Duminică, polițiștii rutieri au depistat un conducător auto din municipiul Câmpina care, după ce a ieșit din localitatea de domiciliu pe Bulevardul Dacia, ajungând la intersecția cu DN 1 de la km 89+600, a efectuat viraj stânga spre Ploiești, circulând pe drumul național pe contrasens, în zonă fiind montați separatori de sens din beton.
Șoferul a fost sancționat contravențional conform legii, fiindu-i, totodată, reținut permisul în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.
Polițiștii Serviciului Rutier au acționat, în aceste zile, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente.
Au fost aplicate 161 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 33.040 lei, iar ca măsuri complementare a fost reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare auto.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, traficul rutier este intens pe DN1, pe Valea Prahovei, pe sensul de mers Bucureşti - Braşov. Au început deja să se formeze coloane de autovehicule la intrarea în Comarnic dinspre Ploieşti şi între Sinaia şi Buşteni.
Pentru evitarea aglomeraţiei, poliţiştii îi sfătuiesc pe conducătorii auto care se îndreaptă către Braşov să folosească ruta alternativă DN1A Ploieşti - Cheia - Săcele.