost Rareș Bogdan de a-i trimite bezele procurorului că a uitat  un  fapt important:
La ședința CSM la care a participat pentru prima oară ca președinte, Klaus Iohannis a criticat practica DNA de a da publicității stenograme din dosare în care apar nume fără nici o legătură cu  Afacerea de corupție.
La ședința DNA, Codruța Kovesi s-a grăbit să-i dea o replică insolentă.

Acum, prin prezența numelui lui Klaus Iohannis într-o un Dosar de corupție cu care n-are nici o legătură, dar în care o stenogramă îl invocă într-un context compromițător, Codruța Kovesi i-a dat una lui Klaus Iohannis cu poșeta peste gură”, susține Ion Cristoiu.

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta participă astăzi la bilanţul Ministerului Apărării pe anul trecut. Evenimentul va avea loc începînd cu ora 10:00, la sediul MApN. 

România mai are în acest moment 305 militari şi observatori angajaţi în misiuni de menţinere a păcii şi de monitorizare, sub egida NATO, UE sau ONU. Cei mai mulţi, 155, sînt în Afghanistan. 

Şi tot azi are loc la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prezentarea Raportului de activitate a Ministerului Public pe anul 2014. În cadrul evenimentului va avea loc şi o dezbatere asupra principalelor probleme din activitatea procurorilor.

Sotul Monicai Iacob Ridzi, Tiberiu Iacob Ridzi sustine ca ia in considerare formularea unei cereri de gratiere a sotiei sale care se confrunta cu grave probleme de sanatate. El si-ar dori chiar sa se intalneasca cu presedintele Klaus Iohannis sa ii poata expune problemele cu care se confrunta sotia sa.

 

Insa pozitia presedintelui Klaus Iohannis legata de situatia in care se afla Monica Iacob Ridzi a fost una transanta inca dinainte ca aceasta sa fie condamnata. Desigur, fara sa faca referire directa la cazul ei sau la alte cazuri particulare, Iohannis a declarat in campania electorala ca nu va face 'sub nicio forma' gratieri pentru fapte de coruptie.

"În calitate de preşedinte îmi iau angajamentul să garantez justiţia independentă şi statul de drept. Nu voi accepta sub nicio formă ca politicienii să îşi subordoneze justiţia sub orice formă. Pe timpul mandatului meu nu voi graţia niciun politician condamnat pentru fapte de corupţie", a declarat Klaus Iohannis in campania electorala.

Președintele Klaus Iohannis a ajuns azi la spital, iar medicii au dat verdictul! În conformitate cu hotărârea CSAT nr. 166 din 2006, Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi-a efectuat analizele medicale anuale la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila.

 

Potrivit raportului medical, vizita medicală anuală a fost făcută de o comisie multidisciplinară care apreciază că Preşedintele României este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei.

Klaus Iohannis a condus, marţi, prima şedinţă CSAT de la preluarea mandatului de preşedinte. Situaţia din Ucraina a fost una dintre temele discutate, iar preşedintele a făcut referire la acest subiect într-o postare pe Facebook. 

 

Marți a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de către preşedintele Klaus Iohannis.

"După mai bine de o jumătate de secol de pace, în apropierea granițelor noastre sunt uciși oameni. Alții își părăsesc satele în căutarea unui refugiu. România se află la aproximativ 300 de km de Crimeea, locul unde a început anul trecut modificarea granițelor stabilite după cel de-al Doilea Război Mondial. Avem tot interesul ca orice conflict din această parte a Europei să se rezolve pe cale pașnică. Cu ocazia reunirii Consiliului Suprem de Apărare a Țării am evaluat conflictul din Ucraina, efectele lui în regiune și am reconfirmat angajamentele asumate de România în cadrul parteneriatelor noastre strategice.", a scris Klaus Iohannis pe Facebook.

 

CSAT a dezbătut marţi starea de securitate din Ucraina şi implicaţiile pentru România.

