Căpitanul nejucător al echipei Spaniei, Conchita Martinez, a declarat astăzi, după victoria cu 4-1 obţinută în meciul de Cupa Davis cu România, că are la dispoziţie jucători valoroşi, care pot câştiga trofeul în acest sezon.
"Să joci în deplasare nu este niciodată uşor, mai ales că nu a fost suprafaţa pe care am fi ales-o noi. Dar până la urmă am făcut meciuri bune, fiecare punct a fost important şi ne-am descurcat bine. Victoria este tot ce contează. Mergem pas cu pas, obiectivul iniţial a fost îndeplinit, acela de a creşte. În septembrie, obiectivul e de a intra în Grupa Mondială. Apoi, vrem să câştigăm următoarele meciuri. Aceşti jucători pot câştiga Cupa Davis şi acesta este un obiectiv pe care ne-ar plăcea să-l îndeplinim", a spus căpitanul nejucător.
Conchita Martinez se consideră norocoasă că are mulţi jucători la dispoziţie şi poate face selecţia în funcţie de suprafaţa pe care se dispută fiecare întâlnire de Cupa Davis. "E o şansă să am la dispoziţie atâţia jucători buni. Şi tot o şansă e că pot să formez echipe diferite în funcţie de suprafeţele de joc. Dar nu e uşor să aleg între cei 12 din top 100. Am făcut un pas înainte foarte important, acum să vedem ce ne aşteaptă în septembrie, la baraj. Sperăm că ne putem întoarce în Grupa Mondială, acesta este obiectivul nostru, acum", a precizat Martinez.
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, jucătorul Pablo Carreno Busta s-a arătat bucuros că a reuşit să îl învingă pe Adrian Ungur şi să câştige, astfel, primul său meci de Cupa Davis. "Pentru mine a fost primul meci de Cupa Davis. Credeam că o să am emoţii, dar până la urmă m-am descurcat. Este adevărat că întâlnirea era deja câştigată, dar m-am bucurat să-mi câştig şi eu meciul", a precizat Busta.
Echipa de tenis a Spaniei a învins România cu scorul final de 4-1 în turul doi al Cupei Davis, Grupa I valorică a zonei Europa/Africa.
Spania va disputa barajul pentru promovarea în Grupa Mondială, în timp ce România va juca în sezonul următor în turul I al Cupei Davis, Grupa I valorică a zonei Europa/Africa.
sursa: digisport
Marius Copil (163 ATP) şi Feliciano Lopez (20 ATP) vor deschide, astăzi, de la ora 13:00, confruntarea de la Cluj dintre România şi Spania, din turul 2 al Grupei I a zonei Europa/Africa din cadrul Cupei Davis.
Imediat după jocul lui Copil este programat şi meciul dintre Adrian Ungur (185 ATP) şi Roberto Bautista Agut (15 ATP).
Căpitanul nejucător al României, Andrei Pavel, susţine că "tricolorii" nu au nimic de pierdut.
''Presiunea este pe ei, pentru că ei au câştigat de multe ori trofeul. Au o echipă numeroasă, cu jucători de top ca Nadal sau Ferrer. Ei pot câştiga Cupa Davis, aşteptările sunt mari şi sper că presiunea asta se va vedea în jocul lor'', a spus Pavel.
Căpitanul nejucător al Spaniei, Conchita Martinez, e convinsă că ibericii pot face un pas important spre victorie încă de azi.
''Cred că e totul în regulă. Oricine începea, fie Feliciano, fie Bautista, este OK pentru noi. Începem așa şi vedem dacă la dublu schimbăm cu Feliciano. Toţi suntem pregătiţi şi lucrurile se vor schimba dacă este necesar. Sper să avem 1-0 după primul meci şi la finalul zilei să avem 2-0'', a spus Martinez.
Mâine, de la ora 14:00, se joacă partida de dublu dintre Horia Tecău (10 ATP) / Florin Mergea (16 ATP) şi Marc Lopez (18 ATP)/ Pablo Carreno Busta (60 ATP în proba de dublu).
Duminică sunt programate ultimele două jocuri. De la ora 13:00, Marius Copil îl înfruntă pe Roberto Bautista Agut, joc urmat de duelul dintre Adrian Ungur şi Feliciano Lopez.
Spania este a şasea naţiune în clasamentul all-time al Cupei Davis, cu cinci trofee, toate câştigate din 2000 încoace. Nicio altă ţară nu a cucerit atâtea "Salatiere de Argint" în noul mileniu.
România a pierdut toate cele trei finale de Cupa Davis jucate în istorie, în 1969, 1971 şi 1972.
România - Spania se joacă începând de astăzi în Sala Polivalentă din Cluj, în direct şi în exclusivitate la Digi Sport.
sursa: digisport
Perechea Florin Mergea/Horia Tecău a învins, astăzi, la Sibiu, scor 6-3, 6-4, 6-4, cuplul Bar Tzuf Botzer/Edan Leshem, în al treilea meci al întâlnirii dintre România şi Israel, astfel că scorul general a devenit 3-0 şi sportivii români au obţinut calificarea în turul doi al Grupei I a Cupei Davis.
Meciul, la care au asistat şi preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, a durat o oră şi 46 de minute
Ieri, în primele două confruntări ale întâlnirii de la Sibiu contând pentru turul I al Grupei I a Zonei Euro-africane a Cupei Davis, Adrian Ungur (159 ATP) l-a învins, cu scorul de 7-5, 6-3, 6-0, pe Bar Tzuf Botzer (893 ATP), iar Marius Copil (168 ATP) s-a impus în faţa lui Dudi Sela (108 ATP), scor 6-7 (3), 7-6 (3), 6-4, 6-2.
România va întâlni în turul doi al Grupei I, în perioada 17-19 iulie, câştigătoarea întâlnirii dintre reprezentativele Sloveniei și Slovaciei. Israelul va merge în turul I al barajului pentru rămânerea în Grupa I.
sursa: mediafax