#AFACERILE LUI RAREŞ BOGDAN. Rareş Bogdan a trecut de la linguşeli la atacuri, afundându-se în minciuni
Rareş Bogdan, fost moderator de televiziune, om de afaceri, în prezent, politician liberal, cap de listă PNL pentru alegerile europarlamentare, neagă în postări publice datele oficiale ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului despre firmele în care este implicat el şi familia sa, califică drept “mizerii de campanie” dezvăluirile despre banii publici pe care i-a obţinut de-a lungul anilor prin firmele sale, informaţii confirmate în scris de mai multe instituţii publice şi încurcă până şi datele privind prezenţa sa în firmele prin intermediul cărora a obţinut contractele publice.
Între timp, dezvăluirile publicate începând cu data de 3 aprilie 2019, privind averea şi banii publici obţinuţi de Rareş Bogdan, firmele sale şi familia sa, continuă: a 4-a Universitate de stat din Cluj- cea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”- a confirmat ieri tot oficial că a dat contracte din bani publici 4 ani la rând către 2 dintre firmele lui Bogdan în valoare totală de 24.202 de euro.
O parte dintre contractele din bani publici obţinute de Rareş Bogdan de la companiile de stat- cum este cel cu Transgaz, de 9 luni, din 2019, în valoare de 21.640 euro– nu au fost menţionate în declaraţia de interese depusă la Biroul Electoral Central, iar fapta reprezintă o încălcare a legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi este, potrivit mai multor surse juridice consultate, sancţionată penal, potrivit art 326 din Cod Penal/infracţiunea de fals în declaraţii.
Până în prezent, autorităţile, instituţiile, agenţiile, companiile publice sau la care statul este principal sau cel mai mare acţionar, portalul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice precum şi alte documente arată că firmele de PR, consultanţă şi publicitate ale fraţilor Rareş şi Mihai Bogdan, Vasilică Hoandră şi familiei Bogdan au beneficiat de-a lungul anilor de sume de peste 1.512.000 de euro, bani publici.
Având în vedere numărul acestor contracte şi instituţii contractante şi lipsa de răspunsuri (ce au depăşit termenele legale) ale unora dintre instituţiile sau companiile de stat din România atunci când au fost chestionate în baza legii 544 privind accesul la informaţiile de interes public despre contractele din bani publici oferite firmelor lui Rareş Bogdan, aceste contracte vor fi prezentate în funcţie atât de domeniile de activitate ale instituţiilor şi companiilor respective cât şi în raport de sosirea răspunsurilor la solicitările legale.
Rareş Bogdan, de la “Sorina, nu mă supăr. De ce să mă supăr? Tu fă-ţi foarte bine treaba de jurnalist” la… “mizerii de campanie! Sunt disperaţi pur şi simplu. Of, Doamne. Am două companii fondate în 1991 şi 2003 şi sunt ambele mai mult decât funcţionale”
“Mizerii de campanie! Sunt disperaţi pur şi simplu. Of, Doamne. Am două companii fondate în 1991 şi 2003 şi sunt ambele mai mult decât funcţionale”. Acesta a fost răspunsul dat în scris şi în postări publice de către Rareş Bogdan, candidat PNL la alegerile europarlamentare, la aprecierile unui internaut care pe contul său de Instagram i-a spuns că a apărut un articol despre afacerile sale şi ale familiei şi contractele obţinute prin aceste firme din bani publici.
Datele oficiale ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (document integral mai jos), actualizate la data de 18 martie 2019, arată însă că Rareş Bogdan nu spune tot adevărul.
Documentul arată că Rareş Ioan Bogdan şi Florina Antoanela Bogdan au fost implicaţi de-a lungul timpului în nu mai puţin de 13 societăţi comerciale.
Dintre cele 13 societăţi în care a fost implicat Rareş Bogdan şi soţia sa de-a lungul timpului, 7 sunt insolvente, falimentare, lichidate, respectiv următoarele: RMR Group SRL, Gedex International Com SRL, Clever Media SRL (fostă Trend Media SRL), Trend Public SRL, Transilvania Express Airlines SRL, Turm & Card SRL- înfiinţată în 2015, Kara Events & Flowers SRL.
În prezent, în funcţiune din cele 13 mai sunt 6: Horalon SRL (100% a lui Rareş Bogdan, în care împuternicit este şi tatăl său, Ioan Bogdan), Trend Communication SRL (fostă Trend Advertising SRL) în care este asociat cu fratele său şi cu Vasilică Hoandră, Turm&Card SRL reînfiinţată în 2016- în care asociat este soţia sa, Florina Antoanela Bogdan, Functional Performance SRL– în care asociat este soţia sa, Florina Antoanela Bogdan, KLAUSENBURG Café SRL- în care asociat este soţia sa, Florina Antoanela Bogdan şi KARA Events Napoca SRL- în care asociat este soţia sa, Florina Antoanela Bogdan.
În declaraţia de avere a lui Rareş Bogdan depusă la Biroul Electoral Central nu se regăsesc cele 4 firme în care se află în prezent soţia sa, dividendele şi profiturile/veniturile obţinute dacă acestea au fost realizate.
De asemenea, o parte dintre contractele din bani publici obţinute de Rareş Bogdan de la companiile de stat- cum este cel cu Transgaz, de 9 luni, din 2019, în valoare de 21.640 euro– nu au fost menţionate în declaraţia de interese depusă la Biroul Electoral Central, iar fapta reprezintă o încălcare a legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi este, potrivit mai multor surse juridice consultate, sancţionată penal, potrivit art 326 din Cod Penal/inf
racţiunea de fals în declaraţii.
Ultimele articole adaugate de Sorina Matei
- Vola Romania este o tiganie, nu o companie
- Dacă în 2022, România nu-și cunoaște valorile cele mai mari din domeniul juridic, putem stinge lumina
- Bode, unde te pitești în țara unde polițiștii omoară copii pe trecerile de pietoni și încearcă să mușamalizeze omorul în ministerul de Interne condus de tine?
- DLAF îi contrazice pe Barna şi Cioloş: Sesizarea pe proiectul pe fonduri europene care a avut ca beneficiară firma lui Barna a fost trimisă la DNA pe 20 mai 2021
- Al doilea dosar al lui Cîțu, din America
- Politicienii trebuie să înțeleagă că atât la numirile în funcții cât și la revocări trebuie respectată legea în litera și spiritul ei