Ovidiu Haţegan a fost promovat de UEFA şi are şanse mari să ajungă la Euro 2016
După 20 de ani, România are un nou arbitru în categoria Elite. Ovidiu Haţegan a fost promovat de UEFA şi are şanse mari să ajungă la Euro 2016
După ce a fost monitorizat o lungă perioadă de timp, arbitrul Ovidiu Haţegan a fost promovat de UEFA în categoria Elite, cea mai importantă din fotbalul european. Promovarea în această categorie înseamna că Haţegan va putea oficia la turneele finale ale Campionatelor Mondiale şi Europene, dar şi mai multe meciuri în Liga Campionilor.
Centralul de 35 de ani se alătură astfel altor 22 de arbitri din Europa în această categorie. Este pentru prima dată, în ultimii 20 de ani, când avem un arbitru în cea mai importantă clasă a arbitrilor, după Ion Crăciunescu.
În aceste condiţii, Haţegan are şanse mari să fie inclus în lotul pentru Euro 2016, care va fi găzduit de Franţa şi unde România este aproape calificată.
Alături de Haţegan, au mai fost promovaţi Ivan Bebek (Croaţia), Serghei Karasev (Rusia), Szymon Marciniak (Polonia), Bas Nijhuis (Olanda), Daniele Orsato (Italia), Tasos Sidiropoulos (Grecia), Clement Turpin (Franţa).
Ceilalţi arbitri români de pe lista FIFA sunt în următoarele categorii:
First Grup (al doilea eşalon valoric)
Cristian Balaj, Alexandru Tudor
Second Grup (al treilea eşalon valoric)
Marius Avram, Sebastian Colţescu, Istvan Kovacs, Radu Petrescu
sursa: prosport
Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!