ASA în insolvenţă, o echipă din play-out va merge în Europa League!
Primul loc din play-out-ul Ligii 1 devine brusc foarte important după ce ASA Tg. Mureş, ocupanta locului 6 (ultimul) din play-off, a anunţat că intră în insolvenţă. Prima consecinţă a acestei decizii este că primul loc din play-out capătă o importanţă deosebită deoarece poate asigura participarea în Europa League. Atât Florin Prunea, directorul executiv de la CSMS Iaşi, cât şi Felix Grigore, managerul general de la CSU Craiova, au declarat că echipele lor sunt interesate de participarea în cupele europene şi că vor depune zilele următoare dosarul pentru licenţa UEFA.
"Nu vom mai putea juca în cupele europene"
„Este adevărat, ASA intră în insolvenţă, vom explica totul cât de curând într-un comunicat“, a confirmat Cristian Cherteş, directorul general de la ASA Tg. Mureş, informaţia că gruparea ardeleană se va pune la adăpostul legii de creditori. „În această situaţie nu vom mai putea evolua în cupele europene“, a recunoscut oficialul mureşean.
Unii fotbaliști n-au mai fost plătiţi de 6 luni și nici nu îşi vor mai primi banii chiar dacă depun memorii la FRF, pentru că gruparea va intra sub protecţia legii insolvenţei, restanţele către fotbalişti urmând a intra la datorii chirografare şi se vor şterge.
Florin Prunea şi Felix Grigore: "Vrem să prindem Europa League"
Dacă insolvenţa era o finalitate previzibilă pentru ASA după evenimentele din ultimele săptămâni, când viceprimarul Claudiu Maior a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al echipei, în schimb mutările survenite în Liga 1 sunt foarte importante.
Dintre primele 6 formaţii, două – ASA şi Dinamo – n-au, în acest moment, dreptul să joace în Europa. Dinamo încă mai trage speranţe şi face presiuni pentru a obţine, prin excepţie, permisiunea de a fi primită în cupele europene, dar deocamdată FRF şi UEFA nu au cedat.
România are dreptul, în sezonul următor, la cinci formaţii în Liga Campionilor şi Europa League. Patru dintre ele sunt clare, dacă nu cumva, între timp, mai intră vreun club în insolvenţă: Astra, FCSB, Pandurii şi Viitorul. Rămâne liber încă un loc, care îi va reveni primei echipe cu drept de joc din play-out. Bătălia se va da între Iaşi şi Craiova.
„Categoric nu ne vom da la o parte. Ne interesează participarea în cupele europene. Iaşi are tot ce îi trebuie să poată juca acasă inclusiv meciurile din grupele Europa League: aeroport internaţional, hoteluri bune, stadion... Ne depunem licenţa pentru cupele europene“, a declarat Florin Prunea, directorul executiv de la CSMS Iaşi, pentru ProSport.
„Craiova are dreptul, începând din sezonul viitor, să joace în cupele europene, pentru că avem deja trei ani consecutivi în competiţii. Ne depunem dosarul pentru licenţa UEFA. Nu dorim răul nimănui, dar dacă se va ivi ocazia, vom încerca să profităm şi să jucăm în cupele europene. Va fi mai greu cu stadionul, pentru că, în mod clar, pe Extensiv nu putem juca în competiţiile continentale. Probabil că partidele din tururile preliminare le vom juca la Severin. Apoi... Vom devea. Să ajungem noi acolo!“, a declarat pentru ProSport şi managerul general de la CSU Craiova, Felix Grigore.
În acest moment, CSMS Iaşi şi CSU Craiova împart locul 1 în play-off (7 la general), ambele cu câte 22 de puncte. CFR Cluj e pe locul 3, cu 19 puncte, dar este în insolvenţă şi n-are drept de participare în Europa. Locul 4, FC Botoşani, are numai 17 puncte şi păstrează şanse minuscule de a intra în lupta pentru prima poziţie.
sursa: prosport
Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!