S-au remarcat în Cupă și-n Campionat!
Gimnastele de la CSM Ploiești s-au remarcat atât în Cupa României de Gimnastică Ritmică cât și în Campionatele Naţionale pentru Junioare şi Senioare. Nu putea fi altfel având în vedere că sportivele pregătite de Simona Puiu și Liliana Băescu au fost, din nou, gazde pentru cele mai importante competiții ale sezonului din calendarul intern și trebuiau să onoreze acest statut.
Cele două întreceri au oferit prilejul oamenilor de a le vedea concurând pe cele mai bune sportive ale momentului în România, printre ele fiind şi patru reprezentante ale CSM Ploiești: Elena Murărescu, în competiţia junioarelor, respectiv Anisia Drăgan, Miruna Ciocîrlan şi Sabina Enache, în întrecerea senioarelor acolo unde a evoluat pe măsura valori ei și Annaliese Drăgan, de la Sportul Studențesc, campioană națională și câștigătoare a Cupei cu această ocazie. Sabina a fost cea mai bună gimnastă a CSM-ului la aceste concursuri având în vedere că a cucerit titlul national pe echipe și a mai obținut trei titluri individuale de vicecampioană națională! Tot cu ocazia campionatului perechea formată din Miruna Ciocârlan și Anisia Drăgan a obținut bronzul. Tot bronz, dar în Cupa României, a fost câștigat de Sabina Enache. Au fost patru zile de grație, frumusețe, emoții, oferite de sportive și în organizarea Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, în parteneriat cu CSM Ploieşti şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploieşti şi, în premieră, al Consiliului Judeţean Prahova. Festivitățile de premiere au fost oficiate de Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, de Viceprimarul Municipiului Ploieşti, Dan Nicodim, de Vicepreşedintele Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Alexandra Piscupescu, de directorul tehnic Adriana Mitroi, de vicecampioana olimpică Doina Stăiculescu, şi de Ana Luiza Filiorianu, participantă la două ediţii ale Jocurilor Olimpice de Tineret. Un moment special l-a reprezentat și prezența Corului Filarmonicii „Paul Constantinescu”, dirijat de Eduard Dinu, acesta fiind invitat pentru a intona Imnul României şi a susţine un scurt recital. S-a dat recital în Sala Olimpia și este păcat că oamenii nu vin în număr mai mare la astfel de întreceri deoarece au ce vedea.