"Membrii Consiliului au apreciat că sprijinul consecvent al României pentru Ucraina, de la declanşarea crizei, a marcat o deschidere fără precedent a autorităţilor de la Kiev față de cooperarea bilaterală cu România", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Directorul FBI, James Comey, se află la Bucureşti şi a avut, marţi dimineaţa, o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, venind pe urmă la sediul Guvernului, pentru o întrevedere cu premierul Victor Ponta.

 

La discuţiile de la Preşedinţie şi Guvern au asistat şefii serviciilor româneşti de informaţii şi Însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, Dean Thompson, precum şi vicepremierul cu atribuţii pe zona siguranţei, Gabriel Oprea.

Luni, 02 Martie 2015 10:33

Victor Ponta, ATAC la Klaus Iohannis

Premierul Victor Ponta a formulat duminica un atac la presedintele Klaus Iohannis, in contextul in care Iohannis a precizat ca doreste un Guvern al sau, un guvern PNL.

 

"Eu nu vreau sa mai fie un Guvern PNL sau al lui Iohannis ca nu a venit cu el de acasa. Eu imi doresc un Guvern al Romaniei. Si Basescu a vrut un Guvern al lui, si uite ce s-a ales. Basescu, Boc, Predoiu v-au taita pensiile, v-au taiat salariile", a spus Ponta la Antena 3.

Klaus Iohannis a avut două întâlniri importante astăzi în Germania cu preşedintele Joachim Gauck şi cu Angela Merkel. În cadrul declaraţiei  susţinute după întâlnirea cu Angela Merkel, preşedintele Iohannis a declarat că România se poate baza pe sprijinul Germaniei pentru identificarea unei soluţii care să permită avansarea spre realizarea obiectivului aderării la spaţiul Schengen. 

 

"Germania este nu numai principalul partener economic al României, dar şi unul dintre cei mai importanţi parteneri de dialog în interiorul UE, dar şi în sfera internaţională", a declarat Klaus Iohannis la finalul întâlnirii cu Angela Merkel. 

Preşedintele Iohannis a mai declarat că, în cadrul discuţiei cu Cancelarul Angela Merkel, a fost abordat subiectul aderării României la spaţiul Schengen.
    
"Contăm pe sprijinul Germaniei pentru identificarea unei soluţii care să permită avansarea spre realizarea acestui obiectiv", a precizat Iohannis. 

Şeful statului a menţionat că există argumente convingătoare pentru eliminarea ultimelor rezerve, privind aderarea României la spaţiul Schengen, dând ca exemplu ultimul Raport MCV al Comisiei Europene şi contribuţia demonstrată a României de asigurare a securităţii în regiune. 

Angela Merkel, despre o decizie în privinţa Schengen în 2015: Nu pot să promit acum

La rândul său, Angela Merkel a declarat că s-a bucurat de vizita preşedintelui Klaus Iohannis, care este un reprezentant al minorităţii germane din România. Cancelarul german a mai precizat că spera ca relaţiile dintre România  şi Germania să devină mai bune şi să facă un pas înainte în ceea ce priveşte cooperarea în probleme europene.

"Şi în cadrul NATO colaborăm în mod strâns şi aşa vom face şi de acum înainte. Am vorbit despre consolidarea statului de drept, despre combaterea corupţiei, despre justiţie. UE a constatat că România a făcut progrese şi că va continua pe acest drum", a declarat Angela Merkel, la finalul întâlnirii cu Klaus Iohannis. 

Întrebată dacă se poate lua o decizie pe Schengen anul acesta, în privinţa României, cancelarul german a declarat că nu poate promite, dar a remarcat ultimele rapoarte pozitive MCV pentru ţara noastră, subliniind că vor fi discutaţi paşii următori în acest sens.

"Ultimele rapoarte au fost pozitive şi considerăm că reformele vor fi implementate în continuare cu consecvenţă şi vom discuta despre paşii următori. Nu pot să promit acum". 

Cancelarul Merkel a mai precizat că înţelege faptul că România aşteaptă un răspuns pe acest subiect. 

Pagina 4 din 12

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.