Antrenorul nigerian Stephen Keshi a murit subit la 54 de ani
Keshi - singurul antrenor nigerian care a câştigat Cupa Africii pe Naţiuni şi doar al doilea african care a câştigat-o atât ca jucător, cât şi ca antrenor - a murit în această dimineaţă în oraşul Benin din statul nigerian Edo, după ce a făcut un stop cardiac.
Keshi nu suferea de nicio boală cunoscută, iar apropiaţii spun că, cel mai probabil, antrenorul nu a putut trece peste pierderea soţiei, care a murit anul trecut de cancer.
Keshi lasă în urmă o mamă şi patru copii.
Stephen Keshi a jucat, printre altele, la Lokeren, Anderlecht şi Strasbourg şi a strâns 64 de meciuri pentru naţionala Nigeriei, în care a dat 9 goluri.
El a antrenat naţionalele Togo, Mali şi Nigeriei, cu ultima câştigând Cupa Africii pe Naţiuni în 2013. El a antrenat ''super-vulturii verzi'' şi la Cupa Mondială din 2014, unde a obţinut următoarele rezultate: 0-0 cu Iran, 1-0 cu Bosnia, 2-3 cu Argentina şi 0-2 cu Franţa în optimi.
sursa: gandul.info
Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!