Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a prezentat, marţi, Master Planul General de Transport, care prevede ca până în 2030 în România să se construiască 1300 de kilometri de autostradă, dublu faţă de strategia anterioară.

 

Ioan Rus le-a prezentat membrilor Comisiilor parlamentare de transport din Camera Deputaților și Senat draftul final al Master Planului General de Transport, realizat în urma dezbaterilor publice.

Strategia prevede construcţia a 1.300 de kilometri de autostradă, până în 2030, de două ori mai mult decât nivelul stabilit în proiectul iniţial. Astfel, vor deveni autostrăzi sectoare de drum care figurau iniţial ca drum expres, respectiv Sibiu-Piteşti, Bacău-Paşcani, Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni şi Târgu Mureş-Târgu Neamţ (ultimul ca autostradă construită în mai multe etape).

Potrivit Master Planului, Bucureştiul ar urma să aibă o nouă centură ocolitoare cu profil de autostradă. În document sunt incluse şi mai multe sectoare de drumuri expres care iniţial făceau parte din reţeaua Trans Regio.

"După dezbaterea publică au fost propuşi 1.301 km de autostradă, cu un plus de 645 km faţă de versiunea iniţială a Master Planului, 1.877 km de drum expres, 3.147 km de drum Trans Regio şi Euro Trans şi 67 de variante de ocolire de sine stătătoare sau parte a proiectelor de autostradă sau drumuri expres, la care se adaugă centura Bucureştiului la profil de autostradă. Investiţia în sectorul rutier se ridică la 26,48 miliarde euro, din care peste jumătate investiţie în autostrăzi", arată Ministerul Transporturilor.

Pe sectorul feroviar, noua variantă a documentului prevede investiţii de reabilitare a coridoarelor feroviare (3.219 km), a unor căi ferate cu potenţial economic (1.131 km), electrificarea tuturor sectoarelor de pe reţeaua TEN-T core (425 km) şi dezvoltarea unor sectoare de cale ferată de mare viteză (peste 1.000 de km). Totalul investiţiilor în acest sector este de 19 miliarde de euro.

În ceea ce priveşte sectorul naval, propunerile vizează 752 km de căi navigabile şi modernizarea a 12 porturi, cu investiţii estimate la peste 2 miliarde de euro.

Ultima variantă a Master Planului recomandă investiţii în infrastructura a 14 aeroporturi, în valoare de 588 milioane euro, în timp ce suma revizuită pentru sectorul multimodal este de 142 milioane euro.

Valoarea totală a investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii de transport până în 2030 este de peste 48 miliarde euro, apropiată de cea din prima variantă a strategiei.

Şoferii care s-au întors de pe Valea Prahovei au avut parte din nou de calvarul anual de la revenirea din vacanţă, fiind nevoiţi să stea în trafic blocaţi ore în şir. Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, le promite însă românilor că, în maximum patru ani, nu vor mai circula bară la bară pe această rută. Rus spune că nu se gândeşte deocamdată la demisie.

 

Ioan Rus a declarat, pentru Gandul, că, până la sfârşitul lui ianuarie, va fi luată o decizie privitoare la relaţia cu consorţiul care şi-a adjudecat ideea realizării tronsonului Comarnic – Braşov.

"Sper să fie una pozitivă. În paralel, am solicitat realizarea mai rapidă, într-un an de zile, cel mult un an şi jumătate, a celui de-al treilea DN, între Braşov şi Câmpina, cel de pe Valea Doftanei, actualul DJ, astfel încât să putem trece la şase benzi de circulaţie, adică: DN1, Bucureşti-Comarnic-Braşov; DN1A, Bucureşti-Vălenii de Munte-Cheia şi încă un DN, între cele două, pe Valea Doftanei. Este o soluţie necesară, întrucât autostrada Bucureşti-Braşov, chiar dacă se va decide favorabil - iar eu sper că aşa vom hotărî la sfârşitul acestei luni -, va dura minim trei-patru ani, luând în calcul şi închiderea, pe perioade scurte, a DN1. Şi atunci este nevoie de cel de-al treilea drum", a spus Ioan Rus. 

Întrebat dacă va fi drum expres, Rus a precizat că proiectul va fi realizat pentru autostradă: "De autostradă, chiar dacă ea va fi „fazată". Acum, toată Europa lucrează în felul ăsta. Dar proiectul, în ansamblu, va fi realizat pentru autostradă; inclusiv în ceea ce priveşte exproprierile, prevăzute pe o lărgime de 70 de metri. Dacă, din lipsa resurselor financiare, vom fi obligaţi să realizăm, mai întâi, „faza expres", în etapa a doua, cu siguranţă vom închieia şi „faza autostradă".

Şi în acest caz, vom continua, pe Valea Oltului, lucrările de extindere cu o a treia bandă în mai multe zone, astfel încât să descongestionăm, să fluidizăm traficul, până la finalizarea autostrăzii."

Rus a arătat că "bani nu sunt niciodată", dar se ocupă în acest moment să găsească diverse aranjamente financiare, cuplate: fonduri europene, buget de stat, concesiuni, parteneriat public-privat, finanţări prin creditare.

"Aşa că aranjamentele financiare sunt lucrări complexe la care lucrez în acest moment. Şi sper ca, la sfârşitul lunii, să putem vorbi, realist, despre toate acestea. Că de poveşti cu demisia, am mai auzit. Şi eu îmi dau demisia, singur, nu trebuie să mi-o ceară nimeni, dacă e să fugim de muncă. Dar eu cred că, mai important e să găsim soluţii.", a conchis Ioan Rus.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.