Teixeira a semnat cu Steaua!
Duminică seară, Astra şi Filipe Teixeira erau pe punctul de a semna o înţelegere pe două sezoane. Pentru că se făcuse târziu, cele două părţi au hotărât să continue tratativele astăzi. Dar cum Tănase a parafat actele cu formaţia chineză Tianjin Teda, astfel că sută la sută nu se mai întoarce, Mirel Rădoi ar fi cerut de urgenţă un fotbalist de valoare. Aflat în Bucureşti pentru tratativele cu echipa din Giurgiu, impresarul lui Teixeira a fost contactat de Valeriu Argăseală, iar situaţia lui Filipe s-a întors cu 180 de grade.
În faţa unei oferte mai bune din punct de vedere financiar, 230.000 de euro în loc de 180.000, fotbalistul a ales Steaua, alături de care are şansa să evolueze în grupele Ligii Campionilor. Înţelegerea este pe un an, cu drept de prelungire pentru încă unul, iar parafarea actelor se va face după ce jucătorul va efectua vizita medicală. Astra l-a pierdut pentru că a ținut să impună câteva clauze oarecum minore, legate de casă și de mașină, pe care jucătorul le-ar fi acceptat până la urmă, dar nu era mulțumit. Cam la fel s-a întâmplat și cu Marius Șumudică, antrenorul semnând actele după aproape 20 de zile de la startul pregătirilor.
Steaua devine astfel al patrulea club din România pentru care evoluează Filipe Teixeira, celelalte trei fiind FC Braşov, unde a disputat 12 jocuri, Rapid, 40 de jocuri, şi Petrolul, 49 de partide.
Chiar dacă s-a realizat mai mult din întâmplare decât în urma unui plan, transferul lui Filipe Teixeira readuce în discuţie întâlnirea dintre Gigi Becali şi mijlocaşul portughez în mall, în primăvara acestui an. Atunci, suporterii ploieştenilor i-au reproşat jucătorului că s-a dus la masa patronului stelist, deşi la finele respectivei săptămâni se juca returul Steaua-Petrolul, în Cupa României, scor final 2-0.
sursa: digisport
Cristian Anghelescu

Cristian Anghelescu este jurnalist sportiv, cu o experienta de 15 ani in presa. Nascut cu "Petrolul" in sange, si-ar mai dori, pe lângă esenţiala sănătate, realizarea completă a copiilor, măcar un voiaj în America!